Eroii Romaniei Chic » scriitor

Cella Delavrancea

Antz — Wed, 03 Jul 2013 08:36:36 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca incredibila doamna Cella:

S-a nascut intr-o familie celebra a Romaniei pentru care cultura, frumosul si jocurile mintii au fost elementare. Tatal sau, scriitorul Barbu Delavrancea i-a transmis dragostea pentru cuvant, literatura si arta, iar mama sa, doamna Maria Delavrancea (una din primele romance licentiate in filosofie si matematici) a invatat-o rigoarea, pasiunea pentru eleganta si curajul de a fi inaintea vremurilor.
Cella Delavrancea a crescut in casa deschisa, vizitata mereu de “fratii de cruce” ai tatalui sau: nenea Iancu (Caragiale), dl. Vlahuta, pictorul Nicolae Grigorescu si alti numerosi reprezentanti ai scriiturii si artelor frumoase romanesti si a avut o educatie si o instructie deosebite, cunoscand la perfectie limbile franceza si germana. La 12 ani a urmat pianul la Conservatorul din Paris, dar avea temperament artistic incredibil si talente numeroase: scris, pictura, muzica, stiinte.
“Pîna la varsta de 13-14 ani tatal meu imi spunea “baiatul” deoarece tata isi dorise un baiat si a avut parte numai de fete…” (marturisea domna Cella intr-un interviu de acum 20 de ani).
A fost pasionata de teatru, inca din copilarie fiind fascinata de piesele lui Shakespeare, Tolstoi, Daudet iar in 1936 cînd Profira Sadoveanu o intreaba: “- Nu scrieti?, doamna Cella raspunde: “Cum? Cum sa scriu? Nu, n-am incercat niciodata. O singura data, pe vremuri, incepusem, sa-mi tin un carnet cu impresii si notatii zilnice. Acum nici nu mai stiu pe unde este acel duhovnic intim, in schimb pastrez cu sfintenie toate scrisorile interesante ale unor prietene care, desigur, ar fi realizat lucruri frumoase in literatura daca n-ar fi fost luate de preocuparile marunte ale vietii si n-ar fi renuntat la o perspectiva artistica”.
La peste cincizeci si cinci de ani a debutat ca nuvelista cu volumul “Vraja”, una din paginile cele mai reprezentative ale genului in literatura română. Memorialista a vechiului Bucureşti, autoare de note de drum din tară si de peste hotare, fixand portretele unora din cei cunoscuţi romani, Cella Delavrancea a sintetizat in scrisul sau toate domeniile frumosului. “Tot ce a scris Cella Delavrancea sta sub pecetea echilibrului expresiei, a frumusetii alcatuirii frazei. Nimic cautat, nicio pretiozitate, dar totul este cumpanit si niciun cuvant nu este de prisos.” (sursa)
O pianista aplaudata si celebra pe toate scenele lumii, o scriitoare talentata, o femeie incredibila. Nimic mai adevarat decat…”mai cool decat doamna Cella nu se poate!”.

Dumbrava Bucura

Antz — Tue, 25 Jun 2013 05:23:59 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Dumbrava Bucura:

“Miscarile ei masurate, vocea ei armonioasa, rasul cristalin si expresia grava in unele momente, dadeau fapturii ei o atractie deosebita, mai ales ca totul era colorat de spiritul ei evoluat si patruns de adanca-i cultura. Revarsa prospetime de cuget si bucurie curata”, asa si-o aminteste si o povesteste unul din cronicarii lumii bune inceputului de secol XX pe splendida doamna cu nume de basm romanesc, Dumbrava Bucura.
S-a nascut la Bratislava in 1868, in familia Seculici (numele ei real e Fanny Seculici). Cand Fanny implineste 15 ani, familia tinerei se muta in Bucuresti iar ea isi incepe studiile la Sinaia si apoi in capitala.
Intr-o vacanta de vara la Sinaia, adolescenta o intalneste pe Regina Elisabeta si-i citeste un poem in limba germana. Carmen Sylva ii incurajeaza talentul si pasiunea pentru literatura si o invita pe tanara cu ochi superbi si tinuta aristocratica de mai multe ori la Castelul Peles, la seratele literare de aici.
Sub influența Reginei, Fanny, cunoscuta de-acum si sub pseudonimul Dumbrava, devine tot mai interesata si pasionata de natura, literatura si folclorul Romaniei. In 1905, la 27 de ani, infiinteaza societatea “Chindia”, prin care tanara incurajeaza proiecte care sa cultive gustul pentru jocurile naționale si portul popular.
Alaturi de Sadoveanu este printre primii autori din Romania care scriu romane istorice, incepand cu o
trilogie intitulata “Spargatorul de valuri”.
Pasionata de aventura si expeditii montane, doamna Dumbrava pleca in fiecare primavara la Sinaia, initiind excursii in Bucegi, Parang, Retezat si Fagaras. In anul 1921, impreuna cu geograful Mihai Haret, scriitorul Emanoil Bucuta si alti prieteni, infiinteaza “Hanul Drumetilor”.
In 1920, Dumbrava Bucura scrie prima sa carte in limba romana, “Cartea muntilor”, un amestec poetic de indrumari pentru organizarea de drumetii si de note de calatorie pline de sarm (“un adevarat vademecum al drumetiilor”, Perpessicius.
Sa ai curajul aventurii si eleganta impartasirii. Sa vorbesti despre curaj “nebun, plin de barbatie” si sa-ti pastrezi feminitatea si eleganta. Sa iti iubesti din suflet tara, sa o cunosti la pas si sa ii incurajezi si pe altii sa o pretuiasca. Splendida doamna Dumbrava. Si atat de cool…
sursa info

Alexandrina Caragiale, sotia lui Nenea Iancu

Antz — Fri, 19 Oct 2012 06:05:36 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca doamna Alexandrina:

Continuam seria de povesti despre doamnele care au stiut sa fie discrete, sa iubeasca, sa sustina si sa tina laolalta vietile, de mult haotice si prea pline de intamplari si idei, ale celor mai cool barbati ai Romaniei, cu istoria Alexandrinei Caragiale. Doamna eleganta si admirata de toata intelectualitatea bucuresteana Belle Epoque, sotia “iubeata” a lui nenea Iancu Cargiale.
Cincinat Pavelescu scria despre doamnia sa: ‘Sotia marelui Caragiale, femeie de o bunatate si de o suprema distinctie, era nepoata castelanei Parepa si povestea e atat de frumoasa”.

Frumoasa poveste incepe in 1888, chiar in fata Teatrului National, al carui director era Ion Luca Caragiale. Domnisoara Aleandrina Burelly, fiica unui arhitect italian bine cotat al Bucurestilor, Gaetano Burelly, iubitoare de viata mondena si frumusete remarcata de lumea buna la balurile din capitala, mai ales la cele tinute in casa pictorului Theodor Aman, venise la teatru ca sa caute un bilet la unul din spectacolele pe care le avea in Bucuresti marea diva, Sarah Bernard.
Soarta a facut ca nenea Iancu (avea 36 de ani) sa fie chiar atunci si el in acelasi loc, sa o vada pe bruneta frumoasa si zvelta, eleganta, cu un aer foarte special si sa se indragosteasca “la prima vedere”.
Se spune ca exact a doua zi dis-de-dimineata, tanarul si pasionalul Caragiale s-a dus direct la tatal Alexandrinei si a cerut-o pe loc de nevasta. Nunta a avut loc in 1889 si a urmat o viata de familie frumoasa si fericita, tinuta bine in frau de superba doamna Caragiale.
Ea stia sa ostoiasca melancolia sotului ei, ii intelegea tacerile si tristetile. Intreabata uneori de jurnalisti si curiosi, daca sotul ei e o fire foarte vesela, doamna Caragiale raspundea mereu bland si cu candoare:
“– Un om vesel? Nu! Un om foarte trist. E multa durere sub glumele lui.”
Cella Delavrancea, o prietena apropiata a familiei Caragiale povestea ca doamna Alexandrina intelegea intr-o clipita ca nenea Iancu e prins de umbra tristetii si cu mult tact si iubire incerca sa-i alunge grijile si melancolia cu o vorba frumoasa, un zambet sau cu muzica buna: Mozrat, Grieg sau Beethoven.
Alexandina si Ion Luca Caragiale au avut doi copii, Luki (Luca) si Tuski (Ecaterina) si mama iubitoare spunea mereu prietenelor, multumita: “Copiii cresc in sus si nu in laturi, slava Domnului”.

A fost mereu alaturi de sotul ei, au suferit impreuna nedreptatile epocii, s-au bucurat de victoriile de familie si a trait si vremea cand invitata la radio (1945) sa povesteasca lumii despre unul din cei mai iubiti, mai spectaculosi si mai plini de intelepciune romani, al nostru nenea Iancu.
Mai cool decat doamna Alexandrina Caragiale, de unde nenicule?

Pastorel Teodoreanu

Antz — Wed, 01 Aug 2012 05:58:38 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca talentatul domn Pastorel:

Nu spunem ca suntem mari pricepute in arta culinara. Gatim ca orice muiere care trebuie sa stie cum sa isi lege si sa-si dezlege mainile pe langa niscaiva cratite. Nu avem fineturi creative sau aere de chefi nedescoperiti, dar stim ca niciodata n-avem cum sa dam gres in bucatarie daca il ascultam pe …monsieur Pastorel:).
Asculta reteta aici.
Nu-s “parjoalele moldovenesti” – floare la ureche?:). Nu-s ele pline de incantarea unui gurmand perfect, de toate bunatatile si mirodeniile epigramistului fara cusur si de gustul aromat, de neuitat povestit atat de convingator incat salivezi numai ascultand sau citind reteta?
Si nu e vorba de talentul nostru in bucatarie, ca doar am marturisit:). E numai vina autorului retetei. Elegantul, spectaculosul, iubitorul de viata si de delicii domn Pastorel Teodoreanu.
Daca retetele impartasite generos de dumnealui n-au cum sa nu iasa perfect, noi spunem ca merita sa-i ascultam si sfaturile de buna purtare la masa. Astfel vom fi laudate nu doar ca gospodine pricepute ci, mai ales, ca gazde perfecte, pline de consideratie, maniere si talent:)
“1. Cand inviti pe cineva la masa nu-i faci un serviciu. De aceea, trebuie sa-i dai tot timpul impresia ca te simti onorat ca a primit sa petreaca un ceas sau doua sub acoperisul dumitale. Expresia: a face cinste (a plati) e grosolanie. Cinste iti face acel care accepta.
2. Nu te aseza niciodata la masa inainte ca doamna gazda sa fi luat loc. Pana atunci asteapta in dreptul locului care ti-a fost indicat. Daca nu ti-a indicat locul, informeaza-te.
3. Cand te asezi, aseaza-ti scaunul in asa fel incat, razimandu-te de spteaza, bustul sa-ti ramaie perfect vertical. E oribil la vedere domnul care se afla pe marginea scaunului. Doamna in aceasta pozitie e de neconceput.
4. Tine-ti coatele lipite. Cand esti la masa, ca si cand esti calare, numai asa trebuie sa le tii. Pentru a tine darlogii, furculita si cutitul, miscarile antebratului sunt suficiente. Daca toti convivii ar tine coatele pe masa lasand la o parte latura estetica, pentru banchete ar trebui construite mese kilometrice, cu microfoane si haut-parleur.
5. Du mancarea la gura, nu gura la mancare. Patrupedele se apleaca la nutret, e drept, dar n-au ce face.
6. Nu sorbi supa, chiar daca te-ai familiarizat cu zgomotul si nu-l mai auzi. Daca nu poti manca prea fierbinte, asteapta putin. Asteptand insa, nu-ti trece vremea sufland in farfurie sau vanturand lichidul cu lingura: fa conversatie.
7. Daca cineva iti pune intrebari cand esti cu gura plina, fa-l sa astepte.
8. Nu duce paharul la gura inainte de a te fi sters (servetelul nu-i un ornament) si cu atat mai putin daca n-ai terminat mestecarea. Urmele de alimente pe pahar sunt dezgustatoare.
9. Nu introduce cutitul in peste (afara de cazul ca ti s-a pus tacam special), nici in tocatura. In ambele cazuri furculita si o bucatica de paine sunt suficiente.
10. Nu taia coaja oului cu cutitul. Urmele lasate strica apetitul celorlalti. Serveste-te de lingurita cu care ai sa mananci oul.
11. In nici o imprejurare si sub nici un motiv nu baga cutitul in gura: e fioros! Branza, dupa ce o tai, o asezi pe paine si-o duci la gura (cearca numai, si sa vezi daca nu poti).
12. In afara de paine, crenvursti, sparanghel, prune, ridichi de luna si inca vreo cateva alimente care se bucura de privilegii, nu manca nimic cu mana. A decupa o pasare sau a curati un fruct se invata intr-o singura sedinta (in cateva luni de dresaj invata o maimuta de specie inferioara).
13. Daca sticla de vin e pe masa, ai grija ca paharul vecinei din stanga sa fie intotdeauna plin. Daca cea din dreapta sta alaturi de un mojic, trebuia sa ai grija si de ea.
14. Daca esti servit inaintea persoanei despre care crezi ca ar fi trebuit servita inainte, nu interveni in ordinea stabilita sau dezordinea practicata, complicand serviciu. Asta nu te priveste. E treaba amfitrionilor.
15. Imediat ce amfitrioana s-a pregatit sa paraseasca masa, ridica-te, avand grija sa faci loc vecinei.
16. Daca nu esti foarte intim intr-o casa, nu cere voie sa fumezi imediat ce s-a terminat masa, Daca altii mai in varsta nu si-au aprins tigarile, rabda!
17. Nu cere untdelemn cand se serveste unt topit, si nici unt topit cand se serveste untdelemn. Poate ca lipseste.
18. Daca nu poti rezista nevoii de a te scobi in dinti, nu-ti fa paravan din mana: e ostentativ si inelegant.
19. Cand ti se ofera ceai, pune intai lingurita pe farfurie si pe urma du ceasca la gura.
20. E bine sa multumesti gazdei la plecare pentru clipele pe care le-ai petrecut in casa ei, dar nu spune cum te scoli de la masa: merci! Nu-i chic.
21. Comporta-te, cand esti singur la masa, ca si cum te-ai comporta la un dineu de gala.”
Pofta buna!:)

Marin Preda

Antz — Fri, 29 Jun 2012 07:33:07 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Moncheru:

Costum croit impecabil, “col roulé” din casmir, in contrapunct de culoare cu stofa buna, in nuanta deschisa a sacoului, ochelarii-marca “Preda”, cu dioptrii mari si rame groase, inchise la culoare si baston. Noi il stim de la scoala, din carti, din filme si legende, ca Marin Preda. Iar prietenii ii spuneau Moncheru. O porecla duioasa, foarte chic, cu sonoritati si poveste eleganta, din alte vremuri.
Cei care i-au fost aproape si au facut parte din lumea scriitorului isi amintesc detalii care reconstruiesc imaginea celui pe care oamenii de rand il admirau si-l adulau, citindu-i romanele. Moncherului ii placeau obiectele frumoase, bibilite, cu poveste:
“Pe biroul simplu pastra fotografia tatalui, care-i semana, avea aceeasi expresie de nauceala, de permanenta nedumerire.
Alaturi, un ceas din aur, cu capac, obiect frumos cu care se lauda in clipele de euforie bahica si un stilou cu penita din aur odihnindu-se intr-o cutie albastra.”
Aceiasi prieteni ne povestesc despre scriitor ca-si cauta eleganta, alegea cu neliniste hainele si isi cultiva gesturile ritualice, cu grija de om de lume, galant si pedant.
“Se privea în oglinzile mari si-si aranja, cu atentie, parul într-o frizura a la CICERO care-i masca într-un fel începutul cheliei.
Era îmbracat corect, într-un costum gri, bine croit, cu camasa alba si cravata în dungi. Nu m-a frapat tinuta lui vestimentara care de altfel, distona cu întreaga lui înfatisare de taran usor stânjenit de hainele impecabil croite. M-a frapat chipul osos, barbia voluntara împinsa înainte (mai târziu avea sa-si faca un tic din acest gest) si cuta dintre sprâncenele stufoase brazdându-i fruntea.”
Amintiri despre Moncheru. Despre eleganta si chic-ul unui scriitor, a “celui mai iubit dintre pamanteni”. Mai cool? “Imposibila intoarcere”…

Claudia si Ion Baiesu

Antz — Tue, 26 Jun 2012 07:42:38 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca doamna Claudia sau ca Ion Baiesu:

O imagine cat o istorie de iubire. Claudia Baiesu imbratisand usor si protejand lumea scriitorului ei iubit, Ion Baiesu. O poveste din casa mereu deschisa a familiei Baiesu, unde acum 30-40 de ani se perinda o lume intreaga, sa se bucure de sarmul plin de umor al dramaturgului si de vocatia de gazda perfecta a doamnei Claudia Baiesu: Octavian Cotescu, Cornel Dinu, poetul Mircea Micu, Nichita, graficianul Florin Puca, Benone Sinulescu, Fanus Neagu sau Eugen Simion.
Femeia din spatele scriitorului, a vedetei literare de care erau indragostita Romania, de la frizerite, la chelneri, profesori, scriitori, sportivi sau medici, o femeie remarcabila care a protejat cu blandete talentul sotului ei si normalitatea unei vieti mondene, in vremuri ale izolarii.
“Era o autodidacta, stia franceza perfect si era pusa intotdeauna la punct cu ultimile aparitii literare. Il ajuta pe tata, ca secretara privata, cand el lucra la reviste, cat si ca sfatuitor literar, cu care el isi discuta ideile. Mama a batut la masina mii de la pagini din lucrarile lui. Foarte frumoasa, extrem de generoasa si opsitaliera, tot Bucurestiul stia ca mama are intotdeauna ceva bun pregatit de mancare, chiar pentru musafirii neanuntati. Facea mama niste capodopere culinare originale! Unele erau inventiile ei, altele erau adaptari dupa retete de la bunica, altele erau feluri clasice realizate absolut perfect.
Mama l-a adorat pe tata, cu o dragoste care nu a fost slabita nici de timp, nici de greselile mai mari sau mai mici ale lui fata de ea. Tata, la randul lui, ii dadea intotdeuna primul exemplar din orice publicatie de-a lui. Aceste exemplare contineau dedicatii poetice si induiosatoare, mai ales cand tata facea vreo prostie. Dar ea il ierta mereu.” Daniela Baiesu, fiica Claudiei si a lui Ion Baiesu.

Lavinia si Claudia Baiesu
Am revazut de curand “Mere rosii”. Am ras cu aceeasi pofta la umorul subverisv si sincer al scenariului impecabil al domnului Baiesu si ne-am propus ca in urmatoarea luna sa ni-l amintim pe indelete si sa intram (incercam cronologic) in lumea lui.
O sa incepem, din nou, cu Balanta si Acceleratorul, romanele si nu ne vom lasa pana nu vom fi vazut, in fiecare zi, cate un film dupa povesti ale domniei sale:
Iubirea e un lucru foarte mare (Tanta si Costel)
Camera albă
Maiorul și moartea
Astă-seară dansăm în familie
Un text cu bucluc
Mere roșii
Avocatul
Rătăcire
Omul care ne trebuie
Grăbește-te încet
O aventura sub pământ
Sper să ne mai vedem
Duminica în familie
Omul din Buzău
Miracolul
De ce are vulpea coadă?
Harababura
Vinovatul
Balanta
Ne asteapta o luna plina de bucurii. De povesti perfecte, scrise de domnul Baiesu si dactilografiate de minunata doamna Claudia Baiesu.
“Minciunile lui Baiesu ne vor merge la inima si ne-o vor spala-o.” Nichita Stanescu

Gica Petrescu

Antz — Mon, 04 Jun 2012 05:04:08 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca domnul Gica:

Ni-l amintim perfect, intr-o seara de variete la TV, cum statea mandru intre subrete si flirta dragalas cu ele cantandu-le “Fetite dulci”.
Ne amintim perfect. Cum la toate petrecerile parintilor nostri, cand magnetofonul mare de pe servanta din sufragerie, care ramasese fara covor ca sa fie mai usoara alunecarea pe ringul de dans, invartea 2 benzi si din boxe se auzea vocea dulce, clara, cu dictie perfecta a domnului Petrescu, in timp ce toata lumea canta impreuna cu domnia lui. Ca si cum ar fi fost si el in sufrageria noastra.
Ne amintim perfect petrecerile de mai tarziu, cand eram adolescente, studente si apoi femeiusti in toata firea, cand nu lipsea (si nu lipseste) niciodata o sesiune de bataiala, chiuiala si cantec impreuna, pe slagarele lui Gica Petrescu.
E cantaretul absolut. Vocea fara de care nu exista party, reuniune, nunta sau botez.

Si-n orice an l-am fi vazut, era fara varsta. In costumele dumnealui impecabile, din stofa fina, cu papion, esarfa sau lavaliera de matase, cu coafura perfecta, data cu briantina si cu delicatetea pe care a transformat-o in marca, niciodata nu stiai din ce timpuri vine. Era ca un cavaler chic, fara epoca, cu eleganta atemporala.

Se spune ca la fiecare petrecere la care era invitat sa cante live, maestrul nu uita niciodata refrenul “Fetitelor dulci din Bucuresti”. Le canta cu duiosie si curtoazie fetelor si doamnelor care-l aplaudau, dar domnia sa n-avea ochi decat pentru una.Era marea lui iubire, scriitoarea Cezarina Moldoveanu.
A intalnit-o cand el avea 35 de ani, a curtat-o insistent si plin de tact si creativitate, cu sampanie, dulciuri dragalse de la Capsa, flori multe si plimbari lungi prin Cismigiu. Apoi a luat-o de sotie si au fost de nedespartit timp de 34 de ani.
Se spune ca domnul Gica n-a mai vrut sa cante dupa ce sotia domniei sale a murit (in 1989). Ca n-a mai fost niciodata acelasi om senin, bucuros de viata si incantat de oameni.

“El n-a mai fost niciodata la inaltimea cochetariei pe care i-o impunea ea. Parul canit de ea personal a inceput sa albeasca si coafura celebra a maestrului, banuit de unii ca ar avea peruca, ne-a dat imaginea unui alt Gica Petrescu. A iubit-o enorm si nu si-a revenit niciodata dupa pierderea ei”, povestea Ioana Bogdan.
E o poveste de dragoste de demult. Pe care unii au uitat-o, dar fara sa ne dam seama, o intelegem subtil din vocea linistita, versurile usoare si frumoase si slagarele de neuitat ale maestrului Gica.

Sa canti unei lumi si sa iubesti o singura femeie, toata viata. Mai cool de atat n-o sa mai traim, cat lumea.

Lily Teodoreanu

Antz — Fri, 20 Apr 2012 07:47:12 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca doamna Lily:

Toata lumea vorbeste despre Ionel. Dar despre Lily, doar cunoscatorii de literatura, de istorie si de biografii intime ale marilor nostri scriitori. Lumea larga, mai putin. Si e nedrept.
Am gasit aici, un pasaj care vorbeste despre Lily Teodoreanu. Despre o femeie superba, incredibil de talentata si atat de indragostita de sotul sau.. N-am citit “Ursitul”. Inca. O cautam prin librarii. Ca sa aflam toata intamplarea intalnirii dintre Ionel si doamna Lily. “Cea mai talentata dintre Teodoreni”(Stefan Nenitescu).
“Era o seară de iarnă, la Iaşi, în casa fetelor Delavrancea. Lily şi Bebs, cea mai iubită dintre vere, şedeau turceşte la gura sobei şi coceau gutui pe jar. Deodată ea a întors capul spre tânărul înalt, cu figură trasă, palidă şi părul învolburat, apărut o clipă în cadrul uşii şi dispărând apoi. În acea clipă el i-a văzut ochii negri lucioşi, pielea subţire a obrazului rumenită de foc ca o piersică şi părul negru retezat scurt ca nişte franjuri alunecând în jurul obrazului rotund.
Simţeam mirosul de gutuie coaptă în odaia luminată doar de foc şi o vedeam pe fata care-l privea rebarbativ şi distant pe străin.

Peste câteva zile a fost invitată împreună cu verele ei să petreacă ajunul Crăciunului la familia cunoscutului avocat Oswald Teodoreanu – Ionel, fiul său, cel ce intrase pentru o clipă în odaia parfumată de gutui coapte, a smuls-o autoritar pe Lily dintre musafiri şi a condus-o într-o cameră lăturalnică unde, la gura sobei, i-a răsturnat pe covor sacul în care-şi păstra încercările literare. Aveau 19 ani. Au stat îngenunchiaţi în faţa focului răsfoind şi citind din caiete şi şi-au recunoscut sufletele îngemănate şi dragostea s-a aprins.
Toate acestea îmi aminteau tabloul lui Dominique Ingres reprezentând pe Paolo Molotesta şi Francesca da Rimini, aplecaţi asupra aceleiaşi cărţi povestind despre iubirea cavalerului Lancelot şi a Guinevrei, legendă care a aprins dragostea lor nepermisă, azvârlindu-i în Infern unde au fost întâlniţi de Dante.
Ionel şi Lily au trecut prin Paradisul şi apoi prin Infernul vieţii lor scriind, aplecaţi amândoi asupra cuvintelor vrăjite de aceeaşi exuberanţă metaforică.” Nelly Pillat
Doamna de “La Medeleni”. Scriitoarea Lily Teodoreanu. Mai cool de atat nu se poate.

Ionel Teodoreanu

Antz — Wed, 21 Mar 2012 06:46:55 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Ionel Teodoreanu:

“Iti venea sa o respiri, nu s-o privesti.” Cum ar fi fost sa fi putut asculta ravasitoarea declaratie spusa chiar de autorul ei? Cum ar fi fost sa ne fi privit drept in ochi, cu cautatura lui melancolic-sfredelitoare, in Copoul sau iubit, plin de tei infloriti, Ionel Teodoreanu?

Intr-o lume milenista, parca mai superficiala, ar fi putut face cariera pe copertele revistelor de moda. Dar a trait in vremuri perfecte pentru domnia lui, cand romantismul era virtute si talentul la povestit era lasat sa se miste linistit, in gradini inflorate, unde tanarul avocat avea ragaz sa scrie „Ulita copilariei” (1923), „La Medeleni” (1925-1927), „In casa bunicilor” (1938), „Lorelei” (1935).

Cel mai frumos barbat din literatura romana, surprins pe furis in raiul casei de la Manastirea Agapiei.
Mai cool de atat nu se poate!

Cezar Petrescu

Antz — Mon, 27 Feb 2012 07:13:54 +0000

Foto: arhiva scolii din Hodora
Daca vrei sa te imbraci ca Cezar Petrescu:

Robust, zambind usor si privind frust si patruzantor. Un barbat fascinant, un scriitor-legenda, un destin plin de durere, pasiune, angoase si triumfuri. Un personaj pe care-l iubim si admiram.
In anii ’40, Cezar Petrescu un viveur care bea, fuma, dansa si iubea cu patima, spunea despre noptile sale pierdute:
“O noapte de petrecere până la ziuă şi o săptămână de hoinăreală fără nici un scop nu înseamnă timp pierdut. Automat, ochiul înregistrează, iar cugetul, inconştient, prelucrează materialul înmagazinat. O carte se organizează semiconştient, lent, în decurs de doi-trei ani şi paralel cu alte cărţi.”
Scriitorul care a trait toata viata exclusiv din scris, cronicarul lumii interbelice, vesnicul fascinat de “drame intime şi morale, înălţări şi prăbuşiri, triumful ambiţios şi falimentul vanităţilor, tot ceea ce colcăie, abject şi sublim, în acest bâlci care e Calea Victoriei, culminând pe distanţa dintre Capşa şi Palat” a trait asa cum a scris. Cu forta si voluptate.
Il stim din cateva imagini si din cartile domniei sale. Dar fotografia de mai sus ne-a rascolit. Ca pe niste muierusti slabe de inger fata in fata cu un cuceritor nonsalant…
O privire de neuitat si un gand, care ne tulbura mereu:
“Nu există o singurătate mai cruntă decât cea din mijlocul mulţimilor.” (Cezar Petrescu, Intunecare).