Ne vedem acolo. Puzsy, cum ar spune O-laaah!

Vazut si placut (un top 3 al obiectelor dorintei noastre) la Unveiled 6:

Anca Miron – tricourile.
Anca este miniaturala, cu o sensibilitate japoneza si un simt practic impecabil. Ne plac constructiile ei vestimentare mutifunctionale. Dar azi ne dorim tricourile Ancai. Cu mesaje simple, dragute, trase cu pensula, simplu, grafic, pe un  bumbac fin.

Pompon – geanta din fetru de laptop.
Ne caram laptopurile cu noi zi de zi, iar case-urile clasice “de producator” nu ne incanta deloc. Dar o geanta din fetru in culoare aprinsa si forma clasica, severa, de scoler silitor…da! E o varianta!

Fandacsia – palariile cu fason.
Ne place numele mult si apoi, palariile au ceva cu totul si cu totul special. Orice ai purta, o palarie buna te reliefeaza. O fandacsie e numai buna la petrecerea data de casa regala pe 10 mai, la o lansare de carte, la un vernisaj sau la un ceai.

Dacă vrei să te îmbraci ca Lady Florica:

A fost odată ca niciodată…
E o istorie de demult, de acum 250 de ani. Aşa că e aproape basm. Şi putem începe cu:

„A fost odată ca niciodată”, în Transilvania, în preajma revoluţiei din 1848, o copilă care visa cu ochii deschişi la lumea mare. Îşi imagina păduri dese, deşerturi întinse, tărâmuri necunoscute, feţe de oameni pe care nimeni din lumea ei nu şi-i putea imagina, războinici, prinţi şi zâne, ca în poveştile pe care le asculta pierdută în fiecare seară.

Lumea şi visele Floricăi Sas s-au dărâmat în ziua în care şi-a pierdut amândoi părinţii. Au urmat câţiva ani de pribegie împreună cu rubedenii, până ce o familie de armeni au luat-o de suflet.

Dar liniştea era doar una de câteva clipe. Părinţii adoptivi, negustori, o pregăteau pentru un destin de colivie şi când fata a împlinit 17 ani au vândut-o ca sclavă la târgul de la Vidin. Paşa o voia în haremul lui.

Dar la târg, venise şi un britanic de 38 de ani, Samuel Baker, un inginer de căi ferate care călătorea în lumea largă, în vremuri în care oraşele începeau să fie legate de şine de metal.

Legenda spune că a fost o licitaţie şi că Florica a fost câştigată de paşa din Vidin. Dar Samuel l-a mituit pe eunucul paşei, iar Florica a intrat în suita de călătorie a inginerului britanic.

Copila orfană e salvată de harem şi  începe o viaţă incredibilă, un destin de femeie-explorator, una din cele mai titrate şi mai cunoscute călătoare din perioada victoriană.

După ce Baker termină lucrările la un şantier de construcţie de căi ferate din sudul Dunării, Florica pleacă în prima ei călătorie. În Etiopia.

Aici, împreuna cu inginerul Baker descoperă şi cartografiază cea de-a doua sursă a Nilului, Luta N’Zige.

E pasionată de descoperiri şi îl insoţeşte pe Baker prin deşert unde supravieţuieşte malariei, capcanelor mlaştinilor Nilului şi atacurilor băştinaşilor.

Odată întorşi la Londra, cei doi se căsătoresc iar Florica devine Florence Baker.

Pentru descoperirea şi rezolvarea dilemei izvoarelor Nilului, Samuel Baker e medaliat de Royal Geographical Society, dar curtea victoriana nu o acceptă pe Florica. Originile ei sunt suspecte pentru rigorile aristocraţiei britanice.

Dar Florica e puternică şi nu-i pasă. Ştie că până la urmă, toată Londra îi va fi la picioare.

În 1869, Samuel e invitat de Prinţul de Wales să meargă în Egipt, într-o expediţie militară. Florica îl însoţeşte şi ţine un jurnal, în care povesteşte toate pericolele, ciudăţeniile şi obişnuinţele de zi cu zi ale călătorilor din acea perioadă, de la cinele în deşert cu carne de hipopotam şi şampanie, până la dificultăţile militare şi problemele sclaviei din Egipt.

După succesul expediţiei, Baker e numit Guvernator al provinciei, intră în istoria regiunii ca Pasha Baker şi după expirarea mandatului se întoarce împreună cu soţia la Devon, unde cei doi scriu cărţi şi-şi pregătesc următoarele expediţii în Cipru,Japonia, Africa.

După o viaţă incredibilă, în 1916, la moartea lui Lady Baket, The Times scria:

„Lumea n-a băgat de seamă. Ştirea morţii doamnei Baker a trecut pe locul 2. Pentru că în ziua în care Lady Baker a trecut în nefiinţă, 8 oameni au fost ucişi la Verdun. Din păcate, povestea unei foste sclave, care a scăpat din harem şi a explorat Africa, a călătorit în lumea largă alături de iubirea ei, a părut un lucru mai puţin important.”.

Florica Sas a explorat Africa. A descoperit sursele Nilului şi a cucerit lumea, plecând dintr-un mic sat din Transilvania şi evadând din haremul Paşei din Vidin.

Mai cool de atât nu se poate.

Rodica Ojog – Braşoveanu ne sfătuia să nu-l uităm. Să-l căutăm în garderobe vechi, prin târguri sau să-l reinventăm. Jaboul este marca eleganţei, a aristocraţiei flamboiante şi sigure pe ea.
Dar sincer, ne e un strop teamă de el.
Ne-o scoate el în evidenţă, dar trebuie să fim sigure că nu-l lăsăm pe el să ne domine.
Ce ştim sigur e că n-avem cum să-l purtăm bine fără să mergem cu spatele drept, cu bărbia sus şi privirea înainte. Jaboul are nevoie de înălţime, de spaţii ample şi de gâturi lungi.
Ne gândeam să-l punem simplu şi cuminte la o rochie în puncte largi de croşetat, cum am văzut într-o revistă de croitorie din anii ’70.

Sau ca să-i dăm jaboului ce-i al jaboului , să ne jucăm şi să dramatizăm. E prea mult dacă mergem pe varianta Myrna Loy în « The Thin Man » (1934) ? Cu haină cu guler înalt din vizon şi tocă mini-Napoleon?

Aaa. Dar ce spuneţi de alt “Myrna tribute”, cu haină military din mătase, cu dublură din catifea şi cămaşă cu jabou şi manşete transparente cu pliseuri?

Sau mai bine un LBD clasic şi un jabou miazănoapte…

Vedem noi. Decidem, facem fotografii şi postăm. Oricum l-am purta, îl vom aşeza fără complexe, îi vom zburli bine fronseurile şi o să-l scoatem în stradă. Îl vom stăpâni!
Şi vom simţi ce înseamnă să fii cu-adevărat boier, să fii calm, elegant şi să nu-ţi pese.
Ah, chiar avem chef de un jabou!