Eroii Romaniei Chic » fapte bune

Fapta buna nr. 16 – Gina

Antz — Thu, 22 Dec 2011 22:10:49 +0000

Gina, va recunoastem cinstit, ne-a schimbat viata. E poate mult sa spunem asta, dar o simtim plenar.
Urmatoarea fapta buna era sa gasim/sa alegem pe cineva care are nevoie de bani si sa-i trimitem. Prin posta. Cine nu are nevoie de bani azi? Dar noi cautam pe cineva pentru care bruma noastra de bani chiar sa faca diferenta.
In astfel de moment dilematice, prietenii sunt tare buni pentru ca-ti pot da ide bune. Am sunat-o pe Alina. De fapt Dinu a sunat-o, pentru ca mai intai am vorbit cu el. M-a sunat ea imediat.
Alina e profesoara in Sacele, Brasov la o scoala cu majoritatea copiilor din familii sarace.. Face parte din acei oameni pentru care ceea ce fac tine de vocatie, de pasiune si nu doar de bani. O admiram din tot sufletul nostru.
Ma intorc la poveste…
M-a sunat si mi-a zis ca are o fetita la scoala, e in clasa a 6-a, e foarte buna la invatatura, muncitoare, serioasa si cu mult bun-simt. A fost si bolnava, avand o hepatita recurenta. Si parintii ei sunt foarte responsabili, doar ca sunt saraci. Mi-a dat numele complet si adresa unde sa-i trimit banii impreuna cu o scrisoare.
“Draga Gina,
Am aflat cat de buna, silitoare, serioasa si dulce esti. Si ne-am bucurat mult. Toate aceste calitati te vor ajuta sa ajungi un om mare bun, harnic si demn de lauda.
Tu sa fii mereu asa si sa ai incredere in tine si sa fii mereu vesela si optimista.
Iti trimitem un cadou pentru tine. Sa te bucuri de el impreuna cu familia ta!
Craciun fericit, Gina!”
Gina ne-a trezit la realitate. Ne-am dat seama ca micile noastre drame, probleme, nefericiri sunt asa de mici ca nici nu conteaza. Gina si alti copii ca ea trebuie sa se lupte pentru viata. Asa sunt lucrurile. Nu au ales ei. Nu si-au dorit. Dar sunt inzecit mai puternici si mai demni de lauda pentru orice realizare a lor decat noi ceilalti care am fost mai norocosi in viata.
Bravo, Gina!

Fapta bună nr. 10 – “Mamiiiiii! O comoară!”

Antz — Fri, 16 Dec 2011 14:23:53 +0000

Ştiţi maşinuţele alea de la Diverta? Sau din Herăstrău? Unde e mereu câte un puşti care urlă ca din gură de şarpe că “vreaaa; să se deaaaaa; să-i deaaaa mă-saaaaa baaaaani, să se deaaaaa; haaaaa”?
Ei bine, ideea cu fapta bună nr. 10 ne-a venit după ce am văzut un puştiulică de ăstaaaaaa.
Am văzut câtă suferinţă avea în ochişori că maică-sa nu avea chef, timp, răbdare să mai schimbe monede ca ăla micu’ să călărească maşinuţa.
Aşa că am zis aşa: schimbăm 5 lei în 10 monede de 50 de bani şi mergem să le lasam exact lângă maşinile din Herăstrău.
Am luat 10 lei, am cumpărat un ecler de 6 lei şi am rămas cu 4 lei. Ne-am scobit de încă 1 leu, dar n-am găsit niciunul. Aşa că am mai scos 10 lei şi ne-am oprit la un chioşc de ziare. Aici, un băiat care avea mănuşi negre (jurăm, servea ziarele cu mănuşi! Din PNA.), ne-a schimbat 10 lei în 20 monede de 50 de bani. I-am pus frumos într-un săculeţ (aveam unul în care ţineam nişte cercei de la Carla) şi am pornit la braţ, agale, spre parc.
După ce am hălăduit pierdute pe alei, într-un final apoteotic, le-am găsit. Mmmaşinuţele.
Ne-am uitat vigilente în stânga şi în dreapta şi nu era nimeni pe aproape. Pe alee, din depărtare veneau două dudui. Una cu un puşti de mână, alta împingând un căruţ.
Am fugit re-pe-de, ca două gazele (una grasă, una slabă) spre maşinuţe şi am agăţat săculeţul pe farul uneia dintre maşini. Nici nu ne-am întors bine cu spatele, că săculeţul poc! De pământ.
Gazela slabă a fugit înapoi. Aia grasă a stat de şase. Gazela slabă a pus săculeţul pe capota maşinuţei.
1,2,3..mama cu puştiul au ajuns lângă maşinuţe…
Noi ne-am făcut că stăm pe o bancă şi că ne vedeam de ale noastre. Cu coada ochiului analizam fiecare mişcare.
Haaaa!
Ăla micu’ a văzut săculeţul şi i l-a arătat maică-sii. Femeia îngrozită, a luat săculeţul şi l-a privit sceptică. Am crezut că îl aruncă cât colo. Gazela slabă se pregătea să-l prindă. Ştia si-gur că “împănata” n-o să se aplece să strângă monedele împraştiate pe jos…
Dar mama a fost paşnică. A întors săculeţul pe toate părţile, l-a luat şi l-a pus la loc. Pe capota maşinuţei.
Da’ ăla micu’ nu s-a lăsat. Nuuu. Cum maică-sa s-a uitat alături, s-a şi înfipt în săculeţ! L-a deschis şi a strigat tare: “Mamiiiiii! O comoară!”.
Am râs de am înnebunit! Şi nici dacă am fi găsit noi un săculeţ plin de biju-uri, n-am fi fost aşa de fericite că ăla micu’ a găsit comoara…
Sau…:)?!

Fapta bună nr. 7 – Felicitări, aveţi două angajate extraordinare!

Antz — Tue, 13 Dec 2011 17:03:25 +0000

Ne ataşăm de furnizorii noştri de servicii. Lilişor ne face manichiura de vreo 10 ani. Fabia are grijă de pielea noastră fină şi netedă de vreo 12. Nenea Iancu e cel care ne ajută cu orice nu ştim noi să facem şi nici cine ar putea să facă: de la cumpărături, reparaţii la birou şi acasă, până la comisioane de tot felul. Le ştim poveştile şi ei pe ale noastre. Am râs de multe ori împreună, am mai avut şi neînţelegeri, dar le-am rezolvat la fel de repede cum au apărut.
Aşa sunt şi Mariana şi Loredana de la bancă. Pe Mariana o ştim de 3 ani, de când am deschis cont la banca din blocul Millenium, cel care a ars. Ne-am dus după ea şi colegele ei în Carol, deşi am fi putut să alegem Moşilor, care era mai aproape de birou (fostul birou). Ne-am dus de dragul lor pentru că ne înţelegeam bine cu ele şi avuseseram înainte o experienţă neplăcută cu acriturile de la o altă bancă. Aici, în Carol, am cunoscut-o pe Lori.
De multe ori eram la banca şi, aşteptându-ne rândul, le urmăream pe Mari şi pe Lori cum încercau să facă imposibilul: mai multe lucruri în acelaşi timp. Să se ocupe şi de clientul pe care îl aveau aşezat fiecare în faţa biroului ei, s-o ajute şi pe colega ei din stânga, respectiv dreapta, care e nouă şi nu ştie prea bine cum să înregistreze un OP în sistem şi să răspundă şi la telefon unui client nervos din cine ştie ce motiv.
Sunt amabile, isteţe, serioase şi harnice. Ele ştiu cât de mult le apreciem, dar vrem să i-o spunem şi şefului ei. Să ştie că ele sunt cele care ne-au făcut să rămânem la sucursala lor, deşi aveam motive să nu o facem.
Am scris mailul. L-am trimis şi aşteptăm răspunsul. Vi-l arătăm când îl primim.

Fapta bună nr. 6 – Avem bilete la film.

Antz — Mon, 12 Dec 2011 14:27:21 +0000

Am zis că dacă tot e luna cadourilor, să dăm şi noi ceva. Dar ce? Ce ne place nouă mai mult şi mai mult? Să mergem la filme. Împreună, separat, însoţite sau singure. Le ştim pe toate, le vedem unul câte unul, pe măsură ce apar în oraş. Rar ne scapă unul.
Bun. Dăm bilete la film? Cui? Câte? Cum? Unde?
Ne-am gândit să mergem la mall şi să ne aşezam la coadă. Când ne vine rândul să luăm două bilete pentru cel care stă în spatele nostru. Pentru un film pe care ne-ar plăcea nouă să-l vedem. Iiii! Problemă! Omul care stă la coadă în spatele nostru deja ştie la ce merge. Să-l întrebăm la ce film merge? Şi cam cum am reacţiona dacă ne-ar întreba cineva pe noi asta? Mda…Păi asta e. Nu e bine. În plus, nu ştim dacă vrea să meargă singur, cu un prieten/ă sau în gaşcă. Pentru gaşcă nu luăm.  Pentru că nu mai e faptă bună, e faptă nebună.
OK. Mergem la cineva în mall/pe stradă sau cinema şi îi spunem: “Ho! Ho! Ho! Moşu v-a adus bilete la film. Ho, ho, ho!” Îmbrăcate în moş Crăciun şi Crăciuneasa, eventual. Hmmm. Not our style.
Unui prieten? Costel? Că ştim că-i place sa meargă la film? Nu. Facem fapte bune pentru necunoscuţi. Ca să fie provocare. OK. Dar cum facem? !!!?
Până la urmă soluţia a venit firesc, în clipa când treceam pe lângă Cinema Studio. E 11. E perfect ….pe naiba. Următoarea reprezentaţie e la 12.30. Ce sa facem? I-am da doamnei de la ghişeu banii pentru doua bilete şi am ruga-o să le dea cuiva care vine să cumpere două bilete sau câte unul pentru 2 voitori. Aaaa? Parcă ni se pare că vrem să scăpăm uşor? Că lăsăm pe alţii să ne facă treaba?
Bine. Mergem şi mâncăm ceva, undeva pe Enescu, dăm nişte telefoane eventual, şi la 12.10 ne întoarcem la Studio. La vânătoare de “client” pentru fapte bune.
La 12 şi 10 minute fix ne-am înfiinţat în faţa ghişeului. Am cumpărat biletele şi ne-am aşezat într-un colţ să vedem lumea care vine să intre la film. La şi 20, apar primii: 3 puşti de liceu, cu frizuri á la Justin Bieber (cea veche, nu cea nouă), cu blugi skinii colorati, hanorace şi geci deasupra. OK. Sunt trei, mai aşteptăm. 12.30. Nu venise nimeni altcineva să vrea să intre la film. Doamna de la intrare ne tot spunea: “Dar intraţi că începe filmul”.
Ce facem? Nu ne iese? !!!!?
La naiba, nu mai are rost să stăm. Dacă nu au mai venit alţii până acum, nici n-or să mai vină. Probabilitatea era oricum foarte mică. Şi ne trebuiau doi. Am decis rapid. Am traversat strada şi am intrat la Mc’Donald’s. Am ochit două fete la o masă care sorbeau plictisite din nişte pahare cu shake.
Ne-am dus la ele şi le-am zis: “Avem două bilete la filmul care rulează la Studio. Începe acum. Vreţi să mergeţi?”
S-au uitat una la alta nedumerite şi au pufnit în râs. Şi râdeau. Şi râdeau. Ca nişte….auci! N-avem voie să spunem lucrurile rele. Râdeau ca nişte fete haioase, pline de umor. Şi deştepte.
Ne simţeam aşa…penibil şi deja toată lumea din jur se uita ciudat la noi şi fetele vesele.
Ne-am răsucit pe călcâie şi am plecat. Am fi vrut să intrăm noi la film, dar la 1 aveam o întâlnire.
Aşa că …fapta bună nr. 6… c’est foutue!
Poate mâine o să fie mai bine.