Eroii Romaniei Chic » Moldova

Benjamin Fondane

Antz — Thu, 10 Jan 2013 11:07:29 +0000

Daca vreti sa va imbracati in stilul d-lui Fundoianu:

1936. Benjamin Fondane (al doilea, din dreapta), cu zambetul lui frumos,discret si distins, cu privirea-i melancolica, de estic, se afla in Buenos Aires, alaturi de cvartetul Aguilar.
Mai fusese inainte in pasiona(n)tul oras argentian, in 1929, la invitatia Victoriei Ocampo, pentru o serie de conferinte despre cinema. De data asta, motivul este tot …cinematografic: primul sau film “Tararira” (La bohemia de hoy). Muzica din film este a celor de la Aguilar, care sunt si protagonistii acestuia. Filmul nu a fost vazut de nimeni vreodata, initial, din cauza neintelegerilor dintre Fondane si producator, Miguel Machinandiarena, cel care, in fotografie, sta jos, in dreapta Elisei, si apoi, pentru ca toate copiile au disparut in timpul razboiului. Tarira este singurul film realizat integral de Fondane. Un film alb-negru, ce are in prim-plan un grup de muzicieni care trec prin tot felul de intamplari burlesti. “Am incercat sa promovez in film spiritul si fantezia specifice commediei dell’arte”, declara Fondane pentru “L’Intransigeant”, in 1937.

Daca Tarira ar fi avut succes, Fondane s-ar fi mutat in Argentina in 1938. Asa, ironia sortii, se intoarce in Paris, unde emigrase din tara natala, Romania, in 1923. În martie 1944, ca urmare a unui denunt, este arestat, impreuna cu sora sa, Lina, si inchis in lagarul de la Drancy. Cativa prieteni, printre care, se pare, si Cioran, se duc la sediul Gestapo-ului sa ceara eliberarea lui, ceea ce si reusesc, dar Fondane nu accepta sa paraseasca lagarul fara Lina. La 30 mai 1944, sunt deportati impreuna la Auschwitz. Fondane va fi gazat în ziua de 2 sau 3 octombrie 1944. Prietenul sau, filozoful Stéphane Lupasco, a povestit cum, Fondane, aflandu-se la sediul politiei, imediat dupa arestarea sa, era preocupat sa consoleze o fetita, care fusese arestata de la scoala si care plangea sfasaietor.
Fondane a avut totusi un succes recunoscut in domeniul cinematografic, cu scenariul filmului Rapt (1934), regizat Dimitri Kirsanoff, o adaptare a nuvelei “Separarea raselor”, a lui Charles Ferdinand Ramuz. Filmul “realizează o interesanta parabola a urii de rasa care va deveni un fundament ideologic al nazismului care se insinueaza intr-o Europa aparent linistita”.
Fondane, nascut Benjamin Wechsler, intr-o familie de evrei intelectuali ai Iasiului, debuteaza cu poeziile sale in reviste ca “Rampa” si “Hatikvah”, in 1912, sub pseudonimul Barbu Fundoianu.

In 1919, paraseste Iasiul pentru Bucuresti, unde face parte din grupul avantgardist in care erau si Marcel Iancu, M. H. Maxy, Iosif Ross, Sasa Pana, Ion Vinea, Stefan Roll and Ilarie Voronca. Publica adesea in Contimporanul, Adevarul literar si artistic si in Sburatorul. In perioada 1921-1923, pana la plecarea sa la Paris, formeaza o companie de teatru “Insula”, influentat fiind de viziunea lui Jacques Copeau. In Franta, devine afiliat miscarii suprarealiste. Il cunoaste pe Tzara, caruia ii si ia un interviu si adera unui subgrup in jurul lui Arthur Adamov. Fondane devine un apropriat al lui Shestov, a carui influenta in scrierile sale ulterioare este majora, apoi pe Martin Buber, Constantin Brancusi si Victoria Ocampo.

O poveste de viata scurta si frumoasa, a unui vesnic nelinistit, poetul, filozoful, dar şi jurnalistul, criticul literar, traducatorul, scenaristul, Barbu Fundoianu, cel care-si numea asa de frumos piesele de dramaturgie poetica, „mistere“.
“Opera lui Benjamin Fondane sta, deopotriva, sub semnul fulgurantei, al disperării si al revoltei unui om aflat in neostoita zbatere interioară. Ea restituie principiul existential autentic conform caruia orice efort de a gandi fiinta umana trebuie sa aiba ca referent unic existentul insusi, in concretetea lui, iar nu o abstractie ipostaziata”.

Surse: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7

Rukmini Callimachi

Antz — Wed, 03 Oct 2012 08:15:58 +0000

Daca vrei sa te imbraci in stilul lui Rukmini Callimachi:

Mai intai ne-a atras atentia numele: Callimachi. Nume al unei familii vechi, de boieri, ce a dat Moldovei 4 domnitori.
Apoi chipul, pentru ca ne-a adus aminte de Oliva Munn, din “The Newsroom”, unde joaca rolul unei jurnaliste, cu studii economice si o minte atat de brici, incat “daca ar fi lucrat cateva strazi mai incolo“, ar fi putut castiga muult mai multi bani”.
Rukmini Callimachi e si ea jurnalista. Una foarte buna, recunoscuta prin nominalizarile la premii prestigioase in domeniu. In 2007 a fost una dintre finalistii la “The Michael Kelly Award“, pentru reportajele ei din New Orleans despre drama locuitorilor acestui oras lovit atat de crunt de uraganul Katrina in 2005. In 2009 a fost finalista Premiului Pulitzer, la sectiunea jurnalism, pentru investigatia amanuntita privind exploatarea copiilor in Africa Centrala si de Vest, adeseori sunt vanduti de catre adultii care castiga bani de pe urma muncii lor. In 2012 e din nou printre finalistii la “The Michael Kelly Award”, pentru reportajele ei exceptionale despre violentele din Africa de Vest, unde Rukmini este sef de birou pentru Associated Press.
A studiat literatura engleza la Colegiul Darmouth si a obtinut un master in lingvistica la Universitatea din Oxford.
Este nascuta in Romania, de unde a plecat, impreuna cu parintii, cand avea 5 ani.
Una dintre marile dorinţe ale lui Rukmini este sa scrie, ca jurnalist, in limba romana”.
Cool, nu? Si emotionant.
Articole scrise de Rukmini Calimachi

Svetlana Toma si Emil Loteanu

Antz — Mon, 20 Aug 2012 07:40:50 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Svetlana Toma sau Emil Loteanu:

Svetlana Toma si Emil Loteanu. Actrita si regizorul, in fata afisului in varianta franceza pentru succesul international “O satra urca la cer”, un film despre viata rromilor inceputului de secol XX si despre idealurile care l-au bantuit intotdeauna pe regizorul moldovean: libertatea absoluta si dragostea.
Zambetul ghidus de indragostita al Radei (tiganca a carei poveste o spune “Satra”, care credea in farmece si vrajitorii spre deosebire de Svetlana, care nu a mers niciodata la ghicitoare: ”Viața fiecăruia e ca un coridor. Nu ai cum să cazi din el”:) si privirea complice a maestrului, a primului barbat din viata actritei.

„Emil Loteanu era cu 12 ani mai mare decât mine. Era o personalitate puternică, știa ce-și dorește de la viață. El m-a descoperit și ca actriță, și ca femeie. Până a-l întâlni, el trecuse prin 2 căsnicii, iar eu nici măcar nu avusesem un iubit. Dar Emil era galant, știa cum să curteze o femeie. Plăcea doamnelor și știa asta. Şi dacă în timpul filmărilor era dur cu mine, după terminarea lor se comporta de parcă aş fi fost un copil, iar asta mă făcea să mă simt protejată”, isi amintea Svetlana.
Complicitate fericita din viata si multumirea din priviri pentru o opera creata impreuna ( marele premiu al Festivalului de la San Sebastian (1976), premiul pentru regie la Festivalul International de la Belgrad (1977) si premiul pentru cel mai bun film la Festivalul International de la Praga).
Iubire si pofta libertate, in doi. Cool.

Zarug vs. Sadoveanu

Antz — Fri, 27 Apr 2012 05:44:25 +0000

Moldova îi plinâ di surprizi. Di talent, savoari, sensibilitati, şagâ.:)
Pe Papu (Zarug) il stim de putina vreme. Dar cum intalnirile importante din viata nu sunt intamplatoare si vin usor, pe neasteptate, il adoram ca pe-un vechi prieten. Pentru sensibilitatea, umorul sau incredibil, rasul plin de culoare, fara niciun strop de mila:), pentru intamplarile pe care le vom trai impreuna si mai ales, pentru talentul si viziunea sa incredibile.
Lumea lui Zarug e plina de personaje libere, straniu de sincere, care privesc fara pudoare, cu matematica a excelentei si pasiune cat o lume. E moda fara cusur si talent cu carul…
Domnul Sadoveanu ar fi fost mandru de Zarug. De curajul sau de a sta fata in fata, cu admiratie si duiosie, de a privi in laturul camerei, cu obraz cazut de vreme si cautatura plina de… intalesuri.
Vantori-Neamt vs. Botosani. Moldova cea dulce si frumoasa.
Mai cool de atat nu se poate.

Foto: Roro Serban
Make up: Diana Ionescu

Măruca Cantacuzino şi maestrul Enescu

Antz — Tue, 07 Feb 2012 22:33:21 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca doamna Măruca:

Poveştile de iubire au întotdeauna un sâmbure de incredibil. Şi cele mai banale personaje îşi trăiesc istoriile amoroase cu frenezie, dar când cei mai talentaţi dintre noi se îndrăgostesc, ies sigur scântei, aventuri uluitoare şi poveşti numai bune de scenarii de film sau best seller-uri.
Despre iubirea neobişnuită şi plină de surprize dintre prinţesa Cantacuzino, George Enescu şi filosoful Nae Ionescu s-au scris multe. Şi în perioada interbelică, şi după război, şi în noul mileniu. A fost triunghiul amoros care a rupt inimi, a inspirat creaţii formidabile şi a fascinat generaţii după generaţii.
Un cuplu cu reguli prea moderne pentru începutul de secol 20: Măruca şi Mişu Cantacuzino

Măruca Rosetti Tescani s-a născut la 18 iulie 1878 în familia unor descendenţi din vechi familii de boieri moldoveni: Dimitrie Rosetti Tescani şi Alice, născută Jora. Când Măruca împlineşte 18 ani, tatăl ei se sinucide şi această întâmplare îi va marca întreaga existenţă, tânăra având şi ea de-a lungul vieţii mai multe tentative de sinucidere. Toţi cunoscuţii îi admirau Mărucăi ţinuta, graţia şi frumuseţea, dar o evitau uneori pentru că avea destul de multe bizarerii, stări depresive urmate apoi de prea multă veselie şi exuberanţă.
Tot anturajul admira dar înţelegea prea puţin obsesia Mărucăi pentru vrăjitorie, magie şi spiritism, pasiuni care îi adânceau misterul în faţa lumii mondene a începutului de secol XX şi dădeau şi mai multă forţă carismei cu care domnişoara Tescani îi fascina pe toţi cei care o cunoşteau.

Regina Maria era şi ea sub mrejele şarmului Mărucăi şi iată cum o descria în jurnalul ei: “Ocupa un loc de frunte în grupul prietenilor mei. Era uneori ciudată şi avea, de netăgăduit, o fire originală. Tovărăşia ei te însufleţea, dar zadarnic ai fi încercat să te opui ideilor ei. Trăia după bunul plac, fără să-i pese de critici. Măruca avea manii, şi una din ele era gustul de a sta aproape în întuneric… îi plăcea să ne adune acasă la ea… ne făcea să ne supunem zâmbitoarei ei tiranii”.
Mulţi jurnalişti sau comentatori ai vieţii mondene de la 1900 spuneau despre Măruca Tescani că toată construcţia ei de imagine avea la bază şi o dorinţa arzătoare de a fi mult mai mult decât o moştenitoare a unei dinastii la apus dintr-o provincie moldovenească. Aşa că la 20 de ani, Măruca se căsătoreşte cu prinţul Mişu Cantacuzino, o figură politică importantă a secolului trecut şi aşa intră în grupul elitist al marilor familii aristocratice europene, devenind Prinţesa Cantacuzino. Mişu (ministru de justiţie în 1910, în guvernele lui Petre Carp, Titu Maiorescu, Ionel I.C. Bratianu, membru al Partidului Conservator condus de Take Ionescu) era cunoscut de lumea bună bucureşteană ca un bărbat influent, plin de şarm, puternic şi…foarte afemeiat.

Misu Cantacuzino, al doilea din stanga, jos
Şi pentru el, splendida Măruca a fost un trofeu, dar tânăra soţie era neobişnuit de înţeleaptă şi a acceptat cu seninătate amantlâcurile soţului, închizând ochii chiar şi la o aventură pe care Mişu a avut-o cu sora ei, Nely. Mai mult, se pare că prinţul şi prinţesa Cantacuzino făcuseră o înţelegere tacită de cuplu cu reguli de “libertate” şi toată lumea mondenă bucureşteană vorbea pe la colţuri siderată de alegerea de viaţă a celor doi.
Măruca şi Enescu. O relaţie pasională, cu ştirea soţului

Despre prima întâlnire dintre Măruca şi compozitorul George Enescu există mai multe legende. Unii susţin că s-au văzut pentru întâia oară la o răscruce de drumuri în Sinaia, alţii că regina Carmen Sylva le-a făcut cunoştinţă după un concert al copilului teribil al muzicii, de la Palatul Regal şi destui spun că prima întâlnire faţă în faţă dintre Măruca şi George Enescu a fost la recepţia de la hotelul Continental, de după concertul, pe atunci adolescentului, George Enescu.
Ani mai târziu, George Enescu mărturisea apropiaţilor că s-a îndrăgostit de “Prinţesa iubită” chiar din acea seară şi că sentimentele au crescut mereu în fiecare zi, tânărul Enescu neuitând-o niciodată pe madame Cantacuzino, pe care a reuşit să o revadă abia 9 ani mai târziu în grădinile de la Peleş.
Legătura amoroasă dintre Măruca şi Enescu a început abia peste încă 7 ani, în 1914, când compozitorul, deja consacrat, acceptă chiar şi un compromis incredibil pentru un bărbat cu succesul şi şarmul său. Devine un permanent la petrecerile şi în saloanele organizate de Măruca, doar ca să fie în preajma amantei, fiind nevoit să dea mereu nas în nas cu soţul înşelat, Mişu Cantacuzino.
Măruca îi frânge inima lui Enescu

Enescu îşi înfrânge frica de penibil şi orgoliile şi pentru dragostea pentru “prinţesa iubită” acceptă să fie cântăreţul de curte de la Palatul Cantacuzino (actualul muzeu “George Enescu”). Lumea care venea la seratele organizate de Mişu Cantacuzino şi soţia lui ştia de relaţia amoroasă dintre compozitor şi frumoasa Măruca. Dar Mişu Cantacuzino nu se sinchisea să divorţeze şi cei doi continuau să ţină relaţia de convenienţă şi de dragul celor doi copii ai cuplului, Ana (devenită poetă) şi Bâzu (unul din cei mai importanţi piloţi din primul război mondial), dar şi pentru că relaţia era una convenabilă pentru amândoi soţii.

Palatul Cantacuzino
După război, Enescu începe un turneu prin toată Europa şi câţiva ani stă departe de ţară. În toată această perioadă, compozitorul şi prinţesa Cantacuzino ţin o corespondenţă plină de pasiune şi în 1920, toată lumea ştia că Măruca pleca la Lausanne, în Elveţia, ca să-şi întâlnească amantul.
În 1928, Mişu Cantacuzino moare într-un accident de maşină, iar Măruca devine o femeie liberă. Cu toate acestea nu oficializează relaţia ei cu Enescu, spre mirarea întregului anturaj. Se retrage într-o căsuţă, în spatele palatului, unde creează unul din cele mai importante saloane de mondenităţi şi cultură din perioada interbelică. Aici îl cunoaşte pe filosoful Nae Ionescu, căsătorit, dar separat de soţie. Măruca se îndrăgosteşte nebuneşte de carismaticul profesor, mai tânăr decât ea cu 13 ani. Nae Ionescu apare peste tot alături de Măruca. La Goleşti, într-o casă închiriată de prinţesa, la “Luminiş”, vila lui Enescu de la Sinaia, la Tescani. În tot acest timp, Enescu, cu inima frântă, aşteaptă ca prinţesa să-şi întoarcă iar faţa către el.

Nae Ionescu
Depresie, suferinţa şi salvare prin iubire
După aproape 7 ani de relaţie, tânărul amant al Mărucai Cantacuzino, filosoful Nae Ionescu, îşi părăseşte iubita pentru mai tânăra Cella Delavrancea, o pianistă incredibilă.
Măruca are o cădere psihică, îşi dă foc, are şi câteva episoade psihotice, iar fiii prinţesei, Alice şi Bâzu, cer o evaluare psihiatrică. Medicii decid că prinţesa nu mai are capacitatea de a-şi administra singură averea.
În toată această perioadă, Enescu o susţine pe iubirea vieţii lui (inclusiv financiar) şi o veghează îndeaproape ca să mănânce şi să mai ţină legătura cu lumea.
În aproape 2 ani, Măruca îşi revine şi acceptă cererea în căsătorie a marelui compozitor. Martoră la eveniment este şi…Cella, cea care acum era iubita oficială a filosofului care îi frânsese inima prinţesei Cantacuzino.

Cella Delavrancea
Măruca şi Enescu au rămas împreună până la moartea compozitorului, în 1955. Măruca i-a supravieţuit încă 13 ani, iar amândoi sunt înmormântaţi alături, în Cimitirul Pere Lachaise din Paris.

Fotografii, regizorul şi blonda (II)

Antz — Tue, 13 Dec 2011 19:40:05 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca Marilyn by John Florea:

Povestea lui Marilyn şi a românilor din viaţa blondei absolute continuă.
John Florea i-a schimbat culoarea părului şi a condus-o la primul ei party Oscar.

Primele lor întâlniri au fost preludiul unei prietenii foarte apropiate a divei cu Florea, care a însoţit-o în cele mai importante momente ale carierei sale, a pozat-o şi nud şi în intimidate şi pe platourile de filmare.

John Florea a avut o carieră incredibilă, a fost considerat unul din cei mai importanţi directori de publicaţii de peste Ocean, fiind redactor-şef la Life Magazine şi apoi a devenit un cunoscut regizor de televiziune (a regizat “Bonanza” şi “Delfinul Flipper”).
El i-a făcut cunoştinţă lui Marilyn cu cel mai important regizor român de la Hollywood: maestrul Jean din Craiova. Negulesco.

Jean Negulesco a învăţat-o pe Marilyn “Cum să te măriţi cu un milionar”
Ion Negulescu s-a născut în 1900 la Craiova, în familia unui proprietar de hotel din Bănie, care mai avea 4 fete.

Casa familiei Negulescu din Craiova

În gimnaziu, Ion câştigă un premiu la desen şi tânărul înţelege că vrea să fie artist. Tatălui său, un negustor cu vocaţie, nici prin gând nu-i trece să-şi lase singurul fecior să o ia pe căi boeme.
În primul război mondial, Ion, adolescent, se răzvrăteşte împotriva părintelui, fuge de acasă şi se înscrie în serviciile de sănătate ale armatei române şi pleacă pe frontul din Moldova. Aici îl întâlneşte pe George Enescu şi-i dăruieşte acestuia un portret.
Compozitorul îi spune puştiului din faţa lui că are talent şi-i cumpără lucrarea la un preţ foarte bun pentru acea vreme. Putea să-şi ia 3 cai cu banii primiţi de la Enescu.
Pentru Ion, încurajările marelui maestru violonist sunt un semn. Iar decizia e luată. Nu vrea să facă nici economie, nici comerţ, nici drept. Nimic din ce visează tatăl său pentru destinul lui. Vrea arte. Şi împotriva dorinţei bătrânului negustor Negulescu, Ion din Craiova pleacă la Bucureşti la Belle Arte.

Desene de Jean Negulesco

Părintele speriat şi dezamăgit mai speră la o ultimă şansă ca să-şi atragă fiul rătăcitor în afacerea pe care o construise. Şi-l ademeneşte cu o călătorie prin Europa. În 1920, Ion ajunge la Paris. E înnebunit de luminile oraşului şi de şarmul creativ din buricul bătrânului continent. Aşa că…rămâne aici.
Bătrânul Negulescu disperă, îşi dezmoşteneşte fiul, dar nicio stratagemă nu ţine. Ion devine Jean. Pictor, elev al lui Brâncuşi şi prieten cu Jules Pascin, Picasso, Soutine, Giacometti, Tristan Tzara, Jean Cocteau şi Amodeo Modigliani. Învaţă, lucrează, pictează şi-şi găseşte şi un job de scenograf. Mai câştigă un ban spălând vase, vănzând lucrări, oferind servicii de companie doamnelor, desenând, făcând caricaturi celebrităţilor vremii.

Pentru o scurtă perioadă lucrează la Nisa, la hotelul românului Negresco. Dar e dat afară după ce seduce o clientă fidelă a hotelului, fiica unui miliardar american.
Jean pleacă cu americanca în Statele Unite şi în 1927 are o expoziţie personală la New York. Urmează câteva expoziţii la Los Angeles, o ofertă de colaborare ca scenograf cu Warner şi aşa începe cariera lui spectaculoasă la Hollywood.
Americanca e părăsită rapid, pentru că Jean ştie sufletul femeilor. Şi are un succes nebun la “zâne”.
Hollywoodul îi scoate în faţă superbităţi cu picoare lungi şi zâmbete celebre, iar maestrul se iubeşte cu Veronica Lake, Faith Domergue, Sidney Fox, Binnie Barnes, Carole Landis, Anita Colby, Lynn Baggett.

Veronica Lake

Dusty Anderson

Dar cea mai celebră amantă a lui Jean din Craiova rămâne Marilyn Monroe.
Actriţa a fost recomandată lui Negulescu de către bunul lui prieten de la revista Life, John Florea. Şi după probe, Marilyn este aleasă pentru un rol principal în “How to Marry a Millionaire”, alături de Lauren Bacall.

Pe perioada filmărilor, între Jean si diva blondă se înfiripă o poveste de dragoste.
“Monroe e visul împlinit al oricărui bărbat din lumea largă. Este femeia cu care visezi şi trebuie să-ţi înşeli nevasta. Mort să fii, să nu te înnebunească”, spunea Jean despre superba lui muză şi iubită.

După “Cum să te măriţi cu un milionar”, cariera lui Marilyn a făcut istorie, iar Jean din Craiova a devenit unul din cei mai importanţi regizori de la Hollywood, cu 12 nominalizări la Oscar pentru “Johnny Belinda” şi un BAFTA pentru “How to marry a millionaire”.
Singurul român get-beget care a avut Hollywoodul la picioare.
Şi al treilea român care a învăţat-o pe Marilyn să fie divă…

Hollywood made in Romania (partea a II-a)

Antz — Thu, 08 Dec 2011 07:19:42 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca Lauren Bacall

Istoriile incredibile ale actorilor de origine română care au reuşit la Hollywood continuă.

Nadia Gray
Este celebră în toată lumea pentru rolul din La Dolce Vita şi pentru că e mama vitregă a Lindei Gray din Dallas (Sue Ellen).
Nadia Gray Herescu s-a născut în Bucureşti, în 1923, i-a frânt inima lui Ionel Teodoreanu şi a emigrat în Italia cu fiul Marucăi Enescu, Bâzu Cantacuzino.

A făcut cariera la Hollywood şi a jucat alături de Peter Sellers, Frank Sinatra şi Audrey Hepburn.

Jack Gilford
A câştigat un Oscar pentru rol secundar în 1973, pentru filmul ”Save the Tiger”, în care joacă alături de Jack Lemmon, a avut nominalizări la Globul de aur şi la Tony şi a jucat în zeci de filme, seriale de TV, reclame. Şi e de origine română. Mama lui, Sofia, a fost o româncă emigrantă la New York, care-şi întreţinea familia făcând contrabandă cu alcool.

Rosemary Harris
E bunicuţa din Spider-Man.

Şi o mare actriţă. Este membră a “American Theatre Hall of Fame”, a fost nominalizată pentru Oscar, BAFTA, a câştigat Golden Globe, Emmy, “Obie”, Tony, “Drama Desk Awards”. Şi are sânge românesc. Bunica marii actriţe s-a născut într-o familie de boieri din Muntenia.

Edward G. Robinson
În perioada de aur a Hollywoodului, Edward G. Robinson era celebru în toată lumea pentru rolurile de gangster şi mafiot pe care le interpreta în filme celebre în epocă: “Little Cesar” sau “Key Largo”. A fost prieten şi partener de film cu Buster Keaton şi este pe lista “celor mai mari actori americani” făcută de Institutul de Film American. A cunoscut celebritatea peste Ocean dar s-a născut la…Bucureşti.

Edward G. Robinson (Emanuel Goldenberg) s-a născut în 1893 in familia unor comercianţi evrei din Dudeşti, Bucureşti şi în 1903 emigrează cu toată familia în America. Iar 20 de ani mai târziu devine stea de cinema.

Barbara Bach
A fost fata Bond în “The Spy Who Loved Me”, cea de-a zecea parte a celebrei serii poliţiste şi marea iubire şi muză a lui Ringo Star. Pentru ea, artistul Beatles a compus “She Loves You”.

Barbara Bach a fost model, actriţă, muză, cântăreaţă. Şi se laudă întotdeauna cu originile ei “exotice”. Bunica paternă era din România, iar cea maternă din Irlanda.

Dustin Hoffman
“Am sentimente puternice de evreu. Sunt un evreu român“, declara Dustin Hoffman într-un interviu. Aşa că şi marele actor din Rain Man, Absolventul, Tootsie sau Kramer contra Kramer are origini române.

Părinţii lui Hoffman au emigrat din România în Statele Unite, mai precis în California, cu puţin înainte de a se naşte actorul, în 1937. Tatăl, Harvey, a lucrat ca decorator de mobilă, iar mama lui, Liliana, a fost pianistă de jazz.

Harvey Keitel
E unul din cei mai mari actori de la Hollywood şi nimeni nu poate uita rolurile sale din Taxi Driver, Reservoir Dogs sau Pulp Fiction.

S-a născut în 1939 în familia unor emigranţi din Polonia şi România, mama sa, Miriam, fiind născută lângă Brăila.
În 2007 şi 2008, actorul participă la mai multe evenimente organizate în New York, pentru strângere de fonduri pentru familiile sărace din România. Când a fost întrebat de jurnaliştii de peste Ocean de ce vine la astfel de evenimente, actorul a răspuns docil: “Mama mi-a spus să vin”.

Fran Drescher
Dădaca e clar că e românca. A spus-o ea atunci când a venit în România şi a fost invitată în emisiunea lui Măruţă. “Mă simt bine în România, pentru că sunt româncă”.

Străbunica lui Fran Drescher a fost moldoveancă, a trăit la Focşani şi la sfârşitul secolului 19 a emigrat în Statele Unite.

Julianna Margulies
Actriţa cu premii Emmy pentru E.R şi Globuri de Aur pentru The Good Wife are şi ea origini româneşti. Bunicii din partea mamei sunt născuţi în România de unde au emigrat în Statele Unite.

Natalie Portman
Leon, Star Wars, V for Vendetta, Cold Mountain, Closer şi Oscar pentru Black Swan. E una din cele mai titrate actriţe de la Hollywood şi anul trecut, după ce a luat premiul Academiei de Film Americane a dezvăluit că are origini româneşti. Bunicii din partea tatălui, medicul Avner Hershlag, sunt din România, de la Rădăuţi.

Winona Ryder
Winona Ryder, actriţa-icon a anilor ’90 se numeşte în realitate Winona Laura Horowitz şi vine dintr-o familie cu o mamă (Cindy Horowitz) de origine română (născută Istas – din părinţi emigranţi români) şi un tată, Michael Horowitz, rus-evreu.

Matt Lauer
E unul din cei mai celebri prezentatori de televiziune din Statele Unite. În fiecare dimineaţă, America se trezeşte împreună cu el, la show-ul Today de pe NBC.

Într- o emisiune “Discover Our Roots”, Matt a descoperit ca străbunicul său se numea Israeli Lauer, era din nordul Moldovei, de la Săveni şi în 1898 a emigrat în America, cu doar 4 dolari în buzunar.

Jon Lovitz
Lovitz este celebru în toată lumea pentru show-ul cu multe premii Emmy, Saturday Night Live.
Şi biografii actorului susţin că provine dintr-o familie a unui medic de origine română care a emigrat în anii ’40 în Statele Unite.

Elsa Pataky
În 2011, Fast Five a înnebunit box office-ul american. Iar protagonista celui de-al cincilea episod din seria de filme The Fast and the Furious este de origine…română.

Mama actriţei, Cristina Pataky Medianu, este o româncă din Craiova şi a emigrat în Spania, unde l-a întâlnit pe soţul ei, José Francisco Lafuente.
Elsa Pataky vorbeşte fluent limba ambilor părinţi: şi spaniola, şi româna.

Sofia Vicoveanca

Antz — Thu, 17 Nov 2011 13:18:00 +0000

via
Dacă vrei să te îmbraci ca Sofia Vicoveanca:

Toate stilistele lumii dau sfaturi de postură clientelor lor.
Rachel Zoe spune că picioarele încrucişate şi mâinile aşezate în faţa, pasiv şi a “apărare” punctează fragilitatea unei siluete.
Nina Garcia recomandă mâna în şold, marcând astenic talia, un picor în faţă şi privirea uşor în jos (ca instantaneele fotografilor să surprindă chipuri lungi şi întotdeauna subţiri)
Stacy London spune că semiprofilul cu privirea aruncată peste umăr este cel mai sexy.

Eh, sfaturi (bazaconii?!) care, cică, trebuie învăţate de cele care vor adulaţia publicului mare. Dar care, credem noi, marchează şi propovăduiesc prea mult atitudinea de “bişe” neajutorate şi supuse. Şi uneori forţează atitudini ca nuca-n perete pentru feminităţi mileniste, puternice şi independente .
Vreţi cea mai bună şi mai adevărată atitudine?
Uitaţi-vă mai întâi la doamna Sofia Vicoveanca.

Spatele drept, picioarele înfipte bine în pământ, pieptul în faţă, bărbia sus, capul întors un pic într-o parte, să urmărească bine şi drept din faţă “ochii” camerei de luat vederi şi privirea semeaţă, aruncată uşor din coada ochiului care parcă spune “asta sunt şi aşa îmi place”. Iar mâna care ţine traista cu cotul ridicat în sus e de-o eleganţă aproape coregrafică.

Când poartă fotele şi iile din colecţia personală (are peste 50 de costume tradiţionale superbe) din Bucovina, cea “cu oameni harnici şi frumosi la suflet”, doamna Vicoveanca e mai elegantă decât multe din doamnele care se îmbracă pretenţios în ţinute couture. E dumneaei înşişi, mândră cu cine este şi de unde vine.
“Este un costum sfânt si nu pot să-l las. Costumele astea m-au ajutat sa devin ceea ce sunt. Îmbrăcându-mă aşa mă respect pe mine şi pe oameni”.

Scriitoare, pasionată de folclor, cântăreaţa, poetă, desenatoare.
A compus muzică de film, pentru coloanele sonore pentru filmele “Ciprian Porumbescu” şi “Urgia”.
A fost şi actriţă în Oraşul văzut de sus, în regia lui Lucian Bratu şi în Vânătoarea de lupi (regie Andrei Blaier) şi mulţi spun că interpretarea domniei sale din Baltagul, în rolul Vitoriei Lipan, e fără cusur.
O femeie minunată, splendidă şi incredibil de chic.

Eleganţă, talent şi feminitate născute în Bucovina. România.

Mai cool decât doamna Sofia, nu sî poati.
PS: Ieri, la emisiunea “55 de ani”, de la TVR, o doamnă a intrat în direct şi plângând, îi mulţumea divei din Bucovina:
“Locuim la Milano, suntem printre străini şi îi mulţumim doamnei Sofia Vicoveanu. Cu ajutorul ei, suportăm depărtarea de Botoşaniul nostru drag.” Arta şi talentul sunt alean şi terapie.

Maria Tănase şi Mihail Sadoveanu

Antz — Thu, 10 Nov 2011 21:12:44 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca Maria Tănase:

Dacă vrei să te îmbraci ca Mihail Sadoveanu:

Neamț, Vânători, 1956
La sfârșitul războiului, Sadoveanu a visat o casă la țară, lângă un schit de călugări. Și în 1944 a găsit-o în Neamț.
Pe prispa conacului de lângă mănăstirea Vovidenia, scriitorul se odihnea verile și de marile sărbători. În noiembrie 1956, oamenii din Neamț au văzut-o lângă domnul Mihail pe Maria Tănase .
Era o după-amiază de toamnă târzie blândă și tihnită.
Într-un deux- pieces Chanel și o pereche de opinci, eleganta doamnă se încălzea cu un șal de cașmir.
Lângă ea, pe un șezlong din lemn de fag, scriitorul îmbrăcat într-un costum din lână ușoară, cu vestă și lavalieră se uită spre livezile de peste gard. Aproape de cărarea spre rai.

Artista și scriitorul. Opinci, Chanel și lavalieră. Mai cool de atât nu se poate !

(audio cu vocea lui Sadoveanu)