Eroii Romaniei Chic » Enescu

Nadia Gray (Herescu)

Antz — Tue, 15 Jul 2014 20:00:32 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca miss Nadia:

etola din vizon
lenjerie fina “Kiki de Montparnasse”
ciorapi retro “Lauren”

Meet Nadia Gray.

Uitaţi-vă bine la ea. La imaginea care a făcut istorie la Cinecitta, după ce actriţa s-a dezbrăcat în “La Dolce Vita”. A aruncat vizonul, perlele, sutienul, rochia, pantofii, ciorapii, a pus iar vizonul, a dat jos şi furoul din dantelă, dar Marcello i-a luat vizonul…

Nadia din filmul lui Fellini e Nadia Kujnir-Herescu. S-a născut la Bucureşti, în 1923 într-o familie româno-rusă.

La 15 ani debutează pe scena de la Majestic.

La toate spectacolele ei venea mereu un scriitor de succes, un tip înalt, frumos şi foarte sensibil: Ionel Teodoreanu.

„Era în timpul războiului, când pe scena teatrului din pasajul Majestic apărea un exemplar de lux al frumuseţii feminine. Vederea ei, ca o lovitură de trăsnet pentru vestitul curtezan, a fost fatală. Din clipa când a văzut-o, el n-a mai avut linişte şi somn, pentru că toate încercările de a se apropia de femeia devenită a visurilor şi a destinului, cum zicea, i-au fost zădărnicite. Mesajele trimise prin scrisori, versuri şi buchete de flori au rămas fără efect şi total ignorate. Îndrăgostitul se plângea acum cu amărăciune prietenilor şi prietenelor, fără cea mai mica jenă.
De la această nereuşită, care l-a costat mult, Ionel Teodoreanu a început să fie văzut în faţa paharului, el, care se delimita totdeauna de aura bahică a bunului sau frate Păstorel, şi la masă nu bea decât rar o sută de grame de vin îndoit cu apă”.

Dl. Teodoreanu a dat in patima băuturii, dar Nadia n-avea ce-i face. Ea avea ochi pentru altcineva…Pentru pilotul “Bâzu” Cantantacuzino, fiul Mărucăi Enescu un tip flamboiant, înnebunit după viteză, tenis, hockey, petreceri şi lumea bună a Bucureştilor.

Familia Nadiei, Herescu era descendentă a vechei aristocraţii basarabene care a dat culturii romane şi un mare cronicar: episcopul Dosoftei Herescu. Dar familia mare şi mândra a Cantacuzinilor nu a fost de acord ca Bâzu să-şi ia ca a treia nevastă o fiică a unui neam de boier mai mic şi mai puţin important.

Lui Bâzu însă, nu i-a păsat. Şi-a înfruntat rudele şi s-a căsătorit cu iubita lui mai tânără cu 18 ani.

Imediat după război, Bâzu a devenit pilotul Anei Pauker şi a ajutat mulţi membri ai elitei financiare şi culturale româneşti să emigreze. În 1946 decide să-şi trimită tânăra soţie în Italia, la Milano şi un an mai târziu părăseşte şi el România.

Cei doi soţi se stabilesc în Franţa, iar Nadia debutează ca actriţă de film cu “L’inconnu d’un soir” şi “Monseigneur”.

În 1960, toată lumea aude de Nadia, după una din cele mai senzuale,mai rafinate şi mai aplaudate scene de striptease din istoria cinematografiei.

Nadia şi Bâzu divorţează, Bâzu moare în exil,la Madrid, iar Nadia îşi continuă drumul spre Holywood. Se recăsătoreşte cu un britanic, Gray, tatăl actriţei din Dallas, Linda Gray.

În anii ’60, familia Gray pleacă în California, iar românca plină de poveşti spectaculoase nu trece neobservată la Hollywood.

În 1961 apare în Mr. Topaze” cu Peter Sellers, în 1962 joacă în “Candide” cu Jean-Pierre Cassel, în 1967 în “The Naked Runner” cu Frank Sinatra şi în “Two for the Road” cu Audrey Hepburn.

În 1967, Nadia renunţă la film, chiar în vârful carierei.Pentru dragoste…Decide să divorţeze de Gray şi să devină soţia unui avocat new-yorkez şi se mută împreună cu el în Manhattan. Aici devine gazdă într-unul din cele mai exclusiviste cluburi din New York, dă party-uri spectaculoase şi mai apare în show-uri de TV sau de radio.

Nadia a murit în 1994, la 70 ani şi New York Times-ul i-a scris epitaful.

Mai cool de atât, nu se poate!

Lory Wallfisch

Antz — Fri, 08 Jun 2012 07:09:13 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca doamna Lory Wallfisch:

In 2002, o doamna eleganta, cu parul grizonant, cu breton rotunjit dulce si taiat frantuzeste pe linie dreapta, pana la linia lobilor urechilor, ridica salile de concerte ale Bucurestilor in picioare, aducea laolalta melomani si artisti minunati la gale si serate dedicate domniei sale si ii uimea pe toti cu talentul, vivacitatea si vitalitatea dumneaei. Avea 80 de ani si cei care o revedeau sau o intalneau pentru intaia oara spuneau ca: “pare sa aiba 12 ani ca puritate si candoare, 18 ca gratie feminina si entuziasm, 25 ca energie si dorinta de comunicare, dar multi ca intelepciune, dragoste pentru tineri, profesionalism si cunoastere.”
Minunata faptura era Lory Wallfisch, eminenta pianista, presedinta Fundatiei Enescu din Statele Unite ale Americii si profesor emerit la Colegiul Smith din Northampton, Massachusetts.
S-a nascut la Ploiesti la inceputul secolului 20, a studiat liceul de fete “Despina Doamna” si şi-a continuat studiile liceale şi universitare la Conservatorul Regal de Muzică din Bucureşti. In 1937 intra la Conservatorul regal, la clasa de pian si ii are ca profesori pe incredibila Florica Musicescu si minunatul Mihail Jora.
In 1938, in viata talentatei domnisoare Lory (care era considerata cea mai prodigioasa eleva a Floricai Musicescu) apare tanarul Ernst Wallfisch, un neamt nascut la Frankfurt, care venise in Romania pentru ca aici era o scoala de muzica puternica, cu profesori emeriti si isi dorea sa studieze vioara si viola cu o alta celebritate a timpului, Cecilia Nitulescu-Lupu si cu Ludovic Feldman.
Intre cei doi tineri se infiripa o poveste de dragoste, in 1943 canta pentru prima data impreuna la un recital oficial si un an mai tarziu se casatoresc.

In perioada guvernului Antonescu, George Enescu ii gazduieste in casa sa si ii apara de atacurile antisemite. Cei doi intra in compania selecta a anturajului sotilor Enescu-Maruca Cantacuzino si viseaza impreuna la o cariera pe scenele internationale ale lumii.
Sansa face ca Yehudi Menuhin sa-i audieze la o gala dedicata acestuia, la o vizita in Romania si sa le inlesneasca iesirea din tara, in 1946. In ’47 ajung la New York unde incep impreuna o carieră exceptionala in muzica de camera, impreuna cu Pablo Casals, pe care il cunosc prin Clara Haskil. In 1954 se intorc in Europa si au concerte cu succese fulminante la Festivalurile de la Prades, Edinburgh, Menton, Besançon, Salzburg, Lucerna.

Lory nu a uitat niciodata Romania si a visat intotdeauna sa-si omagieze maestrul si binefacatorul, pe maestrul Enescu, mai putin cunoscut in Statele Unite.
La sfarsitul anilor ’70, dupa ce si-a pierdut partenerul de viata si sufletul pereche, Lory nu a mai concertat dar si-a concentrat activitatea pe cercetările de muzicologie, pe pedagogie si a inceput o munca plina de entuziasm pentru incurajarea studiilor si popularizarea lucrarilor lui George Enescu.
Dupa 45 de ani de pribegie si exil, a revenit si in Romania unde “spre deosebire de atatia, nu vine ca sa ceară, sa “recupereze”, ci ca sa dea: nu a refuzat pe nici unul dintre cei ce i-au cerut sprijinul, oferind partituri, lectii, cursuri de maiestrie, donatii in bani, recomandari la institutii muzicale prestigioase unde este cunoscuta si respectata, premii pentru tineri talentati, impartasind cu generozitate din experienta ei.”
N-am avut pcazia s-o cunoastem sau s-o auzim pe viu pe doamna Wallfisch. Dar ne-au ramas inregistrarile duo-ului Lory-Ernst si convingerea ca mai cool decat sa ai succes planetar, dar sa nu uiti niciodata dragostea pentru locul de unde ai plecat, sa devii icon, dar sa vorbesti tuturor despre maestrul tau si sa primesti aplauzele lumii intregi, dar sa daruiesti tuturor cu generozitate, nu se poate!

Un pusti elegant:). Dinu Lipatti

Antz — Sat, 02 Jun 2012 05:45:15 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca tanarul Dinu Lipatti:

Palarie Borsalino, pardesiu din stofa fina si esarfa din matase.
Doar pantalonii trei-sferturi si manutele-i mici, dar care stapanisera de multa vreme monstrul-pian, tradeaza varsta copilariei unui personaj care avea sa devina in scurta sa existenta unul din cei mai talentati compozitori si pianisti ai lumii, “instrumentul lui Dumnezeu”. Dinu Lipatti.
Azi, avem inca o data convingerea ca eleganta se invata. Si tare ne-ar placea sa auzim ca se deschide oriunde in tara o “scoala de chic”:).
La muti ani pentru cei mici si pentru copiii din noi!

Lola Bobescu

Antz — Fri, 23 Dec 2011 12:01:27 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Lola:

Ai crede ca e un afis cu Catherine Deneuve in rolul unei Belle de Jour- violoniste.
Dar daca te uiti mai atent la privirea usor pierduta, la mainile atat de fine si la zambetul retinut, fara niciun strop de cabotinism, incepi sa ai indoieli. Intre femeia din imagine si vioara ei e o poveste de dragoste adevarata. Nicio actrita nu poate reproduce, juca atat de convingator realitatea unei astfel de emotii.
Lola Bobescu. Ea e “Catherine Deneuve” cu vioara si cea despre care Yehudi Menuhin spunea ca “e cea mai mare si mai frumoasa violonista a lumii”.
Lola s-a nascut in 1919 la Craiova, in familia compozitorului si dirijorului Aurel Bobescu si la 5 ani a avut primul sau concert acompaniata de o orchestra.
La 11 ani, mademoiselle Bobescu pleca la Paris la Ecole Normale de Musique si 7 ani mai tarziu absolvea Conservatoire National de Musique cu “Prix d’Excellence”.
Vacantele si le petrecea tot departe de rude si familie, in Franta, exersand la vioara la scoala de vara de la Seignolay, a sotilor Marcel si Celiny Chailley. Aici, se spune ca adolescenta Lola a trait si prima ei iubire cu un coleg de studiu.

Lola, la picioarele lui Marcel Chailley
A fost eleva favorita a maestrilor Enescu si Thibaud si la 17 ani a uimit o lume intreaga dupa ce a concertat impreuna cu orchestra Colonne, sub bagheta lui Paul paray.

Lola la Seignolay (in plan apropiat)
Lola a avut cohorte de admiratori fanatici in toata lumea si a fost una din cele mai fragile, mai chic si mai talentate soliste violoniste din secolul trecut.

De la Paris, in anii 50, Lola a plecat in Belgia, unde a fondat si a condus formatiile Solistes de Bruxelles – actuala L’Orchestre de Wallonie din Liege si Cvartetul de coarde “L’Arte del Suono” din Bruxelles si unde a fost profesoara de vioara la Conservatorul din Bruxelles.

Mai cool decat “mademoiselle Lola, la prodigeuse belle avec le violon”, nu se poate.

Fotografii, regizorul şi blonda (II)

Antz — Tue, 13 Dec 2011 19:40:05 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca Marilyn by John Florea:

Povestea lui Marilyn şi a românilor din viaţa blondei absolute continuă.
John Florea i-a schimbat culoarea părului şi a condus-o la primul ei party Oscar.

Primele lor întâlniri au fost preludiul unei prietenii foarte apropiate a divei cu Florea, care a însoţit-o în cele mai importante momente ale carierei sale, a pozat-o şi nud şi în intimidate şi pe platourile de filmare.

John Florea a avut o carieră incredibilă, a fost considerat unul din cei mai importanţi directori de publicaţii de peste Ocean, fiind redactor-şef la Life Magazine şi apoi a devenit un cunoscut regizor de televiziune (a regizat “Bonanza” şi “Delfinul Flipper”).
El i-a făcut cunoştinţă lui Marilyn cu cel mai important regizor român de la Hollywood: maestrul Jean din Craiova. Negulesco.

Jean Negulesco a învăţat-o pe Marilyn “Cum să te măriţi cu un milionar”
Ion Negulescu s-a născut în 1900 la Craiova, în familia unui proprietar de hotel din Bănie, care mai avea 4 fete.

Casa familiei Negulescu din Craiova

În gimnaziu, Ion câştigă un premiu la desen şi tânărul înţelege că vrea să fie artist. Tatălui său, un negustor cu vocaţie, nici prin gând nu-i trece să-şi lase singurul fecior să o ia pe căi boeme.
În primul război mondial, Ion, adolescent, se răzvrăteşte împotriva părintelui, fuge de acasă şi se înscrie în serviciile de sănătate ale armatei române şi pleacă pe frontul din Moldova. Aici îl întâlneşte pe George Enescu şi-i dăruieşte acestuia un portret.
Compozitorul îi spune puştiului din faţa lui că are talent şi-i cumpără lucrarea la un preţ foarte bun pentru acea vreme. Putea să-şi ia 3 cai cu banii primiţi de la Enescu.
Pentru Ion, încurajările marelui maestru violonist sunt un semn. Iar decizia e luată. Nu vrea să facă nici economie, nici comerţ, nici drept. Nimic din ce visează tatăl său pentru destinul lui. Vrea arte. Şi împotriva dorinţei bătrânului negustor Negulescu, Ion din Craiova pleacă la Bucureşti la Belle Arte.

Desene de Jean Negulesco

Părintele speriat şi dezamăgit mai speră la o ultimă şansă ca să-şi atragă fiul rătăcitor în afacerea pe care o construise. Şi-l ademeneşte cu o călătorie prin Europa. În 1920, Ion ajunge la Paris. E înnebunit de luminile oraşului şi de şarmul creativ din buricul bătrânului continent. Aşa că…rămâne aici.
Bătrânul Negulescu disperă, îşi dezmoşteneşte fiul, dar nicio stratagemă nu ţine. Ion devine Jean. Pictor, elev al lui Brâncuşi şi prieten cu Jules Pascin, Picasso, Soutine, Giacometti, Tristan Tzara, Jean Cocteau şi Amodeo Modigliani. Învaţă, lucrează, pictează şi-şi găseşte şi un job de scenograf. Mai câştigă un ban spălând vase, vănzând lucrări, oferind servicii de companie doamnelor, desenând, făcând caricaturi celebrităţilor vremii.

Pentru o scurtă perioadă lucrează la Nisa, la hotelul românului Negresco. Dar e dat afară după ce seduce o clientă fidelă a hotelului, fiica unui miliardar american.
Jean pleacă cu americanca în Statele Unite şi în 1927 are o expoziţie personală la New York. Urmează câteva expoziţii la Los Angeles, o ofertă de colaborare ca scenograf cu Warner şi aşa începe cariera lui spectaculoasă la Hollywood.
Americanca e părăsită rapid, pentru că Jean ştie sufletul femeilor. Şi are un succes nebun la “zâne”.
Hollywoodul îi scoate în faţă superbităţi cu picoare lungi şi zâmbete celebre, iar maestrul se iubeşte cu Veronica Lake, Faith Domergue, Sidney Fox, Binnie Barnes, Carole Landis, Anita Colby, Lynn Baggett.

Veronica Lake

Dusty Anderson

Dar cea mai celebră amantă a lui Jean din Craiova rămâne Marilyn Monroe.
Actriţa a fost recomandată lui Negulescu de către bunul lui prieten de la revista Life, John Florea. Şi după probe, Marilyn este aleasă pentru un rol principal în “How to Marry a Millionaire”, alături de Lauren Bacall.

Pe perioada filmărilor, între Jean si diva blondă se înfiripă o poveste de dragoste.
“Monroe e visul împlinit al oricărui bărbat din lumea largă. Este femeia cu care visezi şi trebuie să-ţi înşeli nevasta. Mort să fii, să nu te înnebunească”, spunea Jean despre superba lui muză şi iubită.

După “Cum să te măriţi cu un milionar”, cariera lui Marilyn a făcut istorie, iar Jean din Craiova a devenit unul din cei mai importanţi regizori de la Hollywood, cu 12 nominalizări la Oscar pentru “Johnny Belinda” şi un BAFTA pentru “How to marry a millionaire”.
Singurul român get-beget care a avut Hollywoodul la picioare.
Şi al treilea român care a învăţat-o pe Marilyn să fie divă…