Domniţa Ileana. Copila, adolescenta, apoi femeia cu ochi frumoşi. De-o sinceritate, generozitate şi o hotărâre covârşitoare.

“Puţini copii au ochii larg deschişi în momentul venirii lor pe lume. Ochii acestei micuţe străine au fost încă din prima clipă ca nişte stele. M-am pierdut în adâncimea lor şi era ca şi cum aş fi citit în ei o mulţime de secrete pe care ea nu mi le putea spune şi nici eu nu puteam să-i spun acestui suflet micuţ, de-a cărei grijă eram responsabilă, despre toate câte viaţa m¬-a învăţat. O micuţă străină şi totuşi, mai aproape de mine decât orice pe lumea asta”. Aşa scria Regina Maria despre Ileana, fiica ei iubită.

Biografia Ilenei de România este cea a unui personaj cu un destin excepţional. Născută în neam regesc, într-o ţară în care casa regală era extrem de iubită şi populară, frumoasă, exuberantă, şi cu o educaţie remarcabilă, primită în familie şi, apoi la Colegiul din Heathfield-Ascot din Marea Britanie. De la Regina Maria a învăţat limbile engleză şi franceză, iar de la ţatăl ei, regele Ferdinand I, germana. A studiat sculptura cu Ion Jalea şi pictura cu  Jean Al. Steriadi . Juca tenis şi era extrem de pasionată de yachting, fiind la acea vreme singura femeie din România care a obţinut brevetul de căpitan de cursă lungă. Era nelipsită de la numeroasele întreceri sportive sau sărbători naţionale. Se spune că popularitatea ei era atât de mare, încât fratele său, regele Carol al II-lea dorea să-i găsească de
soţ un prinţ străin şi astfel s-o îndepărteze de România. Acesta chiar a hotărât să-i restrângă aparițiile publice, deranjat de succesul domniței şi de strânsa ei legătură cu Regina Maria.

„Te rog să înlături neîncrederea ce o ai în mine căci știi cât de mult țin la tine și cum mă doare să te văd supărat. Fii îngăduitor, vreau să fac bine, vreau să te mulțumesc, dar sunt tânără și greșesc fără să vreau. În orice clipă sunt gata să te servesc fiindcă îmi ești Rege și apoi ești fratele meu pe care îl iubesc atât de mult”, îi scria domniţa Ileana regelui, după aflarea deciziei regelui de a-i reduce influenţa.

A fost crescută cu dragoste de România, poporul român şi limba română. Cele mai multe poze rămase cu Principesa Ileana o arată îmbrăcată în costume populare, fie că era vorba de evenimente oficiale, fie de diferite împrejurări cotidiene.

“Vorbea într-o română fără cusur, cu vocea ei profundă, frumos timbrată şi mângâietoare”, spunea Zoe Dumitrescu-Buşulenga într-un interviu în care evoca emoţionant întâlnirea sa din 1967 cu domniţa Ileana. Domniţa trăia deja de aproape 20 de ani în exil.

Era o femeie de ispravă, la fel ca numele yachtului său. Generoasă şi activă, se implica în foarte multe acţiuni sociale. În timpul celui de-al doilea război mondial a îmbrăcat uniforma asistentelor de la Crucea Roşie şi a construit la Bran un spital, unde făcea de toate, de la îngrijirea bolnavilor, la procurarea hranei şi la spălatul geamurilor şi al podelelor.

Nunta Principesei Ileana cu principele Anton de Habsburg Toscana din 1927 a fost un adevărat eveniment monden.

A fost ultima căsătorie oficială încheiată în țară pentru un membru al familiei regale române. Ceremonia căsătoriei a avut loc la Castelul Pelișor, pe 26 iulie 1931. Principesa Ileana avea 22 de ani.

Regele Mihai, pe atunci un copil, apare şi el în fotografie.

GLAMOROUS ROYAL WEDDING

Va urma!

Dacă vrei să te îmbraci ca Lady Florica:

A fost odată ca niciodată…
E o istorie de demult, de acum 250 de ani. Aşa că e aproape basm. Şi putem începe cu:

„A fost odată ca niciodată”, în Transilvania, în preajma revoluţiei din 1848, o copilă care visa cu ochii deschişi la lumea mare. Îşi imagina păduri dese, deşerturi întinse, tărâmuri necunoscute, feţe de oameni pe care nimeni din lumea ei nu şi-i putea imagina, războinici, prinţi şi zâne, ca în poveştile pe care le asculta pierdută în fiecare seară.

Lumea şi visele Floricăi Sas s-au dărâmat în ziua în care şi-a pierdut amândoi părinţii. Au urmat câţiva ani de pribegie împreună cu rubedenii, până ce o familie de armeni au luat-o de suflet.

Dar liniştea era doar una de câteva clipe. Părinţii adoptivi, negustori, o pregăteau pentru un destin de colivie şi când fata a împlinit 17 ani au vândut-o ca sclavă la târgul de la Vidin. Paşa o voia în haremul lui.

Dar la târg, venise şi un britanic de 38 de ani, Samuel Baker, un inginer de căi ferate care călătorea în lumea largă, în vremuri în care oraşele începeau să fie legate de şine de metal.

Legenda spune că a fost o licitaţie şi că Florica a fost câştigată de paşa din Vidin. Dar Samuel l-a mituit pe eunucul paşei, iar Florica a intrat în suita de călătorie a inginerului britanic.

Copila orfană e salvată de harem şi  începe o viaţă incredibilă, un destin de femeie-explorator, una din cele mai titrate şi mai cunoscute călătoare din perioada victoriană.

După ce Baker termină lucrările la un şantier de construcţie de căi ferate din sudul Dunării, Florica pleacă în prima ei călătorie. În Etiopia.

Aici, împreuna cu inginerul Baker descoperă şi cartografiază cea de-a doua sursă a Nilului, Luta N’Zige.

E pasionată de descoperiri şi îl insoţeşte pe Baker prin deşert unde supravieţuieşte malariei, capcanelor mlaştinilor Nilului şi atacurilor băştinaşilor.

Odată întorşi la Londra, cei doi se căsătoresc iar Florica devine Florence Baker.

Pentru descoperirea şi rezolvarea dilemei izvoarelor Nilului, Samuel Baker e medaliat de Royal Geographical Society, dar curtea victoriana nu o acceptă pe Florica. Originile ei sunt suspecte pentru rigorile aristocraţiei britanice.

Dar Florica e puternică şi nu-i pasă. Ştie că până la urmă, toată Londra îi va fi la picioare.

În 1869, Samuel e invitat de Prinţul de Wales să meargă în Egipt, într-o expediţie militară. Florica îl însoţeşte şi ţine un jurnal, în care povesteşte toate pericolele, ciudăţeniile şi obişnuinţele de zi cu zi ale călătorilor din acea perioadă, de la cinele în deşert cu carne de hipopotam şi şampanie, până la dificultăţile militare şi problemele sclaviei din Egipt.

După succesul expediţiei, Baker e numit Guvernator al provinciei, intră în istoria regiunii ca Pasha Baker şi după expirarea mandatului se întoarce împreună cu soţia la Devon, unde cei doi scriu cărţi şi-şi pregătesc următoarele expediţii în Cipru,Japonia, Africa.

După o viaţă incredibilă, în 1916, la moartea lui Lady Baket, The Times scria:

„Lumea n-a băgat de seamă. Ştirea morţii doamnei Baker a trecut pe locul 2. Pentru că în ziua în care Lady Baker a trecut în nefiinţă, 8 oameni au fost ucişi la Verdun. Din păcate, povestea unei foste sclave, care a scăpat din harem şi a explorat Africa, a călătorit în lumea largă alături de iubirea ei, a părut un lucru mai puţin important.”.

Florica Sas a explorat Africa. A descoperit sursele Nilului şi a cucerit lumea, plecând dintr-un mic sat din Transilvania şi evadând din haremul Paşei din Vidin.

Mai cool de atât nu se poate.

Toată lumea o iubeşte pe Cezara. Toţi o admiră, o invidiază, o privesc fascinaţi când apare pe scenă.

E una din cele mai frumoase actriţe din România şi legendele urbane despre poveştile ei de dragoste sunt pe buzele tuturor iubitorilor de bârfe, în vremuri când revistele-tabloid n-au nicio şansă să apară la tarabe.

Unii spun că Florin Piersic e înnebunit după ea, alţii bagă mâna în foc pentru nebuniile pe care Costel Constantin le face pentru partenera lui de scena.

Dar Cezara păstrează misterul. Zâmbeşte întotdeauna uşor şi nu bagă de seamă nicio bârfă.

Aşa a invatat-o bunica ei, o poloneză-avocat (Tarcinscki / Potorscki), care a crescut-o la Sibiu şi i-a zis să nu păstreze niciodata în inimă ranchiuna.

În anii 60, Cezara Dafinescu era în lotul naţional de atletism. Era colegă de lot cu Mihaela Peneş şi Ilie Năstase, dar un accident la antrenamente i-a schimbat destinul.

Fata de general de armată, cu alură de star hollywoodian, alege să devină…actriţă. Intră din al doilea foc la IATC şi în anul 3 de facultate îşi întâlneşte soţul. Pe George Motoi.

“Sigur că eu l-am iubit pe George într-un fel anume. Eram mai tânără decât el, el era deja consacrat şi, pentru mine, Leoaică fiind, cred că a fost şi vanitate. Am considerat că, la acel moment, el era cel mai
bun. Căsnicia cu el a fost extraordinară, dar a fost acea căsnicie între dintre doi oameni cu temperamente diferite, pentru că George este foarte sobru, foarte rece, cel puţin cu mine. Acum nu ştiu cum mai e. Mi-a convenit foarte tare acea perioadă pentru că nu ştiamcum e altfel, credeam că aşa trebuie să fie în viaţă, să fie o căsnicie cu un om cu care ai afinităţi”.
După o căsătorie de 23 de ani cu George Motoi, Cezara cunoaşte “marea dragoste” . În 1997 divorţează şi se căsătoreşte cu Gelu Fornea.

“Eu consider că am făcut un gest de curaj să spun: «George, îl iubesc pe X, vreau să divorţăm!». Mă întreb, oare i-ar fi convenit să-l mint? Nu cred că puteam eu.”

Pentru marea dragoste, Cezara renunţă la teatru.
“Perioada aia a fost momentul meu în care am renunţat la teatru şi, pentru un om care a iubit atât de mult şi îşi iubeşte atât de mult meseria, asta a fost definitoriu pentru dragostea asta. Pe mine nu m-a mai interesat teatrul şi a fost perioada mea, de vreo şase ani, în care am vrut să fiu soţie, amantă, gospodină, tot ce vrei”.

Şi în faţa celor mai mari tragedii ale vieţii, Cezara Dafinescu şi-a păstrat eleganţa şi lipsa de ranchiună.
“În definitiv, nu contează “anii din viaţa ta, ci viaţa din anii tăi”. Este greu să pierzi, dar mult mai rău e să nu fi încercat niciodată să reuşeşti. Când viaţa îţi dă motive să plângi, demonstrează că ai o mie şi unul de motive să râzi.”

“Dacă viaţa este o călătorie scurta trebuie să încercăm să o facem la clasa întâi.”, Cezara Dafinescu.

Mai cool decât atât, nu se poate.