Eroii Romaniei Chic » Paris

Constantin Brâncuşi (I)

Antz — Sun, 08 Jun 2014 21:11:25 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca maestrul Brâncuşi:

costum clasic Boglioli /sosete inalte FALKE / ranita militara / ghete Bryden

Iubirile şi muzele maestrului
Legenda spune că Maestrul link aici http://www.brancusi.com/ a plecat pe jos, în căutarea liniştii şi că n-a găsit-o pentru că nu era pentru el. Dar drumul a fost incredibil, epopeic şi plin de har.
Că a fost un artist impecabil, revoluţionar, genial, o ştie toată lumea. Dar câţi se uită la fotografia de mai jos şi se gândesc că Brancuşi a fost un bărbat răvăşitor?

Om fi noi muieri nebunatice şi mereu în căutare de frivol, dar adevărul loveşte de dincolo de fotografii.

Privirea lui Brâncuşi răscoleşte. Ne-am uitat la el un ceas întreg şi nu ne-am putut desprinde. Cu aşa o căutătură, asemenea atitudine şi chip, n-avea cum să nu iubească mult Maestrul. Şi să nu povestească despre el, toate iubitele lui.

Spălătoreasa Ioana
Despre primele iubiri ale lui Brancusi, de la Hobiţa sau din perioada studenţiei, nu ştie nimeni mare lucru. Trebuie să fi fost fete oacheşe, deştepte şi futeşe.
Singura despre care au povestit unii şi altii a fost Ioana. O spălătoareasă din Craiova, pe care Brâncuşi a cerut-o în căsătorie când avea numai 18 ani. Cine ştie ce s-ar fi întâmplat cu Neica Costache dacă Ioana ar fi spus da?
Margit Pogany
Prima iubire celebră din viaţa lui Brâncuşi a fost Margit Pogany.
În 1913 Brâncuşi expune în Statele Unite lucrarea Domnişoara Pogany. Sculptura are un succes fabulos. Ochii enormi, celeşti şi capul ovoid au stârnit controverse, chiar şi ironii, însă sensibilitatea lucrării a învins.
Iar povestea sculptată a domnişoarei cu mâinile împreunate şi chipul fin ascunde o dragoste care a durat 26 de ani.
Brâncuşi a cunoscut-o pe pictoriţa unguroaică în 1909, când tânăra i-a devenit model. Maestrul o alinta pe fiica doctorului parizian Pogany, „ibovnica nemuritoare”.

Margit Pogany

„Am pozat pentru el de mai multe ori. De fiecare dată, începea şi termina un nou bust. Fiecare era frumos, minunat de real. Eu îl rugam să-l păstreze ca variantă finală, dar el izbucnea mereu în râs şi arunca bustul înapoi, în lada cu lut din colţul atelierului – spre marea mea dezamăgire“.
Nu există certitudini. Dar sunt destui cei care povestesc că tânăra Margit s-a iubit nebuneşte cu Brâncuşi, că după război, unguroaica a emigrat în Australia unde timp de 30 de ani a ţinut o corespondenţă superbă cu maestrul. Iar ceea ce fusese o pasiune de tinereţe a devenit o prietenie epistolară sinceră.
Pe 19 ianuarie 1919 Margit Pogany îi scrie lui Brâncuşi din Lausanne: “Tot timpul mă gândesc la tine şi la tandreţea cu care ai avut grijă de mine. Mi-ar fi plăcut să-ţi dau la fel de multă bucurie câtă mi-ai dăruit tu mie”.
În 1914, când Brâncuşi a călătorit până în România, s-a oprit mai întâi în Bucureşti, să-şi viziteze iubita. Din păcate, Pogany nu mai era în oraş şi într-una din scrisori îi împărtaşeşte dezamăgirea: “Este atât de dureros că nu am reuşit să ne revedem!”.

Eileen Lane

Maestrul şi Eileen Lane

În anii ’20, în atelierul lui Brâncuşi intră o irlandezo- americană superbă, nefericită în dragoste (tocmai rupsese logodna cu iubitul ei) şi mai tânără cu 20 de ani decât artistul.
Cei doi încep o idilă, dar tânăra americană se teme de gura lumii pentru că simţea că e o relaţie nepotrivită cu mult mai coptul ei maestru.
Brâncuşi, un om liber şi fără prejudecăţi îşi invită muza şi iubita în ţara lui: „De ce nu vii cu mine în România? Asta îţi va schimba ideile. Nu trebuie să-ţi faci probleme de ce vor zice oamenii, te voi prezenta drept fiica mea”.
Vacanţa celor 2 în România a durat între 11 septembrie şi 7 octombrie 1922, timp în care au vizitat Sinaia, Peştişani şi la întoarcerea spre Paris au mai rămas câteva zile la Roma şi Marsilia.

Cunoscuţii cuplului au speculat că după această călătorie Eileen Lane a început să viseze la rochia de mireasă, dar maestrul i-a lăsat clar de înţeles că nu are chemare de soţ.
Dezamăgită, Eilleen s-a întors la ea acasă, s-a căsătorit şi cu siguranţă s-a mai revăzut cu iubirea din tinereţe. Într-una din scrisorile ei către Brâncuşi mărturisea (1923): “Aş vrea să-ţi mulţumesc pentru întâlnirea de ieri, Brâncuşi. M-am bucurat enorm să te revad. Dar am şi suferit. Mi-a fost teamă să-ţi arăt sentimente pe care nu mai am dreptul să ţi le dezvălui.”
Povestea dintre Brâncuşi şi Eileen Lane a trecut. Dar a rămas posterităţii o sculptură inspirată de personalitatea, fragilitatea şi teama de gura lumii a tinerei lui iubite: “Eileen Lane”.

Prinţesa frigidă

A urmat prinţesa Maria Bonaparte. Moştenitoarea unei mari averi, Maria i-a trecut pragul atelierului lui Brâncuşi tot pentru a poza. Ea a fost modelul pentru controversata Prinţesa X, care a provocat un scandal imens în 1919, când artistul a expus-o la Grand Palais. Toata lumea s-a îngrămădit să comenteze că lucrarea seamănă prea bine cu un falus erect. Dar Brâncuşi a explicat: „Statuia mea, înţelegeţi domnule, este femeia, sinteza însăşi a femeii. Cinci ani am lucrat, şi am simplificat, am făcut materia să spună ceea ce nu se poate rosti. Şi ce este în fond femeia? Un zâmbet între dantele şi fard pe obraji? Nu asta este femeia! Pentru a degaja această entitate, pentru a aduce în domeniul sensibilului acest tip etern de forme efemere, timp de cinci ani am simplificat, am finisat lucrarea. Şi cred că, biruind în cele din urmă, am depăşit materia.”
Explicaţia artistului…fără cusur. Dar gurile rele nu s-au oprit din speculaţii. Mai ales că Marie era pasionată de psihanaliză, era mare prietenă a lui Freud şi una din obsesiile cercetărilor ei psihanalitice au fost erecţia şi frigiditatea.
Eh, bârfe, bârfe, bârfe.

Madame Ricou

Brâncuşi a întâlnit-o pe Léonie Ricou (1875-1928), între 1908-1910. Madame Leonie, o pariziană divorţată şi foarte cultivată era una din cele mai mondene persoane din Parisul Belle Epoque şi în salonul ei de arte din inima Montparnasse-ului (Boulevard Raspail 270) intrau toate personalităţile culturale ale vremii : Guillaume Apollinaire, Alexandre Mercereau, Paul Fort, Giuseppe Ungaretti, Pablo Picasso, Gino Severini, Umberto Boccioni, Julio González, Amedeo Modigliani. Constantin Brâncuşi nu avea cum să lipsească.
Scrisorile pe care Ricou le scria lui Brâncuşi, toate semnate între 1914 şi 1921 nu vorbesc decât despre o relaţie amicală pe care colecţionara o avea cu maestrul. Dar cei care-l ştiau bine pe Brâncuşi au spus deseori că nu se putea ca franţuzoaica să nu fi picat în mrejele românului.

MadameL.R. este lucrarea inspirată de colecţionara Leonie şi a făcut parte din colecţia lui Yves Saint Laurent.

Baronesa R.F

Baronesa Renée Irana Frachon a fost şi ea una din primele admiratoare uluite de talentul lui Brâncuşi şi un alt subiect de speculaţii despre relaţiile dintre artist si muzele sale. Madame Frachon era o mare colecţionară de artă şi în primul deceniu al secolului trecut a intrat în atelierul românului în căautare de opere valoroase, îndrăgostindu-se de cel care a transformat-o în muza sa.
Baronesa R.F. este lucrarea inspirată de povestea de dragoste dintre Brâncuşi şi madame Frachon şi este încadrată de specialiştii în operele lui Brâncuşi în seria „Muzelor adormite”.
Va urma…

Eugenia Tanase (Genica Athanasiou)

Antz — Tue, 20 May 2014 11:21:18 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca madame Genica:

1. rochie de satin Marchesa
2. ruj YSL
3. haina de matase Marni

Pe 14 iulie 1921, Man Ray, “poetul camerei obscure” debarca la Le Havre. In cateva zile ajungea la Paris si-si incepea epopeea de excese, experimente artistice, amoruri nebune si intalniri providentiale din orasul tuturor sperantelor. Timp de aproape 20 de ani a documentat efervescenta artisca pariziana, s-a lasat fascinat de cei mai interesanti oameni ai locului si a creat portretele unor personaje incredibile, flamboiante si de neuitat.
Prin sutele de chipuri si siluete ale celor mai nebuni ani, incanta de peste un secol imaginile cu o tanara cu fata prelunga, maxilar bine definit, sprancene conturate si o privire dramatica, intotdeauna altfel. E Genica Athanasiou, actrita din La Coquille et le Clergyman, personajul chic si iconal din elegantul deceniu 3.
Nascuta la Bucuresti in 1897, Eugenia Tanase a plecat la Paris sa studieze arta dramatica, cand avea 22 de ani. Aici l-a intalnit pe maestrul Dullin si in 1921 devine membra a trupei “Atelier”, chiar in primul an de spectacole al celebrei companii. Acum il intalneste pe Man Ray, care este cucerit de alura stranie si privirea apriga a romancei, indragostita nebuneste de actorul, scenaristul si regizorul Antonin Artaud.
Din 1921 pana in anii ’30, Man Ray o urmareste cu camera pe Genica de cate ori are ocazia si aceasta ii pozeaza straniu, cuceritor sau dramatic, construindu-si personajul plin de mister si ieri…si azi.

June Miller

Antz — Mon, 19 May 2014 08:42:43 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca June:

cercei “Zoe” cu diamant
rochie Maria Marinescu
ruj “wild cherry”
I-a tinut in mreje o viata intreaga pe Henry Miller si Anais Nin, iar exegeti, fani, connaisseuri de literatura spun despre ea ca e muza absoluta. A ramas in istorie cu rochiile ei de catifea si rujul mereu rosu-sangeriu si ca personaje care o descriu cu detalii de viata intima, de istorii personale in Nexus, Plexus, Sexus sau Tropicul Capricornului (personajul Mona este construit de Henry Miller, cu gandul la ea).

June Mansfiled Miller s-a nascut in Bucovina intr-o familie evreiasco-rroma din nordul Romaniei de azi.
A emigrat in State impreuna cu parintii si fratii cand avea 5 ani si va ramane la New York pentru toata viata, exceptand perioada in care a locuit la Paris.
La 21 de ani, June era deja “femme fatale” si l-a cucerit la prima vedere pe Henry Miller care in acea perioada era insurat si doar visa la o cariera literara.
June a crezut in talentul scriitoricesc al sotului sau inainte ca el sa fi asternut macar un rand pe o foaie de hartie si l-a inspirat pe Henry cu viata ei aventuroasa (era bisexuala), cu secretele si misterul pe care le construia in jurul familiei si iubirilor ei conjugale sau din afara mariajului.
La 7 ani dupa ce s-a casatorit cu Henry Miller, June o intalneste pe Anais Nin care devine obsedata de farmecul si viata lui June si la fel ca Henry o foloseste ca arhetip pentru multe din personajele ei literare. Anais, June si Henry fac pentru cativa ani triunghiul amoros scandalos despre care a vorbit toata lumea literara si care a inspirat carti, filme si cultura pop din secolul trecut.

June bucovineanca, muza-absoluta.
Cool “avant la lettre”.

Sergiu Celibidache

Antz — Sat, 17 May 2014 08:01:50 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca maestrul Celibidache:

haina “Alain Delon” scurta
ghete “brogues”
camasa poplin
Erau vremuri în care marii artişti erau primiţi la aeroport cu alai de oficialităţi, cu flori, paparazzi şi sute de fani care aplaudau frenetic.
Erau timpuri în care celebrităţile ştiau cum să poarte firesc „eşarfa – foulard”, din caşmir şi mătase, să se incheie până la ultimul nasture la vestă, să zâmbească larg şi sincer şi să-şi păstreze viaţa personală pentru intimitate. Tot ce aveau de aratăt lumii erau talentul, performanţa, lucrarea lor de-o viaţă.
Erau anii în care toată lumea ştia cine e Sergiu Celibidache. Când un dirijor de mari orchestre, director de filarmonici la Coppenhaga, Stockholm, Stuttgart, Munchen sau Berlin era star absolut. Ţinea prima pagină a jurnalelor şi nimeni nu se plângea „că nu vinde tirajul”.
Vremurile alea sunt duse şi apuse.
Dar dintr-o fotografie de acum aproape o jumătate de secol ne priveşte elegant maestrul.Şi ne dă speranţă.

În ochi îi citim, ca nişte muieri bârfitoare, dragostea pentru superba Ioana şi pasiunea incredibilă pentru muzică.

Ioana şi Sergiu Celibidache

Un român care a avut lumea la picioare. Despre care vorbesc toţi greii lumii muzicale, căruia îi dedică simfonii, competiţii, premii.
E al nostru şi suntem mândre ca e de aici. De la 300 de km la nord de Bucureşti, din dulcele Neamţ.

Chapeau bas, maestre Celibidache! Mai cool decât domnia voastră, nu se poate!

Grigore Moisil

Antz — Wed, 28 Nov 2012 09:37:33 +0000

Daca vrei sa te imbraci in stilulul domnului Grigore Moisil:

In 1931, Grigore Moisil pleaca la Sorbona sa-si continue studiile, in urma obtinerii unei mici burse acordate de statul roman. Familia il sustine completand financiar veniturile necesare sederii acestuia in Paris. Era o miza mare, cu care toti erau de-acord, fiind constienti de talentul lui Grigri (cum il alintau ei pe celebrul matematician): sa profite cat mai mult de bunurile intelectuale, pe care in alta parte nu le putea gasi, sa intre in contact cu matematicienii celebri ai timpului si sa intre in societatile savante care se ocupa de matematica si aplicatiile ei in cele mai diverse domenii.
In Franta il reintalneste pe celebrul profesor Vito Volterra, caruia i fusese ghid cu 5 ani in urma, la Cluj, dar si pe Paul Lévy. In cartea semnata a de Viorica Moisil, sotia matematicianulu, “O familie ca oricare alta” (o colectie de scrisori trimise intre matematician si familia sa pe perioada sederii la Paris, este plina de povestiri amuzante, emotionante, pline de analiza a orasului si locuitorilor sai, de grija, ambitie, respect si dragoste intre Grigri si parinti, fratii sai si bunicuta, cea mai rasfatata si cea mai iubita de Moisil.
Matematicianul genial, cel care a pus bazele informaticii in Romania, este recunoscut pentru umorul sau fabulos si internetul si literatura care il evoca sunt pline de ziceri si anecdote apartinand acestuia.
Intr-una dintre scrisorile trimise acasa, Moisil povesteste foarte simpatic intalnirea cu Paul Lévy:
“Azi am inceput contactul cu Parisul intelectual. Azi aveam rendez-vous cu Paul Lévy. Iti imaginezi, de ieri seara am cumparat o foita de hartie groasa, in care am legat pachetelul si asa mai incolo, pana a devenit un pachet impermeabil. Azi-dimineata, mi-am facut doua ore toaleta, mi-am schimbat gulerul si camasa, si m-am ras cu ingrijire demna de scopuri mai bune, mi-am luat periile cumparate ieri pentru eveniment si mi-am periat hainele, am vrut sa-mi vacsuiesc pantofii, mi-a alunecat cutia de-a rostogolul in balcon, din bacon in strada, unde s-a strivit in fata unui cetatean indignat. Dupa toate aceste peripetii, am reusit sa fiu la statia de destinatie, cu metroul, cu trei sferturi de ora, noteaza bine: trei sferturi de ora … inainte de ora trebuincioasa. In rezumat, evenimentul a fost amplu pregatit. Paul Lévy este un om uscatel, brun, extrem de timid si care scrie multe lucruri bune, dar nu prea stie sa le spuna. La figura e exact ca Ionel Vespremeanu. Dupa primele secunde, am inceput sa terminam. Ca variatie, am deschis pachetelul, am desfacut o hartie, apoi alta hartie, pe urma alta, si i-am explicat ca e un sistem romanesc de a-ti manifesta gratitudinea fata de cineva. Lucrul l-a facut pilaf, a exprimat ca ” c’est n’en pas l’usage” si a adus aminte de un alt Lévy de la Salonic. Dupa care conversatia a rulat asupra bogatiilor miniere ale tarii romanesti, despre transportul petrolului cu cisternele si cu pipeline. Baga insa de seama ca toate hartiile in cari adusesem instrumentul romanesc, tot acest timp, au stat la mine in poala, fiindca n-aveam unde sa le pun. Cu hartiile, palaria si manusile in mana, am alunecat pe scara in jos, precipitandu-ma in fata doamnei Lévy. Si tot cu hartiile in mana am plecat si am coborat cateva etaje”.

Grigore Moisil s-a nascut la Tulcea, pe 10 ianuarie 1906.
Este considerat intemeietorul informaticii in Romania, fiind cel care a promovat si sustinut construirea primelor calculatoare romanesti. In 1996, a primit Computer Pioneer Award al societății IEEE.
A fost membru al Academiei Romane, al Academiei din Bologna și al Institutului International de Filozofie.
In 1946, a fost numit ambasador al Romaniei la Ankara. A fost laureat al Premiului de Stat al Republicii Populare Romane si in 1964, a fost numit, prin decret al Consiliului de Stat, ”Om de stiinta emerit”.

Mai cool decat Grigri, marele Grigore Moisil, nu se poate!

Sarmisa Bilcescu

Antz — Wed, 31 Oct 2012 06:01:12 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca rafinata si curajoasa domnisoara Bilcescu:

Un profil incantator, cu barbia usor in sus, nas drept, semn de caracter cutezator, privire curata si detaliu chic al unei brose- Camee discrete, care intregeste elegant starea unei imagini vechi de 120 de ani.
Domnisoara cu gat lung si buze bine conturate este Sarmisa Bilcescu, un personaj care avea sa schimbe mentalitati pariziene si sa deschida drumul unor generatii de avocate aprige, feminine, destepte si foarte pasionate de profesia lor. Doamna Sarmisa a fost prima romanca avocat, prima femeie din Europa si din istoria Universitatii Sorbona care a obtinut licenta in drept si prima femeie din lume Doctor in Drept. Performante incredibile, in vremuri deloc usoare pentru domnisoarele cu ambitii, cateva zeci de ani inainte de Miscarea Sufragetelor…
Povestea Sarmisei incepe in primavara anului 1867, in familia unui sef al Controlului de Finante din vremea domnitorului Barbu Stirbei, Dumitru Bilcescu.
In 1884, curajoasa si studioasa domnisoara Bilcescu se inscrie la Facultatea de Drept din Paris, fiind prima femeie care se voia sa urmeze cursurile acestei prestigioase scoli de stiinte juridice.
In vremuri in care lumea vorbea convinsa de “antinomia intre termenul student si femeie” sau tinea prelegeri clare si fara dubii despre “inteligenta unei femei, care este in primul rand frumusetea sa”, rafinata domnisoara Sarmisa apare in fata profesorilor francezi care-i fac “o primire glaciala” si care, in prima faza, vor sa refuze candidatura tinerei. Mama domnisoarei, insa, este alaturi de fiica sa si-l infrunta pe secretarul facultatii cu o replica, care avea sa faca istorie: « Cum, domnule, intr-o tara in care este scris pana si pe usile inchisorilor: Libertate, Egalitate, Fraternitate, dvs impiedicati o tanara sa se instruiasca, doar pentru ca este femeie?»
Cu toata reticenta lor, scortosii profesori nu se pot opune ambitiei si recunosc performanta si inteligenta romancei, iar Sarmisa este admisa. “Primirea din partea studentilor a fost cu facuta cu foarte mult respect” , isi amintea doamna Sarmisa, ani buni dupa istoricul eveniment.
3 ani mai tarziu, Sarmisa Bilcescu obtine licenta in Stiinte Juridice si se inscrie si la doctorat, cu tema “De la condition légale de la mère”, fiind prima femeie din Europa care obtine un doctorat in drept. Dar lupta domniei sale nu avea sa se opreasca aici pentru ca, intoarsa in tara, nici romanii nu vor sa o lase sa profeseze.
In 1891, la 4 ani de la obtinerea licentei, ca urmare a unei campanii initiate de renumitul jurist roman Constantin Dissescu, Sarmisa Bilcescu este admisa in Baroul Ilfov, prezidat in acea perioada de renumitul om politic, Take Ionescu.
La 6 ani dupa admiterea in barou, domnsioara Bilcescu se indragosteste, se casatoreste cu Constantin Alimanisteanu si decide sa se dedice familiei, retragandu-se din avocatura. A devenit foarte activa in cercurile feministe bucurestene, a fost printre fondatoarele Societatii Domnisoarelor Romane si a luptat pentru cresterea gradului de educatie a tinerelor sale compatrioate. Le-a incurajat pe fiecare dintre ele sa-si urmeze visele, sa conteste regulile absurde si sa nu renunte niciodata la dorintele lor. O duduie minunata, care ne inspira si azi. Doamna Sarmisa cea cool.

Jean Yonnel

Antz — Tue, 30 Oct 2012 06:45:54 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca domnul Yonnel in “Amok”:

1934, filmul “Amok”. 2 personaje elegante, cu multa carisma si chimie. O poveste impotriva curentului, prea curajoasa chiar si pentru un Paris mereu progresist si avangardist.
Jean Yonnel joaca rolul unui medic innebunit de singuratate, indragostit de personajul interpretat de flamboianta diva a cinema-ului francez interbelic, Marcelle Chantal, care refuza sa intrerupa o sarcina dintr-o poveste de dragoste a tinerei sale iubite cu un colonel britanic.
Tineri si superbi, cei doi actori umpleau salile de cinema cu visatori, aventurieri sau romantice care susoteau si comentau povestea plina de tabu-uri si decoruri exotice. Tot Parisul vorbea despre film si barfea relatia care se auzea ca se infiripase intre actrorul din rolul principal si superbisima Marcelle, fiica unui bancher celebru si foarte influent in epoca, o burgheza pur-sange, care adusese in cinema-ul francez stralucirea unei dive elegante si foarte bogate.
Jean Yonnel avea 40 de ani si trecusera deja 20 de ani de cand plecase din orasul sau natal, Bucuresti, si incepuse cariera in Orasul Luminilor.
Pe numele sau real, Jean-Estève Schachmann, monsieur Yonnel s-a nascut in Bucuresti la sfarsitul secolului 19 si a fost unul din cei patru actori romani membri ai Comediei Franceze (alaturi de Eduard de Max, Maria Ventura si Elizabeth Nizan).

A avut o cariera incredibila, aplaudata si pe scenele celor mai importante teatre ale lumii (unde a jucat alaturi de Mounet Sully sau Sarah Bernhardt), dat si in numeroase productii cinematografice (intre 1913 si 1966), mari succese de critica si de public.
Intre 1947 si 1962, Jean Yonnel a fost profesor la Conservatorul National de Arta Dramatica si toate generatiile care i-au fost contemporani sau studenti isi amintesc de el ca de un mare actor de traditie clasica, “un actor exigent, onest, riguros si scrupulos”.
De la Bucuresti, la Comedia Franceza. Très, très cool!

Henri Negresco

Antz — Tue, 28 Aug 2012 07:15:56 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Henri Negresco:

Elegantul domn Negrescu, pasionat de lux si creatorul unei lumi spectaculoase, care mai fascineaza si azi elita mondiala la plimbare pe Riviera franceza.
S-a nascut in 1868 in familia unui hangiu cu origini rrome de langa Bucuresti. A invatat afacerile cu clienti pretentiosi in cautare de mancare si bautura buna, de la familia lui si la 15 ani s-a angajat in capitala la maestrul cofetar-patiser Capsa.
Cu vise mari si dorinte de aventura mii, doi ani mai tarziu, Henri pleaca la Paris sa-si incerce norocul si isi castiga o paine cantand la vioara pe strazi. Nemultumit de viata de artist ambulant, vorbind mai multe limbi straine se gandeste sa se intoarca la ceea ce invatase de acasa, munca in restaurante. Cativa ani lucreaza in bistrouri, hoteluri pariziene si zece ani mai tarziu ajunge la MOnte Carlo unde are slujbe numai in servicii hoteliere de lux.
La 30 de ani reuseste sa devina directorul unui hotel important din Londra si este deja un connaisseur al industriei, stie ce asteapta clientela bogata, care e dinamica serviciilor de lux si ii cunoaste bine pe bogatii excentrici ai lumii care sunt fani ai rafinamentului romanului Negrescu: Vanderbild, Rockefeller, Isaac Merrit Singer.
Dupa experienta londoneza, Henri Negrescu revine pe Riviera franceza, la Nisa, noul oras al protipendadei bogate a lumii si devine directorul Casinoului din oras. Aici, in lunile in care reamenajeaza palatul Casinoului, Negrescu se imprieteneste cu arhitectul Niermans si impreuna planuiesc constructia unui palat unic in Europa.
Banii si determinarea lui Negrescu (care a mai atras si alti investitori) si viziunea arhitecturala fara cusur a lui Niermans construiesc un palat in Golful Ingerilor din Nisa, Negresco, care e ridicat in 2 ani si care atrage clientela uluitoare fascinata de sarmul locului si talentul incredibil al romanului la lux, rasfat si servicii hoteliere unice in lume la acel moment. Miliardari, regi, actori, celebritati, toti oamenii importanti ai lumii vor sa faca macar o vacanta la Negresco si palatul devine unul din cele mai cautate hoteluri din lume.
Palatul, cu 113 camere, doua restaurante, baruri, noua saloane, sali de gimnastica si recuperare este o opera de arta europeana. Toata lumea il stia ca Le palais de la Belle Epoque, fiind unul dintre rarele palate particulare din lume ridicate de o persoana fara rang nobiliar. Armaturile metalice ale geamurilor din salonul regal au fost proiectate de Gustave Eiffel si sub cupola salonului penduleaza o lustra de Baccarat din 17000 cristale si de 5 metri inaltime, care ii fusese initial destinata Tarului Nicolae al 2-lea, insa din cauza revolutiei ruse, n-a mai ajuns la Sankt Petersburg, ci la Palatul Negresco.
Un roman al carui nume il stiu azi si Warren Buffet, si Bill Gates, si Madonna, si Bill Clinton. Negrescu. Maestrul luxului absolut.
Cool.

Clara Haskil

Antz — Tue, 21 Aug 2012 07:01:26 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca pianista Clara Haskil:

Admirata pentru talentul ei incredibil de Regina Elisabeta, George Enescu sau Dinu Lipatti. Muziciana exceptionala si mereu in suferinta pentru ca publicul nu o adora asa cum ar fi meritat. O poveste de viata mereu intre extazul unui talent incredibil si tristetea neimplinirilor de zi cu zi si a durerii unor vemuri complicate.
Clara Haskil s-a nascut la Bucuresti si la 5 ani canta pentru prima data in fata Reginei Carmen Sylva. Impresionata de talentul micutei cu ochi negri si aer atat de fragil, Regina ii ofera o bursa de studii la Viena. Aici, face progrese incredibile si la 10 ani are primul ei concert in fata unui mare public, cu o orchestra si fara partitura. Isi continua studiile la Paris, unde absolveste la 15 ani cu premiile intai la pian, dar si la vioara. Degetele ei lungi (se spune ca putea sa cuprinda 12 clape intre degetele 2 si 5), sensibilitatea incredibila si munca zilnica cu detereminare o fac pe tanara Clara una din cele mai talentate pianiste ale generatiei ei.
Dar vremurile tulburi (cele doua razboaie mondiale), problemele de sanatate recurente si originea sa in timpuri atat de tulburi (provenea dintr-o familie de evrei) au fost piedici grele si pline de suferinta in cariera si evolutia notorietatii Clarei.
Timiditatea, umilinta(nu-i placea mediatizarea), tracul sau perpetuu nu faceau din ea un personaj public simpatizat de presa vremii. Iar dorinta ei de a canta fara cusur, fara interventii pe care autorii partiturilor nu le pusesera pe hartie, evitand mereu sa puna in interpretarile ei “efecte” de estrada, ramanand fidela fara compromisuri puritatii si claritatii fiecarei bucati muzicale n-au ajutat deloc mediatizarii ei. A fost mult inaintea vremurilor in care s-a nascut si in care si-a construit si daruit talentul.
Dar in ciuda vicisitudinilor si a perioadelor lungi in care a fost nevoita sa stea departe de pian, perfectiunea interpretarii ei nu a fost niciodata alterata, iar iubitorii de muzica, criticii si cei care au cunoscut-o au fost mereu impresionati de energia ei vitala si stralucirea acestei femei cu privire pierduta si gesturi ezitante. Era mereu diponibila pentru muzica, numita de multi specialisti “miracol”, “soarele negru al pianului” si urmarita cu fascinatie pentru aerul ei “parca nu din aceasta lume”.
“Daca va par absenta, departe, distanta este pentru ca urmaresc, fara odihna, un vis”. Clara Haskil.

Mihaela Ursuleasa o adora pe Clara Haskil. Iar noi stim si vom fi mereu recunoscatori pentru marele privilegiu sa fim din acelasi neam cu doua pianiste incredibile, cu doi oameni generosi care ne-au daruit atat de multa frumusete si talent. Mai cool, nu se poate.

CR is coming.

Antz — Thu, 26 Jul 2012 07:22:26 +0000

Ne aducem aminte de plecarea lui Carine Roitfeld de la Vogue Paris si barfele de culise in jurul acestui eveniment: favoritisme si afaceri personale pe spatele revistei. Dincolo de ele (despre care niciodata nu vom sti daca sunt adevarate sau nu), ramane talentul ei colosal: imagini provocatoare, ireverentioase, asa cum ii place ei sa fie si sa se exprime. Am asteptat cu sufletul la gura ultimul numar Vogue editat sub conducerea ei si nu ne-a dezamagit.

L-am admirat si comentat indelung intre noi si cu Maurice. Apoi am asteptat, sceptici, toti trei, primul Vogue francez al lui Alt, desi n-aveam nimic cu ea, “DAAAR, n-avea cum sa se ridice la nivelul lui Roitfeld”. Si asa a si ramas dupa ce l-am vazut.

Acum aflam ca primul numar din revista ei bianuala, CR FAshion Book, o sa apara in prima jumatate a lui septembrie si ca poate fi deja cumparata in forma digitala online. Done that. Mai ales dupa ce am vazut preview-ul absolut fantastic: gotic si sexy. Toata lumea se intreaba la ce inmormantare participa simbolic Roitfeld. Presupunerile deja curg si mai toate sunt legate de Conde Nast.
Vrem revista lui Carine Roitfeld! O dorim, a asteptam, o ravnim. Obiectul dorintei.