Dacă vrei să te îmbraci ca Aurora Fulgida:

Aurora Fulgida, născută Aurelia Ciocănescu

Aventura ei începe odată cu fuga de acasă. Dornică să se elibereze de constrângerile familiei şi de experienţe noi, Aurelia, se alătură unei trupe de teatru ambulante aflată în turneu prin Europa şi America de Sud.
Se angajează mai întâi dansatoare de cabaret la Milano. De-aici pleacă în Brazilia şi se îndrăgosteşte fără leac de Rio de Janeiro. Vizitează oraşul pentru a doua oară şi decide să se stabilească aici, încurajată şi de oferta primită: un rol principal în filmul “Luciola”, regizat de Franco Magliani.

Filmul are succes datorită subiectului scandalos, dar şi al jocului extrem de senzual al româncei, fapt ce o transformă pe Aurelia peste noapte în celebritate.

Aşa se naşte prima stea a filmului brazilian: Aurora Fulgida (în portugheză, stea strălucitoare).
Timp de 10 va domina cinematografia braziliană, lucrând cu cei mai importanţi producători şi având o influenţă majoră asupra colegilor săi actori.
„Era de o frumuseţe răpitoare. Ochii ei erau întunecaţi, adânci, misterioşi, era în ei o tăcere, o aşteptare, o promisiune, ceva tulburător, care-i făcea pe bărbaţi să încremenească în prezenţa ei. Avea o nelinişte tăcută, care exploda uneori, în accese de o energie formidabilă, avea o prezenţă extraordinară, şi în acelaşi timp, părea dusă pe altă lume. Avea piele albă şi părul negru adânc, dar ochii, mai ales ochii, o făceau să fie ceea ce era”, o descria cu atâta pasiune şi fervoare criticul şi regizorul Corneliu Medvedev.


Odată cu dispariţia filmul mut, Aurora joacă un alt rol, cel de amfitrioană a high society-ului din Rio.
Deschide un salon elegant românesc în Avenida Santo Amaro, primit cadou de la admiratorul şi companionul de o viaţă, Francisco Serrador. Salonul său era frecventat de politicieni, finanţişti, diplomaţi, scriitori şi actori. Dar şi de români exilaţi, printre care şi ex-regele Carol al-II-lea, proaspăt căsătorit cu Elena Lupescu. Povestea lor de dragoste o fascina pe Aurora, la fel ca pe întreaga lume. Primea vizite şi de la români aflaţi în vizită în Brazilia: ministrul de externe Mihail Manoilescu, scriitorul şi diplomatul Duliu Zamfirescu, legendarele Haricleea Darclé, Florica Cristoforeanu, Elena Teodorini. În salonul cu pereţi tapetaţi cu oglinzi de cristal, românca Aurora Fulgida apărea îmbrăcată cu o ie românească, purtând bijuterii extravagante şi eşarfă de borangic pe cap şi cântând o melodie populară românească.

Hélène Chrissoveloni


S-a născut la Galaţi, într-o familie de bancheri de origine greacă.
Prinţesa Dimitri Soutzo, prin căsătorie, a fost renumită în epoca sa pentru urzelile sale diplomatice (în special ca să obţină un post de ambasador la Bucureşti pentru cel de-al doilea soţ al său, scriitorul Paul Morand), dar mai ales pentru salonul literar pe care îl deţinea şi apartamentul luxos de la Ritz. Era la concurenţă în aceasta privinţă cu Anna de Noailles, Marthe Bibesco, Hélène de Caraman-Chimay şi Hélène Vacaresco, cu care a fost contemporană. Toate ţineau saloane literare la Paris. Iar protipendanda franceză pendula cu graţie între cele 5. Era o competiţie terbilă între ele, dar şi cu americancele Natalie Barney şi prinţesa Wineretta Singer de Polignac. De-altfel era şi cel mai fervent critic al scrierilor Annei de Noailles şi ale Marthei Bibesco.
Hélène a fost amanta lui Marcel Proust, acesta cunoscând-o prin intermediul lui Morand, cel care îi devine mai târziu soţ.
Frumoasă, amuzantă, inteligentă şi bogată. O combinaţie căreia i-a fost greu lui Proust să-i reziste.
“Cea ce mă fascinează la această femeie este simţul ei extraordinar pentru politică, această forţă particulară care pe cât mă fascinează, pe atât mă înspăimântă. E ceva magic cu ea, mai ales voinţa ei de fier”, Marcel Proust despre Hélène.

Elena Bibescu


Născută Elena Costache Epureanu, la Bârlad, a fost o mecena şi o pianistă talentată.
Prinţesa Bibescu a fost fiica Preşedintelui Consiliului României, soţia prinţului Alexandru Bibescu, mama celor mai buni prieteni ai lui Proust, prinţii Emanuel şi Anton Bibescu (ambasador al României la Washington şi apoi la Madrid) şi mătuşa scriitoarei Anna de Noailles.
A jucat un rol activ în viaţa artistică pariziană din Belle Epoque. A adunat în salonul ei celebru pictori – Pierre Bonard, Puvis de Chavannes, Edouard Vuillard, Henri Martin, scriitori – Pierre Loti, Anatole France, Jules Lemaitre, Marcel Proust, sculptorul Aristide Maillol şi mai ales muzicieni – Debussy, Gounod, Saint-Saëns, Massenet, Chausson, Fauré şi tânărul George Enescu.
“Joi seara, superbă sărbătoare la palatul prinţului Bibescu. In marele salon, sub strălucirea lustrelor şi sfeşnicelor, in mijlocul unui rond de flori şi de plante agăţătoare, vedem circuland o lume aleasă, tot Bucureştiul elegant şi monden. Aurul şi diamantele strălucesc să te orbească. E un Paradis aşa cum
l-a visat Mahomet. Frumuseţi blonde şi brune, umeri de alabastru şi braţe de marmură roz, incadrate in saten, catifele şi dantele, cat şi in pietre preţioase.
La intrarea care reprezintă o casă ţărănească tapisată cu rogojini şi farfurii de ceramică, lopeţi şi coşuri de răchită, totul sub o panză de păianjen din fir de aur, prinţesa Bibescu, intr-o toaletă foarte simplă, dar de mare gust şi rafinament, primeşte invitaţii cu şarm şi o amabilitate al cărei secret numai ea il posedă“, Claymoor – “La vie à Bucarest“, 21 ianuarie 1883

Otila Cosmuţă


Născută Marchiş, a devenit mai târziu d-na Cosmutza, cum îi spuneau francezii, apoi d-na György Bölöny. A scris sub pseudonimul Kemeni Sandor şi a fost alintată de Brâncuşi „Baba dracului”.
Jurnalist, critic de artă, secretara lui Anatole France, fotograf, sculptor – a fost eleva lui Bourdelle, prietenă a lui Rodin, Brâncuşi, Brassaϊ, Jospeh Csaky şi Ady Endre, a patronat şi ea cu succes un salon literar parizian.
Gilberte Brassaϊ, spune despre Cosmutza că „era zgomotoasă şi foarte vorbăreaţă. Uneori era excesiv de preţioasă, alteori emoţională, îi plăcea să înjure masiv”. Cosmutza este cea care l-a susţinut şi introdus în lumea bună a Parisului. Împreună cu Carmen Sylva şi Hortensia Bengescu l-au convins pe Rodin să-l ia elev pe Brâncuşi. Totuşi acesta din urmă nu rămâne mult sub aripa lui Rodin, pentru că un geniu nu poate să crească la umbra unui alt geniu. Amândoi însă aveau în comun pasiunea pentru femei frumoase, rafinate şi speciale, iar Otilia Cosmutza se încadra perfect în această categorie.
Anatole France, cel căruia i-a fost aproape o perioadă îndelungată de timp, spunea despre ea că „are o figură frumoasă”.
Avea acel usage du monde şi energia şi generozitatea de a aduce lumea laolaltă. După o călătorie în India, deschide la Paris un salon literar în care adună talente din toate zonele artistice şi geografice: Brâncuşi din Bucureşti, Picasso din Spania, Chagall din Sankt Petersburg, Modigliani din Livorno, Joseph Csaky din Budapesta, Brassaϊ din Braşov, Lipchitz din Vilnius.

Eliza Brătianu
Eliza Brătianu a fost nepoată de domn şi soră a prinţului Barbu Stirbey, fost prim-ministru (în 1927) factotum pe lângă Curtea regelui Ferdinand (ca prieten intim al reginei Maria), emisar, în 1944, al Opoziţiei democrate la Cairo pentru a trata cu aliaţii condiţiile unui armistiţiu. Eliza Brătianu a fost implicată puternic in viaţa politică românească, fijnd măritată mai întâi cu liderul Partidului Conservator, Alexandru Marghiloman, apoi cu Ionel C. Bratianu, prim-ministru de 6 ori înainte, în timpul şi după al doilea război mondial.
Eliza a ţinut cu succes un salon monden la Bucureşti, vreme de aproape 50 de ani. Era distinsă, inteligentă, poliglotă (vorbea şi scria în cel puţin trei limbi străine (franceza, engleza şi germana), ştiind sa fie o gazdă afabilă şi să primească mai tot ceea ce avea mai ilustru lumea politică şi culturala românească.
Împreună cu Veturia Goga, Cella Delavrancea, Maruca Cantacuzino, Maria Ventura, Irina Procopiu şi Regina Maria participa la serate în urma cărora se strângeau fonduri pentru soldaţii români de pe fronturile primului război mondial.
La 78 de ani a fost nevoită să-şi părăsească casa. Vinde toate bunurile de valoare, dar după un timp rămâne fără bani şi se apucă să facă papuci de casă şi să-i vândă. Moare după 10 ani.

Anne-Marie Callimachi
Prinţesa Anne-Marie Calimachi este fiica lui Radu Văcărescu şi a Ioanei Cazotti, născută într-o familie bogată de origine italiană.
Împreună cu soţul ei, Jean Calimachi, prinţesa dădea petreceri, dineuri diplomatice şi baluri fastuoase pentru care gătea un chef remarcabil, al cărui „salmis canard sauvage” era o operă de artă”, spune Matyla Ghyka. În saloanele sale se perinda toată floarea vieţii politice şi culturale ale vremii. Sir Sitwell scrie cu multă simpatie despre prinţesă în cartea sa „Călătorie în România”.
Înainte de război, prinţesa Calimachi este ataşat de presă a Legaţiei Române la Londra. Venirea comuniştilor la putere o face să plece din ţara definitiv şi trăieşte până la sfârşitul vieţii (1972) în Londra. La începutul exilului său frecventa cele mai elegante saloane londoneze, apoi sărăceşte din cauza extravaganţelor sale şi e nevoită să muncească.