Lizica Codreanu s-a născut la Bucureşti, în familia avocatului Ion Sionescu Codreanu. Toată copilăria a petrecut-o cu ochii la sora mai mare, Irina, care era pictoriţă şi sculptoriţă. Era fascinată de lumea, speranţele, poveştile surorii ei artiste.

Lizica (centru) şi Irina Codreanu (stânga)

Când Irina pleacă la Paris, ca să studieze sculptura cu Bourdelle şi apoi cu Brâncuşi, Lizica, la vârsta adolescenţei, merge şi ea în “buricul Pământului”. La “franţuji” era revoluţia, acolo se năştea lumea culturala mondială şi se întâmplau cele mai incredibile şi mai creative idei.
Iar Lizica era balerină şi voia să schimbe lumea.
A studiat baletul clasic cu Mesdames Valadina şi Nijinska dar a simţit că mişcările clasice trebuie să fie baza unei alte construcţii de mişcare. Viziunea ei despre poveştile spuse de trup era avangardistă. Era influenţată de anturajul ei modernist, de discuţiile până noaptea tarziu cu Irina, Brâncuşi, Tzara, Sonia Delaunay, Man Ray şi înţelegea că şi baletul începea să ia un alt drum.

Lizica (fumând) şi Brâncuşi

Ore întregi, Lizica studia acrobaţie de circ cu Fratellini şi gimnastica cu George Herber, iar muzica care o inspira era compusă de cei mai tineri şi mai în vogă compozitori: Stravinsky, Honneger, Milhaud, Satie, Aurec sau Poulenc.
Lizica lucra cu Diaghilev, Larionov sau Ilyaz. Împreună cu o generaţie nebună şi înaintea vremurilor a schimbat cursul istoriei dansului creând avangarda mişcării scenice.
Pentru spectacolele ei, alegea întotdeauna cele mai neobişnuite şi mai surprinzătoare costume şi machiaje de scenă. Pentru ea, un spectacol de dans trebuia să fie o stare completă, unitară şi îşi ruga prietenii (Brâncuşi, Sonia) să îi construiască scenografie şi costume de scenă care să-i susţină viziunea.

În 1928, Lizica se căsătoreşte şi pleacă la Shanghai. Devine mamă si dupa revenirea în Paris, în 1936, divorţează.
2 ani mai târziu deschide primul centru de Hatha Yoga din Paris, despre care scriu revista Vogue şi Mircea Eliade, în Memoriile sale.
A renunţat la dans dar a lucrat ani de zile la un studiu “Înţelepciunea şi nebunia trupului”.
În 1995, la doi ani după moartea sa, Biblioteca Naţională Franceză a elogiat-o cu o colecţie de imagini şi postere de film cu Lizica, din anii ’20 şi ’30 în cadrul expoziţiei Le cinema aux rendez-vous des Arts.
Lizica Codreanu a fost o celebritate românească din Parisul interbelic, pe care noi, românii, am descoperit-o după 1989. A avut grijă de asta nepotul ei, dl. Dragoş Morărescu. Îi mulţumim!
Ţiganca lui Brâncuşi, dansatoarea noastră…
Mai cool de atât nu se poate!