Alice Cocea s-a născut la Sinaia în 1897 şi de foarte mică a spus familiei că ea vrea sa devină mai celebră decât Sarah Bernhardt.
Copila a avut acces la cei mai buni profesori de artă dramatică şi canto din acea perioadă şi la 8-9 ani pleacă împreună cu mama şi sora ei la Paris, unde locuiesc toată viaţa lor, tatăl rămânând în ţară, ca general în armata română.
Alice a debutat, foarte tânără, alături de Sacha Guitry, într-o piesă de bulevard, Scandale à Deauville (Deauville era una dintre staţiunile balneare la modă). Succesul i-a asigurat cariera, timp de aproape 40 de ani, la multe dintre cele mai cunoscute teatre pariziene.

În 1918, după studii la Conservatorul de Muzică, joacă în Phi-Phi şi face celebru refrenul „cest une gamine charmante“. În acelaşi an, joacă alături de Maurice Chevalier în Dédé şi astfel îşi câştigă notorietatea şi ca artistă de comedie de boulevard.
Începe o carieră de artistă şi de socialite care marchează toata istoria interbelică mondenă a Parisului, toate jurnalele vremii vorbind despre şarmul, eleganţa sau penthouse-ul art deco decorat cu blănuri uriaşe de urs polar, parchet alb lăcuit, oglinzi şi mătăsuri verde-padure.

Apartamentul domnisoarei Cocea

În 1926, Alice se căsătoreşte cu contele Stanislas de la Rochefoucauld, Duc de Bisaccia, membrul uneia din cele mai puternice familii aristocratice franceze şi Colette este martoră la nuntă.
Familia Rochefoucauld nu vede cu ochi buni mariajul şi Alice nu este acceptată niciodată de rudele contelui. După 5 ani de “menaj nu chiar exemplar”, contesa Alice de la Rochefoucauld divorţează.
În perioada divorţului, Alice are o aventură amoroasă cu Victor Point, conducătorul expediţiei Citroen în Asia, care a refăcut drumul mătăsii şi tot traseul lui Marco Polo.

Alice Cocea si Victor Point
Relaţia cu Victor e foarte agitată, Alice declarând „am fost ameţită de dragoste şi de violenţa pasiunii“. Relaţia dintre cei doi s-a încheiat când Victor s-a sinucis după o ceartă cu Alisa.
Scandalul a fost enorm, numele lui Alice Cocéa apărând în toate ziarele, camarazii lui Victor ameninţând că o vor împuşca chiar pe scenă în caz că va îndrăzni să-şi reia cariera.
Frumoasa actriţă visează cinema “vorbit”, dar ştie că are nevoie de ore de pregatire ca să poată vorbi în manieră cuceritoare pentru ecran.
Aşa că îşi continuă cariera de comediantă muzicală unde îşi poate expune garderoba incredibilă Maggy Rouff şi Cristobal Balenciaga (rochia creată de el pentru “Histoire de Rire” e expusă azi la muzeul Balenciaga din Guetaria).


După 1930, Alice Cocéa isi incepe cariera în cinematograf, interpretând roluri de cochetă – Mon gosse de père (Puştiul de taică-meu) în 1930, Atout cœur (Asul de amor) şi Marions-nous (Hai să ne căsătorim) în 1931, Nicole et sa vertu (Nicole şi virtutea ei) în 1932, Le greluchon délicat (Iubiţelul delicat).

În 1934, Alice renunţă definitiv la teatru, plecând să-şi încerce norocul la Berlin. Ca să-şi facă reclamă, îşi înscenează o sinucidere. Berlinezii nu-i iau în serios „sinuciderea“ şi madame Cocéa revine la Paris, unde, alături de impresarul Roger Capgras (1900-1963), fost director al unei firme de import-export, preia conducerea cunoscutului Théâtre des Ambassadeurs, într-o piesă ce va deveni clasică, Les enfants terribles a lui Jean Cocteau.
După al doilea război mondial, cariera lui Alice nu va mai fi la fel de flamboiantă, dar tot Parisul îşi amintea de rochiile incredibile, petrecerile, aventurile şi şlagărele pe care românca le-a făcut celebre în anii nebuni ai Parisului.

În 1982, revista Le Crapouillot a trecut-o pe Alisa pe lista celor mai celebre Femmes Fatales ale secolului 20, alături de Wallis Simpson, Christine Keller (scandalul “Profumo”), Mary Jo Kopechne (afacerea “Kennedy”) şi Clara Petacci (amanta lui Mussolini).
Mai cool şi mai picant decât Alisa, nu se poate, nos chers…

Biografia muzei Miţa e un mister. Unii spun că avea mama englezoaică şi tatăl austriac, alţii că era o orfană unguroaică ajunsă la Paris în adolescenţă şi sunt destui care vorbesc despre România ca ţara de origine a Miţei, de unde a plecat ca fată de companie şi a ajuns în Paris când avea 20 de ani.
“Le tout Paris” o invidia pe Mitza şi o bârfea. Pofta ei pentru bărbaţi tineri era subiectul de conversaţie preferat în saloanele la modă.
“Purta mereu o eşarfă mică din muselină cu imprimeu- leopard la încheietură, ca să-şi ascundă semnul unei iubiri trecute, dureroase”, insinuau ştirile din acea perioadă.
“Şi făcea dragoste cu “chic-boys” – nu vulgar, ci couture.” Pardon?
Mitza a impus în modă şi în colecţiile Dior nuanţele de lila şi imprimeurile “panthère-jungle”.

Eşarfa – leopard era nelipsită de la mâna Miţei, asfixiată de bijuterii somptuase. Iar cămăşile sau rochiile erau îmbrăcate tot timpul direct pe pielea goală. Niciodată nu purta lenjerie intimă…
Turbanul, perlele şi stiletto-urile erau marca Mitza.
Iar Dior o adora. Pentru că avea “alura şi clasă. Şi un aer tare care e foarte greu de definit şi de copiat: CHIC .”
Întrebată ce fel de flori preferă, Mitza a răspuns: « Cartier ».
Mai cool de atât nu se poate, Mitzo !