Eroii Romaniei Chic » mister

Ada vs. Aca

Antz — Fri, 30 Mar 2012 06:55:55 +0000

Pe Ada o cunoastem de multa vreme. Si credeam ca-i stim aproape toate privirile. Pe cele puse pe sotii, simpatice, amuzate, surprinse, pe ganduri, malitioase, fericite, inminunate, recunoscatoare, victorioase, intelepte, linistite sau dezamagite. Intr-o relatie de veche prietenie, ne gandim ca ii simtim pe cei apropiati dintr-o singura privire. Si ca le stim toate “nuantele”.
Ei bine…ne-am inselat. N-am stiut ca Ada poate fi dramatica. A ales s-o omagieze pe Aca de Barbu, marea noastra artista lirica, i-a deslusit misterul si i-a inteles “jocul”. Privire in camera, fixa, intimidanta, ganduri departe si stralucire de diva.
Ada vs. Aca. Si lectia despre prieteni, despre care sa nu crezi niciodata ca ii stii pe deplin. De la care sa astepti si sa te bucuri de surprize. Mai cool de atat nu se poate.
Foto: Roro Serban
Make up: Diana Ionescu

Pelerina

Antz — Thu, 01 Mar 2012 08:15:42 +0000

Balenciaga, 1950

Am primit dupa sarbatorile de iarna o pelerina traditionala din Viscri. Descoperisem cateva la pensiunea la care am stat in perioada Craciunului si am innebunit dupa ele. Erau facute dintr-o stofa neagra, tesuta in casa, plisata manual, cu o bordura dintr-o panglica verde splendida. Cu o constructie a umerilor fabuloasa. Le-am laudat Ralucai, gazdei noastre, si dupa ceva timp, am primit din partea ei prin Cristi de la ADEPT un exemplar. Trebuie s-o refac un pic si cand spun “refac”, ma gandesc chiar eu sa fac asta! O s-o port toata primavara.
Pelerinele sunt noua mea obsesie. Fara dubiu! Si cum sa nu fie? Sunt romantice, misterioase, lejere, usor de purtat. Arunci una peste umeri, cu gesturi grabite si delicate te inchei la snurul de la gat si dispari in noapte. Oh-la-la! Iti poti construi o poveste, un personaj imediat, vin bine peste orice si iti dau o nota elganta si chic, chiar daca sub ele porti trening si bocanci.

Roosvelt, in compania lui Stalin si Churchill, arata impecabil cu pelerina lunga, zambetul discret si tigara aprinsa intr-o mana.

In situatii de camaraderie sau dragoste impartasite, incap si doi sub una. Daca e suficient de ampla.

Renée Perle

Antz — Tue, 20 Dec 2011 21:13:23 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca Renée:

“Româncă. Mă numesc Renée. Am fost model la Doeuiller”. Delicios. Îşi scoate mănuşile. Lungi, care îmbracă mâini mici şi subţiri ca de copilă. Ceva în mintea mea începe să danseze…”. Aşa îşi aminteşte Jaques Henri Lartigue, prima întâlnire cu iubita şi muza sa: Renée Perle.

“Spectaculoasă, înaltă, subţire, cu o gură mică şi buze pline şi ochi negri cu strălucire de porţelan. Îşi strânge haina de blană aproape de corp, învăluindu-se într-o boare de parfum cald”.
Imaginea iubirii. A femeii care a marcat opera unuia dintre cei mai importanţi fotografi ai secolului XX.
Cei doi au fost de nedespărţit pe toată perioada relaţiei lor, petrecând o vacanţă de vară nesfârşită la Cannes, Juan-les-Pins, Biarritz, lângă aparatul de fotografiat al lui Lartigue mereu gata să surprindă noi ipostaze ale fascinantei şi elegantei Renée.

Lartigue a fost mereu încântat de ipostaze ale feminităţii, Bibi şi Florette, primele lui soţii fiindu-i şi ele muze.
Dar niciuna n-a fost ca Renée. Părul ei cu străluciri de lac, silueta alungită, fascinaţia pentru tricouri şi maiouri purtate cu bibi-uri cu voaletă (în anii ‘30!), construcţiile de brăţari, mâinile ei superbe au transformat-o pe româncă în unul din cele mai importante modele fashion ale perioadei interbelice.
“În jurul ei, văd magia”, spunea Lartigue, îndrăgostitul.
Povestea lui Lartigue cu splendida Renee a fost tandră şi pasională: ”Face întotdeauna scene”, mărturisea fotograful. “O fi de vină gelozia sau e nebună? Poate e ok să ţipi, să urli, să te cerţi doar pentru dulceaţa împăcării? Sunt prea cu picioarele pe pământ, prea spectator şi un actor prea prost ca să intru în jocurile pe care Renee le adoră”.

După cele două veri nebune petrecute de Renee cu Lartigue, românca şi-a văzut de viaţă. S-a măritat, a devenit mamă şi au rămas doar amintirile unor vacanţe fără de sfârşit, cu tricouri, maiouri, bibiuri cu voaletă şi perle…

Renee si Lartigue

Renée şi-a încheiat pasajul prin viaţă în 1977, în sudul Frantei , unde s-a iubit cu Lartigue…
Şi unde a păstrat 340 de imagini ale tinereţii ei imortalizate de iubitul de-o vară…Lartigue.
“Pe lângă ea, restul femeilor pare o adunătură de ţărănci.”, Jacques-Henri Lartigue

Anna, contesa de Noailles, născută prinţesa Brâncoveanu.

Antz — Sun, 20 Nov 2011 18:54:15 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca Anna de Noailles:

Început de secol 20. Anna se pregăteşte să meargă la Amphion, localitate elveţiană aflată pe malul lacului Léman, între Evian şi Thonon. Aici vine mereu ori de câte ori are nevoie de inspiraţie.

E poetesă, avant tout, şi în drum spre Elveţia reciteşte poemul scris ieri, la miezul nopţii: “Seara romantică”.
E gânditoare. Se întreabă ce o să-i spună noul ei bun prieten, Marcel, când o să i-l dea să-l citească. Încă mai zâmbeşte la amintirea vorbelor trimise de el azi dimineaţă, prin curier:
“Mă gândesc la tine tot timpul! De-aseară, pentru prima oară, pot să-mi amintesc în detalii proporţiile frumoase ale feţei tale. Înainte îmi aminteam de tine, dar nu reuşeam să memorez atitudinea ta serenă şi semeaţă”, Luc Fraisse, “Proust au miroir de sa corespondance”
Ce seară, seara de aseară! Acasă la ea si contele Mathieu de Noailles, în salonul lor de pe Avenue Hoche,
Marcel Proust s-a comportat tot timpul faţă de ea ca un exaltat, fapt care a facut-o pe Edith să exclame: “ Anna e o fată bătrână care scrie versuri proaste”.
Anna ştie sa fie gazdă, salonul ei atrage ca un magnet pe toţi marii scriitori francezi ai Parisului: Pierre Loti, Francis Jammes, Andre Gide, Gabriela Mistral, Colette, Paul Valéry, Jean Cocteau, Francois Mauriac, fraţii Daudet, Robert de Montesquiou, Paul Hervieu, Paul Claudel, Max Jacob si Marcel Proust
Doar a avut cel mai bun profesor. Pe mama ei Raluca, născută Musurus si casatorita Bibescu.

Timp de 18 ani, Anna îşi va cultiva prietenia literară dintre ea şi Proust.
Îşi vor scrie zilnic, prozatorul lăudându-i în termeni extatici scrisul, construindu-i astfel o reputaţie literară. Succesul său în epocă e colosal. Leon Blum, Maurice Barres o văd un geniu. E fără îndoială un lider de opinie, apare frecvent în revistele culturale şi istoriile literare. Regii participă la petrecerile şi seratele ei şi îi devin prieteni. Artişti ca Vuillard, Van Dongen sau Rodin îi fac portretul. Îi sunt dedicate cărţi şi e adeseori considerată sursă de inspiraţie („poezia ei a fost strigătul adolescenţei noastre”, declară François Mauriac). Însuşi Proust, prietenul ei, dependent de stilul Annei şi de părerile ei, îşi distruge un volum. Pictorul basc Ignacio de Zuloaga îi face un portret spectaculos.

Non-conformistă, oratoare excepţională, cu opţiuni republicane exprimate, dar şi narcisistă şi dependentă de glorie, Anna este una dintre cele mai magnetizante prezenţe ale Parisului de început de secol 20.
Opera ei e comparată cu a lui d’Anunnzio. Se spune că Joseph Reinach i-ar fi spus:
“Madam, în Franţa sunt numai trei miracole – Jeanne d’Arc, râul Marne şi dumneavoastră”.
Mai cool de atât nu se poate!