Daca Tarira ar fi avut succes, Fondane s-ar fi mutat in Argentina in 1938. Asa, ironia sortii, se intoarce in Paris, unde emigrase din tara natala, Romania, in 1923.  În martie 1944, ca urmare a unui denunt, este arestat, impreuna cu sora sa, Lina, si inchis in lagarul de la Drancy. Cativa prieteni, printre care, se pare, si Cioran, se duc la sediul Gestapo-ului sa ceara eliberarea lui, ceea ce si reusesc, dar Fondane nu accepta sa paraseasca lagarul fara Lina. La 30 mai 1944, sunt deportati impreuna la Auschwitz. Fondane va fi gazat în ziua de 2 sau 3 octombrie 1944. Prietenul sau, filozoful Stéphane Lupasco, a povestit cum, Fondane, aflandu-se la sediul politiei, imediat dupa arestarea sa, era preocupat sa consoleze o fetita, care fusese arestata de la scoala si care plangea sfasaietor.
Fondane a avut totusi un succes recunoscut in domeniul cinematografic, cu scenariul filmului Rapt (1934), regizat Dimitri Kirsanoff, o adaptare a nuvelei “Separarea raselor”, a lui Charles Ferdinand Ramuz. Filmul “realizează o interesanta parabola a urii de rasa care va deveni un fundament ideologic al nazismului care se insinueaza intr-o Europa aparent linistita”.
Fondane, nascut Benjamin Wechsler, intr-o familie de evrei intelectuali ai Iasiului, debuteaza cu poeziile sale in reviste ca “Rampa” si “Hatikvah”, in 1912, sub pseudonimul Barbu Fundoianu.

In 1919, paraseste Iasiul pentru Bucuresti, unde face parte din grupul avantgardist in care erau si Marcel Iancu, M. H. Maxy, Iosif Ross, Sasa Pana, Ion Vinea, Stefan Roll and Ilarie Voronca. Publica adesea in Contimporanul, Adevarul literar si artistic si in Sburatorul. In perioada 1921-1923, pana la plecarea sa la Paris, formeaza o companie de teatru “Insula”, influentat fiind de viziunea lui Jacques Copeau. In Franta, devine afiliat miscarii suprarealiste. Il cunoaste pe Tzara, caruia ii si ia un interviu si adera unui subgrup in jurul lui  Arthur Adamov. Fondane devine un apropriat al lui Shestov, a carui influenta in scrierile sale ulterioare este majora, apoi pe Martin Buber, Constantin Brancusi si Victoria Ocampo.

O poveste de viata scurta si frumoasa, a unui vesnic nelinistit, poetul, filozoful, dar şi jurnalistul, criticul literar, traducatorul, scenaristul, Barbu Fundoianu, cel care-si numea asa de frumos piesele de dramaturgie poetica, „mistere“.
“Opera lui Benjamin Fondane sta, deopotriva, sub semnul fulgurantei, al disperării si al revoltei unui om aflat in neostoita zbatere interioară. Ea restituie principiul existential autentic conform caruia orice efort de a gandi fiinta umana trebuie sa aiba ca referent unic existentul insusi, in concretetea lui, iar nu o abstractie ipostaziata”.

Surse: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7

Călătoria pe ape a principesei Ileana în drum spre Argentina
“Un ultim rămas-bun de la mica şi îndrăgita noastră casă. De la camera mea cu fotgrafiile minunate si patul confortabil; de la binecunoscutele mese şi scaune. La revedere, scumpă casă. Nu o să te mai văd niciodată. Aceasta este ultima dată”, scria Prinţesa Ileana despre momentul părăsirii României, pe 7 ianuarie 1948, ora 3:30, după-amiaza.
La plecarea din ţară, prinţesa ia cu ea într-o cutie o fărâmă de pământ românesc liber.
Când gardienii comunişti, percheziţionând familia Principesei, au găsit în bagajele ei un “vanity case” de aur. Domniţa le-a spus: nu e de aur şi nici nu e o pudrieră. Această cutie nu înseamnă nimic pentru dumneavoastră, dar înseamnă totul pentru mine”.

După trei ani, trebuie să se mute în State, pentru a-şi plăti datoriile. . Îşi vinde celebra diademă, tiara pe care o purtase mama ei, regina Maria. Ştie că numele de Habsburg nu mai înseamnă nimic şi povesteşte cât de ciudat i se pare apelul postaşului: „Habsburg here?“.

Domniţa Ileana, purtând diadema celebră.

Aici începe o viaţă austeră şi devine o femeie obişnuită, învăţând să gătească, să spele vasele, să facă piaţa, să muncească pentru hrana zilnică a copiilor. Ține conferinţe despre pace şi despre România.

Principesa Ileana, la piaţă.

Maggie şi Herzi o ajută pe mama lor, principesa Ileana, la întinsul rufelor la uscat.

În 1954 divorţează şi se recăsătoreşte imediat cu doctorul Stefan Issarescu, în orasul Newton din Massachussets.

Divorţează iar, doisprezece ani mai târziu. Prinţesa se călugăreşte în 1961, la mânăstirea din Bussy, Franţa. Probabil ca urmare a suferinţei provocate de moarte fiicei sale Minola, gravidă în momentul tragediei, şi de îmbolnăvirea fiului cel mare, Ştefan, de encefalită.

După 1989, Maica Alexandra (fostă principesa Ileana), vine la Castelul Bran, ultima ei reşedinţă în ţara unde s-a născut şi iubit-o. Localnicii au primit-o cu emoţie şi căldură. IAr ea, cu vorba domoală şi caldă li s-a adresat cu înţelepciune: “TREBUIE SĂ ÎMBĂTRÂNEŞTI FRUMOS ŞI SĂ TE ÎNDEPĂRTEZI NATURAL DE LUCRURILE PE CARE NU LE MAI POŢI FACE”.
Ileana, prinţesa de România, cea care, indiferent de împrejurări, şi-a păstrat surâsul pe buze, demnă şi plină de curaj, gata să-i ajute pe toţi din jur, ne face sa ne fie dor de România ei. Netrăită şi nevăzută de noi, dar citită şi povestită de bunici.
Mai cool de atât nu se poate.