Eroii Romaniei Chic » scena

Puiu Calinescu

Antz — Mon, 17 Dec 2012 06:09:41 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Puiu Calinescu:

Expresivitatea faciala care ne aminteste de Jerry Lewis, tristetea care se citeste in ochii fiecarui mare actor de comedie, in care-l regasim discret pe Buster Keaton, eleganta englezeasca a minunatilor trasniti din Monty Python si talentul genuin romanesc al unuia dintre cei mai simpatici, indragiti si de neuitat actori care ne-au facut vreodata sa radem cu lacrimi: Puiu Calinescu.
O imagine a domniei sale plina de detalii chic, cu esarfa combinata creativ cu sacoul din tweed, sapca “Gatsby”, pe care putini stiu sa si-o asume si, bineinteles, una din grimasele domniei sale, care ne-a incantat copilaria si pe care toti baietanii, care visau la scena, incercau s-o imite.
Puiu Calinescu este unul dintre marii actori de comedie din Romania, a jucat pe scena Teatrului “Constantin Tanase”, a interpretat roluri memorabile in filme-cult pentru vremuri in care se zambea greu si se radea doar ca sa facem haz de necaz (nimeni nu-l poate uita in seria BD sau in “Nea Marin Miliardar”) si, chiar daca nu a avut studii de actorie, meseria l-a cautat, l-a ales si el a slujit-o cu succes timp de jumatate de secol.
Domnul Puiu Calinescu cel atat de cool.

1971, Club A si Mondial

Antz — Mon, 19 Nov 2012 09:47:10 +0000

sursa foto
Daca vrei sa fii cool, ca baietii de la Mondial:

Domnul Doru Ionescu face aici o scurta istorie cool a rock-ului romanesc si evoca oameni, trupe, momente importante a generatiei in blue-jeans, o lume care n-a vrut sa se conformeze si care oferea in vremuri inchise guri bune de aer de libertate.
Din imaginea cu trupa Mondial, a caror hituri le fredoneaza si generatia milenista, ne privesc relaxat Mircea Dragan (claviaturi), Filip Merca (chitara bas), Misu Cernea (ulterior SFINX, tobe si voce) si Sorin Tudoran, despre care specialistii in rock romanesc spun ca a fost unul dintre cei mai mari chitaristi pe care i-a avut Romania vreodata si cel caruia ii datoram celebrele copii de statii Marshall, numite…Tudoran.
Imaginea este din perioada in care pletele, spiritul viu si liber, vinilurile cu muzica din occident, ritmurile puternice si versurile militantiste rock circulau greu, dar supravietuiau si ajungeau la lume pentru ca pasiunea, curajul si muzica nu puteau fi oprite si complet cenzurate.
In acea perioada (1971), ne spune domnul Ionescu,a fost un festival care a facut istorie si despre care povestesc toti indragostitii de rock de azi si de ieri: Club A, la mijlocul lunii mai, in al doilea an din deceniul 8. A fost “o saptamana de vis, care a reunit toate numele tari ale momentului: rock, folk, jazz. In registrele noastre, am gasit filmarea lui Titi Acs, dar, din pacate, filmele au fost distruse in 1985. M-a salvat MIREL LEVENTER, sef al Cineclubului Arhitecturii in anii ’70, care mi-a pus la dispozitie filme de 8 mm cu Dorin Liviu Zaharia si OLIMPIC ’64, Mircea Florian, SFINX in formula trio condusa de proaspatul venit Dan Andrei Aldea, CHROMATIC GROUP, ROSU SI NEGRU, MODERN GRUP, MONDIAL, Marcela Saftiuc, PHOENIX si tot asa…”.
O lume, oamenii ei frumosi si curajosi, cei care ne-au invatat ce inseamna sa fii cu-adevarat cool.

Marga Barbu

Antz — Tue, 13 Nov 2012 06:56:36 +0000

sursa foto
Daca vreti sa va imbracati ca superba Magda Barbu:

Unii spun ca a inceput sa compromita comunicarea pe viu, reala si ca da numai iluzia intalnirilor amicale sau a imparatasirii fara vanitate a pasiunilor. Nu credem in astfel de viziuni retrograde si alegem sa ne bucuram din plin de beneficiile pe care le aduce in viata noastra comunitatea de prieteni virtuali, de oameni care stau laolalta si pe Facebook. Aici am cunoscut-o pe Liliana Jinca si incredibila ei colectie de imagini cu actori, o cronica unica a scenei romanesti, a oamenilor, spectacolelor, momentelor atat de chic pe care unii le-au vazut pe vii si pentru altii traiesc inca pentru ca doamna Jinca le arhiveaza cu grija si le impartaseste cu generozitate.
Daca aveti o zi grea, daca nu mai stiti unde sa cautati un strop de frumusete sau vreti speranta si sublim, va sfatuim sa deschideti arhiva de aici si va promitem ca veti zambi si va veti bucura din toata inima.
Noi facem acest exercitiu deseori si azi dimineata am stat minute bune privind-o pe doamna Marga Barbu. E ceva in privirea domniei sale, in incheieturile ei fine, in felul in care prinde usor tigara, in blondul platinat care fascineaza, care cucereste de la prima vedere. E “diva absoluta”, ne zambeste splendid, ne priveste incantator, stie cine e, unde a juns si nu-i pasa. Face numai ce vrea, spune intotdeauna ce trebuie si cucereste. Mai cool de atat nu se poate!

Jean Yonnel

Antz — Tue, 30 Oct 2012 06:45:54 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca domnul Yonnel in “Amok”:

1934, filmul “Amok”. 2 personaje elegante, cu multa carisma si chimie. O poveste impotriva curentului, prea curajoasa chiar si pentru un Paris mereu progresist si avangardist.
Jean Yonnel joaca rolul unui medic innebunit de singuratate, indragostit de personajul interpretat de flamboianta diva a cinema-ului francez interbelic, Marcelle Chantal, care refuza sa intrerupa o sarcina dintr-o poveste de dragoste a tinerei sale iubite cu un colonel britanic.
Tineri si superbi, cei doi actori umpleau salile de cinema cu visatori, aventurieri sau romantice care susoteau si comentau povestea plina de tabu-uri si decoruri exotice. Tot Parisul vorbea despre film si barfea relatia care se auzea ca se infiripase intre actrorul din rolul principal si superbisima Marcelle, fiica unui bancher celebru si foarte influent in epoca, o burgheza pur-sange, care adusese in cinema-ul francez stralucirea unei dive elegante si foarte bogate.
Jean Yonnel avea 40 de ani si trecusera deja 20 de ani de cand plecase din orasul sau natal, Bucuresti, si incepuse cariera in Orasul Luminilor.
Pe numele sau real, Jean-Estève Schachmann, monsieur Yonnel s-a nascut in Bucuresti la sfarsitul secolului 19 si a fost unul din cei patru actori romani membri ai Comediei Franceze (alaturi de Eduard de Max, Maria Ventura si Elizabeth Nizan).

A avut o cariera incredibila, aplaudata si pe scenele celor mai importante teatre ale lumii (unde a jucat alaturi de Mounet Sully sau Sarah Bernhardt), dat si in numeroase productii cinematografice (intre 1913 si 1966), mari succese de critica si de public.
Intre 1947 si 1962, Jean Yonnel a fost profesor la Conservatorul National de Arta Dramatica si toate generatiile care i-au fost contemporani sau studenti isi amintesc de el ca de un mare actor de traditie clasica, “un actor exigent, onest, riguros si scrupulos”.
De la Bucuresti, la Comedia Franceza. Très, très cool!

Stroe si Vasilache

Antz — Wed, 10 Oct 2012 08:20:26 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca domnul Stroe sau monsieur Vasilache:

“Alo, alo, aici e radio / Stroe si Vasilache, lache, lache…” se auzea pe 9 ianuarie 1929 de la radio. Lumea fredona si stia ca avea sa nu mai uite niciodata refrenul. Era prima emisiune “Ora vesela”, la Radio Bucuresti, pe care orasul o asculta in fiecare duminica, ca sa rada, cante si danseze. Protagonistii erau cei mai simpatici, mai iubiti actori de comedie ai momentului, un duo formidabil care a facut istorie pe secna, la radio si in cinema.

Putini sunt cei care stiu ca Stroe si Vasilache au regizat si au jucat in cel mai vechi musical romanesc, filmul „Bing Bang” (1934) – film sonor, printre cele mai vechi pastrate in intregime in arhivele cinemaului autohton.

Stroe si Vasilache faceau sali pline la teatrele Alhambra, Atlantic, Carabus, N.STROE fiind cel care a dat numele Teatrului “Constantin Tanase”.
Se respectau, visau impreuna si planuiau lucruri marete in doi: “Ne faceam visuri marete si, ca sa nu le uitam, le-am scris mare pe un perete din cabina noastra.”, povesteste N. Stroe.
Din nefericire, povestea de dragoste, de prietenie, de talent dintre cei doi a fost intrerupta brusc si tragic pe 4 aprilie 1944, cand Vasilache a fost omorat in bombardamentele care au avut loc asupra capitalei.
N. Stroe a continuat cariera de la radio si ne-a lasat slagare de neuitat: “Trurli Trurli”, “Du-ma acasa, mai tramvai”, “Morarita”, “Ninge, ninge” sau “Dragoste, poveste veche”.

Prietenie si complicitate de neuitat. Stroe si Vasilache, duetul invincibil. Cool.

Corina Constantinescu

Antz — Tue, 09 Oct 2012 05:44:11 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca marea actrita Corina Constantinescu:

Fiica, Ioana Pavelescu, ii mosteneste trasaturile fine, zambetul plin de mister si vocatia pentru scena. Nepoata, Maria Marinescu, ii seamana la silueta fina, cu incheieturi subtiri si gratioase.
Tudor Arghezi i-a sarutat mainile dupa ce a vazut-o in “Nora” lui Ibsen, iar Calinescu a scris despre acelasi rol interpretat de splendida actrita:
“O tragediana surprinzatoare este Corina Constantinescu in «NORA» de Ibsen. Rar am intalnit o actrita mai absorbita de rol. Am vazut adesea piesa; dar nu mai pot sa-mi inchipui azi pe sotia lui Torvald altfel decat pe Corina Constantinescu. Venele gatului ii tremurau intr-o vibratie extraordinara, inflexiunile glasului sunt ca ale unei viole; chiar cand tace si asculta, aceasta interpreta produce emotie in sala. Care socotiti ca este secretul Corinei Constantinescu? Traieste.”
Doamna Corina Constantinescu a trait 88 de ani de talent, de scena, de dragoste, de frumusete si de pilde. A venit dintr-o familie cu oameni destepti, chic si memorabili (a fost sora violonistului Mihai Constantinescu, cumnata pictorului Paul Gherasim si fina lui Liviu Rebreanu) si si-a facut o lume plina de prieteni incredibili, pe care i-a pretuit si iubit: Petre Tutea, Liviu Ciulei, Clody Bertola, Alexandru Paleologu, Mircea Horia Simionescu, Ada Ioanid, Ioana Sturdza.
Nu avem cum s-o uitam in rolul Smarandei din “Amintiri din copilarie” si toti cei care au vazut-o pe scena Teatrului Mic stiu ca au avut privilegiul unei intalniri unice.
Eleganta cool a splendidei doamne Corina Constantinescu. A carei poveste nu vrem sa fie uitata.

Florian Pittis, cel mai cool dintre pamanteni

Antz — Tue, 25 Sep 2012 06:24:21 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Florian Pittis:

Vocea domniei sale e rock, teatru si libertate. I-am auzit-o de pe scena, de la TV sau radio. Ne-a invatat ce inseamna muzica buna, sa nu ne pese “cat de lung avem parul” si ce inseamna generatia in blue-jeans. Vorbea despre pasiunile domniei sale cu o bucurie molipsitoare si nu se plangea decat ca avea nevoie de ani buni ca sa-si mute albumele rock de pe viniluri in fisiere de computer.
A strans decenii intregi muzica si umbla fara liniste, in anii grei de comunism si cantece patriotice, dupa o piesa Rolling Stones, Led Zeppelin sau un disc Deep Purple adus ilicit de un calator in Occident.
Domnul Pittis e de neuitat, il iubim cu totii la fel de mult si stim ca mai cool decat domnia sa nu o sa mai cunoastem vreodat’.
S-a nascut in Bucuresti, acum 69 de toamne (pe 4 octombrie ar fi implinit 69 de ani) si a crezut toata viata in marile sale vocatii: teatru si muzica.
A facut istorie la TV cu tripleta Anda (Calugareanu), Dan (Tufaru) si Forian (Pittis), a jucat in zeci de piese pe scena de la Bulandra si era cunoscut de toata lumea pasionata de muzica a Bucurestilor ca unul din cei mai importanti colectionari de viniluri cu trupe interzise, prea rebele si libere pentru lumea inchisa a comunismului.
A facut parte din fenomenul “Cenaclul Flacara”, dar in anii ’80 este inlaturat din viata publica pentru ca nu vrea sa faca nicio concesie.
Dupa 1989, infiinteaza impreuna cu Mircea Baniciu, Vladi Cnejevici si Mircea Vintila, formatia Pasarea Colibri.
La inceputul anilor 2000, salveaza Radio Roamania Tineret pe care-l aduce in online si toti devenim dependenti de Radio3Net, singurul radio public de pe internet, despre care Pittis povestea prietenilor ca este “cea mai mare realizare a vietii lui”.
„In istorie sunt momente in care parca Dumnezeu coboara in muzica. Asta imi da pasiune, iar pasiunea mea a fost chiar viata.”, domnul Pittis, cel mai cool dintre pamanteni.

Clara Haskil

Antz — Tue, 21 Aug 2012 07:01:26 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca pianista Clara Haskil:

Admirata pentru talentul ei incredibil de Regina Elisabeta, George Enescu sau Dinu Lipatti. Muziciana exceptionala si mereu in suferinta pentru ca publicul nu o adora asa cum ar fi meritat. O poveste de viata mereu intre extazul unui talent incredibil si tristetea neimplinirilor de zi cu zi si a durerii unor vemuri complicate.
Clara Haskil s-a nascut la Bucuresti si la 5 ani canta pentru prima data in fata Reginei Carmen Sylva. Impresionata de talentul micutei cu ochi negri si aer atat de fragil, Regina ii ofera o bursa de studii la Viena. Aici, face progrese incredibile si la 10 ani are primul ei concert in fata unui mare public, cu o orchestra si fara partitura. Isi continua studiile la Paris, unde absolveste la 15 ani cu premiile intai la pian, dar si la vioara. Degetele ei lungi (se spune ca putea sa cuprinda 12 clape intre degetele 2 si 5), sensibilitatea incredibila si munca zilnica cu detereminare o fac pe tanara Clara una din cele mai talentate pianiste ale generatiei ei.
Dar vremurile tulburi (cele doua razboaie mondiale), problemele de sanatate recurente si originea sa in timpuri atat de tulburi (provenea dintr-o familie de evrei) au fost piedici grele si pline de suferinta in cariera si evolutia notorietatii Clarei.
Timiditatea, umilinta(nu-i placea mediatizarea), tracul sau perpetuu nu faceau din ea un personaj public simpatizat de presa vremii. Iar dorinta ei de a canta fara cusur, fara interventii pe care autorii partiturilor nu le pusesera pe hartie, evitand mereu sa puna in interpretarile ei “efecte” de estrada, ramanand fidela fara compromisuri puritatii si claritatii fiecarei bucati muzicale n-au ajutat deloc mediatizarii ei. A fost mult inaintea vremurilor in care s-a nascut si in care si-a construit si daruit talentul.
Dar in ciuda vicisitudinilor si a perioadelor lungi in care a fost nevoita sa stea departe de pian, perfectiunea interpretarii ei nu a fost niciodata alterata, iar iubitorii de muzica, criticii si cei care au cunoscut-o au fost mereu impresionati de energia ei vitala si stralucirea acestei femei cu privire pierduta si gesturi ezitante. Era mereu diponibila pentru muzica, numita de multi specialisti “miracol”, “soarele negru al pianului” si urmarita cu fascinatie pentru aerul ei “parca nu din aceasta lume”.
“Daca va par absenta, departe, distanta este pentru ca urmaresc, fara odihna, un vis”. Clara Haskil.

Mihaela Ursuleasa o adora pe Clara Haskil. Iar noi stim si vom fi mereu recunoscatori pentru marele privilegiu sa fim din acelasi neam cu doua pianiste incredibile, cu doi oameni generosi care ne-au daruit atat de multa frumusete si talent. Mai cool, nu se poate.

Ioan Luchian Mihalea

Antz — Wed, 08 Aug 2012 06:12:21 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Oanta:

Pe fluxurile de noutati de coolhunting, curg intr-una stiri despre “choir fascination”. Se pare ca grupurile care isi armonizeaza vocile si impreuna fac muzica sunt “uber”. Emisiunile de TV despre “talente de coristi” fac audiente frumoase, francezii pregatesc musical nou cu “Les choristes”, care acum cativa ani umplea sali de cinema si e revival mare pe Broadway cu “oldie but goldie” Sister Act.
Si deodata ne-am amintit de Ioan Luchian Mihalea. De “Oanta” si corurile copilariei noastre, Song si MiniSong. De silueta sa subtire, “zvacul” sau plin de bucurie, “coama” sau tunsoarea foarte cool, care nu intelegem cum de scapau de cenzura comunista, si de talentul sau incredibil de a aduce laolalta oameni talentati si de a-i face sa se simta ca o singura voce.
Ne-am amintit si de hiturile internationale pe care le auzeam la TV sau la radio cantate numai de Song sau de figurile superbe cu zambete libere ale copiilor si adolescentilor de la MiniSong.

Pe fiecare 15 decembrie, cei care au fost aproape de “Oanta” se mai intalnesc inca, de ziua artistului, ca sa-l celebreze. Fara lacrimi. Doar cu zambete, bucurie si cantec.
Mai cool de atat…

Jany Holt

Antz — Tue, 24 Jul 2012 05:09:34 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Jany Holt:

Silueta fina, subtire si nervoasa, chip portelanat cu trasaturi foarte moderne, osatura puternica, ascutita, par rosu si ochi negri stralucitori, migdalati. Figura unica, binecuvantata de carisma a Ruxandrei Olt, care nu putea sa ramana doar o simpla functionara intr-un colt de Bucuresti…

Ecaterina Ruxandra-Olt s-a nascut in Bucuresti in 1911. Cand avea 15 ani, parintii o trimit la Paris ca sa urmeze studii comerciale. Ruxandra insa vrea teatru si film, asa ca impotriva vointei familiei, se inscrie la cursurile de arta dramatica ale profesorilor Gabrielle Fontan si Charles Dullin.
Ruxandra Olt isi ia numele de scena Jany Holt si incepe cariera la care visa dintotdeauna.

Jany n-a avut nevoie sa fie draguta dupa norme ca sa inspire pasiune. A facut mai mult decat sa joace, a convins si a manipulat sufletul publicului sau. Celebra pentru rolulrile de femei imprevizibile, scandaloase sau malefice, Holt a avut un debut discret cu roluri clasice (Juliette Giuccardi in Grand Amour de Beethoven sau Abel Gance, amanta nefericita din Courrier Sud).
Incepand cu 1936, registrul ei actoricesc evolueaza spre roluri extreme, puternice (rusoaica nevrotica din Bas-fonds a lui Jean Renoir sau valetta-dansatoare din L’Alibi).

A ramas celebra in cinematografia franceza pentru rolurile incredibile din “La Maison de Maltais” (1938), unde a jucat rolul prostituatei Grette si din “Le Baron fantôme”, unde actrita a cultivat misterul unei amante cu emotii contradictorii. Punctul culminant al carierei ei cinematografice a fost in 1943, cand Holt a avut rolul principal din filmul de debut al lui Robert Bresson, Les Anges du Péché (Angels of Sin).
Incepand cu anii ’50, Jany Holt alege mai mult rolurile de teatru si joaca pe scenele pariziene pana la 83 de ani.
In perioada celui de-al doilea razboi mondial, Jany a luptat alaturi de Rezistenta Franceza si in 1945 a fot medaliata de generalul de Gaulle cu ordinul “Croix de Guerre”.
“Parul ei e ca o valvataie de flacari, triumfanta. In fiecare zi ne ofera un spectacol neobisnuit, mereu dublat cu grija de o simplitate perfecta. Este o personalitate de neuitat, incredibila”,Jacques Porel (al doilea sot al actritei).