Eroii Romaniei Chic » comunism

Dorin Liviu Zaharia

Antz — Mon, 22 Oct 2012 07:22:39 +0000

Daca vrei sa te imbraci cool, ca Chubby Zaharia:

Prietenii ii spuneau Zacharias Lichter pentru ca, la fel ca personajul lui Matei Calinescu, domnului Zaharia ii placea sa rupa regulile sistemului mergand impotriva curentului, negandu-l, cu o nebunie-diferenta jucata si asumata ca sa domine nedreptatea si sa evadeze.
In anii ’60, ’70, ’80, prin Bucurestii nostri gri, sufocati de interdictii, reguli, delationisti si frig, traia un personaj romantic, indragostit de muzica, care se plimba cu pletele lungi pe strazile orasului si era iubit, admirat si urmat de cei care voiau libertate si rock’n roll.
Dorin Liviu (Chubby) Zaharia a fost un reper important al culturii underground bucurestene de acum 40 de ani. Porecla o avea de la gastile hippie din zona Popa Nan, pentru ca il imita bine si cu mult umor pe Chubby Checker, artistul american cunoscut mai ales dupa hitul sau din 1960, The Twist.
Cei care l-au cunoscut pe Chubby Zaharia povestesc despre el ca avea sarm cu carul, ca era un pic straniou, foarte liber, greu “de prins si de inteles”.
“L-am cunoscut in 1970, la un festival de muzica rock. Interpreta propriul sau poem – un soi de bocet pagan – “A coborat din cer o cersetoare”, cu o voce inconfundabila, acuta, a carei frecventa deregla zborul liliecilor. Arata straniu, ca o fiinta ea insasi coborata din cer; o silueta fragila, cu picioarele goale, cu o camesoaie taraneasca pana la glezne, cu pletele si barba valvoi. Un ascet hippie, care parea venit de pe alta lume, pe acea scena a Salii Palatului, pazita de activisti UASCR si de securisti in civil…”, Andrei Oisteanu.
Chubby Zaharia a fost un muzician autodidact, compozitor, poet, rocker, scriitor, eseist si “creator de surprinzatoare ispravi culturale”.
In 1964, Chubby Zaharia infiinteaza trupa Olympic ’64 si-si face debutul de artist la Student Club din Bucuresti. In 1969 si 1971 participa la primele doua editoo ale Festivalului Club A cu doua opere rock: Decameronul focului alb si Karma-Kalyoga.
La inceputul anilor ’70 apare pe piata singura editie cu trupa Olympic in studioul de inregistrare (Cantic de haiduc/Ziua bradului de noapte), disc despre care se spune ca este unul din cele mai bune si momente ale rock-ului romanesc.

Chubby Zaharia a compus muzica de film (Nunta de piatra- in care apare si ca actor, Filip cel Bun, Tanase Scatiu, Duhul aurului; Tapinarii, Lisca), pentru piese de teatru si pentru televiziune si a fost unul dintre cei dintai compozitori de muzica folk ai generatiei sale, despre care spunea ca e „nostalgia taranului orasenizat”.

Daca credeti ca nu ati auzit pana acum de domnia sa, va inselati. I-ati fredonat nu o data “Vinovatii fara vina” sau “Ploaia care va veni”, fara sa stiti ca asa l-am cunoscut cu totii pe unul din cei mai cool pamanteni, Chubby Zaharia.

Catinca Ralea

Antz — Tue, 02 Oct 2012 07:33:08 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca doamna Catinca Ralea:

Zambetul retinut, cald si plin de misterele intrebarilor al Catincai Ralea.
Jurnalist de radio de o rafinata cultura, care a condus timp de mai multi ani sectia de limba engleza de la Radio Romania, a stat de vorba pentru noi toti si le-a adresat intrebari, pe care am fi vrut sa le punem si noi, sau unele la care nici n-am fi visat, unora dintre cei mai importanti dintr-un secol: Saul Bellow, Henry Kissinger, Henry Moore, Duke Ellington, William Saroyan, Alvin Toffler, Iris Murdoch, Yehudi Menuhin, Margaret Thatcher, Edward Kennedy, Barbara Walters, Christiaan Barnard.
A fost una din imaginile unei Romanii occidentale si chic pe micul ecran, pe care in vremuri complicate n-o mai credeam posibila, a fost traducatoare, regizoare de film, actrita si realizatoare de emisiuni si mereu indragostita de sotul ei, actorul Emanoil Petrut.
O femeie incredibila, doamna Catinca Ralea.

Ioan Luchian Mihalea

Antz — Wed, 08 Aug 2012 06:12:21 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Oanta:

Pe fluxurile de noutati de coolhunting, curg intr-una stiri despre “choir fascination”. Se pare ca grupurile care isi armonizeaza vocile si impreuna fac muzica sunt “uber”. Emisiunile de TV despre “talente de coristi” fac audiente frumoase, francezii pregatesc musical nou cu “Les choristes”, care acum cativa ani umplea sali de cinema si e revival mare pe Broadway cu “oldie but goldie” Sister Act.
Si deodata ne-am amintit de Ioan Luchian Mihalea. De “Oanta” si corurile copilariei noastre, Song si MiniSong. De silueta sa subtire, “zvacul” sau plin de bucurie, “coama” sau tunsoarea foarte cool, care nu intelegem cum de scapau de cenzura comunista, si de talentul sau incredibil de a aduce laolalta oameni talentati si de a-i face sa se simta ca o singura voce.
Ne-am amintit si de hiturile internationale pe care le auzeam la TV sau la radio cantate numai de Song sau de figurile superbe cu zambete libere ale copiilor si adolescentilor de la MiniSong.

Pe fiecare 15 decembrie, cei care au fost aproape de “Oanta” se mai intalnesc inca, de ziua artistului, ca sa-l celebreze. Fara lacrimi. Doar cu zambete, bucurie si cantec.
Mai cool de atat…

Dan Desliu

Antz — Wed, 11 Jul 2012 07:12:19 +0000

sursa foto
Daca vrei sa te imbraci ca poetul:

“Uite,
mi-aduc bine aminte,
toata povestea,
de-a fir a par …
Eram cuminte,
în adevar,
de-o saptamîna,
desi nu-mi prea venea
la-ndemîna !
Era primavara,
umblau razna pe-afara
subiecte ceva mai placute
decît aritmetica
de-a patra primara
(« Daca trei trenuri
pornesc dintr-o gara … »)
- Mai, facu tata,
sa nu te
deochi !
Ce-ai patit ?
Ce-i cu tine ?
Ti se cuvine, cred,
o rasplata !
- Da, tata ! zisei
Si stiam
ca rasplata-i acolo, în pridvor :
îi vazusem pe geam
cum se furisau binisor,
mai adineauri – tata si ea …
Si iata-ma-n sa,
tremurînd de placere,
de teama, de-o mîndrie netoata …
- Baga de seama,
nu te uita la roata !
- Da, tata!
… Dar numai la ea ma uitam ,
ca vrajit …
Negresit,
de n-ar fi fost tata
sa ma ajute,
s-alerge-n urma ocrotitor,
puternic si iute,
tinînd de sa,
de mult eram sub roti !
Si rotile sopteau suierator:
« N-ai sa poti,
n-ai sa poti ! »
Singur – nici pomeneala
sa te-avînti
pe dihania asta, calare ! »
- Vezi ca poti ?
rîse tata, din zare …
M-am uitat îndarat,
cu sfiala,
si era cît pe-aci
sa cad jos, de mirare :
pedalam singur, dînd din picioare
mai dihai decat ucenicii
lui Dumnezeu,
din aripile lor stralucitoare …
Asadar – pot si eu !
De-atunci, am pedalat mereu
de capul meu,
si nimeni, nicicînd,
nu m-a mai sprijinit.
Doar în gînd
murmuram cîteodata :
- Da, tata !
Si pedalam singur,
semet, fericit !”
“Cum am invatat sa merg pe bicicleta”. Amintire povestita in versuri de poetul-razvratit, cel care in tinerete alesese din convingere stanga, pentru ca la maturitate sa simta gustul dezamagirii si sa renunte curajos la “carnetul de partid”, fara sa-si renege niciodata trecutul. „Nu merge sa spui: n-am trait o bucata de vreme, cateva anotimpuri. N-am fost decat o confuzie, daca vreti regretabila“
Dupa ce Dan Desliu isi asuma public dezamagirea cea mai crunta, Securitatea ii sade mereu pe urme si batausii puterii il asteapta de mai multe ori. La una din teribilele intalniri, poetul, plin de sange si de lovituri, se arata lumii dintr-o crasma bucuresteana si spune cu voce tare: „Iata ce face Partidul Comunist“.
Curajul cool si plin de poezie al celui care nu a renuntat niciodata, la nimic.
„Iubiri, dezastre, zambete, suspine
Nu s-au pierdut ca undele pe lac.
Tot ce-am trait ramane scris in mine
Ca varstele in cercuri de copac“.

Cornel Chiriac

Antz — Fri, 06 Jul 2012 06:57:58 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca domnul Cornel Chiriac:

„In timpul liceului se ocupa numai de muzica. Isi pierdea noptile scriind. Dimineata se trezea foarte greu să mearga la scoala” povestea matusa lui. Iar caietele pline de notite despre jazz, scrise cu grija in toti acei ani de elevul indicliplinat:), au fost citite din scoarta in scoarta de Radu Maltopol sau Johnny Răducanu. Erau printre extrem de putinele surse de informare despre jazz din anii comunismului.
Cornel Chiriac a fost indragostit de jazz, invatator si meloman generos. Fara sa-i pese de riscuri, de cenzura, isi flutura pletele lungi pe ritmuri de swing, bebop sau jazz modal, in timp ce copia discuri intregi pe care le arhiva cu mana lui pentru Radiodifuziune.
„Toată bandoteca radio este scrisă și pusă de mâna lui Cornel Chiriac” (Aurel Gherghel).
In 1969, a ascultat intr-o noapte intreaga toata discografia Beatles, pe are o adusese in tara Camil Petrescu jr. si dimineata, fiul scriitorului l-a gasit dormind cu capul pe masina de scris, “a ridicat capul și a spus: «Domnule, sunt senzaționali!» și a adormit la loc”.
Din 1967 a realizat la Radio Romania, cea mai populara emisiune de rock a vremurilor, “Metronom” si o generatie in blue jeans a crescut ascultand recomandarile muzicale atat de cool ale domnului Chiriac.
“Metronom” cu Cornel Chiriac a avut viata scurta, de numai 2 ani. In 1969, la un an dupa invazia Cehoslovaciei de catre URSS, la emisiunea de rock de la radio s-a auzit tare o balada a lui Mircea Florian (despre 5 lupi mici si unul mai mare care au atacat o stana, cu mesaj direct la evenimentul din ’68) si apoi, “Back in USSR” a formatiei Beatles, iar Metronom a fost scoasa din grila de programe.
Jazz, tricou in dungi, par lung, rock’n roll si militantism in vremuri in care multi tremurau de frica si mergeau saptamanal la frizerie.
Mai cool decat domnul Chiriac, nu se poate!

Antigona Papazicopol

Antz — Mon, 18 Jun 2012 07:17:50 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca maestra Papazicopol:

In spatele perdelelor grele, de scena, deasupra personajelor sta papusarul. Cu mainile, vocea, mintea controleaza povestea si ne face sa uitam ca papusile din lemn si carpe nu au viata. E o legatura incredibila, pe care noi, pamantenii de rand, o intelegem greu si nici nu ne dorim sa aflam raspunsurile si sa rupem magia.
Inchidem ochii si incercam sa ne imaginam cum or fi aratand salile din tara de acum 70 de ani, pline de visatori mici si mari care se uitau pierduti la povestile spuse “din sfori” de prima echipa de la Tandarica.
Cum, la finalul spectacolului, din spatele decorurilor aparea eleganta doamna Papazicopol, cea care credea din toata inima in sufletele marionetelor manuite de domnia sa.
Ne imaginam zambind, aplauzele frenetice si spectatorii din Europa larga, care descopereau “Umorul pe sfori”, cel dintai spectacol de papusi-succes international al teatrului Tandarica, in care juca si doamna Antigona.
O artista despre care se vorbeste prea putin, dar pe care cei care au cunoscut-o n-au uitat-o si ne-au vorbit si noua, celor mai ignoranti, despre dumneaei.
“M’a izbit din clipa in care a intrat pe usa eleganta ei atat vestimetara cat si de comportament. Sa nu uitam ca in anii 1950-1960, ani de saracie, foame si frica institutionalizata, sa fi elegant era o mare performanta. Dna Antigona Papazicopol vorbea linistit, masurat, fara nici o afectare, fara nici un ifos, cu o discretie si o modestie princiara.”
“Azi, dupa atati amar de ani imi amintesc cum adesea priveam din culise spectacolul in care interpreta ea, fiindca era o incantare sa o privesti cum, cu calm, precizie si gratie, stapanea ploaia de fire datatoare de viata micutelor fantose. O comparam cu o interpreta la harpa ce cu o inalta profesionalitate reda cele mai dificile partituri. Trebuie sa adaug si un alt aspect: o puteai vedea pe Antigona Papazicopol in pauza spectacolului sau la final, cand colegii agatau in graba in stelaj personajul si fugeau la o tigara si o cafea – ea ramanea pe podium preocupata de vreo imbunatatire sau de grija de a’si lasa marioneta in perfecta stare de joc si protectie.”Ella Conovici

Margareta Paslaru si Ion Dichiseanu

Antz — Wed, 06 Jun 2012 06:45:05 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Margareta Paslaru, in “Tunelul”

In Franta, generatia “Nouvelle Vague” respingea normele cinema-ului clasic, in State, Beat Generation lasa loc culturii hipsterilor “hippie” care faceau revolutia sexuala, iar in Romania era… comunism.
Dar granitele visarii, ale dorintei de emancipare si de viata chic nu mureau intru totul.
Filmul “Tunelul” avea o trama simpla, care spunea o poveste din vremea luptei armatei romane alaturi de cea rusa, in al doilea razboi mondial. Trebuia sa fie propaganda.
Dar regizorul, actorii si echipa (a fost coproductie Romano-Rusa si o parte din filmari a avut loc la studiourile Mosfilm:) au avut grija sa vorbeasca despre frumusete, iubire si mai ales, eleganta.
In imaginea in care langa sarmantul domn Dichiseanu, Margareta Paslaru arata ca o diva “al italiano”, cu esarfa din matase purtata “Grace Kelly”, mantoul cu insertii de pene si manusile scurte din dantela si complicitatea elegantei celor doi protagonisti loveste si transforma totul in detaliu fashion de neuitat.
Iar “Tunelul” e plin de “maruntisuri” de moda care suntem sigure ca au fost evadare in libertate pentru cei care vedeau filmul in cinematografele din Romania mijlocului de ani ’60.

Un decolteu incredibil pentru cenzura comunista, o coafura ciufulita de amor si o privire sfredelitoare si provocatoare.
Margareta Paslaru urmarea aceeasi reteta cinematografica pe care o construiau si suratele ei din lumea libera, Gina Lollobrigida sau Ursula Andress.

Sarut pasional in podul palmei, funde si un “deshabillez” care pare ca fredoneaza hitul din aceeasi perioada al Juliettei Greco, “Deshabillez- moi”.

Musical din vremuri grele. Evadare si visare la libertate, prin moda si detalii “ireverentioase”. Cool, nu?:)

Dida Dragan

Antz — Wed, 30 May 2012 05:36:56 +0000

sursa foto:

Daca vrei sa te imbraci ca Dida Dragan:
Toata copilaria si adolescenta am avut sentimente controversate in ce-o priveste. Intotdeauna ni s-a parut superba (mai ales ca seamana atat de bine cu doamna Magda, mama uneia dintre noi), cu silueta ei subtire, longilina, cu pometii bine ridicati si cu ochii mereu arzand de pasiune . Rochiile, constructiile vestimentare intotdeauna negre ni se pareau fascinante, dar greu de imitat si prea chic si sofisticate, ori prea minimaliste ca sa fie purtate si asumate de niste pustoaice necoapte.
De multe ori, privirea dumneaei ne nelinistea, prea sfredelitoare iar poezia mainilor mereu in coregrafie naucitoare ne hipnotiza. Iar vocea domniei sale (canta intotdeauna live) ne suna si acum in urechi.

Cand am crescut, de cate ori Dida Dragan aparea la televizor, stateam nemiscate, fiecare la sute de km departare si ne gandeam ca seamana atat de bine cu fetele-modele din revistele de moda de la inceput de anii ’90 si ca asta inseamna chic de-adevaratelea, in carne si oase.
25 de ani mai tarziu, gandim exact la fel.
Uitati-va la imaginea cu Dida si Sfinx, din 1975. La poza perfect eleganta si splendida a artistei. Florence+The Machine mai are de invatat… De la minunata, cool&rock’n roll Dida Dragan.

Sanda Tatarescu-Negroponte

Antz — Tue, 22 May 2012 04:52:41 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca eleganta doamna Tatarescu-Negroponte:

Am citit intr-un articol al domnului Majuru, ca la sfarsitul anilor ’50, tanara doamna Tatarescu-Negroponte (avea 35,36 de ani) locuia in casa de la Crucea de Piatra, unde incerca sa le invete limba franceza pe fetele pricepute la placeri. Abia iesise din inchisoare, unde fusese condamnata pentru originile ei nesanatoase (era fiica liberalului Gheorghe Tatarescu) si locuia la Crucea de Piatra, dupa ce renuntase sa mai lucreze la deratizare.

Tatarescu – tatal si fiica
In acelasi oras, la cateva sute de metri de Crucea de Piatra, sotul ei (bogatul milionar Ulise Negroponte) era instalator si indragostit in continuare de prea-frumoasa lui sotie, tunsa scurt, dupa lupta cu un animal fioros intalnit in canalele de la deratizare.
Cea mai frumoasa femeie din Bucurestii interbelici incerca cu delicatete sa le invete subtilitatea si manierele unei limbi pe care o adora, pe cateva dudui care o ironizau si o priveau ca pe-o aratare din alta lume. Din alta lume si era.
Doamna Tatarescu-Negroponte a stiut ce inseamna eleganta. Pretuia lucrurile frumoase, avea cultura elitelor si nu si-a pierdut feminitatea, delicatetea si gustul rafinat nici in cei mai crunti ani ai istoriei sale personale.

Dupa 1989, a continuat traditia liberala a familiei sale, a devenit activa politic si s-a luptat cu o energie incredibila sa recupereze istoria unui neam lovit de cele mai ciudate si nedrepte timpuri.
Am privit-o de la distanta, i-am admirat in fiece poza sau interviu perlele, vorba apasata si dulce si mai ales, intelepciunea. Unei doamne superbe, cu eleganta din alta lume.

Jean Moscopol

Antz — Tue, 08 May 2012 06:42:12 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Jean Moscopol:

Daca ieri a fost cu cantec, azi va fi…la fel.:)
Ascultand piesele doamnei Corina, ne-am amintit de Jean Moscopol. De slagarele domniei sale de neuitat, de ritmurile pe care dansau obraz langa obraz indragostitii din Bucurestiul interbelic. Vocea lui Moscopol aduce, ca madeleina lui Proust, parfumul unor vremuri dupa care oftam cu patima cu totii, cand doar o privire de femeie innebunea barbati puternici, cand o glezna aratata dezgolita era motiv de barfa si fluieraturi, iar lumea parea mai oranduita, mai buna, mai cuminte.
Domnul Moscopol a cantat de neuitat. Si chiar si in anii cei mai crunti ai comunismului, lumea nu l-a uitat. Cantecele lui disidente (inregistrate si trimise din America, unde emigrase) erau fredonate printre dinti, pe ritm de dans…

„George Enescu a spus că nu exista muzica usoara si muzică grea, ci numai muzica buna ai proasta. Jean Moscopol facea muzică bună. Cred ca el, Moscopol, a fost un Maurice Chevalier al muzicii romanesti. Era un senior al cantecului, de o eleganta perfecta, sufleteasca si vestimentara!”, Gica Petrescu
O viata plina de poveste. Din vremuri de Romanie care adora dulceturile seratelor, ale ceaiurilor dansante si conversatiilor de salon. Mai cool de atat nu se poate.