Nadia Gray
Este celebră în toată lumea pentru rolul din La Dolce Vita şi pentru că e mama vitregă a Lindei Gray din Dallas (Sue Ellen).
Nadia Gray Herescu s-a născut în Bucureşti, în 1923, i-a frânt inima lui Ionel Teodoreanu şi a emigrat în Italia cu fiul Marucăi Enescu, Bâzu Cantacuzino.

A făcut cariera la Hollywood şi a jucat alături de Peter Sellers, Frank Sinatra şi Audrey Hepburn.

Jack Gilford
A câştigat un Oscar pentru rol secundar în 1973, pentru filmul ”Save the Tiger”, în care joacă alături de Jack Lemmon, a avut nominalizări la Globul de aur şi la Tony şi a jucat în zeci de filme, seriale de TV, reclame. Şi e de origine română. Mama lui, Sofia, a fost o româncă emigrantă la New York, care-şi întreţinea familia făcând contrabandă cu alcool.

Rosemary Harris
E bunicuţa din Spider-Man.

Şi o mare actriţă. Este membră a “American Theatre Hall of Fame”, a fost nominalizată pentru Oscar, BAFTA, a câştigat Golden Globe, Emmy, “Obie”, Tony, “Drama Desk Awards”. Şi are sânge românesc. Bunica marii actriţe s-a născut într-o familie de boieri din Muntenia.

Edward G. Robinson
În perioada de aur a Hollywoodului, Edward G. Robinson era celebru în toată lumea pentru rolurile de gangster şi mafiot pe care le interpreta în filme celebre în epocă: “Little Cesar” sau “Key Largo”. A fost prieten şi partener de film cu Buster Keaton şi este pe lista “celor mai mari actori americani” făcută de Institutul de Film American. A cunoscut celebritatea peste Ocean dar s-a născut la…Bucureşti.

Edward G. Robinson (Emanuel Goldenberg) s-a născut în 1893 in familia unor comercianţi evrei din Dudeşti, Bucureşti şi în 1903 emigrează cu toată familia în America. Iar 20 de ani mai târziu devine stea de cinema.

Barbara Bach
A fost fata Bond în “The Spy Who Loved Me”, cea de-a zecea parte a celebrei serii poliţiste şi marea iubire şi muză a lui Ringo Star. Pentru ea, artistul Beatles a compus “She Loves You”.

Barbara Bach a fost model, actriţă, muză, cântăreaţă. Şi se laudă întotdeauna cu originile ei “exotice”. Bunica paternă era din România, iar cea maternă din Irlanda.

Dustin Hoffman
“Am sentimente puternice de evreu. Sunt un evreu român“, declara Dustin Hoffman într-un interviu. Aşa că şi marele actor din Rain Man, Absolventul, Tootsie sau Kramer contra Kramer are origini române.

Părinţii lui Hoffman au emigrat din România în Statele Unite, mai precis în California, cu puţin înainte de a se naşte actorul, în 1937. Tatăl, Harvey, a lucrat ca decorator de mobilă, iar mama lui, Liliana, a fost pianistă de jazz.

Harvey Keitel
E unul din cei mai mari actori de la Hollywood şi nimeni nu poate uita rolurile sale din Taxi Driver, Reservoir Dogs sau Pulp Fiction.

S-a născut în 1939 în familia unor emigranţi din Polonia şi România, mama sa, Miriam, fiind născută lângă Brăila.
În 2007 şi 2008, actorul participă la mai multe evenimente organizate în New York, pentru strângere de fonduri pentru familiile sărace din România. Când a fost întrebat de jurnaliştii de peste Ocean de ce vine la astfel de evenimente, actorul a răspuns docil: “Mama mi-a spus să vin”.

Fran Drescher
Dădaca e clar că e românca. A spus-o ea atunci când a venit în România şi a fost invitată în emisiunea lui Măruţă. “Mă simt bine în România, pentru că sunt româncă”.

Străbunica lui Fran Drescher a fost moldoveancă, a trăit la Focşani şi la sfârşitul secolului 19 a emigrat în Statele Unite.

Julianna Margulies
Actriţa cu premii Emmy pentru E.R şi Globuri de Aur pentru The Good Wife are şi ea origini româneşti. Bunicii din partea mamei sunt născuţi în România de unde au emigrat în Statele Unite.

Natalie Portman
Leon, Star Wars, V for Vendetta, Cold Mountain, Closer şi Oscar pentru Black Swan. E una din cele mai titrate actriţe de la Hollywood şi anul trecut, după ce a luat premiul Academiei de Film Americane a dezvăluit că are origini româneşti. Bunicii din partea tatălui, medicul Avner Hershlag, sunt din România, de la Rădăuţi.

Winona Ryder
Winona Ryder, actriţa-icon a anilor ’90 se numeşte în realitate Winona Laura Horowitz şi vine dintr-o familie cu o mamă (Cindy Horowitz) de origine română (născută Istas – din părinţi emigranţi români) şi un tată, Michael Horowitz, rus-evreu.

Matt Lauer
E unul din cei mai celebri prezentatori de televiziune din Statele Unite. În fiecare dimineaţă, America se trezeşte împreună cu el, la show-ul Today de pe NBC.

Într- o emisiune “Discover Our Roots”, Matt a descoperit ca străbunicul său se numea Israeli Lauer, era din nordul Moldovei, de la Săveni şi în 1898 a emigrat în America, cu doar 4 dolari în buzunar.

Jon Lovitz
Lovitz este celebru în toată lumea pentru show-ul cu multe premii Emmy, Saturday Night Live.
Şi biografii actorului susţin că provine dintr-o familie a unui medic de origine română care a emigrat în anii ’40 în Statele Unite.

Elsa Pataky
În 2011, Fast Five a înnebunit box office-ul american. Iar protagonista celui de-al cincilea episod din seria de filme The Fast and the Furious este de origine…română.

Mama actriţei, Cristina Pataky Medianu, este o româncă din Craiova şi a emigrat în Spania, unde l-a întâlnit pe soţul ei, José Francisco Lafuente.
Elsa Pataky vorbeşte fluent limba ambilor părinţi: şi spaniola, şi româna.

Sylvia Sydney
A fost una din cele mai glamuroase şi mai admirate actriţe din generaţia ei şi istoria filmului a clasat-o în zona de “frumuseţi dramatice ale Hollywoodului”.
Sylvia Sydney şi-a început cariera pe Broadway, la 16 ani, în 1927 şi şi-a încheiat-o 70 de ani mai târziu. A fost muza lui Hitchcock şi partenera unor monştri sacri ai Hollywoodului: Spencer Tracy, Gary Cooper, Clark Gable, Humphrey Bogart, Henry Fonda.

A fost considerată una din cele mai frumoase actriţe din cetatea filmului american şi ea spunea că moşteneşte şarmul de la mama ei, Rebecca, o croitoreasă evreică născută lângă Bacău, în România.
Tatăl Sylviei (Sofia, în certificatul de naştere) era de origine rusă şi părinţii ei au divorţat când starul hollywoodian avea 5 ani. Rebecca s-a recăsătorit cu un medic stomatolog, Sydney, care a înfiat-o şi pe Sylvia.

10 ani mai târziu, tânăra îşi începe cariera pe Broadway şi în cei 70 de ani care au urmat, a făcut 42 de filme şi zeci de serii de televiziune.
Sylvia Sydney, fiica Rebeccăi din Bacău, are steaua ei pe “Hollywood Walk of Fame”, 6245 Hollywood Boulevard.

John Randolph
A fost unul din monştrii sacri de pe Broadway, a jucat în premiera musical-ului “Sunetul muzicii”, a fost şeful poliţiei în “Serpico”, bunicul lui Tom Hanks în “You’ve Got Mail” şi tatăl lui Jack Nicholson în “Onoarea familiei Prizzi”.

A câştigat un premiu Emmy şi a fost o figură foarte cunoscută şi controversată la Hollywood. John Randolph e una din legendele cu vieţi incredibile de la Hollywood şi s-a născut din părinţi cu origini în România: familia Cohen, mama-pălărier, tatăl-agent de asigurări.

Johnny Weissmuller

Toata lumea ştie că Tarzan s-a născut în România, într-o familie de şvabi din Timişoara. La 7 luni emigrează împreună cu părinţii în Statele Unite şi aici tatăl îi schimbă numele din Johann în Johnny. La 9 ani, Johnny se îmbolnăveşte de poliomelită şi medicii îi recomandă să facă înot ca să se însănătoşească. În anii ’20, Johnny Weissmuller, americanul născut în România este unul din cei mai buni înotători ai lumii, câştingând la Olimpiadă 5 medalii de aur şi una de bronz. În 1932, devine celebru în toată lumea în rolul lui Tarzan şi strigătul omului-maimuţă interpretat de el este şi azi folosit în filme şi reclame.

A avut 5 soţii, 3 copii şi o viaţă lungă şi spectaculoasă.
Şi totul a început în 1904, la Timişoara.

Bela Lugosi
Ochii înroşiţi, tenul alb, colţii şi pelerina neagră. Faceţi cunoştinţă cu Dracula! Acum 90 de ani nu ştiam cum arată, dar Bela Lugosi, un actor din Lugoj celebru la Hollywood, a creat un personaj pe care azi încercăm să-l construim ca brand de ţară.

Vlad Ţepeş a fost român, Bela Lugosi, Dracula de la Hollywood, aceeaşi origine sănătoasă.
Bela Ferenc Dezso Blasko s-a născut în 1882 în famila unui bancher din Transilvania şi a fost un copil temperamental şi foarte independent care la 12 ani a renunţat la şcoală.
În 1911 Bela pleacă la Budapesta, unde joacă unele roluri în câteva filme ungureşti şi pe scena Teatrului Regal din Ungaria.
Între 1914 şi 1916 este locotenent în armata austro-ungară şi după război pleacă în Austria şi Germania.
În 1920 ajunge în Statele Unite, ca marinar pe un vas comercial şi după 7 ani de actorie în companii mici de teatru din New York, prinde rolul vieţii lui: Dracula pe Broadway.

Piesa are un succes enorm şi când Hollywoodul are nevoie de un Dracula pentru marile ecrane, prima opţiune…nu este Bela. Se pare că studiourile Universal îl voiau pe Lon Chaney în rolul monstrului din Carpaţi. Dar actorul moare înainte de începerea producţiei, iar Dracula este jucat de un actor din Transilvania, de la Lugoj: Bela Lugosi.
Dracula are steaua lui pe Walk of Fame: pe 6340 Hollywood Blvd.

Jean Negulesco
Singurul regizor român care a avut o nominalizare la Oscar este Jean din Craiova. Fiul unui negustor bogat din Craiova, Ion Negulescu pleacă la 20 de ani la Paris. Aici se împrieteneşte cu Brâncuşi, cu Modigliani şi Cocteau, îşi câştigă traiul zilnic spălând vase, ţinând companie doamnelor şi construind scenografii pentru piesele la modă în epocă.

2 ani mai târziu pleacă la New York, cu o iubită şi reuşeşte să ajungă la Hollywood unde lucrează ca scenograf, asistent de producţie, director de lumini şi până la urmă ca regizor.
În 1948, filmul “Johnny Belinda” are un succes extraordinar, interpreta principală, Jane Wyman primind premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. Urmează drama “Three Came Home” (“Trei se întorc acasă”, 1950) bazat pe un fapt real din timpul războiului, cu Claudette Colbert, comedia “How to Marry a Millionaire ” (Cum să te căsătorești cu un milionar) cu Marilyn Monroe, primul film pe ecran lat (Cinemascop).

Jean Negulesco intră în studiourile “20th Century-Fox”, unde continuă să lucreze până în anul 1970, când realizează ultimele sale filme, “Hello-Good-bye” și “The Invincible Six ” (“Cei șase invincibili”).
Jean din Craiova a cucerit Hollywoodul.
Va urma.

Lizica Codreanu s-a născut la Bucureşti, în familia avocatului Ion Sionescu Codreanu. Toată copilăria a petrecut-o cu ochii la sora mai mare, Irina, care era pictoriţă şi sculptoriţă. Era fascinată de lumea, speranţele, poveştile surorii ei artiste.

Lizica (centru) şi Irina Codreanu (stânga)

Când Irina pleacă la Paris, ca să studieze sculptura cu Bourdelle şi apoi cu Brâncuşi, Lizica, la vârsta adolescenţei, merge şi ea în “buricul Pământului”. La “franţuji” era revoluţia, acolo se năştea lumea culturala mondială şi se întâmplau cele mai incredibile şi mai creative idei.
Iar Lizica era balerină şi voia să schimbe lumea.
A studiat baletul clasic cu Mesdames Valadina şi Nijinska dar a simţit că mişcările clasice trebuie să fie baza unei alte construcţii de mişcare. Viziunea ei despre poveştile spuse de trup era avangardistă. Era influenţată de anturajul ei modernist, de discuţiile până noaptea tarziu cu Irina, Brâncuşi, Tzara, Sonia Delaunay, Man Ray şi înţelegea că şi baletul începea să ia un alt drum.

Lizica (fumând) şi Brâncuşi

Ore întregi, Lizica studia acrobaţie de circ cu Fratellini şi gimnastica cu George Herber, iar muzica care o inspira era compusă de cei mai tineri şi mai în vogă compozitori: Stravinsky, Honneger, Milhaud, Satie, Aurec sau Poulenc.
Lizica lucra cu Diaghilev, Larionov sau Ilyaz. Împreună cu o generaţie nebună şi înaintea vremurilor a schimbat cursul istoriei dansului creând avangarda mişcării scenice.
Pentru spectacolele ei, alegea întotdeauna cele mai neobişnuite şi mai surprinzătoare costume şi machiaje de scenă. Pentru ea, un spectacol de dans trebuia să fie o stare completă, unitară şi îşi ruga prietenii (Brâncuşi, Sonia) să îi construiască scenografie şi costume de scenă care să-i susţină viziunea.

În 1928, Lizica se căsătoreşte şi pleacă la Shanghai. Devine mamă si dupa revenirea în Paris, în 1936, divorţează.
2 ani mai târziu deschide primul centru de Hatha Yoga din Paris, despre care scriu revista Vogue şi Mircea Eliade, în Memoriile sale.
A renunţat la dans dar a lucrat ani de zile la un studiu “Înţelepciunea şi nebunia trupului”.
În 1995, la doi ani după moartea sa, Biblioteca Naţională Franceză a elogiat-o cu o colecţie de imagini şi postere de film cu Lizica, din anii ’20 şi ’30 în cadrul expoziţiei Le cinema aux rendez-vous des Arts.
Lizica Codreanu a fost o celebritate românească din Parisul interbelic, pe care noi, românii, am descoperit-o după 1989. A avut grijă de asta nepotul ei, dl. Dragoş Morărescu. Îi mulţumim!
Ţiganca lui Brâncuşi, dansatoarea noastră…
Mai cool de atât nu se poate!

Muierile Meyer

Agnes Meyer, prima femeie-reporter angajată la New York Sun, era soţia redactorului- şef de la The Washington Post şi a intrat în anturajul lui Brâncuşi prin intermediul fotografului oficial al publicaţiei americane. Relaţia dintre ei s-a materializat artistic în lucrarea “La Reine Pas Dédaigneuse” şi sunt unele surse care speculează şi o legătură pasională între Brâncuşi şi muza lui de peste Ocean.

Agnes l-a protejat şi l-a promovat mereu pe prietenul ei artist, aducând la el în atelier unele din cele mai importante colecţionare ale vremii. Într-o scrisoare din 1926 îşi anunţa amicul: “ Va veni cu mine şi Miss Beckett, pe care cred că ţi-o aminteşti. Este o prietenă bună a lui Steichen şi a doamnei Picabia. Aduc cu mine şi o sticlă de şampanie. Te rog să nu lucrezi înainte de venirea noastră. Vreau să te ajut cu toate şi de-abia aştept să facem împreună grătarul.”

Agnes avea 3 fiice: Florence, Elizabeth şi Kate. Toate l-au adorat pe maestru, dar Florence, care a venit la Paris în 1929 ca să-şi continue cariera de balerină profesionistă, a trăit o poveste de dragoste incredibilă cu Brâncuşi, care a durat (prelungită de corespondenţă dintre cei doi) pâna în 1947.

„M-am gândit şi mă gândesc mult la tine, tot timpul… Te îmbraţişez mult, mult, mult, mult, mult… Am găsit cercelul tău printre pietrele mele şi mă bucur că e în siguranţă. M-am gândit şi mă gândesc mult la tine, tot timpul… Te îmbrăţişez din adâncul inimii şi te aştept cu cea mai mare dragoste“, îi scriaBrâncuşi lui Florence in 1938.

Cella Delavrancea
Brâncuşi a cunoscut-o pe marea pianistă, Cella Dellavrancea, fiica lui Barbu Delavrancea în 1922, tot în atelierul lui. Tânăra era la Paris la un concert şi a ajuns în curtea lui Neica Costache printr-un prieten miliardar grec, un mare colecţionar de artă. Cumpărase Prinţesa X şi a vrut să-i facă cunoştinta Cellei cu românul care gândise acea minune.

Iata cum îşi aminteşte pianista întâlnirea cu maestrul:
“Ne aştepta. El ne-a deschis uşa. Doi ochi mici, albaştri, mi-au sfredelit privirea din umbra orbitelor adînci. Şiretenie, bănuială, şi o sclipire de ostilitate jucau în ei. M-a întâmpinat cu un glas cântărit:
- Vra să zică, eşti fata lui Barbu Delavrancea… mda… şi cânţi la pian frumos… dar nu de ale noastre.
- Acelea nu sunt pentru pian, dar ştiu toate jocurile noastre ţărăneşti, şi, când le joc, nu mă întrece nimeni.”
Au urmat un flirt elegant şi apoi o poveste de dragoste scurtă dar pasională, pe care au bănuit-o unii dintre apropiaţii lui Brâncuşi şi ai tinerei pianiste.

Nancy Cunard
Nancy Cunard a fost una din cele mai rebele şi mai avangardiste personalităţi feminine din perioada interbelică. Britanica s-a născut într-o familie de milionari din Londra dar toata viaţa ei a negat valorile în care a crescut. A fost o activistă feministă, politică şi a luptat împotriva fascismului şi rasismului.

Prietenul, aghiotantul şi amantul ei perpetuu a fost un pianist de culoare şi toată lumea o admira pentru curajul de a se afişa cu el la toate petrecerile şi evenimentele mondene ale vremii.

Nancy a fost muza multor scritori şi artişti celebri în epocă, fiind foarte apropiată de Lewis Wyndham, Aldous Huxley,Tristan Tzara, Ezra Pound, Ernest Hemingway, Man Ray şi în 1923 a intrat şi în viaţa lui Brâncuşi.
“Era Ajunul Craciunului şi l-am aşezat în capul unei mese înguste de 12 persoane la etaj, la Rotonde”, povesteşte Nancy despre prima ei întâlnire cu artistul român.
Brâncuşi i-a dedicat două lucrări: „Jeune Fille Sophistiquée” şi „Negresa blondă”.
Nancy Cunnard a murit la vârsta de 69 de ani, cântărind doar 26 de kilograme, în Cochin Hôpital, Paris. Şi cei apropiaţi spun că nu a uitat niciodată povestea pasională pe care a trăit-o cu Brâncuşi.

Vera Moore

În 1930, curatorul Jim Ede îl invita pe Brâncuşi la un concert al unei pianiste celebre în epoca, Vera Moore, o neo-zeelandeză evreică, născută într-o familie cu 7 fraţi, toţi muzicieni. Cei doi se întâlnesc după concert şi încep o poveste de dragoste care a durat 4 ani. În cele 40 de scrisori pe care cercetătorii le-au descoperit în arhiva artistului, e descrisă o poveste plină de pasiune din partea lui Brâncuşi. În 1934, din relaţia celor doi se naşte John, unicul copil al sculptorului. Brâncuşi nu-şi recunoaşte nicioadată fiul . John Constantin Brâncuşi Moore, care a devenit fotograf profesionist la Crazy Horse în Paris, povesteşte că şi-a văzut tatăl o singură dată, la el la atelier şi că- şi aminteşte că nu şi-au vorbit absolut deloc.

Peggyţa
În 1922 Peggy Guggenheim, moştenitoarea unei averi fabuloase după ce tatăl ei, un negustor evreu bogat a dispărut odată cu scufundarea Titanicului, vine să cucerească Parisul. Are 20 de ani şi e în căutare “de aventuri sexuale şi artistice”. Cu un cap de om de afaceri şi o rentă anuală foarte consistenta, Peggy decide să facă investiţii în arta modernistă, care se vindea la preţuri foarte bune în epocă.

La sfârşitul anilor 30 intră şi în atelierul lui Brâncuşi şi vrea să cumpere o versiune a “Păsării în văzduh”. Brâncuşi cere 4000 de dolari pe lucrare, Peggy nu vrea să cumpere la preţul ăsta şi decide să obţină o reducere seducându-l pe artist.
Astfel, Brâncuşi devine unul din “sutele de amanţi” care au trecut prin budoarul lui Peggy şi se naşte o relaţie pasională-amicală între artist şi extravaganta americancă. Brâncuşi o alintă Peggyţă, iar Peggyţa îi spune când “ţăran viclean”, când “zeu adevărat”.
În una din biografiile ei, îşi aminteşte cu duioşie:
“Brâncuşi obişnuia să se îmbrace frumos şi să mă scoată în oraş, atunci când nu-mi gătea. Avea un complex al persecuţiei şi întotdeauna era obsedat că oamenii îl spionează. Mă iubea foarte mult…”

Relaţia dintre Brâncuşi şi Peggyţă a durat până în 1940, când Guggenheim s-a întors în America din cauza războiului. Înainte de plecare, la mai bine de 1 an de la startul negocierii, Peggy se decide să dea 4000 de dolari pe “Pasărea în văzduh” (dar după ce schimbase suma în franci francezi, ca să câştige cam 400 de dolari) şi descrie ultima întâlnire dintre ea şi Brâncuşi:
„El mi-a adus Pasărea la maşină , cu lacrimile curgându-i pe obraji. Nu ştiu dacă plângea pentru că nu voia să se despartă de sculptura lui sau pentru că nu mă va mai vedea niciodată”.

Arethia
La începutul anilor ‘30, Liga Femeilor din Gorj, condusă de soţia primului- ministru al României, Gheorghe Tătărescu, îl aduce în Romania pe Brâncuşi şi-l angajează pentru construirea unui monument închinat eroilor.

Arethia Tătărăscu (centru) şi Brâncuşi

Datorită Arethiei Tătărescu, la Târgu Jiu, în 1937, au fost inaugurate cele 3 capodopere semnate de Brâncuşi: : Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana fără sfârşit. Brâncuşi a admirat-o teribil pe “marea doamnă a Gorjului” şi sunt unele speculaţii care spun ca între cei doi a fost un pic mai mult decât o relaţie amicală. De iubit, nu ştim dacă doamna Arethia l-a iubit dar de admirat…

Lizica şi Irina Codreanu
În 1920, în atelierul lui Brâncuşi intra elegantă şi graţioasă, Lizica Codreanu. Este sora Irinei Codreanu, sculptoriţa- elevă a maestrului şi este balerină în compania Diaghilev’s Ballets Russes. Rafinată şi extravagantă, Lizica i se lipeşte de suflet lui Brâncuşi şi informaţiile despre relaţia celor doi înclină mai degrabă spre o afecţiune paternă din partea Neicii Costache.

Sculptură semnată Irina Codreanu

Dar sunt unii pasionaţi de biografia sculptorului care susţin că Lizica era îndrăgostită, la fel ca sora ei, de Brâncuşi.
Dacă Irina i-a fost elevă maestrului, Lizica i-a fost muză. În 1922, Brâncuşi construieşte o serie de 3 costume de scenă pentru “Gymnopedies”, baletul lui Eric Satie.

In 1926, Irana Frachon îi trimite o carte poştală maestrului, tocmai din Teheran, la 14 ani de când îi pozase pentru Baronesa R.F. În mesaj îl salută cu multă duioşie pe Brâncuşi şi întreabă cu grijă şi simpatie despre surorile Codreanu. Ca şi cum cele 2 surori ar fi fost unele din cele mai importante persoane din viaţa maestrului.

Berenice Abbott
În 1921, Berenice Abbott, o americancă artistă care era prietenă cu Man Ray şi Marcel Duchamp trece Oceanul şi decide să trăiască la Paris. După ce lucreaza câteva luni în atelierul lui Bourdelle, Man Ray, prietenul (şi iubitul ei) o aduce în atelierul lui Brâncuşi, care-i devine profesor.
Între cei doi se leagă o relaţie ambiguă, unii cunoscuţi ai lui Berenice din acea perioadă bănuind o poveste pasională între cei 2.

După ucenicia din atelierul lui Brâncuşi, Berenice a renunţat la sculptură şi a început să studieze fotografia de la Man Ray. În anii 30, Berenice Abbott a devenit una din cele mai cunoscute şi mai titrate fotografe ale New York-ului.

Sonia

În ultimii ani de viaţă ai  maestrului, cea mai apropiată persoană a lui Brâncuşi a fost tot o femeie. Era pictoriţă şi se numea Sonia Terk-Delaunay. Ea l-a convins pe artist să-şi facă un testament prin care să clarifice cine va trebui să aibă grijă de operele sale de artă şi de atelier. Din jurnalele şi caietele ei de notiţe, urmaşii artistului dornici să afle mai multe despre omul Brâncuşi au reuşit sa ţeasă unele din poveştile minunate, pline de vână şi savoare dintre Brancuşi şi femeile sale…Mai puţin pe cea dintre Neica Costache şi Maria…

Maria Tănase

Întâlnirea dintre Maria Tănase şi Brâncuşi s-a intâmplat în anii ’30, la Paris. Aici s-au îndrăgostit nebuneşte unul de celălalt şi a urmat o poveste cu năbădăi, certuri, gelozii şi bocete.

În 1961, la Târgu Jiu, după un chef cu 16 sticle de vin şi mulţi lăutari care au cântat toată noaptea, Maria Tănase a povestit prietenilor de pahar toată istoria iubirii ei cu Neica Costache.

În anii ‘30, Dimitrie Gusti a organizat o expoziţie de artă populară la Paris.

“Gusti auzise de neica Costică şi ne-am dus să-i facem o vizită. Şi el ne-a oferit o masă”, povestea Tănase.

„Privighetoarea cântecului Românesc”, cum a numit-o Sfântul din Montparnasse, nesătula de cântec şi de dragoste nebună, a profitat de generozitatea gazdei şi de tot ce-i putea oferi virilul ei oltean.

S-au pupat, după care n-a mai cântat la restaurantul unde-o adusese Dimitrie Gusti să ţină recital. Nu s-a mai desprins de neica Costache preţ de două zile şi două nopţi. Nopţi de cântec şi nopţi de dragoste.

Gusti s-a făcut foc şi pară, i-a dat paşaportul Mariei şi n-a mai vrut să vorbească cu ea.

Dar Mariei nu i-a păsat. Era înnebunită după Brâncuşi. A urmat o relaţie cu întreruperi, vreme de 2 ani.

“Când te ascult cum le zici, Mărie, aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru câte o Pasăre Măiastră!”, îi spunea  maestrul iubitei lui.

În primăvara lui 1939 cei doi au fost împreună la New York, la o mare expoziţie internaţională la World Fair. Maria Tănase a avut atunci un succes incredibil, mai ales după ce i-a cântat preşedintelui SUA, Franklin Roosvelt. In epocă se povestea cu umor despre piesa interpretată de Maria Tănase în faţa gazdei sale puternice: „Ţine, Leano, curu’ zvelt!” (sau „Ţine, Leano, cu Roosvelt!”)

În acelaşi an, Maria îl părăseşte pe Brâncuşi, care gelos şi ranit îşi ironiza fosta iubită cu orice prilej: «Nu-i o cântăreaţă, bă, ci o bocitoare!», spunea neica Costache cunoscuţilor.

«Locul ei predestinat se află la înmormântări, iar nu la ospeţe. Să încerce să cânte la Opera cea Mare din Paris sau la Opera din Bucureşti».

Gelozia, bate-o vina…
Căci pân’ la urma şi Brancuşi a fost om şi a suferit ca un bărbat rănit de prea multă dragoste şi părăsit de iubita mai tânără cu 37 de ani.

Se spune că marii maeştri au destine care nu trebuie privite ca cele de oameni normali, cu trai de rând. Dar ăsta-i tot şarmul şi bucuria poveştilor de viaţă superbe ale celor mai iubiţi şi aleşi dintre pamânteni. Care au creat magistral şi au trăit din plin, fără limite.

Mai cool decât neica Costache nu se poate !

Dar doamna din decorul dominat de o cuvertură grea, aruncată peste o somieră veche, care stă aplecată asupra gherghefului nu e Mia.
Suntem sigure că ascunde sub broderie un yubinuki superb, pentru că întotdeauna a căutat insolitul. A vrut să iasă in evidenţă şi să-şi facă un nume mare al ei, dincolo de destinul surorii mai mari, deja celebră în România mare.
Doamna în rochie cu imprimeuri geometrice, cu ochelari fumurii-pisică  e sora mai mică a Miei, Jana, prezenţa cea mai elegantă de la televizor din perioada comunismului. E Ioana Radu.
Erau vremuri în care revistele de modă erau doar câteva şi singurele surse de inspiraţie pentru românce rămâneau filmele şi divele acelor vremuri.
Când Ioana Radu apărea pe micul ecran sau în orice sală de spectacol plină cu iubitori de romanţe, era întotdeauna un regal fashion. Stătea în poze fixe, superelegante, ca pe un podium de modă şi purta mereu rochii spectaculoase, sacouri clasice Chanel sau costume deux -pieces „sur mesure” făcute la cele mai bune couturiere din Bucureşti. Şi niciodată nu îi lipseau bijuteriile incredibile: broşe uriaşe, clipsuri supradimensionate, inele arhitecturale.

Ioana Radu a fost a doua femeie motociclistă din România. A adorat viteza şi nu s-a temut să conducă bărbăteşte, în vremuri în care doar rebelele se urcau la volan.
«Dacă nu era cântatul, aş fi fost sigur şofer, că tare mi-au plăcut maşinile astea cu roţi ucigătoare»”.

Jana s-a căsătorit cu toţi bărbaţii pe care i-a iubit şi împreună au ţesut o viaţă spectaculoasă. A Eugeniei Jana Braia, cunoscută în România largă, ca eleganta Ioana Radu.
“Dă-mi, dragă, nişte foi albe să-mi brodez viaţa. O vrei şi pe aia sentimentală? Aaa. Păi, aici să ştii că am ce scrie! Doar am fost căsătorită de cinci ori cu acte în regulă! De două ori m-am căsătorit cu acelaşi bărbat. Nu mi-a plăcut niciodată dragostea fără acte».
Mai cool de atât, nu sepoate!