Eroii Romaniei Chic » avangarda

Eli Lotar

Antz — Wed, 20 Jun 2012 06:11:11 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Eli Lotar:

Povestea noastra incepe, pentru ca ne stiti deja apetitul pentru romante si barfe usoare:), cu amorul nebun al tanarului poet Arghezi cu profesoara Constanta Zissu. Din legatura “interzisa”, in 1905 se naste un fiu, Eliazar Lotar Teodorescu. Poetul lasa haina monahala si pleaca la Paris si in Elvetia cu pruncul, ca sa apere reputatia iubitei Constanta. Dupa cativa ani de pribegie, cei doi revin in tara, unde Eliazar duce o copilarie frumoasa si studiaza la scoli bune din Bucuresti.
La 19 ani, Eli isi ia viata in maini si decide sa se intoarca in Parisul efervescent, buricul lumii culturale europene.
La 22 de ani o cunoaste pe Germaine Luise Krull, o tanara fotografa aventuriera, libera si avangardista, in varsta de 30 de ani.

Desi casatorita cu regizorul olandez Joris Ivens,fotografa polonezo-bavareza traieste mai multi ani impreuna cu Eli si langa ea, romanul se indragosteste de camera de fotografiat.
La 8 ani dupa sosirea in Paris, Eli se lasa fascinat de lumea filmului si experimenteaza “in imagini”, devenind operator si regizor de film.
Eli Lotar a colaborat cu nume mari ale artei interbelice pariziene:Rene Clair,Luis Bunuel, Jean Renoir, Jean Cocteau, Malraux, Gide, Colette sau Dali.
A fost un apropiat al sculptorului Giacometti, caruia i-a si pozat pentru una din lucrarile sale.

Istoria culturii franceze il claseaza printre cei mai importanti artisti-fotografi, lucrarile sale de portretistica sau despre suburbiile marilor orase fiind acum parte a unor colectii importante din muzeele lumii.
Daca ajungeti in vacanta la Paris, mergeti in Aubervilliers, pe marginea canalului Saint-Denis si intrati in parcul Eli Lotar. Alegeti o banca si ganditi-va macar cateva minute la fotograful roman care a marcat istoria Parisului, asa cum tatal sau, poetul Arghezi, a schimbat istoria literaturii romane.

Cele trei “garçonnes”: Anda, Luminiţa şi Margareta

Antz — Mon, 26 Dec 2011 20:25:10 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca Anda, Luminiţa sau Margareta:

România. Anii ’60. Trei artiste aproape adolescente, splendide, cu voci incredibile lasă fără grai săli arhipline, pentru că au curaj să apară pe scenă cu pantaloni foarte strânşi pe trup, fuste cu multe palme deasupra genunchilor, model “Courrèges” şi tunsori atât de scurte, de “garçonnes”: Anda Călugăreanu, Luminiţa Dobrescu şi Margareta Pîslaru.

Mai cool decat ele, nu se poate.

Lizica Codreanu

Antz — Sun, 04 Dec 2011 18:19:54 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca Lizica:

Ea e Ţiganca. Toţi moderniştii începutului de secol XX o cunoşteau ca mademoiselle Codreano. Dar Brâncuşi, bunul ei prieten, se uita în ochii ei mari şi negri, îi privea pielea măslinie şi trupul perfect şi puternic şi ştia că nimeni nu e mai liber şi mai nărăvaş decât Lizica. Numele i se părea prea copilăros pentru o femeiuşcă aşa de independentă şi de aventuroasă. Ţiganca…era mult mai potrivit.

Lizica Codreanu s-a născut la Bucureşti, în familia avocatului Ion Sionescu Codreanu. Toată copilăria a petrecut-o cu ochii la sora mai mare, Irina, care era pictoriţă şi sculptoriţă. Era fascinată de lumea, speranţele, poveştile surorii ei artiste.

Lizica (centru) şi Irina Codreanu (stânga)

Când Irina pleacă la Paris, ca să studieze sculptura cu Bourdelle şi apoi cu Brâncuşi, Lizica, la vârsta adolescenţei, merge şi ea în “buricul Pământului”. La “franţuji” era revoluţia, acolo se năştea lumea culturala mondială şi se întâmplau cele mai incredibile şi mai creative idei.
Iar Lizica era balerină şi voia să schimbe lumea.
A studiat baletul clasic cu Mesdames Valadina şi Nijinska dar a simţit că mişcările clasice trebuie să fie baza unei alte construcţii de mişcare. Viziunea ei despre poveştile spuse de trup era avangardistă. Era influenţată de anturajul ei modernist, de discuţiile până noaptea tarziu cu Irina, Brâncuşi, Tzara, Sonia Delaunay, Man Ray şi înţelegea că şi baletul începea să ia un alt drum.

Lizica (fumând) şi Brâncuşi

Ore întregi, Lizica studia acrobaţie de circ cu Fratellini şi gimnastica cu George Herber, iar muzica care o inspira era compusă de cei mai tineri şi mai în vogă compozitori: Stravinsky, Honneger, Milhaud, Satie, Aurec sau Poulenc.
Lizica lucra cu Diaghilev, Larionov sau Ilyaz. Împreună cu o generaţie nebună şi înaintea vremurilor a schimbat cursul istoriei dansului creând avangarda mişcării scenice.
Pentru spectacolele ei, alegea întotdeauna cele mai neobişnuite şi mai surprinzătoare costume şi machiaje de scenă. Pentru ea, un spectacol de dans trebuia să fie o stare completă, unitară şi îşi ruga prietenii (Brâncuşi, Sonia) să îi construiască scenografie şi costume de scenă care să-i susţină viziunea.

În 1928, Lizica se căsătoreşte şi pleacă la Shanghai. Devine mamă si dupa revenirea în Paris, în 1936, divorţează.
2 ani mai târziu deschide primul centru de Hatha Yoga din Paris, despre care scriu revista Vogue şi Mircea Eliade, în Memoriile sale.
A renunţat la dans dar a lucrat ani de zile la un studiu “Înţelepciunea şi nebunia trupului”.
În 1995, la doi ani după moartea sa, Biblioteca Naţională Franceză a elogiat-o cu o colecţie de imagini şi postere de film cu Lizica, din anii ’20 şi ’30 în cadrul expoziţiei Le cinema aux rendez-vous des Arts.
Lizica Codreanu a fost o celebritate românească din Parisul interbelic, pe care noi, românii, am descoperit-o după 1989. A avut grijă de asta nepotul ei, dl. Dragoş Morărescu. Îi mulţumim!
Ţiganca lui Brâncuşi, dansatoarea noastră…
Mai cool de atât nu se poate!