Eroii Romaniei Chic » compozitor

Vladimir Cosma

Antz — Tue, 28 Feb 2012 20:38:38 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca maestrul Cosma:

In 2009, intr-un interviu, Vladimir Cosma, cel mai important compozitor de muzica de film din Franta intreba emotionat:
“Mai exista gutuiul din fata casei din Spatarului?”.
Era gutuiul copilariei lui. Din fata casei in care a crescut, in familia unor muzicieni exceptionali.
Tatal sau, Teodor Cosma a fost dirijor si pianist, mama, scriitor de livrete, unchiul, Edgar Cosma, compozitor si dirijor iar una din bunici a fost o pianista incredibila, eleva a lui Ferrucio Busoni.
Gutuiul din Spatarului si “Micul Mozart de 8 ani care era apostrofat, la primele concerte ca violonist, in Romania, fiindca inchidea ochii pe scena. Jubilatia in fata primelor acorduri de jazz, descoperind un disc cu Miles Davis. In armata, un spectacol compus in intregime, cu un inimaginabil “dans al mastilor de gaz”. Franta competitiei si a oportunitatilor, la doar douazeci si ceva de ani. Prima muzica de film, a doua, a treia, sute si sute. Naiul lui Gheorghe Zamfir pe care casa de productie franceza nu-l voia fiindca venea din Romania. Pierre Richard coborind scarile rulante in Marele blond pe tema… naiului lui Zamfir. In competitie cu Enyo Moricone pentru un film, o alta partitura scrisa pe patul de spital. Si inca una in vacanta, dupa un telefon implorator. Rezultatul va fi un slow invaluitor si etern: Richard Sanderson urca pe scena Palatului de Behague in carne si oase si interpreteaza celebrul Reality (“Dreams are my reality…”). Louis de Funes dansind in Aventurile rabinului Jacob pe ecran si melodia in versiune jazzy, interpretata live pe scena de muzicieni invitati anume, cu un Vladimir Cosma care ingina si bate ritmul. Parisul care nu mai e Paris fara acordurile din Promenade sentimentale”.
Toate amintirile unui roman cu o viata incredibila, cu un talent extraordinar, despre care criticii francezi spuneau ca “e mica madlena proustiana din cinema”.
Maine o sa trecem pe Spatarului sa cautam gutuiul maestrului Cosma. Ascultand fericite “Sentimental Walk”, din filmul “Diva”…

Mai cool de atat nu se poate.

George Enescu

Antz — Sun, 27 Nov 2011 21:42:10 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca maestrul George Enescu:

Castelul Peleş, Sinaia – 1898

Tânărul George Enescu, proaspăt întors de la Paris şi Carmen Sylva, cea despre care se spune că iubeşte muzica mai mult decât orice.

Enescu are 17 ani, a intrat sub protectoratul reginei, a doua vice mamă, cum îi place ei să-şi spună, şi e fericit că poate să-şi încerce noua vioară Stradivarius (cumpărată cu bani strânşi prin “colectă şi subscripţie publică”). Regina are ochii îndreptaţi spre Grigoraş Dinicu, alt protégé al său, dar e cu gândul la privirea de sfinx a compozitorului-adolescent.

Ce cântă cei trei în această clipă memorabilă? Poate sonata de Vinteuil, despre care Proust va spune mai târziu că “ii place cum o cântă Enesco”

George e un homme à la mode, îmbrăcat impecabil, comme il faut: sack-coat (sacou), vestă, pantaloni – toate în aceeaşi culoare: navy-blue, şosete negre, pantofi Derby negri, cămaşă albă, scrobită, cu gulerul înalt şi vârfurile îndoite, cravata Ascot.

Mai cool de atât nu se poate.

Sofia Vicoveanca

Antz — Thu, 17 Nov 2011 13:18:00 +0000

via
Dacă vrei să te îmbraci ca Sofia Vicoveanca:

Toate stilistele lumii dau sfaturi de postură clientelor lor.
Rachel Zoe spune că picioarele încrucişate şi mâinile aşezate în faţa, pasiv şi a “apărare” punctează fragilitatea unei siluete.
Nina Garcia recomandă mâna în şold, marcând astenic talia, un picor în faţă şi privirea uşor în jos (ca instantaneele fotografilor să surprindă chipuri lungi şi întotdeauna subţiri)
Stacy London spune că semiprofilul cu privirea aruncată peste umăr este cel mai sexy.

Eh, sfaturi (bazaconii?!) care, cică, trebuie învăţate de cele care vor adulaţia publicului mare. Dar care, credem noi, marchează şi propovăduiesc prea mult atitudinea de “bişe” neajutorate şi supuse. Şi uneori forţează atitudini ca nuca-n perete pentru feminităţi mileniste, puternice şi independente .
Vreţi cea mai bună şi mai adevărată atitudine?
Uitaţi-vă mai întâi la doamna Sofia Vicoveanca.

Spatele drept, picioarele înfipte bine în pământ, pieptul în faţă, bărbia sus, capul întors un pic într-o parte, să urmărească bine şi drept din faţă “ochii” camerei de luat vederi şi privirea semeaţă, aruncată uşor din coada ochiului care parcă spune “asta sunt şi aşa îmi place”. Iar mâna care ţine traista cu cotul ridicat în sus e de-o eleganţă aproape coregrafică.

Când poartă fotele şi iile din colecţia personală (are peste 50 de costume tradiţionale superbe) din Bucovina, cea “cu oameni harnici şi frumosi la suflet”, doamna Vicoveanca e mai elegantă decât multe din doamnele care se îmbracă pretenţios în ţinute couture. E dumneaei înşişi, mândră cu cine este şi de unde vine.
“Este un costum sfânt si nu pot să-l las. Costumele astea m-au ajutat sa devin ceea ce sunt. Îmbrăcându-mă aşa mă respect pe mine şi pe oameni”.

Scriitoare, pasionată de folclor, cântăreaţa, poetă, desenatoare.
A compus muzică de film, pentru coloanele sonore pentru filmele “Ciprian Porumbescu” şi “Urgia”.
A fost şi actriţă în Oraşul văzut de sus, în regia lui Lucian Bratu şi în Vânătoarea de lupi (regie Andrei Blaier) şi mulţi spun că interpretarea domniei sale din Baltagul, în rolul Vitoriei Lipan, e fără cusur.
O femeie minunată, splendidă şi incredibil de chic.

Eleganţă, talent şi feminitate născute în Bucovina. România.

Mai cool decât doamna Sofia, nu sî poati.
PS: Ieri, la emisiunea “55 de ani”, de la TVR, o doamnă a intrat în direct şi plângând, îi mulţumea divei din Bucovina:
“Locuim la Milano, suntem printre străini şi îi mulţumim doamnei Sofia Vicoveanu. Cu ajutorul ei, suportăm depărtarea de Botoşaniul nostru drag.” Arta şi talentul sunt alean şi terapie.