Fapta buna din Ajun. Ultima din acest an.

Antz — Sat, 24 Dec 2011 16:23:44 +0000

Acum 3 saptamani am inceput experimentul faptelor bune. Am facut o lista cu 18 idei pe care ne-am propus sa le ducem la capat pana in Ajun de Craciun. N-am vrut sa facem fapte mari, care sa ne puna la incercare prea mult. Am gandit ca lucrurile marunte, faptele frumoase simple sunt mai firesti pentru “incepatori” si nu au de ce sa ne sperie sau sa ne descurajeze.
Da, faptele bune pot speria. Intotdeauna cand faci promisiuni sau ai rezolutii mai mari decat poti duce, totul se poate intoarce ca un bumerang si cei pe care-i dezamagesti sunt cel mai greu de impacat: noi insine.
Asa ca am luat-o usor, cu acte de bunavointa, umanitate, bunatate pe care le-am putut indeplini cu lejeritate si cu drag: prajituri pentru cei din jur, cafea si ciocolata calde pentru cizmar, politistii de la circulatie, postas, cadouri trimise la intamplare unor necunoscuti, mesaje de multumire pentru oameni importanti din viata noastra, “buna dimineata” si zambete impartite din inima celor pe care i-am intalnit pe strada. Fapte bune si simple.
Mai sunt cateva ore pana la prima zi de Craciun. Iar ultima fapta buna am vrut sa o dedicam iubirii, complicitatii, parteneriatului. Unei povesti de dragoste trainice si incantatoare.
Pe Doby (adica domnul Mihai, care seamana neobisnut de bine cu geniul casei din Harry Potter:) si pe doamna Rodi, sotia lui, ii cunoastem doar ca pe niste simple cunostinte. El e administratorul blocului si in fiecare marti si joi vine in micul lui birou de la etajul 10, unde ii asteapta pe vecinii de bloc. Uneori il insoteste si doamna Rodi. Am intalnit-o doar de doua ori.
Cei doi locuiesc la cateva scari distanta si Mr. Doby nu intarzie niciodata nici macar cateva minute. E mereu imbracat impecabil, cu camasa perfect scrobita, cu pantofi lustruiti, din piele fina, cu cravata asortata la batista din buzunarul sacoului.
E intotdeauna bine dispus si dornic sa-si spuna povestile celor care au timp sa stea de vorba si sa sporovaiasca dulci-nimicuri.
Acum vreo 2 ani am aflat ca are un baiat balerin care nu mai poate profesa din cauza unui accident de masina si o fiica plecata la New York, unde are o scoala de dans sportiv pentru copii.
Intotdeauna vorbeste despre familia lui. Indiferent ce-l intrebi, face o mica voluta, o paranteza si ajunge la cei dragi lui. Iar doamna Rodi (asa ii spune, “doamna”) ramane in finalul povestilor. “Ea are grija de noi. Cand ma uit la ea, ii simt si pe copiii mei alaturi. Chiar daca ei sunt la mii de kilometri departare. Nu ma lasa niciodata sa fiu trist”.
Pe Doby si doamna Rodi i-am ales pentru ultima fapta buna. Am pus intr-un cos o sampanie buna, un tort si o floare de Craciun. Am impachetat frumos si ne-am dus la Doby la usa. Am intrat in scara blocului, ne-am uitat la tabelul de intretinere si am vazut ca el si doamna Rodi locuiesc la numarul 12, la etajul 4. Am urcat, am lasat cosul la usa. Am sunat lung, o singura data si am fugit inapoi in lift. Am coborat sperand ca doamna Rodi a deschis, a gasit cosul si mesajul de la noi:
“Multumim ca va iubiti de 52 de ani si ca impreuna ati reusit sa construiti o familie atat de frumoasa. Va admiram din tot sufletul si va dorim Craciun fericit!”.
Se spune ca Sarbatorile au devenit prea comerciale, ca sunt prea pline de cadouri materiale, liste de dorinte cu obiecte si colinde care vand stari artificiale si pop.
Asa o fi. Dar ce e important e ca acum e vremea cand simtim nevoia sau e musai sa fim impreuna cu cei dragi. Deschidem usile cu zambetul pe buze, daruim din ce avem pe masa din tot sufletul, iertam mai repede, ne straduim sa facem mai multa liniste, uram din inima “Craciun fericit” si nu ne e rusine sau teama sa ne aratam emotiile. Si ne bucuram, visam, planuim iubire.
Au fost 19 zile cu oameni, fapte frumoase si dragoste. Faptele bune sunt gata. Sarbatorile incep. Craciun fericit!

Fapta buna nr. 15 – Mos Craciun lasa cadouri si la locurile de joaca!

Antz — Wed, 21 Dec 2011 18:35:08 +0000

“Lasa pe banca in parc o jucarie noua”
E urmatoarea fapta buna pe care trebuie s-o facem. OK. Imi place. Are legatura cu copiii, parcul e aproape, la jucarii imi place sa ma uit si eu (cred ca o “chestie” a celor crescuti in comunism pentru ca noi nu am avut foarte multe jucarii si acum, cand intru intr-un magazin pentru copii, mi-as lua din toate, mi se pare paradisul!
Ma gandesc un pic si-mi fac o strategie: o sa ma duc la libraria de pe Mosilor – n-am mai fost demult si doamnele vanzatoare sunt atat de amabile si de voioase- ; o sa caut o jucarie sa se potriveasca si fetelor si baietilor, cam de 3-4 ani; o sa iau si hartie de impachetat (frumoasa si ochioasa!), o sa ma intorc acasa; o sa-l impachetez frumos, cu grija; o sa pun o eticheta pe care o sa scriu: “La multi ani! Ai gasit un cadou de la Mosu’. Sa te bucuri de el.”, sau ceva de genul asta; o sa ma duc in parc si-o sa-l las pe banca. Poate o sa stau putin sa vad cine-l ia.
Bine, asta e! Asa fac!
Vorbisem cu Antoine, bunul meu prieten, si il intrebasem daca vrea sa ma insoteasca. Mi-a zis ca da. Dar nu am stabilit nimic clar. Tot el mi-a dat ideea G-E-N-I-A-L-A sa nu las pachetul pe banca, ci pe topogan, sau in casutele, tunelele de la locul de joaca. Asa o sa fiu sigura ca il va gasi un copil.
Dimineata, pe la 7, Antoine ma trezeste cu mesajul: “Mergem cu jucaria astazi. Aseara mai-mai sa uit…pe la 13. Te sun. Am treaba dimineata. Pop.”
Eu planuisem sa merg dimineata, dar am zis ca e fain sa impartasesti cu cineva o astfel de poveste si-apoi vorbisem deja. La 1, Antoine era la mine. Am zis: “Hai!” “Unde?”, ma intreaba el. “In parcul Icoanei”, raspund eu. “Pai, nu. Nu e bine. Mergem intr-un parc unde sunt copii mai saraci. Or sa se bucure mai mult de cadou”, raspunde el. Si bine face. Clar ca-i mai bine asa.
Am plecat spre Parcul Circului. Nu mai fusesem niciodata. Nici nu stiam daca sunt locuri de joaca. Teoretic, in orice parc sunt locuri de joaca. Totusi, am sunat-o pe Miruna s-o intreb daca sunt intr-adevar si aici. Mi-a spus ca sunt vreo trei si mi-a explicat cum ajung la ele.
Am intrat in parc. Era foarte putina lume. Aveam o misiune. Am inceput sa cautam locurile de joaca. Le-am gasit, undeva in apropiere de cupola circului. Am ales o zona mai mica in care era un carusel si un minilabirint. In tiribomba era un copil cu bunica lui care impingea caruselul ca sa se invarteasca Andrei (as il chema pe copil). Cand la stanga, cand la dreapta. Cu pachetul in mana, m-am indreptat hotarata spre labirint. Am urcat treptele am intrat cu greu in casuta-tunel si am plasat cadoul. Il auzeam pe Antoine cum vorbea cu bunicuta, care ii spunea sa avem grija ca sunt ude scaunele de la tiribomba. M-am dat jos din labirint, bucuroasa ca mi-am indeplinit sarcina, rusinata un pic ca m-a vazut bunicuta urcandu-ma ditamai vlajgana in castelul copiilor. Ea insa mi-a zambit foarte prietenoasa si in timp ce incerca sa franeze caruselul, sa-l opreasca mi-a spus: “”Haideti sa urcati si dumneavoastra!”. Am zis nu si i-am multumit. L-am salutat si pe Andrei care mi-a spus ca e mai fain cand se invarteste cu spatele decat cu fata. In drum spre masina am avut un regret: as fi vrut sa ma dau si eu in tiribomba; sa resimt placerea invartelii si mangaierea aerului rece pe obraji.

Eroii Romaniei Chic » Craciun

Fapta buna din Ajun. Ultima din acest an.

Fapta buna nr. 15 – Mos Craciun lasa cadouri si la locurile de joaca!