Eroii Romaniei Chic » Fapte bune

Fapta buna din Ajun. Ultima din acest an.

Antz — Sat, 24 Dec 2011 16:23:44 +0000

Acum 3 saptamani am inceput experimentul faptelor bune. Am facut o lista cu 18 idei pe care ne-am propus sa le ducem la capat pana in Ajun de Craciun. N-am vrut sa facem fapte mari, care sa ne puna la incercare prea mult. Am gandit ca lucrurile marunte, faptele frumoase simple sunt mai firesti pentru “incepatori” si nu au de ce sa ne sperie sau sa ne descurajeze.
Da, faptele bune pot speria. Intotdeauna cand faci promisiuni sau ai rezolutii mai mari decat poti duce, totul se poate intoarce ca un bumerang si cei pe care-i dezamagesti sunt cel mai greu de impacat: noi insine.
Asa ca am luat-o usor, cu acte de bunavointa, umanitate, bunatate pe care le-am putut indeplini cu lejeritate si cu drag: prajituri pentru cei din jur, cafea si ciocolata calde pentru cizmar, politistii de la circulatie, postas, cadouri trimise la intamplare unor necunoscuti, mesaje de multumire pentru oameni importanti din viata noastra, “buna dimineata” si zambete impartite din inima celor pe care i-am intalnit pe strada. Fapte bune si simple.
Mai sunt cateva ore pana la prima zi de Craciun. Iar ultima fapta buna am vrut sa o dedicam iubirii, complicitatii, parteneriatului. Unei povesti de dragoste trainice si incantatoare.
Pe Doby (adica domnul Mihai, care seamana neobisnut de bine cu geniul casei din Harry Potter:) si pe doamna Rodi, sotia lui, ii cunoastem doar ca pe niste simple cunostinte. El e administratorul blocului si in fiecare marti si joi vine in micul lui birou de la etajul 10, unde ii asteapta pe vecinii de bloc. Uneori il insoteste si doamna Rodi. Am intalnit-o doar de doua ori.
Cei doi locuiesc la cateva scari distanta si Mr. Doby nu intarzie niciodata nici macar cateva minute. E mereu imbracat impecabil, cu camasa perfect scrobita, cu pantofi lustruiti, din piele fina, cu cravata asortata la batista din buzunarul sacoului.
E intotdeauna bine dispus si dornic sa-si spuna povestile celor care au timp sa stea de vorba si sa sporovaiasca dulci-nimicuri.
Acum vreo 2 ani am aflat ca are un baiat balerin care nu mai poate profesa din cauza unui accident de masina si o fiica plecata la New York, unde are o scoala de dans sportiv pentru copii.
Intotdeauna vorbeste despre familia lui. Indiferent ce-l intrebi, face o mica voluta, o paranteza si ajunge la cei dragi lui. Iar doamna Rodi (asa ii spune, “doamna”) ramane in finalul povestilor. “Ea are grija de noi. Cand ma uit la ea, ii simt si pe copiii mei alaturi. Chiar daca ei sunt la mii de kilometri departare. Nu ma lasa niciodata sa fiu trist”.
Pe Doby si doamna Rodi i-am ales pentru ultima fapta buna. Am pus intr-un cos o sampanie buna, un tort si o floare de Craciun. Am impachetat frumos si ne-am dus la Doby la usa. Am intrat in scara blocului, ne-am uitat la tabelul de intretinere si am vazut ca el si doamna Rodi locuiesc la numarul 12, la etajul 4. Am urcat, am lasat cosul la usa. Am sunat lung, o singura data si am fugit inapoi in lift. Am coborat sperand ca doamna Rodi a deschis, a gasit cosul si mesajul de la noi:
“Multumim ca va iubiti de 52 de ani si ca impreuna ati reusit sa construiti o familie atat de frumoasa. Va admiram din tot sufletul si va dorim Craciun fericit!”.
Se spune ca Sarbatorile au devenit prea comerciale, ca sunt prea pline de cadouri materiale, liste de dorinte cu obiecte si colinde care vand stari artificiale si pop.
Asa o fi. Dar ce e important e ca acum e vremea cand simtim nevoia sau e musai sa fim impreuna cu cei dragi. Deschidem usile cu zambetul pe buze, daruim din ce avem pe masa din tot sufletul, iertam mai repede, ne straduim sa facem mai multa liniste, uram din inima “Craciun fericit” si nu ne e rusine sau teama sa ne aratam emotiile. Si ne bucuram, visam, planuim iubire.
Au fost 19 zile cu oameni, fapte frumoase si dragoste. Faptele bune sunt gata. Sarbatorile incep. Craciun fericit!

Fapta buna nr. 17 – Negociere pentru “buna dimineata” o singura data pe saptamana

Antz — Fri, 23 Dec 2011 18:41:08 +0000

Aproape in fiecare dimineata ii zic vorbe…nu atat de “dulci”. Nu inteleg cum se face de apasa mereu combinatia de numere de interfon care suna la mine in casa. Bibibi…bibibi…bibibi, cam o data la 3,4 zile, la 7 si jumatate fix. Dimineata! Si de fiecare data, ma dau jos din pat mormaind, apas pe buton si-i aud vocea cantata: “Buna dimineataaa. Postaaa!”
Asta-i povestea relatiei mele cu postasul care dureaza de vreo 3 ani. Nu stiu cum arata, dar daca il aud si intre sute de oameni la supermarket, in Ajun de Craciun, va zic sigur ca-l recunosc. Si daca zice: “Buna searaaaa”!
Atat il mai injur de trei ani, incat ne-am gandit ca acum ar fi frumos sa-mi cere scuze. Cu o fapta buna.
Am stat amandoua stramb si am gandit drept care ar fi cea mai buna fapta buna pentru postasul “buna dimineataaa”. Si ne-a venit o idee. Buna, zicem noi:).
Drept pedeapsa pentru gandurile mele urate, urate, urate, a trebuit sa ma trezesc cu o jumatate de ora inaintea lui, adica la 7 punct, sa cobor si sa-i las pe cutiile postale, sus, o gustare si o cana cu cacao buna si fierbinte. Ca pentru Mos Craciun, da. Si un bilet langa (ca un “calaret”, ca sa fim sigure ca-l citeste).
Zis, gandit si facut!
Am pus pe o farfurie un servetel rosu (sa-i placa lui Mosu’ si lui Postasu’:)) 3 biscuiti (am pus unii cu ciocolata si jeleu; ca aia imi plac si mie cel mai mult si mai mult) si o cana cu cacao fierbinte.
Pe biletul-calaret am scris…aaa…citet:):
“PENTRU DOMNUL POSTAS!!! Buna dimineata. In Ajun de Craciun, m-am gandit sa va fac o surpriza si sa va ofer cativa biscuiti si o ciocolata calda ca sa va indulcesc munca si sa va multumesc pentru ca-mi spuneti in fiecare dimineata “buna dimineata”. Si poate incercati sa formati mai rar 14, la interfon:). Dar din cand in cand astept totusi sa formati acelasi numar de mai sus. Pentru ca aveti o voce superba si foarte vesela. O data pe saptamana, ce spuneti:)? Sarbatori fericite si pofta buna!”.
Fapta buna. Si pentru domnul postas si pentru diminetile mele linistite:).
Gata cozonacii:)?

Fapta buna nr. 16 – Gina

Antz — Thu, 22 Dec 2011 22:10:49 +0000

Gina, va recunoastem cinstit, ne-a schimbat viata. E poate mult sa spunem asta, dar o simtim plenar.
Urmatoarea fapta buna era sa gasim/sa alegem pe cineva care are nevoie de bani si sa-i trimitem. Prin posta. Cine nu are nevoie de bani azi? Dar noi cautam pe cineva pentru care bruma noastra de bani chiar sa faca diferenta.
In astfel de moment dilematice, prietenii sunt tare buni pentru ca-ti pot da ide bune. Am sunat-o pe Alina. De fapt Dinu a sunat-o, pentru ca mai intai am vorbit cu el. M-a sunat ea imediat.
Alina e profesoara in Sacele, Brasov la o scoala cu majoritatea copiilor din familii sarace.. Face parte din acei oameni pentru care ceea ce fac tine de vocatie, de pasiune si nu doar de bani. O admiram din tot sufletul nostru.
Ma intorc la poveste…
M-a sunat si mi-a zis ca are o fetita la scoala, e in clasa a 6-a, e foarte buna la invatatura, muncitoare, serioasa si cu mult bun-simt. A fost si bolnava, avand o hepatita recurenta. Si parintii ei sunt foarte responsabili, doar ca sunt saraci. Mi-a dat numele complet si adresa unde sa-i trimit banii impreuna cu o scrisoare.
“Draga Gina,
Am aflat cat de buna, silitoare, serioasa si dulce esti. Si ne-am bucurat mult. Toate aceste calitati te vor ajuta sa ajungi un om mare bun, harnic si demn de lauda.
Tu sa fii mereu asa si sa ai incredere in tine si sa fii mereu vesela si optimista.
Iti trimitem un cadou pentru tine. Sa te bucuri de el impreuna cu familia ta!
Craciun fericit, Gina!”
Gina ne-a trezit la realitate. Ne-am dat seama ca micile noastre drame, probleme, nefericiri sunt asa de mici ca nici nu conteaza. Gina si alti copii ca ea trebuie sa se lupte pentru viata. Asa sunt lucrurile. Nu au ales ei. Nu si-au dorit. Dar sunt inzecit mai puternici si mai demni de lauda pentru orice realizare a lor decat noi ceilalti care am fost mai norocosi in viata.
Bravo, Gina!

Fapta buna nr. 15 – Mos Craciun lasa cadouri si la locurile de joaca!

Antz — Wed, 21 Dec 2011 18:35:08 +0000

“Lasa pe banca in parc o jucarie noua”
E urmatoarea fapta buna pe care trebuie s-o facem. OK. Imi place. Are legatura cu copiii, parcul e aproape, la jucarii imi place sa ma uit si eu (cred ca o “chestie” a celor crescuti in comunism pentru ca noi nu am avut foarte multe jucarii si acum, cand intru intr-un magazin pentru copii, mi-as lua din toate, mi se pare paradisul!
Ma gandesc un pic si-mi fac o strategie: o sa ma duc la libraria de pe Mosilor – n-am mai fost demult si doamnele vanzatoare sunt atat de amabile si de voioase- ; o sa caut o jucarie sa se potriveasca si fetelor si baietilor, cam de 3-4 ani; o sa iau si hartie de impachetat (frumoasa si ochioasa!), o sa ma intorc acasa; o sa-l impachetez frumos, cu grija; o sa pun o eticheta pe care o sa scriu: “La multi ani! Ai gasit un cadou de la Mosu’. Sa te bucuri de el.”, sau ceva de genul asta; o sa ma duc in parc si-o sa-l las pe banca. Poate o sa stau putin sa vad cine-l ia.
Bine, asta e! Asa fac!
Vorbisem cu Antoine, bunul meu prieten, si il intrebasem daca vrea sa ma insoteasca. Mi-a zis ca da. Dar nu am stabilit nimic clar. Tot el mi-a dat ideea G-E-N-I-A-L-A sa nu las pachetul pe banca, ci pe topogan, sau in casutele, tunelele de la locul de joaca. Asa o sa fiu sigura ca il va gasi un copil.
Dimineata, pe la 7, Antoine ma trezeste cu mesajul: “Mergem cu jucaria astazi. Aseara mai-mai sa uit…pe la 13. Te sun. Am treaba dimineata. Pop.”
Eu planuisem sa merg dimineata, dar am zis ca e fain sa impartasesti cu cineva o astfel de poveste si-apoi vorbisem deja. La 1, Antoine era la mine. Am zis: “Hai!” “Unde?”, ma intreaba el. “In parcul Icoanei”, raspund eu. “Pai, nu. Nu e bine. Mergem intr-un parc unde sunt copii mai saraci. Or sa se bucure mai mult de cadou”, raspunde el. Si bine face. Clar ca-i mai bine asa.
Am plecat spre Parcul Circului. Nu mai fusesem niciodata. Nici nu stiam daca sunt locuri de joaca. Teoretic, in orice parc sunt locuri de joaca. Totusi, am sunat-o pe Miruna s-o intreb daca sunt intr-adevar si aici. Mi-a spus ca sunt vreo trei si mi-a explicat cum ajung la ele.
Am intrat in parc. Era foarte putina lume. Aveam o misiune. Am inceput sa cautam locurile de joaca. Le-am gasit, undeva in apropiere de cupola circului. Am ales o zona mai mica in care era un carusel si un minilabirint. In tiribomba era un copil cu bunica lui care impingea caruselul ca sa se invarteasca Andrei (as il chema pe copil). Cand la stanga, cand la dreapta. Cu pachetul in mana, m-am indreptat hotarata spre labirint. Am urcat treptele am intrat cu greu in casuta-tunel si am plasat cadoul. Il auzeam pe Antoine cum vorbea cu bunicuta, care ii spunea sa avem grija ca sunt ude scaunele de la tiribomba. M-am dat jos din labirint, bucuroasa ca mi-am indeplinit sarcina, rusinata un pic ca m-a vazut bunicuta urcandu-ma ditamai vlajgana in castelul copiilor. Ea insa mi-a zambit foarte prietenoasa si in timp ce incerca sa franeze caruselul, sa-l opreasca mi-a spus: “”Haideti sa urcati si dumneavoastra!”. Am zis nu si i-am multumit. L-am salutat si pe Andrei care mi-a spus ca e mai fain cand se invarteste cu spatele decat cu fata. In drum spre masina am avut un regret: as fi vrut sa ma dau si eu in tiribomba; sa resimt placerea invartelii si mangaierea aerului rece pe obraji.

Fapta buna nr. 14 – Pune monede intr-un “vending machine”.

Antz — Tue, 20 Dec 2011 19:52:35 +0000

Nu ar trebui sa fie greu. Niste monede, suficiente cat cel care le gaseste “incarcate” in automat sa-si ia ceva de rontait si un suc. Dar unde gasesc un vending machine?
Stiu ca e unul la Studio, dar acolo deja am mai incercat o fapta buna (incercat, ca de reusit, nu). As vrea sa merg in alta parte. Undeva unde oamenii stau mult si un astfel de gest chiar le-ar fi de folos. Si deci, bucuria e mai mare. Dar unde? Chiar nu stiu.
Mi-aduc aminte ca anul trecut cand am fost la Nasta http://www.marius-nasta.ro/ si am stat jumate din zi sa-mi fac niste analize am vazut acolo, intr-un hol circular, un automat. Supertare! Perfect la spital. Stai si stai si nu te bucuri deloc de asta. Pentru ca tre’ sa faci niste analize in urma carora poate afli ceva nasol, pentru ca vezi in jur oameni bolnavi si pentru ca esti iritat ca a trebuit sa vii la 7.00 ca s-o prinzi pe doamna doctor inainte de vizite si tot n-o prinzi pentru ca exact in ziua aia nu stiu ce a aparut urgent si e plecata de la cabinet. Pe la 10 intri. Trebue sa-i aduci aminte de ce ai venit, adica de ce te-a chemat ea. Apoi iti da un bilet sa te duci la camera 7 sa-ti faci prima analiza si iti zice sa te intorci cu ea, analiza, la ea. Si acolo e din nou coada. Astepti, intri dupa jumate de ora, cu noroc. Iesi. Trebuie sa astepti analiza. Mai astepti jumatate de ora. Nu stii niciodata cat, pentru ca “nu vezi cat de aglomerat e!! suntem si noi oameni!” si nu spui nimic. Pentru ca intr-adevar, sunt si ei oameni, coplesiti de sistem. Si stai si astepti. Cum stau si restul. Iei analiza, te duci la cabinet. Doamna doctor nu e. Astepti. Vine doamna doctor val-vartej, concentrata si preocupata de vreun caz pe care tocmai il vazuse. Din mers pescuieste un domn de pe hol si ii zice “Hai, Tavi!” SI intra cu Tavi in cabinet. Asa ca stai in continuare si astepti. Intri pana la urma, iti zice ca e OK si ca tre’ sa faci urmatoarea analiza. Si tot asa pana spre ora 1. Multe drumuri in spital si multe minute de asteptare intre ele. Ce bun e un corn, chiar 7days, o cafea sau o apa de la automat.
trebuie sa las monedele. Asa ca vorbesc cu Antoine, noul meu partener meu de fapte bune, si plecam spre spital. Dinu imi spune la telefon ca e unul si pe Stefan cel Mare. Decidem sa mergem acolo pentru ca traficul e infernal. Ajungem pe Stefan cel Mare, nu gasim parcare. Asa ca trecem de spital si viram la stanga, pe o straduta. Acolo dam de spitalul de boli infectioase. Ne hotaram sa intram daca tot am gasit locul de parcare pe aceeasi strada. Si-gur au si aici un automat. Intram in curte. Trecem de bariera prelungita cu o coada de matura, tocmai ca sa impiedice oameni ca noi sa intre. Nu e niciun portar. In curte sunt o gramada de cladiri/baraci, corpuri de cladiri. Am luat-o in stanga si ne uitam rataciti in jur, incercand sa intuim unde ar fi automatul. Vedem o baraca pe care scrie “Urgente – adulti”. Intram. Un hol lat cu oameni asteptand si un scaun cu rotile gol. Nimic. Iesim. Si ne uitam in jur. Intrebam pana la urma pe cineva unde gasim un automat. De fapt Antoine intreaba. Eu brusc m-am simti inadecvata si ciudata. Ma gandeam ca e aiurea sa intreb de automat intr-un loc in care oamenii vin cu probleme de sanatate. Asta e problema mea?!!!? Un automat de cafea si dulciuri? Barbatul ii raspunde si ii spunecca trebuie s-o luam la dreapta si sa mergem in corpul mare.
In corpul mare (corpul V), chiar la intrare, gasim multravnitul automat. Cam saracacios: avea 4 kit-kat, 2 sprite, 1 fanta, o cola si 2 ape. In dreapta lui stateau 3 brancardieri, care povesteau veseli despre o fata care venise la urgent si purta o fusta scurta. Vorbeau ca baietii, glumeti, usor fara perdea.
Ne-am dus la automat, am bagat 4 fise de 50 de bani si am apasat pe 34 sa primim kit-katul. Antoine il ia. Eu intre timp mai pun 7 fise in automat. Apare afisat: “Credito 4,5”.
Il intreb incet pe Antoine daca cineva o sa-si dea seama ca e incarcat automatul cu bani. Ma asigura ca da.
Plecam. Baietii vorbeau in continuare despre fata de la urgenta, facand pariu intre ei ca ar fi putut sa-i smulga o intalnire daca ar fi vrut.
Fapta nr. 14. Acomplished.
Antoine, engage.

Fapta nr. 13 – Negresele sunt cele mai bune prima dată!

Antz — Mon, 19 Dec 2011 19:59:51 +0000

Fă prăji! Fac, dar credeţi că e uşor când nu ai făcut NICIODATĂ?!!!? Recunosc că iniţial m-am gândit să cumpăr. Le iau de la Coco – au cele mai bune prăji după gustul meu – şi le duc. Dar iar, masochistă din mine a zis: “Ntzzz. E prea facil, dragă. Ntzzz. Hai, ai un motiv să faci. Prima oară. Aşa, de distracţie.”
Mda. Am încercat să mă simt animată de acest gând. Eram mai degrabă stresată. Aoleu! Ce tavă să folosesc? Oare am vreuna bună? N-am tel, n-am mixer. Nu mai vorbesc de ingrediente. Dar sunt cea mai mică problemă. Problema adevărată e că NU AM FĂCUT NICIODATĂ!!!
Las’ că-l sun pe Horaţiu, specialistul nostru. El ne face tot timpul prăjituri când e ziua unuia dintre noi în gaşcă.
Zis şi făcut. Îl sun cu gândul să-l întreb ce să fac şi cu speranţă, recunosc, să se ofere să vină să mă ajute.
Îi zic că vreau să fac o prăjtură care să aibă o reţetă uşoară, că-s rookie, şi să nu-mi trebuiască mixer .
Îmi zice că plăcinta cu mere e uşoară. Zic “nu mi se pare, nu mai bine fac un pandişpan?” ” Ba da, bravo!” Îmi mai spune că o negresă cu o glazură de spumă de ou făcută crustă aşa, la cuptor ar fi bună şi e uşor de făcut. Fără mixer.
Zice “păi ai putea să dai google exact aşa: prăjitură uşor de făcut prima oară, fără mixer”.
Mda … râdea de mine.
Am căutat pe net o reţetă de negresă. Am notat ingredientele şi am plecat la cumpărături. Mai întâi pe Moşilor să cumpăr telul. Am găsit cu greu unul pricăjit (ULTIMUL!!!!). Am mers apoi la OK să cumpăr făină, zahăr, ouă, cacao, nuci, esenţă de rom, zahăr vanilat.
Vă mărturisesc că am intrat în magazinul de delicatese bucovinene să iau nişte mizilicuri. Când ce îmi sare în ochi? O tavăăă aproape plină cu …NEGRESĂ. Aleluia!! O fi vreun semn? Că nu tre’ să fac? Ar putea fi salvarea mea?! “Cine ar ştii că nu eu am făcut-o?!!!? Şi-apoi fapta tot bună ar fi”.
Am şi eu orgoliul meu care e mai mare decât dorinţa de eficienţă. Aşa că iată-mă întoarsă acasă şi pregătindu-mă să fac prăjitura. N-am să vă plictisesc povestindu-vă cum am făcut-o (bănuiesc că sunt printre singurii cărora li se pare “uau”, exotic, extravagant să faci o …negresă). O să vă spun doar că telul, când am avut nevoie de el, ia-l de unde nu-i. Nu l-am mai găsit. Cred că, de emoţie, l-am aruncat la gunoi. O fi vreun semn?
Am sunat-o pe Cristina şi i-am spus ce-am făcut. Bineînţeles că a început să mă ironizeze: “Pensiaaaa!!!!”, “Miss Alzheimer”.
Am suportat ironiile şi i-am zis: “Ai mixer?” “Da.”, mi-a răspuns. “Hai cu el!”
Am primit mixerul şi am terminat prăjitura împreună. Şi m-am bucurat pentru că a fost fain să stăm împreună să ne uităm pe geamul de la cuptor şi să ne întrebăm dacă iese sau nu iese.
A ieşit. Parole. Chiar bună.
Am dus-o azi la firma la care am avut de făcut o sesiune foto. Fiind sigură pe succesul meu, mă şi vedeam lăudată şi admirată pentru performanţa mea co-lo-sa-lă. Făcusem o negresă!!!! Repetam în taxi, în drum spre ei, reţeta, în caz că mi-o cereau.
Aş! De unde?! Toată lumea mi-a zis că ţine post. Degeaba spuneam fiecăruia în parte că am făcut-o eu şi să guste. Nimic. Nici uimire, nici admiraţie …nimic. Nici măcar să guste. Noroc cu Diana şi Cristina care au mâncat din negresa mea şi mi-au spus un încurajator “foarte bună!”
Din trei cutii pline ochi cu bucăţele de negresă, la final mai rămăseseră ….2 cutii şi jumătate.
În concluzie: mi-am luat tel şi … degeaba. Am făcut prăji şi, dacă n-ar fi fost Cristina şi Diana …. ar fi fost degeaba.
E clar, faptă bună cu forţa nu se poate!

Fapta bună nr. 12 – Zi-mi un nume!

Antz — Sun, 18 Dec 2011 14:45:24 +0000

“Trimiţi un cadou la întâmplare cuiva din cartea de telefon”.
Aha. Drăguţ. Aşa mi-a zis şi Roro când i-am zis ce fapte bune mai facem. Dar ce? Şi-apoi nici n-am carte de telefon. Cum să aleg la întâmplare?
Hai să caut o carte online. Să văd ce-aş putea, ce-aş putea…să fac.
Intru pe pagini albe. Îmi apare o fereastră în care am opţiunea să introduc eu un nume, un oraş şi aşa găsesc pe cine caut. Numai că eu nu caut pe cineva anume. Eu vreau să deschid o carte de telefon la întamplare şi să pun degetul pe un nume şi să-i trimit un cadou de Crăciun. Fără carte, n-am nicio şansă. Ce să fac? Aaa! Îl sun pe Dinu şi-l rog să-mi zică un nume.
- Alo! Ce faci?
- Mă uit la un film.
- Zi-mi un nume.
- Ce nume?
- Un nume, bre. Un nume românesc. Adică nu neaparat românesc, dar să-l găsesc în România.
- Âăăă…Aron.
- Ce nume e asta?
- Din film. Ți-am zis că mă uit la film.
- Zi-mi un prenume.
- Anastasia.
- Hai mă, Dinule! Ce nume e ăsta? Unde găsesc io o persoană cu numele ăsta?
- Păi ţi-am zis că mă uit la film. E unul cu Aaron Eckhart şi Nastasia Kinsky.
- Biiine. Hai să vedem dacă există. De unde? Din ce oraş?
- Făurei
- Făurei?!!!? Anastasia Aron din Făurei?!!!!???
- Haha!
Dau căutare. Şi îmi apare: “Căutarea dumneavoastră nu a returnat niciun rezultat”
- Nu e, măi.
- Din Cluj atunci.
- Nu e nici din Cluj. Zi-mi alt nume de familie.
- Vereş
- Anastasia?
- Da. Din Cluj
- Nu-i. Dar am mai multe doamne Vereş.
A ales-o pe una dintre ele şi i-am trimis prin poşta un blocnotes su-susuperb, cu magnet, pentru frigider. Şi un mesaj:
Doamna Vereş!
Crâciunul ne face să ne dorim să facem mai mult bine. Nimic complicat. Nimic neapărat eroic. Un gest care să bucure pe cineva. Aşa ne-am decis şi noi sa facem.
Am ales un nume şi un oraş. Aşa v-am găsit. Din cartea de telefon.
Vă trimitem un mic cadou, dăruit din suflet şi cu multă bucurie. Sperăm să vă placă.
Crăciun fericit!

Fapta bună nr. 11 – Delon meets Burton

Antz — Sat, 17 Dec 2011 15:20:58 +0000

Furnica slaba şi aia grasă, din nou în acţiune…
La braţetă, la metrou. Mda, la metrou!
N-am mai mers cu metroul de vreo câţiva ani. Dar ni s-a părut chiar cool. Şi parole, très chic.
Am urcat de la Victoriei şi am mers o staţie, până la Romană (ştiţi că “trenul galben fără cai” e acu’ argintiu? Că garniturile sunt noi? Şi arată totul fff bine şi curat? Sau ne minunăm ca vacile şi asta e veste veche? Ă?)
Am ajuns, am ieşit la KFC (faptă bună pe burta goală?! Nu se poate!) şi apoi ne-am făcut curaj. Pe hârtie arăta simplu, dar din nou, practica e ucigătoare.
Misiunea? Simplă ca bună-ziua: trebuia să luăm o cartelă de 10 calatorii şi să o dăm cuiva care se pregătea să cumpere una nouă.
Am luat cartela (arăta la fel ca ultima dată când am cumpărat una) şi ne-am aşezat la vânătoare. Pe cin’ să alegem? Să o facem la “oha”, cui se nimereşte, sa căutăm pe cineva care pare mai modest sau să dăm note băieţilor care trec şi ăluia care ni se pare frumos (da’…frumooos!) să îi dăm cartela?!
Ghici ciupercă ce-i. Ne ştiţi doar cât suntem de superficiale, aşa că bineînţeles că am ales varianta…3.
Am stat la pândă şi am bârfit tot ce-a trecut. Unul era înalt, cu ceafa groasă, umeri ampli, fund mic dar…zâmbea ştirb. Iac.
Al doilea era micuţ, dar avea un chip minunat (semăna un pic cu Vincent Cassel) şi atitudine cu carul. Plus iubită… O tipă care l-a prins de mână şi ne-a luat curajul să-i dam cartela. Buoon!
Al treilea, ca la americani:): 1,78-80, vreo 30 de ani, costum uşor ponosit, servietă anacronică, dar un profil su-perb. Delon meets Burton. Deloc buhăit, însă.
Ne-am dat ca de obicei coate (« Du-te tu – Ba tu. – Eu am fost ultima data. – Dar eu am facut doua la rand… ») şi până la urmă ne-am pornit împreună. Şi la bine, şi la greu.
Ne-am aşezat în faţa lui (nu era nimeni altcineva la rând) şi am zis. “Avem noi o cartelă. Poftim. V-o dăm”.
“Ăăăă. Şi să vă dau bani pe ea?”
“Nu. V-o dăruim.Luaţi-o, vă rugăm”.
“Păăăi.”
“Ni s-a părut că sunteţi foarte simpatic şi oricum n-o mai folosim”.
I-am pus-o pe tejghea, în faţă şi n-am mai stat la negocieri.
Ne-am întors şi am plecat simţindu-ne privite. Am urcat scările de parcă eram Bette Davis în Jezebel.
Bine, ea le cobora…Şi avea şi rochie cu crinolină…
Dar ce mai contează. Ea n-a făcut fapta bună cu cartela de la metrou.
Un singur regret. Nu ştim cum îl cheamă pe Alain Burton de la metru, de la Romană.

Fapta bună nr. 10 – “Mamiiiiii! O comoară!”

Antz — Fri, 16 Dec 2011 14:23:53 +0000

Ştiţi maşinuţele alea de la Diverta? Sau din Herăstrău? Unde e mereu câte un puşti care urlă ca din gură de şarpe că “vreaaa; să se deaaaaa; să-i deaaaa mă-saaaaa baaaaani, să se deaaaaa; haaaaa”?
Ei bine, ideea cu fapta bună nr. 10 ne-a venit după ce am văzut un puştiulică de ăstaaaaaa.
Am văzut câtă suferinţă avea în ochişori că maică-sa nu avea chef, timp, răbdare să mai schimbe monede ca ăla micu’ să călărească maşinuţa.
Aşa că am zis aşa: schimbăm 5 lei în 10 monede de 50 de bani şi mergem să le lasam exact lângă maşinile din Herăstrău.
Am luat 10 lei, am cumpărat un ecler de 6 lei şi am rămas cu 4 lei. Ne-am scobit de încă 1 leu, dar n-am găsit niciunul. Aşa că am mai scos 10 lei şi ne-am oprit la un chioşc de ziare. Aici, un băiat care avea mănuşi negre (jurăm, servea ziarele cu mănuşi! Din PNA.), ne-a schimbat 10 lei în 20 monede de 50 de bani. I-am pus frumos într-un săculeţ (aveam unul în care ţineam nişte cercei de la Carla) şi am pornit la braţ, agale, spre parc.
După ce am hălăduit pierdute pe alei, într-un final apoteotic, le-am găsit. Mmmaşinuţele.
Ne-am uitat vigilente în stânga şi în dreapta şi nu era nimeni pe aproape. Pe alee, din depărtare veneau două dudui. Una cu un puşti de mână, alta împingând un căruţ.
Am fugit re-pe-de, ca două gazele (una grasă, una slabă) spre maşinuţe şi am agăţat săculeţul pe farul uneia dintre maşini. Nici nu ne-am întors bine cu spatele, că săculeţul poc! De pământ.
Gazela slabă a fugit înapoi. Aia grasă a stat de şase. Gazela slabă a pus săculeţul pe capota maşinuţei.
1,2,3..mama cu puştiul au ajuns lângă maşinuţe…
Noi ne-am făcut că stăm pe o bancă şi că ne vedeam de ale noastre. Cu coada ochiului analizam fiecare mişcare.
Haaaa!
Ăla micu’ a văzut săculeţul şi i l-a arătat maică-sii. Femeia îngrozită, a luat săculeţul şi l-a privit sceptică. Am crezut că îl aruncă cât colo. Gazela slabă se pregătea să-l prindă. Ştia si-gur că “împănata” n-o să se aplece să strângă monedele împraştiate pe jos…
Dar mama a fost paşnică. A întors săculeţul pe toate părţile, l-a luat şi l-a pus la loc. Pe capota maşinuţei.
Da’ ăla micu’ nu s-a lăsat. Nuuu. Cum maică-sa s-a uitat alături, s-a şi înfipt în săculeţ! L-a deschis şi a strigat tare: “Mamiiiiii! O comoară!”.
Am râs de am înnebunit! Şi nici dacă am fi găsit noi un săculeţ plin de biju-uri, n-am fi fost aşa de fericite că ăla micu’ a găsit comoara…
Sau…:)?!

Fapta bună nr. 9 – Mulţumiri pentru unii dintre cei mai dragi

Antz — Thu, 15 Dec 2011 12:41:50 +0000

Asta e cea mai tare, mai drăguţa şi mai mişto faptă bună pe care o avem programată pentru săptămânile astea 3.
O aşteptăm de când ne-a venit ideea cu cele 19 fapte bune pentru sfârşitul de 2011.
Haaa! Iuhu! Ne frecăm mâinile, ne suflecăm mânecile şi răsfirăm fericite degeţelele. Gata? Începem!
10 mesaje pentru 10 oameni dragi.
Aaaa. Staţi un pic, să lămurim ceva…
Nu am făcut un top 10 cu cei pe care îi iubim şi pe care îi apreciem că sunt lângă noi. Astfel de topuri sunt imposibile. Aşa că am făcut bileţele cu toate numele celor importanţi în viaţa noastră (au ieşit vreo 50), le-am făcut pe fiecare ciuciulete şi le-am băgat în căciula roşie din coşul de lângă uşă. Şi soarta a ales. 10 nume de oameni dragi nouă şi 10 mesaje pentru ei, din tot sufletul.

Adrian Petru Barbu (dragul nostru Pissthis)
“Dragul nostru,
Iti multumim pentru sensibilitatea, pasiunea ta pentru adevar si gustul fara cusur pentru lucruri frumoase. Pentru ca te lupti pentru cei pe care ii apreciezi (n-am uitat cum ai aparat-o pe Antinela), pentru ca esti pasionat de viata, pentru ca ai curaj si caracter si pentru umorul tau cinic si splendid. Te pupam cu drag si dor.”

Noemi
“Draga noastra,
Ne stim deja de cativa ani. Si iti multumim pentru generozitatea ta. Nu stim pe nimeni care sa sustina si sa ajute oamenii in care crede, mai relaxat si mai entuziast decat o faci tu. Multumim pentru ca ne impartasesti povestile tale minunate, pentru pasiunea ta superba pentru moda si animal print si pentru ca “respiri un aer tare, greu de definit: chic.”. Speram ca anii care vin sa ne apropie si mai mult. Te imbratisam cu mult foc.”

Diana
“Draga noastra,
Multumim ca esti jumatatea buna, care-l completeaza pe Ionut (pe care una din noi il iubeste la nebunie, pentru ca e varianta ei mezina mult mai buna:) si cealalata il simpatizeaza si-l “urmareste” de numa’:))). Multumim pentru ca esti mereu vesela, simpatica, entuziasta si dragalasa, pentru energia ta frumoasa si buna. Si pentru ca ni l-ai prezentat pe Tudorica, neica:). Te pupa fetele”.

Dinu
“Tu esti fain. Dar asta zice toata lumea care te cunoaste. Ma simt asa de bine cand sunt sau vorbesc cu tine, de parca as fi eu cu mine insumi. Dar doar in fazele alea in care ma iubesc si ma plac. Asa ca as putea spune ca tu esti partea mea buna. Sau pe care o plac. Mult de tot! Multumesc pentru asta! Te pup cu drag”! – Lili
”Multumesc ca esti prietenul cel mai bun (la egalitate de puncte cu mine:)) al Lililcai; pentru ca ai o voce splendida (cand te aud la telefon, ma trec fiori; iuhuuu), o pasiune pentru frumos minunata si pentru recomandarile music&film pe care le primesc de la Lili, via Dinu.”- Cristina

Ioana
“Multumim ca esti cel de-al treilea muschetar si ne completezi cu energia, entuziasmul, forta ta. Pentru ca am stat impreuna 3 ani, in care am construit lucruri in care credem si o prietenie pe viata. Multumim ca nu ti-a fost frica sa fim impreuna “Don Quijotele” si ca visezi in continuare la aceeasi lume pe care o dorim toate trei. Cele 3. Multumim, draga noastra”.

Kozonac
“Multumim pentru ca esh misto. Pentru ca iti urmezi pasiunea ca nebunu’, pentru ca ai umor, condei, idei, pentru ca stii sa faci o femeie sa planga;), pentru fumurile tale tari, pentru emfaza, alonja, sarmul tau, Mr. Kozo. Si multumim ca ai adus-o in viata noastra pe Rorette. Te pupa amantele tale secrete. Clutch-clutch”.

Antoine
“Multumim pentru ca ne-ai ajutat sa facem cumparaturi:). Ca esti langa noi atunci cand avem nevoie, pentru ca ai un umor incredibil, pentru ca esti sensibil, dragalas, pentru prietenia ta cu Pop, pentru pasiunea ta incredibila pentru muzica si film, pentru creativitatea si bucuria unica de joaca. Multumim pentru ca ne faci mereu sa radem, mai ales cand suntem suparate. Multumim”.

Ada
“Multumim pentru ca esti draga noastra Ada. Ca ai avut incredere sa vii spre noi acum vreo 9 ani (?!) si sa construiesti impreuna cu fetitele o relatie de prietenie pe care o pretuim si o crestem cu grija. Multumim pentru generozitatea ta, pentru talentul la inegalabil la“conexiuni”, pentru povestile tale spuse si traite cu atat de mult sarm, pentru ca ne explici mereu cu rabdare si pentru grija ta pentru noi. Multumim si te pupam tare”.

Maurice
“Notre cher, Maurice. Multumim pentru conversatiile noastre lungi, pentru cele cateva seri superbe in care am planuit, am vorbit dulci-nimicuri, am visat impreuna. Pentru complicitatea noastra, orele nesfarsite de ras cu pofta, de poezie, de minunare. Pentru pasiunea ta pentru inginerie, moda si lacto-baruri. Pentru ochii tai minunati si credinta in crini albi si Mina…Multumim pentru ca am construit impreuna o relatie frumoasa, chiar daca nu ne vedem atat de des pe cat ne-am dori (stii ca au trecut 11 ani?:)). Multumim si te imbratisam cu mult dor(ne vedem, da? ).”

Barna
“Multumim ca esti unicul barbat din viata noastra care ne confuzeaza mereu:). Multumim pentru ca ne-ai ajutat de atat de multe ori, ca petrecem din cand in cand cate o zi superba impreuna, la ceaiuri, cafele, prajituri. Multumim pentru ca esti atat de talentat, pentru ca ne spui mereu cum trebuie sa fie lucrurile intr-o lume normala, pentru ca ne inveti cum sa vorbim si sa-i ascultam pe cei mici si pentru ca razi cu pofta, inconfundabil. Te apreciem mult si te imbratisam tare. Matusile:)”.

A? Spunem că fapta asta bună e bu-nă de dat mai departe. Nici nu vă puteţi imagina ce frumoasă e ziua după ce aţi spus vorbe dulci celor mai dragi oameni de lângă sufletul vostru…
Doar atât mai vrem să mai zicem: IUHU!