Benjamin Fondane

Antz — Thu, 10 Jan 2013 11:07:29 +0000

Daca vreti sa va imbracati in stilul d-lui Fundoianu:

1936. Benjamin Fondane (al doilea, din dreapta), cu zambetul lui frumos,discret si distins, cu privirea-i melancolica, de estic, se afla in Buenos Aires, alaturi de cvartetul Aguilar.
Mai fusese inainte in pasiona(n)tul oras argentian, in 1929, la invitatia Victoriei Ocampo, pentru o serie de conferinte despre cinema. De data asta, motivul este tot …cinematografic: primul sau film “Tararira” (La bohemia de hoy). Muzica din film este a celor de la Aguilar, care sunt si protagonistii acestuia. Filmul nu a fost vazut de nimeni vreodata, initial, din cauza neintelegerilor dintre Fondane si producator, Miguel Machinandiarena, cel care, in fotografie, sta jos, in dreapta Elisei, si apoi, pentru ca toate copiile au disparut in timpul razboiului. Tarira este singurul film realizat integral de Fondane. Un film alb-negru, ce are in prim-plan un grup de muzicieni care trec prin tot felul de intamplari burlesti. “Am incercat sa promovez in film spiritul si fantezia specifice commediei dell’arte”, declara Fondane pentru “L’Intransigeant”, in 1937.

Daca Tarira ar fi avut succes, Fondane s-ar fi mutat in Argentina in 1938. Asa, ironia sortii, se intoarce in Paris, unde emigrase din tara natala, Romania, in 1923. În martie 1944, ca urmare a unui denunt, este arestat, impreuna cu sora sa, Lina, si inchis in lagarul de la Drancy. Cativa prieteni, printre care, se pare, si Cioran, se duc la sediul Gestapo-ului sa ceara eliberarea lui, ceea ce si reusesc, dar Fondane nu accepta sa paraseasca lagarul fara Lina. La 30 mai 1944, sunt deportati impreuna la Auschwitz. Fondane va fi gazat în ziua de 2 sau 3 octombrie 1944. Prietenul sau, filozoful Stéphane Lupasco, a povestit cum, Fondane, aflandu-se la sediul politiei, imediat dupa arestarea sa, era preocupat sa consoleze o fetita, care fusese arestata de la scoala si care plangea sfasaietor.
Fondane a avut totusi un succes recunoscut in domeniul cinematografic, cu scenariul filmului Rapt (1934), regizat Dimitri Kirsanoff, o adaptare a nuvelei “Separarea raselor”, a lui Charles Ferdinand Ramuz. Filmul “realizează o interesanta parabola a urii de rasa care va deveni un fundament ideologic al nazismului care se insinueaza intr-o Europa aparent linistita”.
Fondane, nascut Benjamin Wechsler, intr-o familie de evrei intelectuali ai Iasiului, debuteaza cu poeziile sale in reviste ca “Rampa” si “Hatikvah”, in 1912, sub pseudonimul Barbu Fundoianu.

In 1919, paraseste Iasiul pentru Bucuresti, unde face parte din grupul avantgardist in care erau si Marcel Iancu, M. H. Maxy, Iosif Ross, Sasa Pana, Ion Vinea, Stefan Roll and Ilarie Voronca. Publica adesea in Contimporanul, Adevarul literar si artistic si in Sburatorul. In perioada 1921-1923, pana la plecarea sa la Paris, formeaza o companie de teatru “Insula”, influentat fiind de viziunea lui Jacques Copeau. In Franta, devine afiliat miscarii suprarealiste. Il cunoaste pe Tzara, caruia ii si ia un interviu si adera unui subgrup in jurul lui Arthur Adamov. Fondane devine un apropriat al lui Shestov, a carui influenta in scrierile sale ulterioare este majora, apoi pe Martin Buber, Constantin Brancusi si Victoria Ocampo.

O poveste de viata scurta si frumoasa, a unui vesnic nelinistit, poetul, filozoful, dar şi jurnalistul, criticul literar, traducatorul, scenaristul, Barbu Fundoianu, cel care-si numea asa de frumos piesele de dramaturgie poetica, „mistere“.
“Opera lui Benjamin Fondane sta, deopotriva, sub semnul fulgurantei, al disperării si al revoltei unui om aflat in neostoita zbatere interioară. Ea restituie principiul existential autentic conform caruia orice efort de a gandi fiinta umana trebuie sa aiba ca referent unic existentul insusi, in concretetea lui, iar nu o abstractie ipostaziata”.

Surse: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7

Barbu Brezianu

Antz — Wed, 11 Apr 2012 06:54:23 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca domnul Brezianu:

In una din cartile doamnei Kerim, despre minunatele intalniri ale domniei sale cu oamenii cei mai frumosi pe langa care am fi putut trece, l-am intalnit pe domnul Barbu Brezianu. Si de cateva zile citim numai despre domnia lui. Interviuri, povesti si intamplari despre un personaj de-o delicatete, cultura si pofta de viata oranduite si splendide!
Unul din cei mai importanţi brincusologi romani, poet, critic de arta, eseist, traducator, memorialist, cu povesti si experiente personale minunate, domnul Brezianu ne-a schimbat nitel. Doar din carti si cuvinte ne-a domolit ritmul, ne-a trimis in muzee (in toiul zilei; am lasat biroul si duse am fost:)), ne-a lasat timp sa ne bucuram de fiecare lucru frumos din aceasta primavara.
Cu ritmul dumnealui superb de a raspunde intrebarilor celorlalti, cu figura dulce si senina, pe care am privit-o indelung din cateva fotografii, cu istoriile atat de pline de duiosie si umor despre prietenii din copilarie si adolescenata: Noica, Acterian, Paleologu, Ionel Jianu, Ionesco, domnul Brezianu ne-a facut sa credem din nou in linistea unei lumi dulci, pasionate de lucruri cu-adevara importante, asa cum nu visam a mai gasi.
Luati-va cateva minute si cititi macar un interviu cu domnia sa. Aici sau aici. Si o sa aveti cel putin o zi frumoasa.
Iar daca nu aveti decat 30 de secunde, gandim ca o sa va bucurati la fel de mult ca noi de amintirea domnului Barbu Brezianu despre reintalnirea cu bunul sau prieten, Ionesco:
„Parcă-l revăzusem alaltăieri. Atât era de spontan, de simplu, de bucuros, de năzdrăvan. Întîi am vorbit la telefon cu el şi pe vremea ceea îl imitam pe Iorga, și el şi noi, am început să graseiem. Bineînţeles, că într-o românească perfectă, neuitată. Şi l-am regăsit pe Eugen la fel de tânăr, cu spiritul, cu mintea, cu vorba. Nu i se urcase câtuşi de puţin la cap faptul că era membru al Academiei franceze, că era jucat pe toate continentele.
Omul de valoare, omul adevărat nu se schimbă. Bucuria de a-l revedea a fost reciprocă. M-a găzduit chiar la el. Şi omul ăsta atât de celebru era de o simplitate… Stătea la etajul şase. Nu avea maşină. Nici bicicletă. Mergea pe jos, cu metroul. Era un om de o autentică omenie, românească, aş spune.”
Mai cool decat domnul Brezianu, nu se poate.

Eroii Romaniei Chic » poet

Benjamin Fondane

Barbu Brezianu