Daca vrei sa te imbraci in stilul domnului Matei Millo:

In secolul 19, Matei Millo era pentru romani ceea ce este probabil Iures acum: cel mai bun actor, dar si un excelent autor dramatic, conducător de trupă, director de teatru si profesor. Matei Millo a fost un sustinator al repertoriului romanesc si un interpret stralucit al comediilor lui Vasile Alecsandri, considerat, pe-atunci, cel mai mare poet al romanilor.
A fost un vizionar, aducand schimbari în teatrul romanesc printr-o interpretare realista, ca reacție impotriva stilului declamator de-atunci.
Millo era viu, intens, cu un umor si o stamina extraordinare. Isi aborda fiecare rol cu seriozitate, minutiozitate si nuanta, analizand in detaliu si cu fina observatie fiecare rol jucat si fiecare piesa pusa in scena.
Sunt celebre rolurile de travesti ale lui Millo: Chirita, Mama Anghelusa sau Baba Hirca.
In cartea sa, “Amintiri din Junimea”, Iacob Negruzzi evoca un moment din copilarie (sa fi avut vreo 7-8 ani), cand tatal lui l-a dus acasa la Alecsandri si l-a pus  sa recite in fata poetului cantecul comic Herşcu Boccegiu, pe care il vazuse la teatru jucat de Millo. Au ras mult cu totii de declamatia lui, isi aminteste Iacob Negruzzi, iar cand a terminat, Alecsandri l-a dezmierdat, i-a dat bomboane dintr-un saltar si i-a zis: “Bravo, ai sa te faci un mare actor, mai mare decat Millo”.
Mai cool decat domnul Millo, ar fi spus-o si Alecsandri, cu greu se poate.