Eroii Romaniei Chic » Carol I

Medi Wechsler Dinu

Antz — Tue, 16 Oct 2012 05:39:53 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca doamna Margareta (Medi):

Doamna Medi Wechsler Dinu implineste anul acesta, pe 22 decembrie, 104 ani.
Are in spate o lume de familie, de profesori, de prieteni, de cunoscuti, despre care scriem si noi cu admiratie in fiecare zi, pe care domnia sa i-a vazut de-aproape si pe care i-a admirat si i-a iubit.
In toate interviurile, marturiiile, articolele pe care le-am citit despre doamna Medi, am aflat ca ea iubeste cu pasiune oamenii si povestile lor. A trecut prin viata cu seninatate, talent si vesnica speranta pentru ca a crezut in semenii domniei sale.
S-a nascut in vremea in care Romania era condusa de Carol I, in familia unui contabil si a unei frumoase si sensibile violoniste.
A facut scoala primara la Bucuresti, la Targoviste, la Cluj, liceul il incepe la Oradea si il termina la pensionul „Choisi Mangru” din Bucuresti.
A vrut sa devina arhitect, dar n-a reusit sa intre la cursurile Institutului pentru ca nu avea abilitati suficiente pentru matematici. Profesorul supraveghetor de la examenul de desen, Costin Petrescu, intelege ca studenta din fata lui are har si o indruma spre Scoala de Belle Arte.
Medi se inscrie aici si absolveste in 1932. Ii are profesori pe Jean Steriadi si Francisc Rainer, iar Steriadi spune despre ea ca e cea mai talentata pictorita a generatiei sale.

Incapatanata si dornica sa nu-si abandoneze visele, Medi vrea sa-si educe spiritul matematic si se urmeaza cursuri la Facultatea de Matematica, unde il are profesor pe Dan Barbilian. Merge, de asemenea si la cursurile de la Filozofie, unde are privilegiul sa-i aiba ca profesori pe Dimitrie Gusti sau Nae Ionescu. Despre Nae Ionescu, doamna Medi marturiseste ca era un om fermecator, un spirit viu si cuceritor.
„Ii urmaream cursurile cu pasiune. Era singurul profesor pe care l-am frecventat la universitate la care nu numai ca aula era plina, dar se deschideau usile si se puneau scaune pe holuri, pentru musafirii care veneau sa il asculte!”.
Marea dragoste a doamnei Medi a fost mereu Balcicul. A ajuns acolo pentru prima data in 1934, iar localnicii, tatarii de acolo o numesc “Seitan Caz” (“fata dracului”) pe duduia mereu chic, care sedea ore intregi la Cafeneaua lui Mamut, studiindu-le fizionomiiile si “prinzandu-le” in schite cu carbune.

La Balcic, doamna Medi cunoaste prima dragoste, pe Tedy Brauner, fratele mai mic al lui Victor Brauner, un fotograf si un pictor membru al grupului de suprarealisti ai epocii, printre care Naum, Bogza, Sasa Pana.
Tot Balcicul a fost si locul in care Medi si-a cunoscut…ursita, pe ziaristul Gheorghe Dinu, cunoscut sub pseudonimul sau de poet, Stephan Roll, fiul lui Enache Dinu, proprietarul celebrei “Laptaria lui Enache”, de pe strada Baratiei.

Stephan Roll
Au urmat razboi, comunism, istorie. Doamna Medi le-a supravietuit pentru ca: “am trait atat fiindca am avut gene bune, dar si fiindca nu am urat pe nimeni. Eu am iubit oamenii, dar nu i-am cautat niciodata.”
Medi Wechsler Dinu a devenit cunoscuta si iubita de publicul larg cand a impinit…100 de ani. Atunci a acceptat pentru prima data ca lumea sa-i cunoasca viata si opera si a acceptat sa-si devoaleze biografia personala si artistica.

De atunci, ziaristii, iubitori de arta, de interbelic, de istorie, de oameni minunati cauta si povestesc viata uneia dintre cele mai incredibile personaje despre care am aflat vreodata. Cea mai cool, mai frumoasa si mai talentata doamna.
Medi Wechsler Dinu.

Conversatii imposibile (II). Cella Delavrancea si Elena Bibescu

Antz — Fri, 25 May 2012 05:27:13 +0000

Doua pianiste despre care a vorbit o lume intreaga, nascute la o generatie distanta si cu povesti de viata, prietenii si iubiri la fel de interesante. Au trait in veacuri diferite, una in epoca trasurilor cu cai si a primelor locomotive cu abur si stalpi cu electricitate, alta a stiut si ce inseamna sa stapanesti o masina, la sosea si cum arata lumea de sus, din avion.
Prima a trait un veac, cealalta mai putin de jumatate. Cand una se stingea din aceasta lumea, cealalta abia ajungea la varsta adolescentei.
Cella a venit din neam de avocati si scriitori, Elena, din os domnesc si cu pasiune pentru muzica, frumos si insolit, la fel de pline, amandoua.
Nu s-au cunoscut, nu s-au stiut fata in fata, dar spunem ca s-ar fi privit cu fascinatie, admirat si poate duelat in fata vreunui pian, daca soarta le-ar fi adus in aceleasi timpuri.

Am privit-o de multe ori pe Cella Delavrancea in concertele inregistrate de TVR sau in “Seratele muzicale” ale domnului Iosif Sava. I-am citit memoriile si am inteles ca intelepciunea, cumpatarea si dragostea multa au tinut-o langa iubitorii de muzica mai bine de un veac.

Despre Elena Bibescu, cunoastem barfele sfarsitului de secol 19, cand Carol I a ostracizat-o impreuna cu Vacareasca la Paris, de frica influentei pe care o aveau asupra lui Carmen Sylva si de teama prea multor sedinte de spiritism ale “infamei bande” de muieri prea sensibile.
Daca Elena a fost prietena de suflet a Reginei Elisabeta si Cella a avut fani in randul familiei regale. Regina Maria o adora si o numea “buna, curajoasa si incantatoarea mea prietena”.
Pasiunea pentru spirite si calatoria lor a curtat-o si pe Cella. Se spune ca atunci cand unul din indragostitii de tanara pianista a trecut pe la ea inopinat, intr-un moment de prea multa efuziune emotionala, sa-i daruiasca un buchet de flori, tanara capricioasa i-a raspuns prin camerista ei:
“Madame ne peut pas vous recevoir, elle est visitée par le souvenir de son père” („Doamna nu va poate primi, este vizitata de amintirea tatalui ei“).
Chiar daca nu s-au vazut fata in fata, Cella Delavrancea si Elena Bibescu au fost legate peste timp de acelasi personaj: George Enescu.

Elena i-a fost muza, sustinatoare (i-a inlesnit cincerte in fata familiei regale si i-a facut cunostinta cu toate personalitatile vremii, in salonul ei de la Paris) si l-a acompaniat de multe ori pe tanarul Enescu, care o numea cu duiosie: “vice-mama”.
Cella i-a fost partenera de scena, admiratoare si prietena.
La ani buni dupa moartea compozitorului, si-l amintea: „Memoria lui prodigioasă capta dintr-o singură lectură compoziţiile pentru vioară sau pian şi-l ajuta să vorbească limbile franceză, germană şi engleză cu accent perfect, fără să piardă, însă, inflexiunile dulci ale graiului moldovenesc. Darul imitaţiilor sonore – o caracteristică a muzicanţilor – îl avea şi el, dar îi adăuga gestul, schimonosirea trăsăturilor, încît juca adevărate scene comice, figurînd singur toate personajele lor… Redevenea un adolescent fără răspundere artistică, mîncăcios şi vesel. Discutam împreună despre feluri de bucate, făceam împreună comparaţii între arta culinară şi arta muzicală. Mi-aduc aminte de un şerbet de porumb, degustat de amîndoi la o prietenă comună, care a stîrnit imaginaţia lui Enescu. A transpus la pian într-o improvizaţie subtilă catifelarea şi aroma acelui alb şerbet“.
Sa nu te intalnesti niciodata, dar sa imparti acceasi mare si superba prietenie. Mai frumos si mai cool decat atat, e prea de rar.

Carol I al Romaniei

Antz — Thu, 10 May 2012 06:55:30 +0000

Daca vrei sa te imbraci in stilul regelui:

In primavara anului 1866, viitorul rege al Romaniei calatoreste spre tara, sub numele fictiv Karl Hettingen. Nimeni nu stie ca este al doilea fiu al principelui Karl-Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, ales printr-un plebiscit, cu o majoritate zdrobitoare, ca domn al Romaniei. Voiajeaza incognito pentru ca marile puteri nu-l vor, din ratiuni politice, la tronul Romaniei si intentia lui este sa le puna in fata unui fapt implinit. Karl, in momentul in care ajunge pe teritoriul romanesc, la Turnu-Severin, devine Carol si roman.
Pe 10 mai, Alteta Sa Serenisima Principele Carol de Hohenzollern, ajunge pe la bariera caii Mogosoaia in capitala impodobita festiv si intampinat de bucuresteni si ostasi.
Noul domnitor primeste de la Dimitrie Bratianu cheile orasului.
Primele lui cuvinte in limba romana sunt “Jur a fi credincios legilor tarii, a pazi religiunea Romaniei, precum si integritatea teritoriului ei si a domni ca Domn Constitutional.” Din acel moment, Carol a traieste, munceste, gandestet si lupta pentru Romania si romani.

Carol I si-a asumat responsabil si pana la capat misiunea de a reorganiza tara. O tara inapoiata, cu institutii corupte sau fragile. Dragostea neconditionata si increderea cu care l-au intampinat romanii au fost extraordinare si i-au dat increderea si entuziasmul de a lupta pentru o tara pe care a acceptat-o sa devina a lui. El a cerut inca de la inceput tuturor romanilor “sa munceasca cu rabdare la opera comuna”. Si a reusit. Sa obtina pentru Romania un statut international mult mai bun.

Sa alterneze iscusit puterea intre conservatori si liberali, pastrand astfel un echilibru politic pe toata durata domniei sale. Sa realizeze planul architectural si urbanistic al Bucurestiului (toate bulevardele, cladirile frumoase cu care ne mandrim acum sunt construite in perioada lui Carol: Bulevardul Elisabeta, Calea Victoriei, Bulevardul Carol; palatele de pe Calea Victoriei, Muzeul de Istorie, CEC, Minsterul Agriculuturii, Universitatea, Palatul de Justitie, Fostul Palat al Parlamentului din curtea Mitropoliei, Banca Nationala, casele frumoase facute de bogatasii dupa modelul celor de la Paris si Viena din Bd. Dacia, zona Ioanid, Bd. Lascar Catargiu,Bd. Ana Ipatescu, Calea Victoriei, toate acestea aducandu-i Bucurestiului titulatura “micul Paris”). Sa adopte Constitutia Romaniei, una dintre cele mai democratice si mai apreciate. Sa modernizeze structurile economice. Sa dezvolte invatamantul, cultura si sa incurajeze si sa sustina generatii noi de intelectuali. Sa afirme autonomia statului roman. Sa dezvolte o armata buna, capabila sa ne apere interesele.

Deviza regelui Carol I: “Totul pentru tara, nimic pentru mine”.
Mai cool, nu! Nu se poate!