Grigore Moisil s-a nascut la Tulcea, pe 10 ianuarie 1906.
Este considerat intemeietorul informaticii in Romania, fiind cel care a promovat si sustinut construirea primelor calculatoare romanesti.  In 1996,  a primit Computer Pioneer Award al societății IEEE.
A fost membru al Academiei Romane, al Academiei din Bologna și al Institutului International de Filozofie.
In 1946, a fost numit  ambasador al Romaniei la Ankara. A fost laureat al Premiului de Stat al Republicii Populare Romane si in 1964, a fost numit, prin decret al Consiliului de Stat,  ”Om de stiinta emerit”.

Mai cool decat Grigri, marele Grigore Moisil, nu se poate!

Un matematician talentat, format la umbra roditoare a altor trei mari personalitati din domeniu, mentorii sai – Octav Onicescu, Dan Barbilian (Ion Barbu) si Grigore Moisil -, Mihai Botez a fost o somitate a matematicii si futurologiei, recunoscuta nu doar in Romania, dar si in lumea larga. Parcursul sau este unul exceptional, chiar in conditiile unui stat comunist, cum era tara noastra.
Nascut in Bucuresti la 18 noiembrie 1940, urmeaza cursurile liceului „Sf. Sava” si apoi termina cursurile Facultatii de Matematica a Universitatii din Bucuresti. La 26 obtine doctoratul la Institutul de Matematica al Academiei. Valoarea sa este deasupra vremurilor si are o ascensiune rapida in mediul cercetarii. La 30 de ani devine directorul Laboratorului de Cercetari Prospective, primul de acest gen din Europa de Est, conferentiar la CEPECA si directorul Centrului International pentru Studierea Viitorului, din Bucuresti. A publicat mult in domeniul sau, dar s-a lansat si in studii de sociologie. In 1976, Mihai Botez primeste premiul Woodrow Wilson al Institutului Smithsonian din Statele Unite.
Relatia lui cu Partidul Comunist este una dramatica, cu treceri de la devotament sincer la contestare frontala. In 1970 decide sa se inscrie in partid. Motivatia sa nu e una legata de promovare profesionala sau ascensiune sociala. Crede insa ca poate fi de folos tarii, prin cunostintele si abilitatile sale.

„La primirea mea in randurile P.C.R., imi amintesc ca mi-am argumentat cererea in felul urmator: doream sa contribui mai activ la construirea socialismului pe pamantul romanesc si eram convins ca apartenenta mea la detasamentul inaintat al poporului nostru era de natura sa imi sporeasca posibilitatile de a-mi pune intreaga mea capacitate in slujba idealului propasirii patriei” (ACNSAS, Fond Documentar, dosar nr. 118/25, f.108).
Insa in 1984 Botez se retrage din partid, deziluzionat de politica unui lider care ducea tara intr-o directie gresita, atat economic, cat si social si cultural. Contestarea era sub semnul indoielii si al perfectibilitatii partidului si practicilor sale si a inceput mai devreme, in 1977, cand Botez spera ca mai multi oameni se vor opune fatis puterii si ca acest lucru va duce la schimbari dezirabile si benefice. Vroia nu sa darame, ci sa dialogheze, sa optimizeze. In timp,  se simte izolat si intristat de incapacitatea altor intelectuali de a-si asuma un rol activ in societatea romaneasca; acestia nu erau, in acceptiunea sa, constienti de responsabilitatea lor fata de tara. E adevarat insa ca regimul comunist romanesc nu a lasat loc formarii unei dizidente similare cu cele din Polonia, Cehoslovacia sau Uniunea Sovietica.
In 1978, alaturi de sotia sa, arhitecta Mariana Celac, sustine initiativa lui Vlad Georgescu, privind programul unei miscari pentru sprijinirea democratiei. Au fost singurii semnatari ai acestui program. Botez incercat, fara izbanda, sa puna in practica ideea unei universitati volante, dupa modelul polonez.

În 1979, Mihai Botez scrie un memoriu, care este citit la Radio Europa Liberă. In documentul, realizat pe modelul memoriului intelectualilor adresat maresalului Antonescu in 1944, vorbea despre criza societatii romanesti si consecintele dezastruoase pe termen lung, dar si o chemare a celorlati oameni care gandeau la fel sa ia atitudine in spatiul public.
Botez nu se lasa, desi actiunile sale contestatare esueaza, astfel ca dezvolta un nou concept – disidenta solitara –pe care a incercat sa-l teoretizeze prin toate mijloacele, in special la Europa Libera. Botez credea ca formarea unui nucleu incipient de societate civila in Romania este posibil doar prin disidenta solitara. „Critica responsabila a regimului trebuie sa se faca din interior si neaparat pastrata in limitele legii”. Cu cat vor exista mai multi intelectuali recunoscuti ca valoare care sa practice dizidenta solitara, cu atat, e convins Botez, ca regimul are sanse sa dea inapoi in masurile sale economice, sociale si culturale. Nu isi propune sa darame sistemul, ci lupta pentru drepturile civile firesti asumate oficial e catre statul roman in constitutia tarii.
Devenit disident politic, Mihai Botez e destituit din toate functiile. Casa din Al. Donici nr. 31 este pazita ziua si noaptea de agentii Securitatii care, din cand in cand, intra peste el si-l bat cu bestialitate. Este destituit din functiile sale si angajat ca analist programator in cadrul Universitatii din Bucuresti in perioada 1978-1981 si apoi matematician la Sectia de Studiul Sistemelor pana 1987. Lucrarile sale nu mai sunt publicate. Pentru ca, in ce le din urma, sa fie trimis in exil intern, ca director al Centrului de calcul de la Tulcea.
“Locuia la un hotel din oras, intr-o odaie care se afla intr-o legatura stranie cu cea de alaturi. In momentul in care aprindea lumina in camera lui, lumina se aprindea automat si in cealalta. S-ar putea ca numarul ciudateniilor sa fi fost mai mare. Lucrurile vor continua astfel aproape o jumatate de an.” (Constantin Eretescu) 
Pana in 1985 aduna 34 de refuzuri de a-i acorda viza pentru a participa la diverse conferinte sau cursuri. In 1985, surprinzator, primeste viza sa plece la un congres desfasurat la Madrid. Vroiau sa scape de el. Insa Botez se intoarce pentru ca e convins ca locul sau e in Romania, unde vrea sa traiasca demn si liber sa conteste puterea, conform propriilor sale convingeri.
„N-am sa incetez niciodata sa repet ca ceea ce am vrut sa demonstrez – cu sacrificiul unor ani buni din viata mea – ca se poate trai în Romania de astazi si fara sa te tarai in genunchi. Dacaă lupt pentru ceva, lupt pentru respectarea drepturilor mele de om si cetatean care nu aplauda puterea”.
Botez scrie pe perioada disidentei sale analize temeinice si fundamentate stiintific ale lumii comuniste si caracteristicilor acesteia.
In 1987 pleaca cu o bursa in Statele Unite, oferita de Centrul Woodrow Wilson. Regimul comunist din Romania ii insceneaza un proces de inalta tradare, ca sa fie sigur ca ramane in America. In 1989 obtine statutul de azilant politic. Urmeaza colaborari cu cele mai bune universitati americane (Bloomington-Indiana, Santa Barbara) si isi infiinteaza o firma de consultanta economica.

Dupa ‚90, numele lui este vehiculat in legatura cu functia de prim-ministru. Daca s-ar fi intamplat, poate ca Romania ar fi avut alt parcurs istoric postdecembrist. Cine stie… In 1993 este numit reprezentant permanent al Romaniei pe langa Natiunile Unite, la New York, si un an mai tarziu, ambasador al Romaniei la Washington. In 1995 moare, la nici 55 de ani, la Spitalul Elias, avand drept diagnostic pus de doctori „rupere de varice esofagian cu hemoragie interna ireversibila, pe fond de ciroza hepatica“.
Constatin Eretescu evoca o intalnire cu Mihai Botez in care acesta ii impartaseste banuielile legate iradierea sa de catre comunisti:
“Aveam sa-l reintilnesc in vara anului 1989, in California. Locuia atunci la Santa Barbara, dar a venit la Stanford, unde ma aflam cu S. pentru putine zile. Viata pe malul Pacificului il relaxase. Era mai putin neguros. La o cina cu pescarie ne-a facut marturisirea ca, dupa toate probabilitatile, fusese iradiat. Suferea de ficat si se afla pe o lista de asteptare in vederea transplantului. Punea incidentul pe seama camerei de hotel de la Tulcea. Nu se gindise atunci la acest lucru. De altfel, in momentul acela nu se stia nimic despre tehnicile de iradiere care fusesera perfectate la Bucuresti. Era de parere ca obiectivul putea fi atins cu o instalatie fixata la peretele incaperii alaturate, acolo unde se afla patul lui. Ea trebuie sa-i fi subminat ficatul. Nu vedea nici o alta explicatie. Spunea acest lucru pentru a se scuza ca nu va bea decit un singur pahar de vin. Ma ruga sa nu public acest comentariu in ziarul pe care-l editam. N-am facut-o, cu toate ca m-am intrebat atunci daca informatia nu-mi fusese furnizata anume pentru a fi difuzata.”
Intr-un interviu acordat in cadrul emisiunii “Actualitatea romaneasca” de miercuri, 13 noiembrie 1985, postul de radio “Europa Libera”, Mihai Botez spune un lucru valabil si azi: “Ideea fundamentala era sa incercam sa gasim caile prin care intelectualii pot sa fie autonomizati, sa devină independenti de tutela regimurilor, asa incat frontierele ideologice si politice sa nu devina si frontiere pentru ideile noastre.”
Noi credem ca mai cool decat domnul Mihai Botez nu se poate!
Sursa informatie, aici si aici.