Dacă vrei să te îmbraci ca miss Nadia:
 
etola din vizon
lenjerie fina “Kiki de Montparnasse”
ciorapi retro “Lauren”

Meet Nadia Gray.

Uitaţi-vă bine la ea. La imaginea care a făcut istorie la Cinecitta, după ce actriţa s-a dezbrăcat în “La Dolce Vita”. A aruncat vizonul, perlele, sutienul, rochia, pantofii, ciorapii, a pus iar vizonul, a dat jos şi furoul din dantelă, dar Marcello i-a luat vizonul…

Nadia din filmul lui Fellini e Nadia Kujnir-Herescu. S-a născut la Bucureşti, în 1923 într-o familie româno-rusă.

La 15 ani debutează pe scena de la Majestic.

La toate spectacolele ei venea mereu un scriitor de succes, un tip înalt, frumos şi foarte sensibil: Ionel Teodoreanu.

„Era în timpul războiului, când pe scena teatrului din pasajul Majestic apărea un exemplar de lux al frumuseţii feminine. Vederea ei, ca o lovitură de trăsnet pentru vestitul curtezan, a fost fatală. Din clipa când a văzut-o, el n-a mai avut linişte şi somn, pentru că toate încercările de a se apropia de femeia devenită a visurilor şi a destinului, cum zicea, i-au fost zădărnicite. Mesajele trimise prin scrisori, versuri şi buchete de flori au rămas fără efect şi total ignorate. Îndrăgostitul se plângea acum cu amărăciune prietenilor şi prietenelor, fără cea mai mica jenă.
De la această nereuşită, care l-a costat mult, Ionel Teodoreanu a început să fie văzut în faţa paharului, el, care se delimita totdeauna de aura bahică a bunului sau frate Păstorel, şi la masă nu bea decât rar o sută de grame de vin îndoit cu apă”.

Dl. Teodoreanu a dat in patima băuturii, dar Nadia n-avea ce-i face. Ea avea ochi pentru altcineva…Pentru pilotul “Bâzu” Cantantacuzino, fiul Mărucăi Enescu un tip flamboiant,  înnebunit după viteză, tenis, hockey, petreceri şi lumea bună a Bucureştilor.

Familia Nadiei, Herescu era descendentă a vechei aristocraţii basarabene care a dat culturii romane şi un mare cronicar: episcopul Dosoftei Herescu. Dar familia mare şi mândra a Cantacuzinilor nu a fost de acord ca Bâzu să-şi ia ca a treia nevastă o fiică a unui neam de boier mai mic şi mai puţin important.

Lui Bâzu însă, nu i-a păsat. Şi-a înfruntat rudele şi s-a căsătorit cu iubita lui mai tânără cu 18 ani.

Imediat după război, Bâzu a devenit pilotul Anei Pauker şi a ajutat mulţi membri ai elitei financiare şi culturale româneşti să emigreze. În 1946 decide să-şi trimită tânăra soţie în Italia, la Milano şi un an mai târziu părăseşte şi el România.

Cei doi soţi se stabilesc în Franţa, iar Nadia debutează ca actriţă de film cu “L’inconnu d’un soir” şi “Monseigneur”.

În 1960, toată lumea aude de Nadia, după una din cele mai senzuale,mai rafinate şi mai aplaudate scene de striptease din istoria cinematografiei.

Nadia şi Bâzu divorţează, Bâzu moare în exil,la Madrid, iar Nadia îşi continuă drumul spre Holywood. Se recăsătoreşte cu un britanic, Gray, tatăl actriţei din Dallas, Linda Gray.

În anii ’60, familia Gray pleacă în California, iar românca plină de poveşti spectaculoase nu trece neobservată la Hollywood.

În 1961 apare în Mr. Topaze” cu Peter Sellers, în 1962 joacă în “Candide” cu Jean-Pierre Cassel, în 1967 în “The Naked Runner” cu Frank Sinatra şi în “Two for the Road” cu Audrey Hepburn.

În 1967, Nadia renunţă la film, chiar în vârful carierei.Pentru dragoste…Decide să divorţeze de Gray şi să devină soţia unui avocat new-yorkez şi se mută împreună cu el în Manhattan. Aici devine gazdă într-unul din cele mai exclusiviste cluburi din New York, dă party-uri spectaculoase şi mai apare în show-uri de TV sau de radio.

Nadia a murit în 1994, la 70 ani şi New York Times-ul i-a scris epitaful.

Mai cool de atât, nu se poate!

Daca vrei sa te imbraci ca eleganta doamna Agatha:

rochie Anna Sui
sal spaniol brodat
Se spune despre doamna Agatha Bacovia ca a fost cea mai devotata nevasta din literele romane. S-a casatorit cu poetul simbolist dupa o idila de 12 ani si a devenit cea mai infocata sustinatoare, cea care-i dadea putere, incredere, infirmiera si agenta acestuia. S-a luptat cu o lume intreaga pentru ca talentul sotului ei sa fie recunoscut si Mihail Petroveanu spune ca “omul Bacovia a dainuit in mare masura gratie sotiei sale, devotiunii ei absolute, deseori afirmata chiar in ciuda beneficiarului”.
Talentul celor din umbra. Cool.

Iubirile şi muzele maestrului
Legenda spune că Maestrul link aici http://www.brancusi.com/ a plecat pe jos, în căutarea liniştii şi că n-a găsit-o pentru că nu era pentru el. Dar drumul a fost incredibil, epopeic şi plin de har.
Că a fost un artist impecabil, revoluţionar, genial, o ştie toată lumea. Dar câţi se uită la fotografia de mai jos şi se gândesc că Brancuşi a fost un bărbat răvăşitor?

Om fi noi muieri nebunatice şi mereu în căutare de frivol, dar adevărul loveşte de dincolo de fotografii.

Privirea lui Brâncuşi răscoleşte. Ne-am uitat la el un ceas întreg şi nu ne-am putut desprinde. Cu aşa o căutătură, asemenea atitudine şi chip, n-avea cum să nu iubească mult Maestrul. Şi să nu povestească despre el, toate iubitele lui.

Spălătoreasa Ioana
Despre primele iubiri ale lui Brancusi, de la Hobiţa sau din perioada studenţiei, nu ştie nimeni mare lucru. Trebuie să fi fost fete oacheşe, deştepte şi futeşe.
Singura despre care au povestit unii şi altii a fost Ioana. O spălătoareasă din Craiova, pe care Brâncuşi a cerut-o în căsătorie când avea numai 18 ani. Cine ştie ce s-ar fi întâmplat cu Neica Costache dacă Ioana ar fi spus da?
Margit Pogany
Prima iubire celebră din viaţa lui Brâncuşi a fost Margit Pogany.
În 1913 Brâncuşi expune în Statele Unite lucrarea Domnişoara Pogany. Sculptura are un succes fabulos. Ochii enormi, celeşti şi capul ovoid au stârnit controverse, chiar şi ironii, însă sensibilitatea lucrării a învins.
Iar povestea sculptată a domnişoarei cu mâinile împreunate şi chipul fin ascunde o dragoste care a durat 26 de ani.
Brâncuşi a cunoscut-o pe pictoriţa unguroaică în 1909, când tânăra i-a devenit model. Maestrul o alinta pe fiica doctorului parizian Pogany, „ibovnica nemuritoare”.

Margit Pogany

„Am pozat pentru el de mai multe ori. De fiecare dată, începea şi termina un nou bust. Fiecare era frumos, minunat de real. Eu îl rugam să-l păstreze ca variantă finală, dar el izbucnea mereu în râs şi arunca bustul înapoi, în lada cu lut din colţul atelierului – spre marea mea dezamăgire“.
Nu există certitudini. Dar sunt destui cei care povestesc că tânăra Margit s-a iubit nebuneşte cu Brâncuşi, că după război, unguroaica a emigrat în Australia unde timp de 30 de ani a ţinut o corespondenţă superbă cu maestrul. Iar ceea ce fusese o pasiune de tinereţe a devenit o prietenie epistolară sinceră.
Pe 19 ianuarie 1919 Margit Pogany îi scrie lui Brâncuşi din Lausanne: “Tot timpul mă gândesc la tine şi la tandreţea cu care ai avut grijă de mine. Mi-ar fi plăcut să-ţi dau la fel de multă bucurie câtă mi-ai dăruit tu mie”.
În 1914, când Brâncuşi a călătorit până în România, s-a oprit mai întâi în Bucureşti, să-şi viziteze iubita. Din păcate, Pogany nu mai era în oraş şi într-una din scrisori îi împărtaşeşte dezamăgirea: “Este atât de dureros că nu am reuşit să ne revedem!”.

Eileen Lane

Maestrul şi Eileen Lane

În anii ’20, în atelierul lui Brâncuşi intră o irlandezo- americană superbă, nefericită în dragoste (tocmai rupsese logodna cu iubitul ei) şi mai tânără cu 20 de ani decât artistul.
Cei doi încep o idilă, dar tânăra americană se teme de gura lumii pentru că simţea că e o relaţie nepotrivită cu mult mai coptul ei maestru.
Brâncuşi, un om liber şi fără prejudecăţi îşi invită muza şi iubita în ţara lui: „De ce nu vii cu mine în România? Asta îţi va schimba ideile. Nu trebuie să-ţi faci probleme de ce vor zice oamenii, te voi prezenta drept fiica mea”.
Vacanţa celor 2 în România a durat între 11 septembrie şi 7 octombrie 1922, timp în care au vizitat Sinaia, Peştişani şi la întoarcerea spre Paris au mai rămas câteva zile la Roma şi Marsilia.

Cunoscuţii cuplului au speculat că după această călătorie Eileen Lane a început să viseze la rochia de mireasă, dar maestrul i-a lăsat clar de înţeles că nu are chemare de soţ.
Dezamăgită, Eilleen s-a întors la ea acasă, s-a căsătorit şi cu siguranţă s-a mai revăzut cu iubirea din tinereţe. Într-una din scrisorile ei către Brâncuşi mărturisea (1923): “Aş vrea să-ţi mulţumesc pentru întâlnirea de ieri, Brâncuşi. M-am bucurat enorm să te revad. Dar am şi suferit. Mi-a fost teamă să-ţi arăt sentimente pe care nu mai am dreptul să ţi le dezvălui.”
Povestea dintre Brâncuşi şi Eileen Lane a trecut. Dar a rămas posterităţii o sculptură inspirată de personalitatea, fragilitatea şi teama de gura lumii a tinerei lui iubite: “Eileen Lane”.

Prinţesa frigidă

A urmat prinţesa Maria Bonaparte. Moştenitoarea unei mari averi, Maria i-a trecut pragul atelierului lui Brâncuşi tot pentru a poza. Ea a fost modelul pentru controversata Prinţesa X, care a provocat un scandal imens în 1919, când artistul a expus-o la Grand Palais. Toata lumea s-a îngrămădit să comenteze că lucrarea seamănă prea bine cu un falus erect. Dar Brâncuşi a explicat: „Statuia mea, înţelegeţi domnule, este femeia, sinteza însăşi a femeii. Cinci ani am lucrat, şi am simplificat, am făcut materia să spună ceea ce nu se poate rosti. Şi ce este în fond femeia? Un zâmbet între dantele şi fard pe obraji? Nu asta este femeia! Pentru a degaja această entitate, pentru a aduce în domeniul sensibilului acest tip etern de forme efemere, timp de cinci ani am simplificat, am finisat lucrarea. Şi cred că, biruind în cele din urmă, am depăşit materia.”
Explicaţia artistului…fără cusur. Dar gurile rele nu s-au oprit din speculaţii. Mai ales că Marie era pasionată de psihanaliză, era mare prietenă a lui Freud şi una din obsesiile cercetărilor ei psihanalitice au fost erecţia şi frigiditatea.
Eh, bârfe, bârfe, bârfe.

Madame Ricou

Brâncuşi a întâlnit-o pe Léonie Ricou (1875-1928), între 1908-1910. Madame Leonie, o pariziană divorţată şi foarte cultivată era una din cele mai mondene persoane din Parisul Belle Epoque şi în salonul ei de arte din inima Montparnasse-ului (Boulevard Raspail 270) intrau toate personalităţile culturale ale vremii : Guillaume Apollinaire, Alexandre Mercereau, Paul Fort, Giuseppe Ungaretti, Pablo Picasso, Gino Severini, Umberto Boccioni, Julio González, Amedeo Modigliani. Constantin Brâncuşi nu avea cum să lipsească.
Scrisorile pe care Ricou le scria lui Brâncuşi, toate semnate între 1914 şi 1921 nu vorbesc decât despre o relaţie amicală pe care colecţionara o avea cu maestrul. Dar cei care-l ştiau bine pe Brâncuşi au spus deseori că nu se putea ca franţuzoaica să nu fi picat în mrejele românului.

MadameL.R. este lucrarea inspirată de colecţionara Leonie şi a făcut parte din colecţia lui Yves Saint Laurent.

Baronesa R.F


Baronesa Renée Irana Frachon a fost şi ea una din primele admiratoare uluite de talentul lui Brâncuşi şi un alt subiect de speculaţii despre relaţiile dintre artist si muzele sale. Madame Frachon era o mare colecţionară de artă şi în primul deceniu al secolului trecut a intrat în atelierul românului în căautare de opere valoroase, îndrăgostindu-se de cel care a transformat-o în muza sa.
Baronesa R.F. este lucrarea inspirată de povestea de dragoste dintre Brâncuşi şi madame Frachon şi este încadrată de specialiştii în operele lui Brâncuşi în seria „Muzelor adormite”.
Va urma…

In anii cand doamna Sanda Taranu aparea la televizor si era crainica pe care toate lumea o iubea ca pe cea mai frumoasa femeie de pe micul ecran, o taranca ii scria saptamanal celei pe care o admira seara de seara la TVR.
Se numea Florica Buie si isi incepea scrisorile cu “Draga si scumpa noastra domnuca”.
Ne-a placut teribil de mult cum isi amintea aici domnuca Taranu de scrisorile despre viata ale Floricai. Si am aflat un sfat intelept de la cel mai frumos chip si cea mai dulce voce pe care ne-a fost dat sa o auzim.
“Dragostea nu e suficientă, este foarte mare nevoie de respect. Să-i respecţi celuilalt tabieturile, liniştea, cariera, să nu-l jigneşti, să ştii când să cedezi şi să rezolvi orice neînţelegere sau chiar conflict, cu dragoste.”
Si asta de la domnuca Taranu, casatorita 56 de ani cu tenorul Nicolae Taranu.
Mai cool de atat nu se poate.

 

În ochi îi citim, ca nişte muieri bârfitoare, dragostea pentru superba Ioana şi pasiunea incredibilă pentru muzică.

Ioana şi Sergiu Celibidache

Un român care a avut lumea la picioare. Despre care vorbesc toţi greii lumii muzicale, căruia îi dedică simfonii, competiţii, premii.
E al nostru şi suntem mândre ca e de aici. De la 300 de km la nord de Bucureşti, din dulcele Neamţ.

Chapeau bas, maestre Celibidache! Mai cool decât domnia voastră, nu se poate!