Aveam paporniţa aia uriaşă, în care pun şi hainele pentru photo-session şi laptopul şi androidu’ şi mai încap şi câteva cumpărături de seară. Mda, e minunată. Are deja vreo 3 ani, e roasă ca vai de mama ei, dar n-o las nici picată cu ceară. Că alta mai încăpătoare, nu se poa’. Doar dacă o schimb cu o valiză…
Aşa. Aveam gentoiu’ cu mine. Mai întâi am intrat la farmacie, să iau pasta de dinţi şi nişte demachiant. Mă gândeam că poate aici, găsesc pe cineva la o casă de marcat, cu chef de vorbă. În farmacii e mai linişte, mai puţini clienţi şi cred că lumea are mai multă dorinţă de discuţii despre dulci-nimicuri. Am intrat şi era…spital! Unul tuşea, altul strănuta şi arăta roşu’ ca focu’ şi o mamă disperată cu un puşti de vreo 5 ani încerca să-i explice că trebuie să mai aibă un pic răbdare şi să nu mai urle ca descreieratu’.
Mirosea a boală şi a draci…Aşa că mi-am luat repede pasta de dinţi, am uitat demachiantul şi am fugit peste drum, la supermarket.
Pâna acolo mi-a fost! Mi-am dat seama că nu mai am scăpare.
Asta e! Trebuia să fac fapta bună… Suna foarte uşor, dar zău că mă trecuseră toate năduşelile: să vorbesc cu cineva de la casa de marcat. Să-l văd şi să-l cunosc pe cel care în fiecare zi e mai puţin important decât ce curge pe banda din faţa lui.
Cu gândul la ce naiba să vorbesc cu victima, intru cu paporniţa după mine. Îmi iau o Cola Light, 2 iaurturi şi 3 banane şi mă aşez la casa unde era o tipă de vreo 25 de ani, blonduţă şi foarte simpatică. Am zis că si-gur îmi iese conversaţia.
Când ajung la rand, domnu’ bodyguard (deloc periculos; îl năuceam doar cu o căutătură şi un brânci) vine ameninţător şi îmi spune: “De ce aţi intrat cu geanta? Vă rog să-mi arătaţi tot ce aveţi acolo…”
Mă fâstâcesc, bâigui ceva şi scot “produsele” deja cumpărate de peste drum.
“Haaaa!Pastă de dinţi…”, urlă satisfăcut nămiluţa-gâzuţa.
“Staţi aşa, domnule. Că am luat-o de la farmacie”.
“Haaaa. Nu mă interesează. O plăăătiţi”
“Cuum?”
Domnişoara blondă de la casă, pe care voiam să o întreb despre viaţă, mă priveşte fix şi de-odată, cu privire de Colombo îi spune: “Stai să o chemăm pe şefa!”
Şefa? Văleu! Ce să-mi facă şefa?
Îmi trec prin faţa ochilor trecutul, prezentul şi viitorul şi deodată, gata! Simt în mână bananele şi o chitanta!!! Bonul de la farmacie era drept în faţa mea. Şi-mi zâmbea salvator!
Îl iau şi-l arăt satisfacută fetei de la casa de marcat.
“Ei, staţi liniştită. Am văzut că nu arătaţi ca o hoaţă. De aia am chemat-o pe şefa. Ce naiba?! Dar acum că aveţi şi bonul…”
“Da. Gata sunt salvată”, îi zâmbesc. “Şi eu care mă pregăteam să vă întreb ce mai faceţi…”
Nici nu-mi venea să cred că mai aveam chef de conversaţie…
“Cum adică? Ăăăă… ce mai fac?!”
“Da. Ştiţi, facem un experiment şi avem câte o faptă bună pe zi…Şi azi trebuia să stau de vorbă cu o persoană de la o casă de marcat”.
“Da? Dar sunteti de la o firma, de undeva?”, mă întreabă sceptic.
“Nu. Suntem nişte oameni care avem chef de fapte bune. Adică să mai facem şi altceva decât să stăm mereu încruntaţi şi concentraţi pe obiecte şi griji. Să ne mai uităm şi la oameni.”
Nici nu-mi venea să cred că vorbesc aşa de uşor cu un necunoscut! Care era cât pe ce să mă dea pe mâna “şefei”.
Fata blondă de la banda de la supermarket se uita la mine şi nu ştia ce să creadă. I se părea că-s nebună? Că am chef de tichie de mărgăritar?
Dar nu mă las şi continui.
“Aşa că îmi spuneţi? Ce faceţi? Cum vă e? Sunteţi obosită?”
“Ei…Nu mă plâng. Zic mersi că am unde munci. Că am acasă 2 copii şi nu am timp să simt oboseala.”
“Atât de tânăra şi aveţi deja 2 copii? Am crezut că sunteţi aproape o adolescentă”.
“Ei! Am 23 de ani! Sunt babă, gata!”
A venit şefa. Probabil că avea maxim 25 de ani. S-a uitat la bon şi a plecat. Nămiluţa-găzuţa îmi zice autoritar :”Să nu mai intraţi în magazin cu geanta. Să o lăsaţi la dulăpioare”.
Ce gingaş a spus el: « dulăpioare ».
“Îmi pare rau. Nu mi-am dat seama. Ce faceţi? Sunteţi bine ? Că vă văd aproape zilnic şi nu v-am întrebat niciodată nimic. Nici măcar nu vă salut, cred”.
“Ei, nu-i nimic.La câtă lume intră aici…Da sunt bine, mulţumesc. Dar de ce mă întrebaţi? Arăt rău ? », mă întreabă cochet. « Nu de alta, dar nu mă mai ia Mihaela de bărbat » şi-i face un semn discret şi drăgăstos blonduţei de la casa.
Mda. Mihaela de la supermarketul de peste drum are 23 de ani, 2 copii şi se mărită. Cu nămiluţa-gâzuţa.