Eroii Romaniei Chic » lux

Ileana Sonnabend

Antz — Sun, 13 Jul 2014 18:16:22 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Ileana Sonnabend:

rochie AlexanderMcQueen
cercei ametist
Acum 5 ani, presa lumii titra: “Vânzare de artă colosală”. Iar titlul era urmat în toate jurnalele importante ale capitalelor lumii de detaliile despre lucrările incredibile care se aflau în colecţia “reginei artei”, “zeiţei absolute a vânătorii de artă”, “celei mai importante colecţionare de artă din secolul XX”, Ileana Sonnabend. O românca de origine evreiască, cu o poveste de viaţă incredibilă şi pasiune şi ochi pentru artă uimitoare.
La 10 ani, vorbea fluent 5 limbi
Ileana Schapira s-a născut în 1914, în Bucureşti, în familia lui Mihai Schapira unul din cei mai importanţi industriaşi români ai începutului de secol XX. A fost crescută în lux şi educată de o armată de dădace şi guvernante (englezoaice, franţuzoaice, nemţoaice, italience). Astfel, micuţa Ileana a ajuns ca la 10 ani să fie fluentă în 5 limbi. Familia a văzut tot timpul în ea un copil rebel, foarte independent şi se pare că interesul neobişnuit pentru artă i-a fost cultivat de mama ei, Mariana, o austriacă care câţiva ani mai târziu divorţează de omul de afaceri Schapira şi se recăsătoreşte cu artistul american de origine rusă, John Graham.
În 1931, când Ileana avea numai 17 ani, se îndrăgosteşte nebuneşte de americanul cu origini italo-evreieşti, Leo Krausz (cunoscut lumii sub numele de Leo Castelli), un bărbat plin de şarm, care ani mai târziu devine şi el un important colecţionar de artă.

Leo Castelli
Un tablou Matisse, în loc de inel de logodnă
Cei doi se căsătoresc un an mai târziu şi în loc de inel de logodnă, Ileana îi cere soţului ei un tablou de Matisse. Dupa 3 ani, Ileana şi soţul ei pleacă la Paris şi intră în cercurile de artişti suprarealişti. În 1939, tatăl Ilenei îi ajută pe Leo si sotia sa să-şi deschidă prima lor galerie de artă.
Imediat după al doilea război mondial, familia Castelli pleacă din Lisabona, la bordul unui vapor şi se opreşte în New York. Aici, timp de aproape 10 ani, Leo face speculaţii cu artă, întotdeauna consiliat de tânăra lui soţie. Chiar dacă istoria artei îl consideră pe Leo Castelli unul din cei mai importanţi galerişti ai secolului trecut, connaisseur-ii ştiu că Leo nu făcea niciun pas fără sfatul Ilenei, el fiind mai degrabă atras de literatură decât de artă.

Leo Castelli la Bucuresti
Divorţ într-o singură zi
Leo este un mare charmeur şi Ileana nu mai suportă escapadele lui amoroase. Aşa că în 1959 zboară singură până în Atlanta, singurul stat american unde o femeie, dacă deţinea pământ, avea voie să divorţeze imediat de soţ.
În câteva ore, Ileana cumpără o bucată de pământ într-un orăşel din Atlanta şi se întoarce a doua zi la New York cu actele de divorţ.

Un an mai târziu, Ileana se recăsătoreşte cu Michael Sonnabend, fostul ei coleg de facultate de la Columbia University. Împreună pleacă din nou la Paris, unde Ileana îşi deschide o galerie şi devine primul dealer de artă care promovează în Europa, artişti consacraţi de peste Ocean: Warhol, Roy Lichtenstein, Jim Dine, James Rosenquist, Claes Oldenburg, George Segal, Donald Judd şi Robert Morris.
Astfel, istoria artei secolului trecut o consideră pe Ileana Sonnabend ca una din initiatoarele pieţei globale de artă.

Ileana Sonnabend şi Peggy Gugenheim
Amândouă de origini evreieşti , din familii foarte bogate şi cu un destin legat de dragostea şi ochiul pentru artă contemporană. Ileana şi Peggy sunt cele mai importante figuri feminine ale afacerilor cu artă din secolul 20 şi amândouă au personaje la fel de excentrice şi de fascinante.
În perioada new-yorkeză a Ilenei alături de Leo Castelli, cei doi soţi mergeau foarte des să cumpere artă din colecţia lui Peggy, Ileana spunând de multe ori cunoscuţilor: “Galeria lui Peggy este incredibila. Nimeni nu-şi dă seama că ce face ea aici e de importanţă colosală; va schimba vremurile”.

Peggy Guggenheim
Apropiaţii Ilenei spuneau că românca nu ieşea niciodată din apartamentul ei de pe Broadway 420, fără un anturaj întotdeauna interesant, care o făcea să arate ca o împărăteasă.
Era foarte înţeleaptă, dar cinică şi ascuţită în observaţii. Prietenii îi spuneau “Buddha Machiavelli” pentru replicile ei mereu pertinente dar prea înţepătoare. Se spune că la premiera unui important coregraf contemporan, a plecat în timpul spectacolului şi a declarat presei: “Mă întorc în clipa în care îi creşte un pic IQ-ul coregrafului. Măcar un strop”.

Ileana in galeria din Paris
Ileana , Cicciolina şi Jeff Koons
Toată lumea artei se minuna de talentul Ilenei de a descoperi “no names” care în scurt timp deveneau brand-uri importante în zona artistică. Ea a încurajat şi promovat noi curente: Pop Art, Minimalism, Arta Conceptuala, Transvangarda, Performance Art, Neo-Expresionism, Neo-geo şi fotografie contemp.
Artişti care azi fac regula pe piaţa de artă, Andy Warhol sau Roy Lichtenstein, Giovanni Anselmo, Jannis Kounellis, Michelangelo Pistoletto, Gilbert si George, Mario Merz, datorează enorm credinţei în munca lor pe care a avut-o Ileana.

Când nimeni nu credea că Jeff Koons şi seria de lucrări dedicată poveştii lui de dragoste cu actriţa porno Cicciolina va deveni celebră, Ileana a pariat pe artist. Şi el a devenit una din cele mai influente figuri din arta contemporană.

Ileana Sonnabend si Koons
Din colecţia Ilenei, în colecţia privată a celui mai bogat om din lume
Ileana Sonnabend a murit la 92 de ani, în 2007, iar în 2008, fiica şi fiul ei au organizat o licitaţie pentru lucrările din colecţia impresionantă a româncei. Speculaţiile despre preţuri şi cumpărători au ţinut multă vreme prima pagină a presei mondiale.
Au fost scoase la vânzare: “Iepurele” lui Jeff Koons (estimat la o valoare de 80 de milioane de dolari!), 4 variante “Marilyn” semnate Andy Warhol, 2 picturi “Elizabeth Taylor” de acelaşi autor şi “Eddie Diptych” a lui Roy Lichtenstein.
Pe lista cumpărătorilor, în afară de galerii importante din lume au fost şi Francois Pinault, magnatul industriei de lux franceze, Sammy Ofer (armatorul miliardar israelian) şi Carlos Slim Helu, desemnat în 2011, cel mai bogat om din lume.
“Regina artei din secolul XX”, Ileana Sonnabend. Romanca. Mai cool de atat nu se poate.

Henri Negresco

Antz — Tue, 28 Aug 2012 07:15:56 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Henri Negresco:

Elegantul domn Negrescu, pasionat de lux si creatorul unei lumi spectaculoase, care mai fascineaza si azi elita mondiala la plimbare pe Riviera franceza.
S-a nascut in 1868 in familia unui hangiu cu origini rrome de langa Bucuresti. A invatat afacerile cu clienti pretentiosi in cautare de mancare si bautura buna, de la familia lui si la 15 ani s-a angajat in capitala la maestrul cofetar-patiser Capsa.
Cu vise mari si dorinte de aventura mii, doi ani mai tarziu, Henri pleaca la Paris sa-si incerce norocul si isi castiga o paine cantand la vioara pe strazi. Nemultumit de viata de artist ambulant, vorbind mai multe limbi straine se gandeste sa se intoarca la ceea ce invatase de acasa, munca in restaurante. Cativa ani lucreaza in bistrouri, hoteluri pariziene si zece ani mai tarziu ajunge la MOnte Carlo unde are slujbe numai in servicii hoteliere de lux.
La 30 de ani reuseste sa devina directorul unui hotel important din Londra si este deja un connaisseur al industriei, stie ce asteapta clientela bogata, care e dinamica serviciilor de lux si ii cunoaste bine pe bogatii excentrici ai lumii care sunt fani ai rafinamentului romanului Negrescu: Vanderbild, Rockefeller, Isaac Merrit Singer.
Dupa experienta londoneza, Henri Negrescu revine pe Riviera franceza, la Nisa, noul oras al protipendadei bogate a lumii si devine directorul Casinoului din oras. Aici, in lunile in care reamenajeaza palatul Casinoului, Negrescu se imprieteneste cu arhitectul Niermans si impreuna planuiesc constructia unui palat unic in Europa.
Banii si determinarea lui Negrescu (care a mai atras si alti investitori) si viziunea arhitecturala fara cusur a lui Niermans construiesc un palat in Golful Ingerilor din Nisa, Negresco, care e ridicat in 2 ani si care atrage clientela uluitoare fascinata de sarmul locului si talentul incredibil al romanului la lux, rasfat si servicii hoteliere unice in lume la acel moment. Miliardari, regi, actori, celebritati, toti oamenii importanti ai lumii vor sa faca macar o vacanta la Negresco si palatul devine unul din cele mai cautate hoteluri din lume.
Palatul, cu 113 camere, doua restaurante, baruri, noua saloane, sali de gimnastica si recuperare este o opera de arta europeana. Toata lumea il stia ca Le palais de la Belle Epoque, fiind unul dintre rarele palate particulare din lume ridicate de o persoana fara rang nobiliar. Armaturile metalice ale geamurilor din salonul regal au fost proiectate de Gustave Eiffel si sub cupola salonului penduleaza o lustra de Baccarat din 17000 cristale si de 5 metri inaltime, care ii fusese initial destinata Tarului Nicolae al 2-lea, insa din cauza revolutiei ruse, n-a mai ajuns la Sankt Petersburg, ci la Palatul Negresco.
Un roman al carui nume il stiu azi si Warren Buffet, si Bill Gates, si Madonna, si Bill Clinton. Negrescu. Maestrul luxului absolut.
Cool.

Vrem manechini pe masura!

Antz — Fri, 01 Jun 2012 12:49:29 +0000

Cand spui manechine spui automat Stockman. Sunt cele mai bune. Nu ne intrebati de ce, dar toata lume buna, priceputa in moda si vitrine alege Stockman. Ne conformam si ne dorim cate un Stockman “sur mesure”.

Un bust e o piesa de mobilier ultra-chic. Si apoi, hainele trebuie sa redevina ce-au fost: un motiv de a cauta si celebra frumosul, trainicul si calitatea. Spunem nu hainelor din era consumista, facute sa dureze un sezon si care imita un rafinament, dar sunt produse pe banda, grosier si din tesaturi indoielnice. Ne dorim lucruri frumoase pe care sa le pastram de-a lungul timpului. Si le vrem intr-o masura exacta, precisa, nu aproximand prin standardizarea siluetelor noastre cu masuri valabile pentru mai multa lume. Asa ca, 2 Stockman, va rugam. Unul din ratan si unul din matase rosie. Dimensiunile? Vi le trimitem imediat. “Merci monsieur, tu es tres gentil!”.

Femeia in rosu si oamenii lui Scarface

Antz — Sat, 03 Mar 2012 09:45:18 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Ana Cumpanas:

Este perioada din istoria Americii cea mai plină de scandaluri, legende urbane, crime, petreceri deşănţate, prohibiţie şi poveşti cu gangsteri, răzbunări, amantlâcuri.
Anii interbelici de peste Ocean fascinează dintotdeauna şi scriitori, regizori, actori construiesc mereu noi poveşti despre cele mai surprinzătoare şi carismatice personaje ale acelei perioade: de la staruri de Hollywood, la moguli media şi artişti până la gangsterii care au devenit simboluri mondiale ale aventurii, curajului inconştient şi răzbunărilor sângeroase.
Toţi am auzit de Al Capone, Bugsy, John Dillinger sau Lucky Luciano, dar nu multă lume ştie că istoria mafiotă a prohibiţiei americane este populată şi de …români!
Femeia în roşu, Ana din Comloşul Mare – trădătoarea lui John Dillinger
Pe 22 iulie 1934, FBI-ul îl executa pe John Dillinger, unul din cei mai temuţi gangsteri din Chicago, la ieşirea din cinematograful Biograph. E împuşcat cu 3 focuri de armă, iar imaginea cu el zăcând fără suflare pe caldarâmul din faţa sălii de cinema face înconjurul lumii.

În scurt timp, apar şi poveştile legate de sfârşitul mafiotului. De unde ştia FBI-ul că John va fi la Biograph? Şi cum au aflat poliţiştii că la cinema va fi adevăratul John şi nu una din numeroasele lui sosii? Ana e vinovată! Femeia în rochie roşie, care l-a însoţit pe mafiot la locul crimei şi l-a aruncat pe John în mâinile FBI-ului era Ana Cumpănaş, o româncă din Comloşul Mare, ajunsă madame cu bordel în America, o femeie superbă, puternică, ambiţioasă şi foarte bogată.

De ce l-a turnat Ana FBI-ului? Aceasta este o întrebare care încă mai macină minţile iubitorilor de poveşti extraordinare interbelice.
Întoarsă în ţară, românca a declarat unui ziar american că l-a trădat pe John pentru bani. Dar cunoscuţii “femeii în roşu” (purta rochia roşie exact în ziua execuţiei lui Dillinger, acesta fiind semnul pe care Ana l-a dat FBI-ului, că cel de lângă ea e John şi nu o sosie de-a gangsterului) ştiau că Ana n-avea nevoie de bani. Era una din cele mai influente femei din Chicago, avea o reţea de prostituţie foarte profitabilă şi un bordel unde veneau toţi interlopii perioadei. Era protejata lui Al Capone şi ultimul lucru care ar fi putut s-o facă să colaboreze cu FBI-ul, ar fi fost “o mână de crăiţari”.
Amatorii de intrigi romanţioase speculează că Ana era foarte geloasă pe Dillinger şi că a fost de fapt o trădare pasională. Se pare că în lunile de dinainte de împuşcarea lui John, Ana s-ar fi îndrăgostit de clientul ei, care nu o preţuia de-ajuns.

Ana si Polly Hamilton, iubita lui Dillinger
Se spune chiar că fiul ei rămas în America, Steve, nu era copilul lui Ciolac, soţul care a urmat-o în aventura emigrarii în 1914, ci al lui John Dillinger.
În 1936, Ana Cumpănaş este expulzată din America şi revine în ţară, la Timişoara, cu o avere frumuşică. Aici se îndrăgosteşte de un bărbat mult mai tânăr care o părăseşte după ce-i toacă toţi banii.

Toată viaţa ei s-a temut de răzbunarea găştii lui Dillinger. Şi se pare că de mâna mafioţilor şi-a găsit şi sfârşitul. Pe 25 aprilie 1947, “femeia în roşu” a fost găsită moartă, cu o andrea înfiptă în cap. Cea mai bogată româncă din Chicago, prietena lui Dillinger şi a lui Al Capone a fost îngropată la cimitirul săracilor.
Românii lui Scarface
Alphonse Gabriel Capone s-a născut în 1899, în familia unui frizer şi a unei croitorese, originari din sudul Italiei .

În 1921, Capone a intrat în banda numită Chicago Outfit şi, de-a lungul epocii prohibiţiei, prezenţa sa la Chicago a aruncat oraşul în răfuieli, lupte de stradă şi violenţe pe care nu le mai cunoscuse până atunci.
Puţină lume ştie însă că în banda lui Capone au fost mai mulţi români din Ardeal. într-o monografie a comunei Cârţişoara, judeţul Sibiu, Traian Cânduleţ povestea că unii din cei mai importanţi români din banda gangserului din Chicago au fost: Filimon Folea, Ieronim Budac şi Ioan Blendea. Toţi au lucrat pentru Al Capone, producând şi făcând contrabandă cu alcool. Blendea povestea că ascundea băutura în pereţii unei biblii, pe care o căra cu el, ca să nu fie prins de Poliţie.
Vedeta românilor din gaşca lui Capone a fost însă Ieronim Budac, care a fost şi unul din şoferii de încredere ai şefului Al.

Ieronim a fost dintotdeauna un aventurier, intrând de mic în banda faimosului haiduc Andrei Budac, cu care a cutreierat munţii, până la plecarea în America, în 1918.
L-a cunoscut pe Capone, când acesta a venit să deguste nişte ţuică făcută de român şi încet-încet i-a câştigat încrederea gangsetrului şi a devenit chiar unul din şoferii lui, cărând whiskey cu camionul pentru reţeaua lui Scarface.

Ieronim a fost arestat de mai multe ori, până la urmă s-a întors în ţară şi se pare că pe perioada detenţiei lui Capone, a ţinut şi o corespondenţă cu fostul lui boss.
Chiar înainte de al doilea război mondial, Ieronim a fost ales primar liberal în Cârţişoara, iar după venirea comuniştilor, toată averea lui a fost confiscată.

The Kid, avocatul gangsterilor

Avocatul celebrului gangster Al Capone, Hiram Z. Mendow a fost şi el fiul unui imigrant român. A practicat avocatura până la 100 de ani şi a mai avut clienţi şi alti gangsteri cunoscuţi în anii ’30. A mers pentru prima dată la muncă la vârsta de şase ani, fiind vânzător de ziare şi lustragiu. Mai târziu, s-a angajat la un ziar şi a scris o carte în timpul Prohibiţiei, initulată “Cum să faci vin acasă”.
Toată viaţa l-au urmărit speculaţiile despre legăturile sale cu clanurile de gangsteri, mai ales cu Al Capone (care îl numea cu duioşie pe avocatul său, The Kid) şi el a replicat mereu: “Gangsterii au avut întotdeauna nevoie de ajutorul meu. Niciodată n-am avut eu nevoie de ajutorul lor, aşa că nici n-aveam de ce să-l cer şi să mă încurc cu ei ».

Mama- contrabandist a actorului de Oscar, Jack Gilford

Jack Gilford, actorul care a câştigat un Oscar pentru rol secundar în 1973, pentru filmul ”Save the Tiger” a avut o copilărie grea şi plină de aventuri. S-a născut într-o familie săracă de emigranţi români şi a rămas la o vârstă fragedă făra tată. Dar mama lui, Sofia, a fost o femeie puternică şi întreprinzătoare şi în anii 30 a devenit una din importantele contrabandiste cu alcool, românce, din New York.
Scenaristul favorit al lui David Lynch, Barry Gifford, fiul unui contrabandist român, din gaşca lui Bugsy

Barry Gifford este unul dintre cei mai prolifici scriitori americani contemporani. Este, de asemenea, şi unul din cei mai cunoscuţi scenarişti de la Hollywood, fiind colaboratorul favorit al lui David Lynch ( au facut împreună filmele Wild at Heart şi Lost Highway).
Barry Gifford s-a nascut într-o cameră de hotel în Chicago, în 1946, unde tatăl său, gangster român din gang-ul celebrului “Bugsy” Siegel, se ascundea de poliţie.

În 2003, Gifford a venit în România, în căutarea originilor familiei sale şi împreună cu regizorul şi scenaristul Lucian Georgescu au plecat într-un road trip prin Bucovina. Această călătorie a devenit punctul de plecare al filmului “Tatăl fantomă”, primul lungmetraj al lui Georgescu, un film cu Marcel Iureş (în primul său rol comic de prim-plan), Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc (împreună din nou în acelaşi film, după 30 de ani), care va rula în cinematografele din ţară începând cu 2 martie.

De la Wolford la Fogal

Antz — Wed, 18 Jan 2012 22:31:19 +0000

Stiti ciorapii de la Wolford? Opaci, luciosi si cu o cusatura pe spate. Sunt extraordinari. Ii am de 3 ani si arata perfect.
Anul acesta nu i-am purtat deloc. A fost si vara foarte lunga (ce bucurie!) si am preferat sa umblu cat mai mult cu picioarele libere. In noiembrie, am aterizat direct in colanti, jeansii sau pantaloni de casmir.
Si chiar ma gandeam zilele trecute, afland despre nedumerirea/regretul Micai Ertegun ca femeile poarta din ce in ce mai putin fuste, sa (re)incep sa port. Si fuste si rochii. Chiar si iarna. Doar sunt femeie!
Asadar, tinuta mea feminina de iarna, relaxata, pentru o zi obisnuita:
O pereche de colanti opaci, ii prefer negri sau bleumarini, de fapt nu chiar, mai degraba albastru-miazanoapte – o nuanta inchisa, frumoasa si intensa – sau verde-sticla. De la Fogal. Da, stiu. Am zis la-nceput ca am unii de la Wolford si ii ador. Asa e. Dar i-am descoperit din intamplare pe cei de la Fogal. Sunt o noutate. Snoaba din mine e incantata ca Chanel a colaborat cu ei pentru spectacolele lor de moda. In plus, zau, parca-s MAI frumosi! Sunt suficient de grosi si nu au cusaturi care sa-i tradeze ca sunt ciorapi, asa ca eu ii port pe post de colanti, doar cu o camasa sau un tricou deasupra si niste apreschiuri in picioare.
Parul lasat liber pe spate, vanturat dintr-o parte in alta, cu mana, intr-un gest de cochetarie feminina.
Si un gloss usor nuantat. De la Nivea. Miroase delicios!