Daca vreti sa va imbracati ca d-l Camil Petrescu:

Camil Petrescu este, fara indoiala, si o stim cu totii, unul din marii scriitori romani. El e cel care a pus bazele romanului romanesc modern, personajele sale pline de trairi si experiente vadind un talent remarcabil, greu de egalat.
Despre acest talent imens al scriitorului vorbeste si doamna Florica Ichim, critic de teatru si fost prim-editor al „Romaniei Libere“ de dupa ’89: “Un editor din Spania care imi propusese traducerea „Patului”, dupa ce-l citise in franceza, mi-a spus ca, daca romanul avea sansa de a fi fost tradus intr-o limba europeana in anul in care a fost scris, Thomas Mann ar mai fi asteptat Premiul Nobel pentru literatură“.
O spunem inca de la inceput, mai cool ca domnul Camil Petrescu nu se poate.
Despre cariera, cartile si domeniile diverse in care si-a exprimat indemanarea Camil Petrescu s-a tot scris. Ne place sa admiram realizarile, talentul si perspectiva din domeniul lor ,a celor mai bun dintre noi, dar …dar vrem sa le stim si povestile de viata, de zi cu zi: ce mananca, ce viseaza, ce-si doresc, de ce le e teama, ce iubesc si ce urasc. E in firea omului sa afle povestile celorlati, iar noi ne supunem cu placere vinovata naturii noastre imperfecte.
Despre Camil si apucaturile sale lumesti am citit in cartea domnului Ovid S. Crohmalniceanu si am aflat ca Petrescu dispretuia jurnalul, ca gen literar, considerandu-l plictisitor si lipsit de sens. Argumentul lui, intru sustinerea acestui verdict, este simpatic si, poate relevant pentru noi cei atat de obsedati de insemnarile zilnice de pe blogul personal sau contul de Facebook:
“Poate numai un primitiv care incearca doar rudimente de viata spirituala sa poata spune ceea ce simte si ceea ce gandeste despre imprejurari intr-o zi, doar pe cateva pagini. Altfel fiecare zi ar necesita volumul ei…Dar cum sa scrii in fiecare zi un alt volum?”
Insa scriitorul, contrar convingerii exprimate atat de clar, a lasat astfel de insemnari zilnice, stranse intr-un volum ingrijit de catre Mircea Zaciu, si aparut la Cartea Romaneasca, in 1975, intr-un tiraj redus, aproape clandestin.
Din insemnarile sale zilnice, mai ales cele de pana in 1935, razbat problemele financiare cu care se confrunta scriitorul, exprimate dramatic: “Sunt exclus de la toate posibilitatile vietii“; “Mi-a prezentat hotelierul nota: 5 643 lei. De unde ii iau? Simt ca ma doare capul“; “Nu pot cere nicio slujba publica. Nu pot trai din salariul meu, piesele nu mi se joaca, romanul nu mi-a adus mai mult decat aduce atata scris unui copist. Din ziaristica nu pot trai“; “Imposibil ca sa gasesc bani, ca sa pot pleca. Nu voi putea lucra nimic vara asta“; “...zilele acestea trebuie sa platesc chiria. Incepe din nou tragedia mizeriei“, culminand cu doua concluzii ravasitoare: “Azi literalmente nu am ce manca” si “Saracia iti da un suflet de sclav. E murdara“.
Crohmalniceanu se intreaba, cum ne intrebam si noi citind aceste randuri, daca a fost, intr-adevar atat de sarac Camil Petrescu. Se pare ca nu a fost prea bogat pana a devenit succesorul lui paul Zarifopol la conducerea “Revistei Fundatiilor Regale”, dar totusi perceptia lui era nitel denaturata si exagerata pentru cineva cu pretentii nitel mai mici privind traiul cotidian. Camil Petrescu, in timp ce scria astfel de gandri in jurnalul sau, locuia intr-o camera de hotel din centrul capitalei, lua zilnic masa la Corso, purta haine bine croite, iar in lunile de canicula bucuresteana se retragea la Balcic sau la Sinaia.
Dispretuia boema bucuresteana, preferand sa se invarta in lumea buna. De teama sa nu-si recunoasca inferioritatea fata de companionii cu stare, insista sa plateasca si el, macar din cand in cand, mesele comune.


Un aristocrat facut, nu nascut, dar nu mai putin autentic, prea negativ insa si prea nelinistit, cum il considera, nu mai putin celebrul, Eugen Lovinescu: ”…ar fi timpul ca omuletul acesta pripit, iritat, pururi grabit, cu privirea in jos ca si cum ar cauta ceva pierdut, cu podul palmei aprins, incendiat de febre, hartagos, plin de talent, dar si de fautitate, sa se opreasca din cursa lui frenetica pentru a se regasi pe sine si linistea, fara care nimeni nu se poate realiza desavarsit”. Noi o intelegem ca pe o declaratie de simpatie, de dragoste si preocupare sincera din partea Lovinescu. In pofida reactiei furioase a lui Petrescu la citirea acstor ganduri.

Legenda fotografii:
In prima, Camil Petrescu, impreuna cu Leni Caler si Jenica Crutescu, una dintre marile lui iubiri.
In a doua, impreuna cu Alexandru Rosetti.
Sursa foto: GQ.