Statiunea a fost construita taman in anul 102 d.Ch. de Imparatul Traian, romanii preluand pasiunea pentru bai si remedii termala de la greci. In perioada civilizației romane, aristocratia Romei antice se rasfata cu beneficiile extraordinare ale apelor termale din Baile Herculane. Din timpul romanilor au ramas numeroase vestigii: apeducte, bai, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de mulțumire aduse zeilor pentru vindecare. Din 1736, sub stapanire habsburgica, incepe reconstructia si modernizarea bailor, a cailor de acces, fiind construite majoritatea cladirilor din statiune, intr-un stil baroc austriac superb.

Statiunea de pe malul raului Cerna, parte din Parcul National Valea Cernei-Domogled, are o pozitie geografica fantastica si un climat mediteranean, fiind situata pe aceeasi paralela cu Nisa si Venetia. Statiunea se afla la o altitudine de 168 de metri, dar aici se respira un aer puternic ionizat, ca la 1500-2000 metri, acest lucru datorandu-se si numeroaselor izvoare termale si a padurilor ce inconjoara statiunea.

La inceputul secolului 20, de frumusetea si benefiicile imperiale ale Herculanelor profitau cel putin o data pe an aristocratia si burghezia din Romania.

Annie Bentoiu povesteste duios, cu multe detalii, atat de ajutor pentru a ne inchipui frumusetea loculului din acele vremuri, despre Baile Herculane din anii 40, cand dumneaei era o adolescenta:
“Frumusetea acelui peisaj se integrase fiintei mele mult mai adanc decat imi dadusem seama: ani de zile mi-au reaparut in minte sau in somn zeci de imagini, cu un relief uimitor. Eram un grup de baieti si fete care nu ne cunosteam deact pe numele de botez si n-aveam sa ne mai revedem, dar impreuna ne-am bucurat de nevinovate suete, de lungi plimbari in padurile vecine si de pasonate partide de ping-pong…..Arhitectnic, Baile Herculane erau o statiune care purta insemnele trecutului sua habsburgic. Singurul hotel modern “Cerna” (astazi mai mult ca sigur, o vechitura), distona puternic cu restul cladirilor, dar se putea lauda cu o piscina care avea mare succes. Centru statiunii era constituit de o sala de cazino (acea Kursaal tipica statiunilor germane), utilizata in parte ca restaurant si dand pe o terasa cu vedere spre raul Cerna, unde luam masa sumb umbrele largi de soare. De o parte si de alta a cladirii, legate de ea prin doau “promenade” in arc de cerc, cu mozaic rosu si acoperis sprijinit de colonade subtiri de fier forjat, se ridicau doua hoteluri absolut gemene si ele in stil Belle Epoque, intitulate istoric “CArol” si “Ferdinand”. In 1943 camerele lor inalte, logiile largi si perdeluite, culoarele insonorizate prin covoare groase, feroneria scarilor, decoratia de oglinzi, posibilitatea de a ajunge la cladirea bailor prin culoare directe, serviciul impecabil, toate acestea te proiectaudintr-odata in alt timp si pe alte meleaguri. Un parc mic, cu ronduri ingrijite, cobora lent spre dublul sir de copaci al strazii principale, care umra indeaproape cursul Cernei: acolo doar o balustrada ne despartea de rau, pe care-l puteam privi curgand in lungi minute de tihna. LA mica distanta se inalta chioscul rezervat fanfarei militare, care in timpul sezonuluicanta zilnic, intre zece dimineata si douasprezece, un program de divertismentdin care nu lipseau valsuri de Strauss, uvertura la “CAvaleria usoara” de Suppe sau “Pe o piata persana” de Ketelby, precum si alte asemenea. Vilele si celelalte cladiri se intindeau de o parte si de alta a acestui mic centru si a platfomrei sale umbrite, cu pietris marunt, unde “contesele” isi aduceau caruciorul cu prajituri si cofeturi. Erau, se zice, adevarate contese scapatate, ceea ce vindeau reprezenta cea mai fina scoala de cofetarie vieneza si ele insele pareau a fi venit la bal mascat ziua in amiaza mare, fardate si coafate, cu cercei lungi, cu sortuletele si diademele lor albe de dantele scrobita. Dar frumusetea cu adevarat imperiala a locului era peisajul. Apa Cernei chiar era neagra, cum o arat si numele; poate din cauza izvoarelor tamaduitoare din vecinatate sau doar pentru caea, apropae tot timpul, curgea sub padure, printre pomi batrani si se lumina doar in ceasurile in care soarel o putea atinge. Panta ei era lina; stancile destul de numeroase o animau cu bulboane, spume de zapada, sopot pe multe lungimi de unda si cotituri mereu surprinzatoare. Padurile care o imprejmuiau, ocrotind-o, aveau caracterul ordonat si romantic al celor din basmele germane in care copiii se ratacesc pe carari, ezita la rascruci, intalnesc casute. Un intreg paienjenis de drumuri de picior inguste, netede inconjura statiunea. Treptele erau intarite cu trunchiuri subtiri, mestesugite, tufisurile erau curatate, podetele – sigure, sagetile si placutele indicatoare – citete, punctele catre care te purtau iti ofereau adaposturi, banci umbrite sau privelisti deschise”.

In perioada comunista, o multime de hoteluri din beton, cu arhitectura acelor vremuri, au fost construite in Valea Cernei. Erau pline de turistii care beneficiau de vacante subventionate de stat, prin sindicat. Dupa ’89, relansarea statiunii e inca in faza de proiect.  Herculanele sunt frumoase in continuare. Pastreaza urmele vremurilor bune pe care le-a trait, iar peisajul din jur e si acum, incredibil.

Prima amantă a lui Carol al II-lea, care a îngrozit politichia românească de după primul razboi mondial a fost o elevă de liceu. Numele ei e Maria Martini, relaţia ei cu moştenitorul tronului a durat 3 ani şi se pare că din această poveste de dragoste s-a născut şi o fetiţă.
Şi în timpul mariajului cu Zizi Lambrino, se pare că prinţul Carol a avut ţiitoare, “fetiţe”pe care aghiotantul lui le ducea până în camera viitorului rege.

Carol II si Zizi Lambrino

În 1923, Carol al II-lea o cunoaşte pe Magda Lupescu,o roşcată cu ochii verzi, plină de şarm şi foarte…căsătorită. Divorţează rapid de soţul ei şi devine amanta, curtezana Regelui-Playboy.

După o călătorie la Londra, Carol al II lea rămâne la Paris unde e aşteptat de Lupeasca. De la Paris trimite o scrisoare în care anunţa că renunţă la tron, pentru femeia vieţii lui.

Decade din drepturile monarhice şi la câţiva ani îşi vrea tronul înapoi. I se acceptă revenirea cu condiţia să nu vină cu Elena Lupescu. Dar amanta nu rămâne departe de iubitul ei rege şi vine lângă el, scandalizând Bucureştii şi ţară.


În 1940, Carol al II-lea abdică iar in 1947 cei doi se căsătoresc.