Eroii Romaniei Chic » cadou

Fapta buna din Ajun. Ultima din acest an.

Antz — Sat, 24 Dec 2011 16:23:44 +0000

Acum 3 saptamani am inceput experimentul faptelor bune. Am facut o lista cu 18 idei pe care ne-am propus sa le ducem la capat pana in Ajun de Craciun. N-am vrut sa facem fapte mari, care sa ne puna la incercare prea mult. Am gandit ca lucrurile marunte, faptele frumoase simple sunt mai firesti pentru “incepatori” si nu au de ce sa ne sperie sau sa ne descurajeze.
Da, faptele bune pot speria. Intotdeauna cand faci promisiuni sau ai rezolutii mai mari decat poti duce, totul se poate intoarce ca un bumerang si cei pe care-i dezamagesti sunt cel mai greu de impacat: noi insine.
Asa ca am luat-o usor, cu acte de bunavointa, umanitate, bunatate pe care le-am putut indeplini cu lejeritate si cu drag: prajituri pentru cei din jur, cafea si ciocolata calde pentru cizmar, politistii de la circulatie, postas, cadouri trimise la intamplare unor necunoscuti, mesaje de multumire pentru oameni importanti din viata noastra, “buna dimineata” si zambete impartite din inima celor pe care i-am intalnit pe strada. Fapte bune si simple.
Mai sunt cateva ore pana la prima zi de Craciun. Iar ultima fapta buna am vrut sa o dedicam iubirii, complicitatii, parteneriatului. Unei povesti de dragoste trainice si incantatoare.
Pe Doby (adica domnul Mihai, care seamana neobisnut de bine cu geniul casei din Harry Potter:) si pe doamna Rodi, sotia lui, ii cunoastem doar ca pe niste simple cunostinte. El e administratorul blocului si in fiecare marti si joi vine in micul lui birou de la etajul 10, unde ii asteapta pe vecinii de bloc. Uneori il insoteste si doamna Rodi. Am intalnit-o doar de doua ori.
Cei doi locuiesc la cateva scari distanta si Mr. Doby nu intarzie niciodata nici macar cateva minute. E mereu imbracat impecabil, cu camasa perfect scrobita, cu pantofi lustruiti, din piele fina, cu cravata asortata la batista din buzunarul sacoului.
E intotdeauna bine dispus si dornic sa-si spuna povestile celor care au timp sa stea de vorba si sa sporovaiasca dulci-nimicuri.
Acum vreo 2 ani am aflat ca are un baiat balerin care nu mai poate profesa din cauza unui accident de masina si o fiica plecata la New York, unde are o scoala de dans sportiv pentru copii.
Intotdeauna vorbeste despre familia lui. Indiferent ce-l intrebi, face o mica voluta, o paranteza si ajunge la cei dragi lui. Iar doamna Rodi (asa ii spune, “doamna”) ramane in finalul povestilor. “Ea are grija de noi. Cand ma uit la ea, ii simt si pe copiii mei alaturi. Chiar daca ei sunt la mii de kilometri departare. Nu ma lasa niciodata sa fiu trist”.
Pe Doby si doamna Rodi i-am ales pentru ultima fapta buna. Am pus intr-un cos o sampanie buna, un tort si o floare de Craciun. Am impachetat frumos si ne-am dus la Doby la usa. Am intrat in scara blocului, ne-am uitat la tabelul de intretinere si am vazut ca el si doamna Rodi locuiesc la numarul 12, la etajul 4. Am urcat, am lasat cosul la usa. Am sunat lung, o singura data si am fugit inapoi in lift. Am coborat sperand ca doamna Rodi a deschis, a gasit cosul si mesajul de la noi:
“Multumim ca va iubiti de 52 de ani si ca impreuna ati reusit sa construiti o familie atat de frumoasa. Va admiram din tot sufletul si va dorim Craciun fericit!”.
Se spune ca Sarbatorile au devenit prea comerciale, ca sunt prea pline de cadouri materiale, liste de dorinte cu obiecte si colinde care vand stari artificiale si pop.
Asa o fi. Dar ce e important e ca acum e vremea cand simtim nevoia sau e musai sa fim impreuna cu cei dragi. Deschidem usile cu zambetul pe buze, daruim din ce avem pe masa din tot sufletul, iertam mai repede, ne straduim sa facem mai multa liniste, uram din inima “Craciun fericit” si nu ne e rusine sau teama sa ne aratam emotiile. Si ne bucuram, visam, planuim iubire.
Au fost 19 zile cu oameni, fapte frumoase si dragoste. Faptele bune sunt gata. Sarbatorile incep. Craciun fericit!

Fapta bună nr. 6 – Avem bilete la film.

Antz — Mon, 12 Dec 2011 14:27:21 +0000

Am zis că dacă tot e luna cadourilor, să dăm şi noi ceva. Dar ce? Ce ne place nouă mai mult şi mai mult? Să mergem la filme. Împreună, separat, însoţite sau singure. Le ştim pe toate, le vedem unul câte unul, pe măsură ce apar în oraş. Rar ne scapă unul.
Bun. Dăm bilete la film? Cui? Câte? Cum? Unde?
Ne-am gândit să mergem la mall şi să ne aşezam la coadă. Când ne vine rândul să luăm două bilete pentru cel care stă în spatele nostru. Pentru un film pe care ne-ar plăcea nouă să-l vedem. Iiii! Problemă! Omul care stă la coadă în spatele nostru deja ştie la ce merge. Să-l întrebăm la ce film merge? Şi cam cum am reacţiona dacă ne-ar întreba cineva pe noi asta? Mda…Păi asta e. Nu e bine. În plus, nu ştim dacă vrea să meargă singur, cu un prieten/ă sau în gaşcă. Pentru gaşcă nu luăm.  Pentru că nu mai e faptă bună, e faptă nebună.
OK. Mergem la cineva în mall/pe stradă sau cinema şi îi spunem: “Ho! Ho! Ho! Moşu v-a adus bilete la film. Ho, ho, ho!” Îmbrăcate în moş Crăciun şi Crăciuneasa, eventual. Hmmm. Not our style.
Unui prieten? Costel? Că ştim că-i place sa meargă la film? Nu. Facem fapte bune pentru necunoscuţi. Ca să fie provocare. OK. Dar cum facem? !!!?
Până la urmă soluţia a venit firesc, în clipa când treceam pe lângă Cinema Studio. E 11. E perfect ….pe naiba. Următoarea reprezentaţie e la 12.30. Ce sa facem? I-am da doamnei de la ghişeu banii pentru doua bilete şi am ruga-o să le dea cuiva care vine să cumpere două bilete sau câte unul pentru 2 voitori. Aaaa? Parcă ni se pare că vrem să scăpăm uşor? Că lăsăm pe alţii să ne facă treaba?
Bine. Mergem şi mâncăm ceva, undeva pe Enescu, dăm nişte telefoane eventual, şi la 12.10 ne întoarcem la Studio. La vânătoare de “client” pentru fapte bune.
La 12 şi 10 minute fix ne-am înfiinţat în faţa ghişeului. Am cumpărat biletele şi ne-am aşezat într-un colţ să vedem lumea care vine să intre la film. La şi 20, apar primii: 3 puşti de liceu, cu frizuri á la Justin Bieber (cea veche, nu cea nouă), cu blugi skinii colorati, hanorace şi geci deasupra. OK. Sunt trei, mai aşteptăm. 12.30. Nu venise nimeni altcineva să vrea să intre la film. Doamna de la intrare ne tot spunea: “Dar intraţi că începe filmul”.
Ce facem? Nu ne iese? !!!!?
La naiba, nu mai are rost să stăm. Dacă nu au mai venit alţii până acum, nici n-or să mai vină. Probabilitatea era oricum foarte mică. Şi ne trebuiau doi. Am decis rapid. Am traversat strada şi am intrat la Mc’Donald’s. Am ochit două fete la o masă care sorbeau plictisite din nişte pahare cu shake.
Ne-am dus la ele şi le-am zis: “Avem două bilete la filmul care rulează la Studio. Începe acum. Vreţi să mergeţi?”
S-au uitat una la alta nedumerite şi au pufnit în râs. Şi râdeau. Şi râdeau. Ca nişte….auci! N-avem voie să spunem lucrurile rele. Râdeau ca nişte fete haioase, pline de umor. Şi deştepte.
Ne simţeam aşa…penibil şi deja toată lumea din jur se uita ciudat la noi şi fetele vesele.
Ne-am răsucit pe călcâie şi am plecat. Am fi vrut să intrăm noi la film, dar la 1 aveam o întâlnire.
Aşa că …fapta bună nr. 6… c’est foutue!
Poate mâine o să fie mai bine.

Fapta bună nr. 4 – Curierul de la florărie sună de trei ori la uşă

Antz — Sat, 10 Dec 2011 15:45:44 +0000

-Vreau să le povestim cum ne-a venit ideea.
-Aşa.
-Cum am primit de ziua mea un buchet de flori.
-Care buchet? Buchete, bucheţoaie.
-Da. Mai multe. Bine “temporizate”, cu efect, e drept, şi o aparentă semnificaţie. Mai întâi un trandafir. Niciun bilet. După 11 minute, un buchet cu 11 trandafiri. Niciun bilet, Dupa 1o1 minute, un buchet de 101 trandafiri.
-Băi, şi cum m-ai sunat, întrebându-mă dacă e de bine sau de rău.
-Şi mi-ai zis că dacă urmează o coroană mortuară, e clar mesajul.
-Păi, era.
-N-am aflat nici acum cine a fost. Dar orice bărbat cu care vorbeam era un potenţial admirator. A stârnit în mine aşa, o amestecătură de sentimente: bune – cineva mă place, confuze – dacă mă place, de ce nu zice cine e?, negre – inspirate de stalkerul lui Roro.
-Sper ca nu povesteşti şi de Roro.
-Ha, ha. Nu, să povestească Roro.
-Mai ţii minte că ne preocupa semnificaţia acelor numere? Ce naiba însemna 1, 11, 101?
-Da, frate. Asta era ciudat. Şi că nu apărea să spună: eu îs. Făt-frumos, cu paloşul gros.
-Dar mi-a plăcut. M-am simţit curtată. A fost amuzant şi cumva emoţionant.
-Daaaa! Repet: credeai că vrea să te omoare cineva.
-Păi şi ăsta-i pasion, nu?!
-Da, hai că iar ai luat-o langa. Deci aşa ne-a venit ideea. Care?
-Să facem o faptă bună şi să trimitem un buchet de flori (doar unul) superb, cu un bilet unei fete care nu are iubit acum.
-Da’ sper nu ca al tău: sec, “promiţător” şi derutant: “La multi ani, poate o cafea?” Până şi el se-ndoia săracu’. De-aia nici n-a mai apărut.
-Ei, mă fierbe încă.
-Aşa. Revenim. Şi am mers la Niculăieş şi am luat cel mai frumos buchet ever and ever, cu…
-Hai, mă! Ce faci? Dacă zici cum era îşi dă seama poate cine le-a primit că noi le-am trimis.
-Păi, n-am avut grijă să nu trimitem la cineva din cercul nostru de prieteni?
-Da, dar prietenii ei sunt prietenii noştri şi pot citi. Şi ii pot spune. Şi e frumos să-i năruim povestea pe care şi-o face în cap?
-Auleuu, da. Şi cum am stat noi ore în şir să decidem: CUI i-l trimitem? Să nu afle, să fie singură, să ne placă de ea (să nu fie vreo antipatică).
-Şi până la urma l-am trimis lui…
-Ce faaaci?
-Prinţesei X Aaaa?!!!! Îi zicem aşa.
-Mda, numai la Prinţesa X îţi stă capul.
Şi i-am trimis unei fete, unei femei măritate. Care nu e singură, dar se simte singură. Are bărbat, dar sunt de ceva timp îndepărtaţi unul de altul. El e cel care a descoperit că există şi alte femei pe lumea asta şi n-ar fi rău să le cunoască mai îndeaproape.
-Băi, ce mă enervează bărbaţii ăştia prea…
-Ntzzzz. Nu mai judeca fără să ştii despre fiecare în parte. Şi oricum n-ai cum să ştii. Şi-apoi am promis că luna asta nu judecăm pe nimeni.
-Haaa! Mi-e greu. Dar ai dreptate.
-Dar să le mai spunem că ne place mult de ea că pare ferma pe poziţii, că are un soi de demnitate şi discreţie în situaţia asta..
-Că e mai mişto decât amanta. De-o mie de ori mai mişto! Nu te mai uita aşa că nu judec. E de bine. EA e mişto. N-am zis că amanta e nasoală.
-Şi pentru că ştim că atunci când îţi dăruieşti sufletul cuiva eşti vulnerabil E singura persoană din lumea asta care te poate face să nu te mai simţi atrăgătoare, demnă să fii iubită. Şi că uite, mai sunt atât de mulţi bărbaţi pe lumea asta care te pot aprecia şi curta.
-Auzi, dar dacă se gândeşte că e bărbat’su care vrea să-i spună că tot pe ea o iubeşte? Şi poate el chiar ar vrea (a terminat-o cu cealaltă, CLAR!!!), dar nu ştie cum. Şi noi îi ajutăm. Ai?
-Da. Ar fi mişto. Cum pică nu ştim, dar e lucru sigur că ea se va simţi admirată într-un moment în care are nevoie. Şi dacă nu are nevoie, e flatant sau amuzant. E bine oricum.
-Da. Hai că am mai făcut o faptă bună.
-Mâine ce facem? Oooo! Mâine e cu catering. Să văd ce faci….
-Sssst. Le spunem maine.
-Bine. Hai la masă.
-Pa!
-Paaaaa!
-Aaa! Salutări drăguţe de aici!