Dacă vrei să te îmbraci Principesa Ileana:

Domniţa Ileana. Copila, adolescenta, apoi femeia cu ochi frumoşi. De-o sinceritate, generozitate şi o hotărâre covârşitoare.

“Puţini copii au ochii larg deschişi în momentul venirii lor pe lume. Ochii acestei micuţe străine au fost încă din prima clipă ca nişte stele. M-am pierdut în adâncimea lor şi era ca şi cum aş fi citit în ei o mulţime de secrete pe care ea nu mi le putea spune şi nici eu nu puteam să-i spun acestui suflet micuţ, de-a cărei grijă eram responsabilă, despre toate câte viaţa m¬-a învăţat. O micuţă străină şi totuşi, mai aproape de mine decât orice pe lumea asta”. Aşa scria Regina Maria despre Ileana, fiica ei iubită.

Biografia Ilenei de România este cea a unui personaj cu un destin excepţional. Născută în neam regesc, într-o ţară în care casa regală era extrem de iubită şi populară, frumoasă, exuberantă, şi cu o educaţie remarcabilă, primită în familie şi, apoi la Colegiul din Heathfield-Ascot din Marea Britanie. De la Regina Maria a învăţat limbile engleză şi franceză, iar de la ţatăl ei, regele Ferdinand I, germana. A studiat sculptura cu Ion Jalea şi pictura cu  Jean Al. Steriadi . Juca tenis şi era extrem de pasionată de yachting, fiind la acea vreme singura femeie din România care a obţinut brevetul de căpitan de cursă lungă. Era nelipsită de la numeroasele întreceri sportive sau sărbători naţionale. Se spune că popularitatea ei era atât de mare, încât fratele său, regele Carol al II-lea dorea să-i găsească de
soţ un prinţ străin şi astfel s-o îndepărteze de România. Acesta chiar a hotărât să-i restrângă aparițiile publice, deranjat de succesul domniței şi de strânsa ei legătură cu Regina Maria.

„Te rog să înlături neîncrederea ce o ai în mine căci știi cât de mult țin la tine și cum mă doare să te văd supărat. Fii îngăduitor, vreau să fac bine, vreau să te mulțumesc, dar sunt tânără și greșesc fără să vreau. În orice clipă sunt gata să te servesc fiindcă îmi ești Rege și apoi ești fratele meu pe care îl iubesc atât de mult”, îi scria domniţa Ileana regelui, după aflarea deciziei regelui de a-i reduce influenţa.

A fost crescută cu dragoste de România, poporul român şi limba română. Cele mai multe poze rămase cu Principesa Ileana o arată îmbrăcată în costume populare, fie că era vorba de evenimente oficiale, fie de diferite împrejurări cotidiene.


“Vorbea într-o română fără cusur, cu vocea ei profundă, frumos timbrată şi mângâietoare”, spunea Zoe Dumitrescu-Buşulenga într-un interviu în care evoca emoţionant întâlnirea sa din 1967 cu domniţa Ileana. Domniţa trăia deja de aproape 20 de ani în exil.

Era o femeie de ispravă, la fel ca numele yachtului său. Generoasă şi activă, se implica în foarte multe acţiuni sociale. În timpul celui de-al doilea război mondial a îmbrăcat uniforma asistentelor de la Crucea Roşie şi a construit la Bran un spital, unde făcea de toate, de la îngrijirea bolnavilor, la procurarea hranei şi la spălatul geamurilor şi al podelelor.

Nunta Principesei Ileana cu principele Anton de Habsburg Toscana din 1927 a fost un adevărat eveniment monden.

A fost ultima căsătorie oficială încheiată în țară pentru un membru al familiei regale române. Ceremonia căsătoriei a avut loc la Castelul Pelișor, pe 26 iulie 1931. Principesa Ileana avea 22 de ani.

Regele Mihai, pe atunci un copil, apare şi el în fotografie.

GLAMOROUS ROYAL WEDDING


Va urma!