Conversatii imposibile (II). Cella Delavrancea si Elena Bibescu

Antz — Fri, 25 May 2012 05:27:13 +0000

Doua pianiste despre care a vorbit o lume intreaga, nascute la o generatie distanta si cu povesti de viata, prietenii si iubiri la fel de interesante. Au trait in veacuri diferite, una in epoca trasurilor cu cai si a primelor locomotive cu abur si stalpi cu electricitate, alta a stiut si ce inseamna sa stapanesti o masina, la sosea si cum arata lumea de sus, din avion.
Prima a trait un veac, cealalta mai putin de jumatate. Cand una se stingea din aceasta lumea, cealalta abia ajungea la varsta adolescentei.
Cella a venit din neam de avocati si scriitori, Elena, din os domnesc si cu pasiune pentru muzica, frumos si insolit, la fel de pline, amandoua.
Nu s-au cunoscut, nu s-au stiut fata in fata, dar spunem ca s-ar fi privit cu fascinatie, admirat si poate duelat in fata vreunui pian, daca soarta le-ar fi adus in aceleasi timpuri.

Am privit-o de multe ori pe Cella Delavrancea in concertele inregistrate de TVR sau in “Seratele muzicale” ale domnului Iosif Sava. I-am citit memoriile si am inteles ca intelepciunea, cumpatarea si dragostea multa au tinut-o langa iubitorii de muzica mai bine de un veac.

Despre Elena Bibescu, cunoastem barfele sfarsitului de secol 19, cand Carol I a ostracizat-o impreuna cu Vacareasca la Paris, de frica influentei pe care o aveau asupra lui Carmen Sylva si de teama prea multor sedinte de spiritism ale “infamei bande” de muieri prea sensibile.
Daca Elena a fost prietena de suflet a Reginei Elisabeta si Cella a avut fani in randul familiei regale. Regina Maria o adora si o numea “buna, curajoasa si incantatoarea mea prietena”.
Pasiunea pentru spirite si calatoria lor a curtat-o si pe Cella. Se spune ca atunci cand unul din indragostitii de tanara pianista a trecut pe la ea inopinat, intr-un moment de prea multa efuziune emotionala, sa-i daruiasca un buchet de flori, tanara capricioasa i-a raspuns prin camerista ei:
“Madame ne peut pas vous recevoir, elle est visitée par le souvenir de son père” („Doamna nu va poate primi, este vizitata de amintirea tatalui ei“).
Chiar daca nu s-au vazut fata in fata, Cella Delavrancea si Elena Bibescu au fost legate peste timp de acelasi personaj: George Enescu.

Elena i-a fost muza, sustinatoare (i-a inlesnit cincerte in fata familiei regale si i-a facut cunostinta cu toate personalitatile vremii, in salonul ei de la Paris) si l-a acompaniat de multe ori pe tanarul Enescu, care o numea cu duiosie: “vice-mama”.
Cella i-a fost partenera de scena, admiratoare si prietena.
La ani buni dupa moartea compozitorului, si-l amintea: „Memoria lui prodigioasă capta dintr-o singură lectură compoziţiile pentru vioară sau pian şi-l ajuta să vorbească limbile franceză, germană şi engleză cu accent perfect, fără să piardă, însă, inflexiunile dulci ale graiului moldovenesc. Darul imitaţiilor sonore – o caracteristică a muzicanţilor – îl avea şi el, dar îi adăuga gestul, schimonosirea trăsăturilor, încît juca adevărate scene comice, figurînd singur toate personajele lor… Redevenea un adolescent fără răspundere artistică, mîncăcios şi vesel. Discutam împreună despre feluri de bucate, făceam împreună comparaţii între arta culinară şi arta muzicală. Mi-aduc aminte de un şerbet de porumb, degustat de amîndoi la o prietenă comună, care a stîrnit imaginaţia lui Enescu. A transpus la pian într-o improvizaţie subtilă catifelarea şi aroma acelui alb şerbet“.
Sa nu te intalnesti niciodata, dar sa imparti acceasi mare si superba prietenie. Mai frumos si mai cool decat atat, e prea de rar.

Eroii Romaniei Chic » Anton Bibescu

Conversatii imposibile (II). Cella Delavrancea si Elena Bibescu