Castelul Peleş, Sinaia – 1898

Tânărul George Enescu, proaspăt întors de la Paris şi Carmen Sylva, cea despre care se spune că iubeşte muzica mai mult decât orice.

Enescu are 17 ani, a intrat sub protectoratul reginei, a doua vice mamă, cum îi place ei să-şi spună, şi e fericit că poate să-şi încerce noua vioară Stradivarius (cumpărată cu bani strânşi prin “colectă şi subscripţie publică”). Regina are ochii îndreptaţi spre Grigoraş Dinicu, alt protégé al său, dar e cu gândul la privirea de sfinx a compozitorului-adolescent.

Ce cântă cei trei în această clipă memorabilă? Poate sonata de Vinteuil, despre care Proust va spune mai târziu că “ii place cum o cântă Enesco”

George e un homme à la mode, îmbrăcat impecabil, comme il faut: sack-coat (sacou), vestă, pantaloni – toate în aceeaşi culoare: navy-blue, şosete negre, pantofi Derby negri, cămaşă albă, scrobită, cu gulerul înalt şi vârfurile îndoite, cravata Ascot.

Mai cool de atât nu se poate.