1939. Iuliu Maniu are 66 de ani. Elegant, dupa uzantele vremii, impecabil, cu tinuta dreapta, cu o tigara intre buze, priveste inainte. Se afla la Badacin, satul in care s-a nascut si de care este legata intreaga istoria a dinastiei Maniu, de oameni luminati si buni pentru tara. Sta la umbra “gorunului din varful viei”. Oare la ce se gandeste? La situatia politica internationala grava, la cea romaneasca, unde peste mai putin de un an avea sa se instaureze statul national-legionar? Sau poate la familie, la copilaria fericita, fara griji, la parintii Clara si Ioan Maniu…
Nu stim si n-o sa stim niciodata, dar Sfinxul, cum ii spun consatenii sai, mandri de el si faptele sale, ne impresioneaza prin prezenta sa nobila, prin destinul sau plin de dramatism, de nazuinte, de ambitii, de infaptuiri.
Peste 8 ani istoria Romaniei avea sa fie bulversata si Maniu arestat. In 1953 moare in inchisoarea de la Sighet.
Iuliu Maniu a fost artizan al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, ales pe 2 decembrie 1918 presedinte al Consiliului Dirigent in guvernul provizoriu al Transilvaniei, prim-ministru in 3 guverne national-taraniste, presedinte al Partidului National si National-Taranesc si simbol al luptei anticomuniste dupa 1944.

sursa 1
sursa 2

Aurora Fulgida, născută Aurelia Ciocănescu

Aventura ei începe odată cu fuga de acasă. Dornică să se elibereze de constrângerile familiei şi de experienţe noi, Aurelia, se alătură unei trupe de teatru ambulante aflată în turneu prin Europa şi America de Sud.
Se angajează mai întâi dansatoare de cabaret la Milano. De-aici pleacă în Brazilia şi se îndrăgosteşte fără leac de Rio de Janeiro. Vizitează oraşul pentru a doua oară şi decide să se stabilească aici, încurajată şi de oferta primită: un rol principal în filmul “Luciola”, regizat de Franco Magliani.

Filmul are succes datorită subiectului scandalos, dar şi al jocului extrem de senzual al româncei, fapt ce o transformă pe Aurelia peste noapte în celebritate.

Aşa se naşte prima stea a filmului brazilian: Aurora Fulgida (în portugheză, stea strălucitoare).
Timp de 10 va domina cinematografia braziliană, lucrând cu cei mai importanţi producători şi având o influenţă majoră asupra colegilor săi actori.
„Era de o frumuseţe răpitoare. Ochii ei erau întunecaţi, adânci, misterioşi, era în ei o tăcere, o aşteptare, o promisiune, ceva tulburător, care-i făcea pe bărbaţi să încremenească în prezenţa ei. Avea o nelinişte tăcută, care exploda uneori, în accese de o energie formidabilă, avea o prezenţă extraordinară, şi în acelaşi timp, părea dusă pe altă lume. Avea piele albă şi părul negru adânc, dar ochii, mai ales ochii, o făceau să fie ceea ce era”, o descria cu atâta pasiune şi fervoare criticul şi regizorul Corneliu Medvedev.

Odată cu dispariţia filmul mut, Aurora joacă un alt rol, cel de amfitrioană a high society-ului din Rio.
Deschide un salon elegant românesc în Avenida Santo Amaro, primit cadou de la admiratorul şi companionul de o viaţă, Francisco Serrador. Salonul său era frecventat de politicieni, finanţişti, diplomaţi, scriitori şi actori. Dar şi de români exilaţi, printre care şi ex-regele Carol al-II-lea, proaspăt căsătorit cu Elena Lupescu. Povestea lor de dragoste o fascina pe Aurora, la fel ca pe întreaga lume. Primea vizite şi de la români aflaţi în vizită în Brazilia: ministrul de externe Mihail Manoilescu, scriitorul şi diplomatul Duliu Zamfirescu, legendarele Haricleea Darclé, Florica Cristoforeanu, Elena Teodorini. În salonul cu pereţi tapetaţi cu oglinzi de cristal, românca Aurora Fulgida apărea îmbrăcată cu o ie românească, purtând bijuterii extravagante şi eşarfă de borangic pe cap şi cântând o melodie populară românească.

Hélène Chrissoveloni

S-a născut la Galaţi, într-o familie de bancheri de origine greacă.
Prinţesa Dimitri Soutzo, prin căsătorie, a fost renumită în epoca sa pentru urzelile sale diplomatice (în special ca să obţină un post de ambasador la Bucureşti pentru cel de-al doilea soţ al său, scriitorul Paul Morand), dar mai ales pentru salonul literar pe care îl deţinea şi apartamentul luxos de la Ritz. Era la concurenţă în aceasta privinţă cu Anna de Noailles, Marthe Bibesco, Hélène de Caraman-Chimay şi Hélène Vacaresco, cu care a fost contemporană. Toate ţineau saloane literare la Paris. Iar protipendanda franceză pendula cu graţie între cele 5. Era o competiţie terbilă între ele, dar şi cu americancele Natalie Barney şi prinţesa Wineretta Singer de Polignac. De-altfel era şi cel mai fervent critic al scrierilor Annei de Noailles şi ale Marthei Bibesco.
Hélène a fost amanta lui Marcel Proust, acesta cunoscând-o prin intermediul lui Morand, cel care îi devine mai târziu soţ.
Frumoasă, amuzantă, inteligentă şi bogată. O combinaţie căreia i-a fost greu lui Proust să-i reziste.
“Cea ce mă fascinează la această femeie este simţul ei extraordinar pentru politică, această forţă particulară care pe cât mă fascinează, pe atât mă înspăimântă. E ceva magic cu ea, mai ales voinţa ei de fier”, Marcel Proust despre Hélène.

Elena Bibescu

Născută Elena Costache Epureanu, la Bârlad, a fost o mecena şi o pianistă talentată.
Prinţesa Bibescu a fost fiica Preşedintelui Consiliului României, soţia prinţului Alexandru Bibescu, mama celor mai buni prieteni ai lui Proust, prinţii Emanuel şi Anton Bibescu (ambasador al României la Washington şi apoi la Madrid) şi mătuşa scriitoarei Anna de Noailles.
A jucat un rol activ în viaţa artistică pariziană din Belle Epoque. A adunat în salonul ei celebru pictori – Pierre Bonard, Puvis de Chavannes, Edouard Vuillard, Henri Martin, scriitori – Pierre Loti, Anatole France, Jules Lemaitre, Marcel Proust, sculptorul Aristide Maillol şi mai ales muzicieni – Debussy, Gounod, Saint-Saëns, Massenet, Chausson, Fauré şi tânărul George Enescu.
“Joi seara, superbă sărbătoare la palatul prinţului Bibescu. In marele salon, sub strălucirea lustrelor şi sfeşnicelor, in mijlocul unui rond de flori şi de plante agăţătoare, vedem circuland o lume aleasă, tot Bucureştiul elegant şi monden. Aurul şi diamantele strălucesc să te orbească. E un Paradis aşa cum
l-a visat Mahomet. Frumuseţi blonde şi brune, umeri de alabastru şi braţe de marmură roz, incadrate in saten, catifele şi dantele, cat şi in pietre preţioase.
La intrarea care reprezintă o casă ţărănească tapisată cu rogojini şi farfurii de ceramică, lopeţi şi coşuri de răchită, totul sub o panză de păianjen din fir de aur, prinţesa Bibescu, intr-o toaletă foarte simplă, dar de mare gust şi rafinament, primeşte invitaţii cu şarm şi o amabilitate al cărei secret numai ea il posedă“, Claymoor – “La vie à Bucarest“, 21 ianuarie 1883

Otila Cosmuţă

Născută Marchiş, a devenit mai târziu d-na Cosmutza, cum îi spuneau francezii, apoi d-na György Bölöny. A scris sub pseudonimul Kemeni Sandor şi a fost alintată de Brâncuşi „Baba dracului”.
Jurnalist, critic de artă, secretara lui Anatole France, fotograf, sculptor – a fost eleva lui Bourdelle, prietenă a lui Rodin, Brâncuşi, Brassaϊ, Jospeh Csaky şi Ady Endre, a patronat şi ea cu succes un salon literar parizian.
Gilberte Brassaϊ, spune despre Cosmutza că „era zgomotoasă şi foarte vorbăreaţă. Uneori era excesiv de preţioasă, alteori emoţională, îi plăcea să înjure masiv”. Cosmutza este cea care l-a susţinut şi introdus în lumea bună a Parisului. Împreună cu Carmen Sylva şi Hortensia Bengescu l-au convins pe Rodin să-l ia elev pe Brâncuşi. Totuşi acesta din urmă nu rămâne mult sub aripa lui Rodin, pentru că un geniu nu poate să crească la umbra unui alt geniu. Amândoi însă aveau în comun pasiunea pentru femei frumoase, rafinate şi speciale, iar Otilia Cosmutza se încadra perfect în această categorie.
Anatole France, cel căruia i-a fost aproape o perioadă îndelungată de timp, spunea despre ea că „are o figură frumoasă”.
Avea acel usage du monde şi energia şi generozitatea de a aduce lumea laolaltă. După o călătorie în India, deschide la Paris un salon literar în care adună talente din toate zonele artistice şi geografice: Brâncuşi din Bucureşti, Picasso din Spania, Chagall din Sankt Petersburg, Modigliani din Livorno, Joseph Csaky din Budapesta, Brassaϊ din Braşov, Lipchitz din Vilnius.

Eliza Brătianu
Eliza Brătianu a fost nepoată de domn şi soră a prinţului Barbu Stirbey, fost prim-ministru (în 1927) factotum pe lângă Curtea regelui Ferdinand (ca prieten intim al reginei Maria), emisar, în 1944, al Opoziţiei democrate la Cairo pentru a trata cu aliaţii condiţiile unui armistiţiu. Eliza Brătianu a fost implicată puternic in viaţa politică românească, fijnd măritată mai întâi cu liderul Partidului Conservator, Alexandru Marghiloman, apoi cu Ionel C. Bratianu, prim-ministru de 6 ori înainte, în timpul şi după al doilea război mondial.
Eliza a ţinut cu succes un salon monden la Bucureşti, vreme de aproape 50 de ani. Era distinsă, inteligentă, poliglotă (vorbea şi scria în cel puţin trei limbi străine (franceza, engleza şi germana), ştiind sa fie o gazdă afabilă şi să primească mai tot ceea ce avea mai ilustru lumea politică şi culturala românească.
Împreună cu Veturia Goga, Cella Delavrancea, Maruca Cantacuzino, Maria Ventura, Irina Procopiu şi Regina Maria participa la serate în urma cărora se strângeau fonduri pentru soldaţii români de pe fronturile primului război mondial.
La 78 de ani a fost nevoită să-şi părăsească casa. Vinde toate bunurile de valoare, dar după un timp rămâne fără bani şi se apucă să facă papuci de casă şi să-i vândă. Moare după 10 ani.

Anne-Marie Callimachi
Prinţesa Anne-Marie Calimachi este fiica lui Radu Văcărescu şi a Ioanei Cazotti, născută într-o familie bogată de origine italiană.
Împreună cu soţul ei, Jean Calimachi, prinţesa dădea petreceri, dineuri diplomatice şi baluri fastuoase pentru care gătea un chef remarcabil, al cărui „salmis canard sauvage” era o operă de artă”, spune Matyla Ghyka. În saloanele sale se perinda toată floarea vieţii politice şi culturale ale vremii. Sir Sitwell scrie cu multă simpatie despre prinţesă în cartea sa „Călătorie în România”.
Înainte de război, prinţesa Calimachi este ataşat de presă a Legaţiei Române la Londra. Venirea comuniştilor la putere o face să plece din ţara definitiv şi trăieşte până la sfârşitul vieţii (1972) în Londra. La începutul exilului său frecventa cele mai elegante saloane londoneze, apoi sărăceşte din cauza extravaganţelor sale şi e nevoită să muncească.

Adrian Petru Barbu (dragul nostru Pissthis)
“Dragul nostru,
Iti multumim pentru sensibilitatea, pasiunea ta pentru adevar si gustul fara cusur pentru lucruri frumoase. Pentru ca te lupti pentru cei pe care ii apreciezi (n-am uitat cum ai aparat-o pe Antinela), pentru ca esti pasionat de viata, pentru ca ai curaj si caracter si pentru umorul tau cinic si splendid. Te pupam cu drag si dor.”

Noemi
“Draga noastra,
Ne stim deja de cativa ani. Si iti multumim pentru generozitatea ta. Nu stim pe nimeni care sa sustina si sa ajute oamenii in care crede, mai relaxat si mai entuziast decat o faci tu. Multumim pentru ca ne impartasesti povestile tale minunate, pentru pasiunea ta superba pentru moda si animal print si pentru ca “respiri un aer tare, greu de definit: chic.”. Speram ca anii care vin sa ne apropie si mai mult. Te imbratisam cu mult foc.”

Diana
“Draga noastra,
Multumim ca esti jumatatea buna, care-l completeaza pe Ionut (pe care una din noi il iubeste la nebunie, pentru ca e varianta ei mezina mult mai buna:) si cealalata il simpatizeaza si-l “urmareste” de numa’:))). Multumim pentru ca esti mereu vesela, simpatica, entuziasta si dragalasa, pentru energia ta frumoasa si buna.  Si pentru ca ni l-ai prezentat pe Tudorica, neica:). Te pupa fetele”.

Dinu
“Tu esti fain. Dar asta zice toata lumea care te cunoaste. Ma simt asa de bine cand sunt sau vorbesc cu tine, de parca as fi eu cu mine insumi. Dar doar in fazele alea in care ma iubesc si ma plac. Asa ca as putea spune ca tu esti partea mea buna. Sau pe care o plac. Mult de tot! Multumesc pentru asta! Te pup cu drag”! – Lili
”Multumesc ca esti prietenul cel mai bun (la egalitate de puncte cu mine:)) al Lililcai; pentru ca ai o voce splendida (cand te aud la telefon, ma trec fiori; iuhuuu), o pasiune pentru frumos minunata si pentru recomandarile music&film pe care le primesc de la Lili, via Dinu.”- Cristina

Ioana
“Multumim ca esti cel de-al treilea muschetar si ne completezi cu energia, entuziasmul, forta ta. Pentru ca am stat impreuna 3 ani, in care am construit lucruri in care credem si o prietenie pe viata. Multumim ca nu ti-a fost frica sa fim impreuna “Don Quijotele” si ca visezi in continuare la aceeasi lume pe care o dorim toate trei. Cele 3. Multumim, draga noastra”.

Kozonac
“Multumim pentru ca esh misto. Pentru ca iti urmezi pasiunea ca nebunu’, pentru ca ai umor, condei, idei, pentru ca stii sa faci o femeie sa planga;), pentru fumurile tale tari, pentru emfaza, alonja, sarmul tau, Mr. Kozo. Si multumim ca ai adus-o in viata noastra pe Rorette. Te pupa amantele tale secrete. Clutch-clutch”.

Antoine
“Multumim pentru ca ne-ai ajutat sa facem cumparaturi:). Ca esti langa noi atunci cand avem nevoie, pentru ca ai un umor incredibil, pentru ca esti sensibil, dragalas, pentru prietenia ta cu Pop, pentru pasiunea ta incredibila pentru muzica si film, pentru creativitatea si bucuria unica de joaca. Multumim pentru ca ne faci mereu sa radem, mai ales cand suntem suparate. Multumim”.

Ada
“Multumim pentru ca esti draga noastra Ada. Ca ai avut incredere sa vii spre noi acum vreo 9 ani (?!) si sa construiesti impreuna cu fetitele o relatie de prietenie pe care o pretuim si o crestem cu grija. Multumim pentru generozitatea ta, pentru talentul la inegalabil la“conexiuni”, pentru povestile tale spuse si traite cu atat de mult sarm, pentru ca ne explici mereu cu rabdare si pentru grija ta pentru noi. Multumim si te pupam tare”.

Maurice
“Notre cher, Maurice. Multumim pentru conversatiile noastre lungi, pentru cele cateva seri superbe in care am planuit, am vorbit dulci-nimicuri, am visat impreuna. Pentru complicitatea noastra, orele nesfarsite de ras cu pofta, de poezie, de minunare. Pentru pasiunea ta pentru inginerie, moda si lacto-baruri. Pentru ochii tai minunati si credinta in crini albi si Mina…Multumim pentru ca am construit impreuna o relatie frumoasa, chiar daca nu ne vedem atat de des pe cat ne-am dori (stii ca au trecut 11 ani?:)). Multumim si te imbratisam cu mult dor(ne vedem, da? ).”

Barna
“Multumim ca esti unicul barbat din viata noastra care ne confuzeaza mereu:). Multumim pentru ca ne-ai ajutat de atat de multe ori, ca petrecem din cand in cand cate o zi superba impreuna, la ceaiuri, cafele, prajituri. Multumim pentru ca esti atat de talentat, pentru ca ne spui mereu cum trebuie sa fie lucrurile intr-o lume normala, pentru ca ne inveti cum sa vorbim si sa-i ascultam pe cei mici si pentru ca razi cu pofta, inconfundabil. Te apreciem mult si te imbratisam tare. Matusile:)”.

A? Spunem că fapta asta bună e bu-nă de dat mai departe. Nici nu vă puteţi imagina ce frumoasă e ziua după ce aţi spus vorbe dulci celor mai dragi oameni de lângă sufletul vostru…
Doar atât mai vrem să mai zicem: IUHU!

“Dacă toată Oradea zicea “nu”, eu tot o luam de nevastă”, a spus Florin Piersic despre cea de-a doua soţie.

Cum ar fi putut să faca altfel, când în faţa lui era o femeie mai frumoasă decât Brigitte Bardot?

Un profil perfect, inocent, buze ţuguiate uşor-supărăcios, “à la française”, temperament independent şi privire turcoaz.

În vremuri în care familia tradiţională conta şi avea reguli stricte, când era inadmisibil ca soţia şi soţul să nu împartă acelaşi camin, Ana voia să fie pe picioarele ei. Nu a renunţat la cariera şi casa ei de la Cluj. I-a spus “da” lui Piersic, dar a rămas la 500 de km de soţul ei.

“Trăiam ca amanţii. Făceam naveta ca să ne vedem. Eu jucam la Teatrul Maghiar din Cluj. Acolo aveam casă, maşină la scară, tot. Eram respectată şi iubită. Nu puteam să las viaţa mea şi sa merg la Bucureşti. N-aveam încredere în Florin. Era un fustangiu şi nu voiam să depind de el cu nimic. Am preferat să rămân pe picioarele mele. Când am decis să divorţez, am făcut-o pentru că n-am vrut să-i mai înghit aventurile”.

Să-i zici bye-bye şi să-i închizi gura lui Piersic…Mai cool de atât nu se poate!

Rodica Ojog – Braşoveanu ne sfătuia să nu-l uităm. Să-l căutăm în garderobe vechi, prin târguri sau să-l reinventăm. Jaboul este marca eleganţei, a aristocraţiei flamboiante şi sigure pe ea.
Dar sincer, ne e un strop teamă de el.
Ne-o scoate el în evidenţă, dar trebuie să fim sigure că nu-l lăsăm pe el să ne domine.
Ce ştim sigur e că n-avem cum să-l purtăm bine fără să mergem cu spatele drept, cu bărbia sus şi privirea înainte. Jaboul are nevoie de înălţime, de spaţii ample şi de gâturi lungi.
Ne gândeam să-l punem simplu şi cuminte la o rochie în puncte largi de croşetat, cum am văzut într-o revistă de croitorie din anii ’70.

Sau ca să-i dăm jaboului ce-i al jaboului , să ne jucăm şi să dramatizăm. E prea mult dacă mergem pe varianta Myrna Loy în « The Thin Man » (1934) ? Cu haină cu guler înalt din vizon şi tocă mini-Napoleon?

Aaa. Dar ce spuneţi de alt “Myrna tribute”, cu haină military din mătase, cu dublură din catifea şi cămaşă cu jabou şi manşete transparente cu pliseuri?

Sau mai bine un LBD clasic şi un jabou miazănoapte…

Vedem noi. Decidem, facem fotografii şi postăm. Oricum l-am purta, îl vom aşeza fără complexe, îi vom zburli bine fronseurile şi o să-l scoatem în stradă. Îl vom stăpâni!
Şi vom simţi ce înseamnă să fii cu-adevărat boier, să fii calm, elegant şi să nu-ţi pese.
Ah, chiar avem chef de un jabou!