Eroii Romaniei Chic » orchestra

Sergiu Celibidache

Antz — Sat, 17 May 2014 08:01:50 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca maestrul Celibidache:

haina “Alain Delon” scurta
ghete “brogues”
camasa poplin
Erau vremuri în care marii artişti erau primiţi la aeroport cu alai de oficialităţi, cu flori, paparazzi şi sute de fani care aplaudau frenetic.
Erau timpuri în care celebrităţile ştiau cum să poarte firesc „eşarfa – foulard”, din caşmir şi mătase, să se incheie până la ultimul nasture la vestă, să zâmbească larg şi sincer şi să-şi păstreze viaţa personală pentru intimitate. Tot ce aveau de aratăt lumii erau talentul, performanţa, lucrarea lor de-o viaţă.
Erau anii în care toată lumea ştia cine e Sergiu Celibidache. Când un dirijor de mari orchestre, director de filarmonici la Coppenhaga, Stockholm, Stuttgart, Munchen sau Berlin era star absolut. Ţinea prima pagină a jurnalelor şi nimeni nu se plângea „că nu vinde tirajul”.
Vremurile alea sunt duse şi apuse.
Dar dintr-o fotografie de acum aproape o jumătate de secol ne priveşte elegant maestrul.Şi ne dă speranţă.

În ochi îi citim, ca nişte muieri bârfitoare, dragostea pentru superba Ioana şi pasiunea incredibilă pentru muzică.

Ioana şi Sergiu Celibidache

Un român care a avut lumea la picioare. Despre care vorbesc toţi greii lumii muzicale, căruia îi dedică simfonii, competiţii, premii.
E al nostru şi suntem mândre ca e de aici. De la 300 de km la nord de Bucureşti, din dulcele Neamţ.

Chapeau bas, maestre Celibidache! Mai cool decât domnia voastră, nu se poate!

Vladimir Cosma

Antz — Tue, 28 Feb 2012 20:38:38 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca maestrul Cosma:

In 2009, intr-un interviu, Vladimir Cosma, cel mai important compozitor de muzica de film din Franta intreba emotionat:
“Mai exista gutuiul din fata casei din Spatarului?”.
Era gutuiul copilariei lui. Din fata casei in care a crescut, in familia unor muzicieni exceptionali.
Tatal sau, Teodor Cosma a fost dirijor si pianist, mama, scriitor de livrete, unchiul, Edgar Cosma, compozitor si dirijor iar una din bunici a fost o pianista incredibila, eleva a lui Ferrucio Busoni.
Gutuiul din Spatarului si “Micul Mozart de 8 ani care era apostrofat, la primele concerte ca violonist, in Romania, fiindca inchidea ochii pe scena. Jubilatia in fata primelor acorduri de jazz, descoperind un disc cu Miles Davis. In armata, un spectacol compus in intregime, cu un inimaginabil “dans al mastilor de gaz”. Franta competitiei si a oportunitatilor, la doar douazeci si ceva de ani. Prima muzica de film, a doua, a treia, sute si sute. Naiul lui Gheorghe Zamfir pe care casa de productie franceza nu-l voia fiindca venea din Romania. Pierre Richard coborind scarile rulante in Marele blond pe tema… naiului lui Zamfir. In competitie cu Enyo Moricone pentru un film, o alta partitura scrisa pe patul de spital. Si inca una in vacanta, dupa un telefon implorator. Rezultatul va fi un slow invaluitor si etern: Richard Sanderson urca pe scena Palatului de Behague in carne si oase si interpreteaza celebrul Reality (“Dreams are my reality…”). Louis de Funes dansind in Aventurile rabinului Jacob pe ecran si melodia in versiune jazzy, interpretata live pe scena de muzicieni invitati anume, cu un Vladimir Cosma care ingina si bate ritmul. Parisul care nu mai e Paris fara acordurile din Promenade sentimentale”.
Toate amintirile unui roman cu o viata incredibila, cu un talent extraordinar, despre care criticii francezi spuneau ca “e mica madlena proustiana din cinema”.
Maine o sa trecem pe Spatarului sa cautam gutuiul maestrului Cosma. Ascultand fericite “Sentimental Walk”, din filmul “Diva”…

Mai cool de atat nu se poate.

Lola Bobescu

Antz — Fri, 23 Dec 2011 12:01:27 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Lola:

Ai crede ca e un afis cu Catherine Deneuve in rolul unei Belle de Jour- violoniste.
Dar daca te uiti mai atent la privirea usor pierduta, la mainile atat de fine si la zambetul retinut, fara niciun strop de cabotinism, incepi sa ai indoieli. Intre femeia din imagine si vioara ei e o poveste de dragoste adevarata. Nicio actrita nu poate reproduce, juca atat de convingator realitatea unei astfel de emotii.
Lola Bobescu. Ea e “Catherine Deneuve” cu vioara si cea despre care Yehudi Menuhin spunea ca “e cea mai mare si mai frumoasa violonista a lumii”.
Lola s-a nascut in 1919 la Craiova, in familia compozitorului si dirijorului Aurel Bobescu si la 5 ani a avut primul sau concert acompaniata de o orchestra.
La 11 ani, mademoiselle Bobescu pleca la Paris la Ecole Normale de Musique si 7 ani mai tarziu absolvea Conservatoire National de Musique cu “Prix d’Excellence”.
Vacantele si le petrecea tot departe de rude si familie, in Franta, exersand la vioara la scoala de vara de la Seignolay, a sotilor Marcel si Celiny Chailley. Aici, se spune ca adolescenta Lola a trait si prima ei iubire cu un coleg de studiu.

Lola, la picioarele lui Marcel Chailley
A fost eleva favorita a maestrilor Enescu si Thibaud si la 17 ani a uimit o lume intreaga dupa ce a concertat impreuna cu orchestra Colonne, sub bagheta lui Paul paray.

Lola la Seignolay (in plan apropiat)
Lola a avut cohorte de admiratori fanatici in toata lumea si a fost una din cele mai fragile, mai chic si mai talentate soliste violoniste din secolul trecut.

De la Paris, in anii 50, Lola a plecat in Belgia, unde a fondat si a condus formatiile Solistes de Bruxelles – actuala L’Orchestre de Wallonie din Liege si Cvartetul de coarde “L’Arte del Suono” din Bruxelles si unde a fost profesoara de vioara la Conservatorul din Bruxelles.

Mai cool decat “mademoiselle Lola, la prodigeuse belle avec le violon”, nu se poate.