Eroii Romaniei Chic » avocat

Sarmisa Bilcescu

Antz — Wed, 31 Oct 2012 06:01:12 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca rafinata si curajoasa domnisoara Bilcescu:

Un profil incantator, cu barbia usor in sus, nas drept, semn de caracter cutezator, privire curata si detaliu chic al unei brose- Camee discrete, care intregeste elegant starea unei imagini vechi de 120 de ani.
Domnisoara cu gat lung si buze bine conturate este Sarmisa Bilcescu, un personaj care avea sa schimbe mentalitati pariziene si sa deschida drumul unor generatii de avocate aprige, feminine, destepte si foarte pasionate de profesia lor. Doamna Sarmisa a fost prima romanca avocat, prima femeie din Europa si din istoria Universitatii Sorbona care a obtinut licenta in drept si prima femeie din lume Doctor in Drept. Performante incredibile, in vremuri deloc usoare pentru domnisoarele cu ambitii, cateva zeci de ani inainte de Miscarea Sufragetelor…
Povestea Sarmisei incepe in primavara anului 1867, in familia unui sef al Controlului de Finante din vremea domnitorului Barbu Stirbei, Dumitru Bilcescu.
In 1884, curajoasa si studioasa domnisoara Bilcescu se inscrie la Facultatea de Drept din Paris, fiind prima femeie care se voia sa urmeze cursurile acestei prestigioase scoli de stiinte juridice.
In vremuri in care lumea vorbea convinsa de “antinomia intre termenul student si femeie” sau tinea prelegeri clare si fara dubii despre “inteligenta unei femei, care este in primul rand frumusetea sa”, rafinata domnisoara Sarmisa apare in fata profesorilor francezi care-i fac “o primire glaciala” si care, in prima faza, vor sa refuze candidatura tinerei. Mama domnisoarei, insa, este alaturi de fiica sa si-l infrunta pe secretarul facultatii cu o replica, care avea sa faca istorie: « Cum, domnule, intr-o tara in care este scris pana si pe usile inchisorilor: Libertate, Egalitate, Fraternitate, dvs impiedicati o tanara sa se instruiasca, doar pentru ca este femeie?»
Cu toata reticenta lor, scortosii profesori nu se pot opune ambitiei si recunosc performanta si inteligenta romancei, iar Sarmisa este admisa. “Primirea din partea studentilor a fost cu facuta cu foarte mult respect” , isi amintea doamna Sarmisa, ani buni dupa istoricul eveniment.
3 ani mai tarziu, Sarmisa Bilcescu obtine licenta in Stiinte Juridice si se inscrie si la doctorat, cu tema “De la condition légale de la mère”, fiind prima femeie din Europa care obtine un doctorat in drept. Dar lupta domniei sale nu avea sa se opreasca aici pentru ca, intoarsa in tara, nici romanii nu vor sa o lase sa profeseze.
In 1891, la 4 ani de la obtinerea licentei, ca urmare a unei campanii initiate de renumitul jurist roman Constantin Dissescu, Sarmisa Bilcescu este admisa in Baroul Ilfov, prezidat in acea perioada de renumitul om politic, Take Ionescu.
La 6 ani dupa admiterea in barou, domnsioara Bilcescu se indragosteste, se casatoreste cu Constantin Alimanisteanu si decide sa se dedice familiei, retragandu-se din avocatura. A devenit foarte activa in cercurile feministe bucurestene, a fost printre fondatoarele Societatii Domnisoarelor Romane si a luptat pentru cresterea gradului de educatie a tinerelor sale compatrioate. Le-a incurajat pe fiecare dintre ele sa-si urmeze visele, sa conteste regulile absurde si sa nu renunte niciodata la dorintele lor. O duduie minunata, care ne inspira si azi. Doamna Sarmisa cea cool.

Ionel Teodoreanu

Antz — Wed, 21 Mar 2012 06:46:55 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Ionel Teodoreanu:

“Iti venea sa o respiri, nu s-o privesti.” Cum ar fi fost sa fi putut asculta ravasitoarea declaratie spusa chiar de autorul ei? Cum ar fi fost sa ne fi privit drept in ochi, cu cautatura lui melancolic-sfredelitoare, in Copoul sau iubit, plin de tei infloriti, Ionel Teodoreanu?

Intr-o lume milenista, parca mai superficiala, ar fi putut face cariera pe copertele revistelor de moda. Dar a trait in vremuri perfecte pentru domnia lui, cand romantismul era virtute si talentul la povestit era lasat sa se miste linistit, in gradini inflorate, unde tanarul avocat avea ragaz sa scrie „Ulita copilariei” (1923), „La Medeleni” (1925-1927), „In casa bunicilor” (1938), „Lorelei” (1935).

Cel mai frumos barbat din literatura romana, surprins pe furis in raiul casei de la Manastirea Agapiei.
Mai cool de atat nu se poate!

Femeia in rosu si oamenii lui Scarface

Antz — Sat, 03 Mar 2012 09:45:18 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Ana Cumpanas:

Este perioada din istoria Americii cea mai plină de scandaluri, legende urbane, crime, petreceri deşănţate, prohibiţie şi poveşti cu gangsteri, răzbunări, amantlâcuri.
Anii interbelici de peste Ocean fascinează dintotdeauna şi scriitori, regizori, actori construiesc mereu noi poveşti despre cele mai surprinzătoare şi carismatice personaje ale acelei perioade: de la staruri de Hollywood, la moguli media şi artişti până la gangsterii care au devenit simboluri mondiale ale aventurii, curajului inconştient şi răzbunărilor sângeroase.
Toţi am auzit de Al Capone, Bugsy, John Dillinger sau Lucky Luciano, dar nu multă lume ştie că istoria mafiotă a prohibiţiei americane este populată şi de …români!
Femeia în roşu, Ana din Comloşul Mare – trădătoarea lui John Dillinger
Pe 22 iulie 1934, FBI-ul îl executa pe John Dillinger, unul din cei mai temuţi gangsteri din Chicago, la ieşirea din cinematograful Biograph. E împuşcat cu 3 focuri de armă, iar imaginea cu el zăcând fără suflare pe caldarâmul din faţa sălii de cinema face înconjurul lumii.

În scurt timp, apar şi poveştile legate de sfârşitul mafiotului. De unde ştia FBI-ul că John va fi la Biograph? Şi cum au aflat poliţiştii că la cinema va fi adevăratul John şi nu una din numeroasele lui sosii? Ana e vinovată! Femeia în rochie roşie, care l-a însoţit pe mafiot la locul crimei şi l-a aruncat pe John în mâinile FBI-ului era Ana Cumpănaş, o româncă din Comloşul Mare, ajunsă madame cu bordel în America, o femeie superbă, puternică, ambiţioasă şi foarte bogată.

De ce l-a turnat Ana FBI-ului? Aceasta este o întrebare care încă mai macină minţile iubitorilor de poveşti extraordinare interbelice.
Întoarsă în ţară, românca a declarat unui ziar american că l-a trădat pe John pentru bani. Dar cunoscuţii “femeii în roşu” (purta rochia roşie exact în ziua execuţiei lui Dillinger, acesta fiind semnul pe care Ana l-a dat FBI-ului, că cel de lângă ea e John şi nu o sosie de-a gangsterului) ştiau că Ana n-avea nevoie de bani. Era una din cele mai influente femei din Chicago, avea o reţea de prostituţie foarte profitabilă şi un bordel unde veneau toţi interlopii perioadei. Era protejata lui Al Capone şi ultimul lucru care ar fi putut s-o facă să colaboreze cu FBI-ul, ar fi fost “o mână de crăiţari”.
Amatorii de intrigi romanţioase speculează că Ana era foarte geloasă pe Dillinger şi că a fost de fapt o trădare pasională. Se pare că în lunile de dinainte de împuşcarea lui John, Ana s-ar fi îndrăgostit de clientul ei, care nu o preţuia de-ajuns.

Ana si Polly Hamilton, iubita lui Dillinger
Se spune chiar că fiul ei rămas în America, Steve, nu era copilul lui Ciolac, soţul care a urmat-o în aventura emigrarii în 1914, ci al lui John Dillinger.
În 1936, Ana Cumpănaş este expulzată din America şi revine în ţară, la Timişoara, cu o avere frumuşică. Aici se îndrăgosteşte de un bărbat mult mai tânăr care o părăseşte după ce-i toacă toţi banii.

Toată viaţa ei s-a temut de răzbunarea găştii lui Dillinger. Şi se pare că de mâna mafioţilor şi-a găsit şi sfârşitul. Pe 25 aprilie 1947, “femeia în roşu” a fost găsită moartă, cu o andrea înfiptă în cap. Cea mai bogată româncă din Chicago, prietena lui Dillinger şi a lui Al Capone a fost îngropată la cimitirul săracilor.
Românii lui Scarface
Alphonse Gabriel Capone s-a născut în 1899, în familia unui frizer şi a unei croitorese, originari din sudul Italiei .

În 1921, Capone a intrat în banda numită Chicago Outfit şi, de-a lungul epocii prohibiţiei, prezenţa sa la Chicago a aruncat oraşul în răfuieli, lupte de stradă şi violenţe pe care nu le mai cunoscuse până atunci.
Puţină lume ştie însă că în banda lui Capone au fost mai mulţi români din Ardeal. într-o monografie a comunei Cârţişoara, judeţul Sibiu, Traian Cânduleţ povestea că unii din cei mai importanţi români din banda gangserului din Chicago au fost: Filimon Folea, Ieronim Budac şi Ioan Blendea. Toţi au lucrat pentru Al Capone, producând şi făcând contrabandă cu alcool. Blendea povestea că ascundea băutura în pereţii unei biblii, pe care o căra cu el, ca să nu fie prins de Poliţie.
Vedeta românilor din gaşca lui Capone a fost însă Ieronim Budac, care a fost şi unul din şoferii de încredere ai şefului Al.

Ieronim a fost dintotdeauna un aventurier, intrând de mic în banda faimosului haiduc Andrei Budac, cu care a cutreierat munţii, până la plecarea în America, în 1918.
L-a cunoscut pe Capone, când acesta a venit să deguste nişte ţuică făcută de român şi încet-încet i-a câştigat încrederea gangsetrului şi a devenit chiar unul din şoferii lui, cărând whiskey cu camionul pentru reţeaua lui Scarface.

Ieronim a fost arestat de mai multe ori, până la urmă s-a întors în ţară şi se pare că pe perioada detenţiei lui Capone, a ţinut şi o corespondenţă cu fostul lui boss.
Chiar înainte de al doilea război mondial, Ieronim a fost ales primar liberal în Cârţişoara, iar după venirea comuniştilor, toată averea lui a fost confiscată.

The Kid, avocatul gangsterilor

Avocatul celebrului gangster Al Capone, Hiram Z. Mendow a fost şi el fiul unui imigrant român. A practicat avocatura până la 100 de ani şi a mai avut clienţi şi alti gangsteri cunoscuţi în anii ’30. A mers pentru prima dată la muncă la vârsta de şase ani, fiind vânzător de ziare şi lustragiu. Mai târziu, s-a angajat la un ziar şi a scris o carte în timpul Prohibiţiei, initulată “Cum să faci vin acasă”.
Toată viaţa l-au urmărit speculaţiile despre legăturile sale cu clanurile de gangsteri, mai ales cu Al Capone (care îl numea cu duioşie pe avocatul său, The Kid) şi el a replicat mereu: “Gangsterii au avut întotdeauna nevoie de ajutorul meu. Niciodată n-am avut eu nevoie de ajutorul lor, aşa că nici n-aveam de ce să-l cer şi să mă încurc cu ei ».

Mama- contrabandist a actorului de Oscar, Jack Gilford

Jack Gilford, actorul care a câştigat un Oscar pentru rol secundar în 1973, pentru filmul ”Save the Tiger” a avut o copilărie grea şi plină de aventuri. S-a născut într-o familie săracă de emigranţi români şi a rămas la o vârstă fragedă făra tată. Dar mama lui, Sofia, a fost o femeie puternică şi întreprinzătoare şi în anii 30 a devenit una din importantele contrabandiste cu alcool, românce, din New York.
Scenaristul favorit al lui David Lynch, Barry Gifford, fiul unui contrabandist român, din gaşca lui Bugsy

Barry Gifford este unul dintre cei mai prolifici scriitori americani contemporani. Este, de asemenea, şi unul din cei mai cunoscuţi scenarişti de la Hollywood, fiind colaboratorul favorit al lui David Lynch ( au facut împreună filmele Wild at Heart şi Lost Highway).
Barry Gifford s-a nascut într-o cameră de hotel în Chicago, în 1946, unde tatăl său, gangster român din gang-ul celebrului “Bugsy” Siegel, se ascundea de poliţie.

În 2003, Gifford a venit în România, în căutarea originilor familiei sale şi împreună cu regizorul şi scenaristul Lucian Georgescu au plecat într-un road trip prin Bucovina. Această călătorie a devenit punctul de plecare al filmului “Tatăl fantomă”, primul lungmetraj al lui Georgescu, un film cu Marcel Iureş (în primul său rol comic de prim-plan), Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc (împreună din nou în acelaşi film, după 30 de ani), care va rula în cinematografele din ţară începând cu 2 martie.

Lizica Codreanu

Antz — Sun, 04 Dec 2011 18:19:54 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca Lizica:

Ea e Ţiganca. Toţi moderniştii începutului de secol XX o cunoşteau ca mademoiselle Codreano. Dar Brâncuşi, bunul ei prieten, se uita în ochii ei mari şi negri, îi privea pielea măslinie şi trupul perfect şi puternic şi ştia că nimeni nu e mai liber şi mai nărăvaş decât Lizica. Numele i se părea prea copilăros pentru o femeiuşcă aşa de independentă şi de aventuroasă. Ţiganca…era mult mai potrivit.

Lizica Codreanu s-a născut la Bucureşti, în familia avocatului Ion Sionescu Codreanu. Toată copilăria a petrecut-o cu ochii la sora mai mare, Irina, care era pictoriţă şi sculptoriţă. Era fascinată de lumea, speranţele, poveştile surorii ei artiste.

Lizica (centru) şi Irina Codreanu (stânga)

Când Irina pleacă la Paris, ca să studieze sculptura cu Bourdelle şi apoi cu Brâncuşi, Lizica, la vârsta adolescenţei, merge şi ea în “buricul Pământului”. La “franţuji” era revoluţia, acolo se năştea lumea culturala mondială şi se întâmplau cele mai incredibile şi mai creative idei.
Iar Lizica era balerină şi voia să schimbe lumea.
A studiat baletul clasic cu Mesdames Valadina şi Nijinska dar a simţit că mişcările clasice trebuie să fie baza unei alte construcţii de mişcare. Viziunea ei despre poveştile spuse de trup era avangardistă. Era influenţată de anturajul ei modernist, de discuţiile până noaptea tarziu cu Irina, Brâncuşi, Tzara, Sonia Delaunay, Man Ray şi înţelegea că şi baletul începea să ia un alt drum.

Lizica (fumând) şi Brâncuşi

Ore întregi, Lizica studia acrobaţie de circ cu Fratellini şi gimnastica cu George Herber, iar muzica care o inspira era compusă de cei mai tineri şi mai în vogă compozitori: Stravinsky, Honneger, Milhaud, Satie, Aurec sau Poulenc.
Lizica lucra cu Diaghilev, Larionov sau Ilyaz. Împreună cu o generaţie nebună şi înaintea vremurilor a schimbat cursul istoriei dansului creând avangarda mişcării scenice.
Pentru spectacolele ei, alegea întotdeauna cele mai neobişnuite şi mai surprinzătoare costume şi machiaje de scenă. Pentru ea, un spectacol de dans trebuia să fie o stare completă, unitară şi îşi ruga prietenii (Brâncuşi, Sonia) să îi construiască scenografie şi costume de scenă care să-i susţină viziunea.

În 1928, Lizica se căsătoreşte şi pleacă la Shanghai. Devine mamă si dupa revenirea în Paris, în 1936, divorţează.
2 ani mai târziu deschide primul centru de Hatha Yoga din Paris, despre care scriu revista Vogue şi Mircea Eliade, în Memoriile sale.
A renunţat la dans dar a lucrat ani de zile la un studiu “Înţelepciunea şi nebunia trupului”.
În 1995, la doi ani după moartea sa, Biblioteca Naţională Franceză a elogiat-o cu o colecţie de imagini şi postere de film cu Lizica, din anii ’20 şi ’30 în cadrul expoziţiei Le cinema aux rendez-vous des Arts.
Lizica Codreanu a fost o celebritate românească din Parisul interbelic, pe care noi, românii, am descoperit-o după 1989. A avut grijă de asta nepotul ei, dl. Dragoş Morărescu. Îi mulţumim!
Ţiganca lui Brâncuşi, dansatoarea noastră…
Mai cool de atât nu se poate!

Cezara Dafinescu

Antz — Mon, 14 Nov 2011 16:33:47 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca Cezara Dafinescu:

Toată lumea o iubeşte pe Cezara. Toţi o admiră, o invidiază, o privesc fascinaţi când apare pe scenă.

E una din cele mai frumoase actriţe din România şi legendele urbane despre poveştile ei de dragoste sunt pe buzele tuturor iubitorilor de bârfe, în vremuri când revistele-tabloid n-au nicio şansă să apară la tarabe.

Unii spun că Florin Piersic e înnebunit după ea, alţii bagă mâna în foc pentru nebuniile pe care Costel Constantin le face pentru partenera lui de scena.

Dar Cezara păstrează misterul. Zâmbeşte întotdeauna uşor şi nu bagă de seamă nicio bârfă.

Aşa a invatat-o bunica ei, o poloneză-avocat (Tarcinscki / Potorscki), care a crescut-o la Sibiu şi i-a zis să nu păstreze niciodata în inimă ranchiuna.

În anii 60, Cezara Dafinescu era în lotul naţional de atletism. Era colegă de lot cu Mihaela Peneş şi Ilie Năstase, dar un accident la antrenamente i-a schimbat destinul.

Fata de general de armată, cu alură de star hollywoodian, alege să devină…actriţă. Intră din al doilea foc la IATC şi în anul 3 de facultate îşi întâlneşte soţul. Pe George Motoi.

“Sigur că eu l-am iubit pe George într-un fel anume. Eram mai tânără decât el, el era deja consacrat şi, pentru mine, Leoaică fiind, cred că a fost şi vanitate. Am considerat că, la acel moment, el era cel mai
bun. Căsnicia cu el a fost extraordinară, dar a fost acea căsnicie între dintre doi oameni cu temperamente diferite, pentru că George este foarte sobru, foarte rece, cel puţin cu mine. Acum nu ştiu cum mai e. Mi-a convenit foarte tare acea perioadă pentru că nu ştiamcum e altfel, credeam că aşa trebuie să fie în viaţă, să fie o căsnicie cu un om cu care ai afinităţi”.
După o căsătorie de 23 de ani cu George Motoi, Cezara cunoaşte “marea dragoste” . În 1997 divorţează şi se căsătoreşte cu Gelu Fornea.

“Eu consider că am făcut un gest de curaj să spun: «George, îl iubesc pe X, vreau să divorţăm!». Mă întreb, oare i-ar fi convenit să-l mint? Nu cred că puteam eu.”

Pentru marea dragoste, Cezara renunţă la teatru.
“Perioada aia a fost momentul meu în care am renunţat la teatru şi, pentru un om care a iubit atât de mult şi îşi iubeşte atât de mult meseria, asta a fost definitoriu pentru dragostea asta. Pe mine nu m-a mai interesat teatrul şi a fost perioada mea, de vreo şase ani, în care am vrut să fiu soţie, amantă, gospodină, tot ce vrei”.

Şi în faţa celor mai mari tragedii ale vieţii, Cezara Dafinescu şi-a păstrat eleganţa şi lipsa de ranchiună.
“În definitiv, nu contează “anii din viaţa ta, ci viaţa din anii tăi”. Este greu să pierzi, dar mult mai rău e să nu fi încercat niciodată să reuşeşti. Când viaţa îţi dă motive să plângi, demonstrează că ai o mie şi unul de motive să râzi.”

“Dacă viaţa este o călătorie scurta trebuie să încercăm să o facem la clasa întâi.”, Cezara Dafinescu.

Mai cool decât atât, nu se poate.