Eroii Romaniei Chic » pasiune

Constantin Brâncuşi (I)

Antz — Sun, 08 Jun 2014 21:11:25 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca maestrul Brâncuşi:

costum clasic Boglioli /sosete inalte FALKE / ranita militara / ghete Bryden

Iubirile şi muzele maestrului
Legenda spune că Maestrul link aici http://www.brancusi.com/ a plecat pe jos, în căutarea liniştii şi că n-a găsit-o pentru că nu era pentru el. Dar drumul a fost incredibil, epopeic şi plin de har.
Că a fost un artist impecabil, revoluţionar, genial, o ştie toată lumea. Dar câţi se uită la fotografia de mai jos şi se gândesc că Brancuşi a fost un bărbat răvăşitor?

Om fi noi muieri nebunatice şi mereu în căutare de frivol, dar adevărul loveşte de dincolo de fotografii.

Privirea lui Brâncuşi răscoleşte. Ne-am uitat la el un ceas întreg şi nu ne-am putut desprinde. Cu aşa o căutătură, asemenea atitudine şi chip, n-avea cum să nu iubească mult Maestrul. Şi să nu povestească despre el, toate iubitele lui.

Spălătoreasa Ioana
Despre primele iubiri ale lui Brancusi, de la Hobiţa sau din perioada studenţiei, nu ştie nimeni mare lucru. Trebuie să fi fost fete oacheşe, deştepte şi futeşe.
Singura despre care au povestit unii şi altii a fost Ioana. O spălătoareasă din Craiova, pe care Brâncuşi a cerut-o în căsătorie când avea numai 18 ani. Cine ştie ce s-ar fi întâmplat cu Neica Costache dacă Ioana ar fi spus da?
Margit Pogany
Prima iubire celebră din viaţa lui Brâncuşi a fost Margit Pogany.
În 1913 Brâncuşi expune în Statele Unite lucrarea Domnişoara Pogany. Sculptura are un succes fabulos. Ochii enormi, celeşti şi capul ovoid au stârnit controverse, chiar şi ironii, însă sensibilitatea lucrării a învins.
Iar povestea sculptată a domnişoarei cu mâinile împreunate şi chipul fin ascunde o dragoste care a durat 26 de ani.
Brâncuşi a cunoscut-o pe pictoriţa unguroaică în 1909, când tânăra i-a devenit model. Maestrul o alinta pe fiica doctorului parizian Pogany, „ibovnica nemuritoare”.

Margit Pogany

„Am pozat pentru el de mai multe ori. De fiecare dată, începea şi termina un nou bust. Fiecare era frumos, minunat de real. Eu îl rugam să-l păstreze ca variantă finală, dar el izbucnea mereu în râs şi arunca bustul înapoi, în lada cu lut din colţul atelierului – spre marea mea dezamăgire“.
Nu există certitudini. Dar sunt destui cei care povestesc că tânăra Margit s-a iubit nebuneşte cu Brâncuşi, că după război, unguroaica a emigrat în Australia unde timp de 30 de ani a ţinut o corespondenţă superbă cu maestrul. Iar ceea ce fusese o pasiune de tinereţe a devenit o prietenie epistolară sinceră.
Pe 19 ianuarie 1919 Margit Pogany îi scrie lui Brâncuşi din Lausanne: “Tot timpul mă gândesc la tine şi la tandreţea cu care ai avut grijă de mine. Mi-ar fi plăcut să-ţi dau la fel de multă bucurie câtă mi-ai dăruit tu mie”.
În 1914, când Brâncuşi a călătorit până în România, s-a oprit mai întâi în Bucureşti, să-şi viziteze iubita. Din păcate, Pogany nu mai era în oraş şi într-una din scrisori îi împărtaşeşte dezamăgirea: “Este atât de dureros că nu am reuşit să ne revedem!”.

Eileen Lane

Maestrul şi Eileen Lane

În anii ’20, în atelierul lui Brâncuşi intră o irlandezo- americană superbă, nefericită în dragoste (tocmai rupsese logodna cu iubitul ei) şi mai tânără cu 20 de ani decât artistul.
Cei doi încep o idilă, dar tânăra americană se teme de gura lumii pentru că simţea că e o relaţie nepotrivită cu mult mai coptul ei maestru.
Brâncuşi, un om liber şi fără prejudecăţi îşi invită muza şi iubita în ţara lui: „De ce nu vii cu mine în România? Asta îţi va schimba ideile. Nu trebuie să-ţi faci probleme de ce vor zice oamenii, te voi prezenta drept fiica mea”.
Vacanţa celor 2 în România a durat între 11 septembrie şi 7 octombrie 1922, timp în care au vizitat Sinaia, Peştişani şi la întoarcerea spre Paris au mai rămas câteva zile la Roma şi Marsilia.

Cunoscuţii cuplului au speculat că după această călătorie Eileen Lane a început să viseze la rochia de mireasă, dar maestrul i-a lăsat clar de înţeles că nu are chemare de soţ.
Dezamăgită, Eilleen s-a întors la ea acasă, s-a căsătorit şi cu siguranţă s-a mai revăzut cu iubirea din tinereţe. Într-una din scrisorile ei către Brâncuşi mărturisea (1923): “Aş vrea să-ţi mulţumesc pentru întâlnirea de ieri, Brâncuşi. M-am bucurat enorm să te revad. Dar am şi suferit. Mi-a fost teamă să-ţi arăt sentimente pe care nu mai am dreptul să ţi le dezvălui.”
Povestea dintre Brâncuşi şi Eileen Lane a trecut. Dar a rămas posterităţii o sculptură inspirată de personalitatea, fragilitatea şi teama de gura lumii a tinerei lui iubite: “Eileen Lane”.

Prinţesa frigidă

A urmat prinţesa Maria Bonaparte. Moştenitoarea unei mari averi, Maria i-a trecut pragul atelierului lui Brâncuşi tot pentru a poza. Ea a fost modelul pentru controversata Prinţesa X, care a provocat un scandal imens în 1919, când artistul a expus-o la Grand Palais. Toata lumea s-a îngrămădit să comenteze că lucrarea seamănă prea bine cu un falus erect. Dar Brâncuşi a explicat: „Statuia mea, înţelegeţi domnule, este femeia, sinteza însăşi a femeii. Cinci ani am lucrat, şi am simplificat, am făcut materia să spună ceea ce nu se poate rosti. Şi ce este în fond femeia? Un zâmbet între dantele şi fard pe obraji? Nu asta este femeia! Pentru a degaja această entitate, pentru a aduce în domeniul sensibilului acest tip etern de forme efemere, timp de cinci ani am simplificat, am finisat lucrarea. Şi cred că, biruind în cele din urmă, am depăşit materia.”
Explicaţia artistului…fără cusur. Dar gurile rele nu s-au oprit din speculaţii. Mai ales că Marie era pasionată de psihanaliză, era mare prietenă a lui Freud şi una din obsesiile cercetărilor ei psihanalitice au fost erecţia şi frigiditatea.
Eh, bârfe, bârfe, bârfe.

Madame Ricou

Brâncuşi a întâlnit-o pe Léonie Ricou (1875-1928), între 1908-1910. Madame Leonie, o pariziană divorţată şi foarte cultivată era una din cele mai mondene persoane din Parisul Belle Epoque şi în salonul ei de arte din inima Montparnasse-ului (Boulevard Raspail 270) intrau toate personalităţile culturale ale vremii : Guillaume Apollinaire, Alexandre Mercereau, Paul Fort, Giuseppe Ungaretti, Pablo Picasso, Gino Severini, Umberto Boccioni, Julio González, Amedeo Modigliani. Constantin Brâncuşi nu avea cum să lipsească.
Scrisorile pe care Ricou le scria lui Brâncuşi, toate semnate între 1914 şi 1921 nu vorbesc decât despre o relaţie amicală pe care colecţionara o avea cu maestrul. Dar cei care-l ştiau bine pe Brâncuşi au spus deseori că nu se putea ca franţuzoaica să nu fi picat în mrejele românului.

MadameL.R. este lucrarea inspirată de colecţionara Leonie şi a făcut parte din colecţia lui Yves Saint Laurent.

Baronesa R.F

Baronesa Renée Irana Frachon a fost şi ea una din primele admiratoare uluite de talentul lui Brâncuşi şi un alt subiect de speculaţii despre relaţiile dintre artist si muzele sale. Madame Frachon era o mare colecţionară de artă şi în primul deceniu al secolului trecut a intrat în atelierul românului în căautare de opere valoroase, îndrăgostindu-se de cel care a transformat-o în muza sa.
Baronesa R.F. este lucrarea inspirată de povestea de dragoste dintre Brâncuşi şi madame Frachon şi este încadrată de specialiştii în operele lui Brâncuşi în seria „Muzelor adormite”.
Va urma…

Maria Teohari

Antz — Wed, 22 Aug 2012 07:42:40 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Maria Teohari:

Curioasa, eleganta, cu “usage du monde” si cu o minte stralucita pentru stiinta, Maria Teohari a fost prima femeie astronom din Romania.
S-a nascut in familia medicului Christu si a studiat stiintele la Facultatea de Stiinte din Bucuresti, cu stagii de pregatire la Observatoarele Astronomice din Paris si Nisa, unde a facut studii despre Soare si asteroizi.
La cativa ani dupa intoarcerea din Franta, vederea a inceput sa-i slabeasca foarte mult, medicii punand asta pe seama faptului ca doamna Teohari studiase prea indelung globul solar. Dupa ce, din cauza afectiuniilor ambilor ochi, a renuntat la studiile astronomice, a devenit profesoara de matematica la liceul “Domnita Ileana” din Bucuresti.
„Eram dreapta si severa. Elevele mele nu au regretat această exigenta. Cateva dintre ele mi-au si multumit, spunandu-mi, de pilda, ca, gratie mie, au reusit primele la examenul de admitere de la Politehnica.”
Pe perioada profesoratului, doamna Teohari a fost autoare a zeci de excelente manuale scolare, unele tiparite in mai multe ediţii, dupa care au invatat multe generaţii de elevi.
Poliglota, cunostea foarte bine germana, engleza si franceza, limbi cu ajutorul carora a facut traduceri inca din copilărie, cunoscatoare a pianului, cu talent la pictura si literatura, a trait toata viata devotata stiintei si artelor frumoase.
O doamna cool. Foarte cool. Profesoara Maria Teohari.

Lory Wallfisch

Antz — Fri, 08 Jun 2012 07:09:13 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca doamna Lory Wallfisch:

In 2002, o doamna eleganta, cu parul grizonant, cu breton rotunjit dulce si taiat frantuzeste pe linie dreapta, pana la linia lobilor urechilor, ridica salile de concerte ale Bucurestilor in picioare, aducea laolalta melomani si artisti minunati la gale si serate dedicate domniei sale si ii uimea pe toti cu talentul, vivacitatea si vitalitatea dumneaei. Avea 80 de ani si cei care o revedeau sau o intalneau pentru intaia oara spuneau ca: “pare sa aiba 12 ani ca puritate si candoare, 18 ca gratie feminina si entuziasm, 25 ca energie si dorinta de comunicare, dar multi ca intelepciune, dragoste pentru tineri, profesionalism si cunoastere.”
Minunata faptura era Lory Wallfisch, eminenta pianista, presedinta Fundatiei Enescu din Statele Unite ale Americii si profesor emerit la Colegiul Smith din Northampton, Massachusetts.
S-a nascut la Ploiesti la inceputul secolului 20, a studiat liceul de fete “Despina Doamna” si şi-a continuat studiile liceale şi universitare la Conservatorul Regal de Muzică din Bucureşti. In 1937 intra la Conservatorul regal, la clasa de pian si ii are ca profesori pe incredibila Florica Musicescu si minunatul Mihail Jora.
In 1938, in viata talentatei domnisoare Lory (care era considerata cea mai prodigioasa eleva a Floricai Musicescu) apare tanarul Ernst Wallfisch, un neamt nascut la Frankfurt, care venise in Romania pentru ca aici era o scoala de muzica puternica, cu profesori emeriti si isi dorea sa studieze vioara si viola cu o alta celebritate a timpului, Cecilia Nitulescu-Lupu si cu Ludovic Feldman.
Intre cei doi tineri se infiripa o poveste de dragoste, in 1943 canta pentru prima data impreuna la un recital oficial si un an mai tarziu se casatoresc.

In perioada guvernului Antonescu, George Enescu ii gazduieste in casa sa si ii apara de atacurile antisemite. Cei doi intra in compania selecta a anturajului sotilor Enescu-Maruca Cantacuzino si viseaza impreuna la o cariera pe scenele internationale ale lumii.
Sansa face ca Yehudi Menuhin sa-i audieze la o gala dedicata acestuia, la o vizita in Romania si sa le inlesneasca iesirea din tara, in 1946. In ’47 ajung la New York unde incep impreuna o carieră exceptionala in muzica de camera, impreuna cu Pablo Casals, pe care il cunosc prin Clara Haskil. In 1954 se intorc in Europa si au concerte cu succese fulminante la Festivalurile de la Prades, Edinburgh, Menton, Besançon, Salzburg, Lucerna.

Lory nu a uitat niciodata Romania si a visat intotdeauna sa-si omagieze maestrul si binefacatorul, pe maestrul Enescu, mai putin cunoscut in Statele Unite.
La sfarsitul anilor ’70, dupa ce si-a pierdut partenerul de viata si sufletul pereche, Lory nu a mai concertat dar si-a concentrat activitatea pe cercetările de muzicologie, pe pedagogie si a inceput o munca plina de entuziasm pentru incurajarea studiilor si popularizarea lucrarilor lui George Enescu.
Dupa 45 de ani de pribegie si exil, a revenit si in Romania unde “spre deosebire de atatia, nu vine ca sa ceară, sa “recupereze”, ci ca sa dea: nu a refuzat pe nici unul dintre cei ce i-au cerut sprijinul, oferind partituri, lectii, cursuri de maiestrie, donatii in bani, recomandari la institutii muzicale prestigioase unde este cunoscuta si respectata, premii pentru tineri talentati, impartasind cu generozitate din experienta ei.”
N-am avut pcazia s-o cunoastem sau s-o auzim pe viu pe doamna Wallfisch. Dar ne-au ramas inregistrarile duo-ului Lory-Ernst si convingerea ca mai cool decat sa ai succes planetar, dar sa nu uiti niciodata dragostea pentru locul de unde ai plecat, sa devii icon, dar sa vorbesti tuturor despre maestrul tau si sa primesti aplauzele lumii intregi, dar sa daruiesti tuturor cu generozitate, nu se poate!

Conversatii imposibile (II). Cella Delavrancea si Elena Bibescu

Antz — Fri, 25 May 2012 05:27:13 +0000

Doua pianiste despre care a vorbit o lume intreaga, nascute la o generatie distanta si cu povesti de viata, prietenii si iubiri la fel de interesante. Au trait in veacuri diferite, una in epoca trasurilor cu cai si a primelor locomotive cu abur si stalpi cu electricitate, alta a stiut si ce inseamna sa stapanesti o masina, la sosea si cum arata lumea de sus, din avion.
Prima a trait un veac, cealalta mai putin de jumatate. Cand una se stingea din aceasta lumea, cealalta abia ajungea la varsta adolescentei.
Cella a venit din neam de avocati si scriitori, Elena, din os domnesc si cu pasiune pentru muzica, frumos si insolit, la fel de pline, amandoua.
Nu s-au cunoscut, nu s-au stiut fata in fata, dar spunem ca s-ar fi privit cu fascinatie, admirat si poate duelat in fata vreunui pian, daca soarta le-ar fi adus in aceleasi timpuri.

Am privit-o de multe ori pe Cella Delavrancea in concertele inregistrate de TVR sau in “Seratele muzicale” ale domnului Iosif Sava. I-am citit memoriile si am inteles ca intelepciunea, cumpatarea si dragostea multa au tinut-o langa iubitorii de muzica mai bine de un veac.

Despre Elena Bibescu, cunoastem barfele sfarsitului de secol 19, cand Carol I a ostracizat-o impreuna cu Vacareasca la Paris, de frica influentei pe care o aveau asupra lui Carmen Sylva si de teama prea multor sedinte de spiritism ale “infamei bande” de muieri prea sensibile.
Daca Elena a fost prietena de suflet a Reginei Elisabeta si Cella a avut fani in randul familiei regale. Regina Maria o adora si o numea “buna, curajoasa si incantatoarea mea prietena”.
Pasiunea pentru spirite si calatoria lor a curtat-o si pe Cella. Se spune ca atunci cand unul din indragostitii de tanara pianista a trecut pe la ea inopinat, intr-un moment de prea multa efuziune emotionala, sa-i daruiasca un buchet de flori, tanara capricioasa i-a raspuns prin camerista ei:
“Madame ne peut pas vous recevoir, elle est visitée par le souvenir de son père” („Doamna nu va poate primi, este vizitata de amintirea tatalui ei“).
Chiar daca nu s-au vazut fata in fata, Cella Delavrancea si Elena Bibescu au fost legate peste timp de acelasi personaj: George Enescu.

Elena i-a fost muza, sustinatoare (i-a inlesnit cincerte in fata familiei regale si i-a facut cunostinta cu toate personalitatile vremii, in salonul ei de la Paris) si l-a acompaniat de multe ori pe tanarul Enescu, care o numea cu duiosie: “vice-mama”.
Cella i-a fost partenera de scena, admiratoare si prietena.
La ani buni dupa moartea compozitorului, si-l amintea: „Memoria lui prodigioasă capta dintr-o singură lectură compoziţiile pentru vioară sau pian şi-l ajuta să vorbească limbile franceză, germană şi engleză cu accent perfect, fără să piardă, însă, inflexiunile dulci ale graiului moldovenesc. Darul imitaţiilor sonore – o caracteristică a muzicanţilor – îl avea şi el, dar îi adăuga gestul, schimonosirea trăsăturilor, încît juca adevărate scene comice, figurînd singur toate personajele lor… Redevenea un adolescent fără răspundere artistică, mîncăcios şi vesel. Discutam împreună despre feluri de bucate, făceam împreună comparaţii între arta culinară şi arta muzicală. Mi-aduc aminte de un şerbet de porumb, degustat de amîndoi la o prietenă comună, care a stîrnit imaginaţia lui Enescu. A transpus la pian într-o improvizaţie subtilă catifelarea şi aroma acelui alb şerbet“.
Sa nu te intalnesti niciodata, dar sa imparti acceasi mare si superba prietenie. Mai frumos si mai cool decat atat, e prea de rar.

Maurice vs Brancusi

Antz — Thu, 01 Mar 2012 23:30:58 +0000

Mainile, privirea, tigara, tremolo-ul. Si aceeasi pasiune pentru Lizica…
Maurice a ales cu mult curaj sa-l provoace la privit exact in camera, pe neica Costache Brancusi. Cu admiratie, umilinta si emotie.
2 pasionati de frumos si fumuri. La 80 de ani distanta. Maurice vs. Brancusi.

Dinu Lazăr

Antz — Thu, 23 Feb 2012 08:41:47 +0000

sursa foto
Daca vrei sa te imbraci ca domnul Lazar:

Ii stim multe din fotografiile care ne-au construit lumea, ne-au dat speranta, povesti, vise. Dar nu l-am cunoscut niciodata. In cele cateva imagini cu domnia sa pe care le-am vazut, apare imbracat discret si aproape intotdeauna cu vesta cu multe buzunare, de jurnalist-fotograf. Niciodata epatant. Pasionat mereu de ceilalti si de povestile lor.
Ieri, am primit un mail de la domnia lui. Si am intrat in pamant de rusine. Ne scria suparat ca i-am folosit una din imagini fara sa-i cerem acordul. N-am stiut ca e facuta de Dinu Lazar. Am gresit. Din ignoranta, graba, superficialitate.
Ne-am cerut scuze si speram sa ne ierte. Si ne-am uitat din nou pe minunatiile pe care le-a creat si ne-am bucurat de fiecare imagine pe care am (re) descoperit-o. Luati-va doua ore si stati pe indelete cu fotografiile dumnealui. Aici. sau aici.
Lumea pe care ne-o dezvaluie domnul Dinu Lazar si pe care toti pasionatii de fotografie o cunosc are atat de multa stralucire, emotie, spectacol. Glamour-ul nu a murit. Nu mai stim noi sa-l vedem.
“Dintr-un punct de vedere, un moment decisiv pentru mine a fost clipa cind mi-am dat seama ca trebuie sa fac fotografie exclusiv pentru mine si pentru placerea mea, fara a face nici un rabat sau nici o concesie.
Daca ce fac place si altora, foarte bine, ne bucuram impreuna; daca nu, ghinion, asta e.
Cea mai sigura cale de ratare este sa faci bine ceva care sa fie necesar undeva sau cuiva si pentru ca sa se potriveasca, modifici pe aici pe colo prin punctele esentiale. Ajungi astfel foarte usor sa nu iti dai seama ca ajungi o unealta fara implicatie sufleteasca…”
Decizia perfecta a domnului Dinu Lazar. Mai cool decat atat, nu se poate.

Scriitori indragostiti

Antz — Thu, 16 Feb 2012 22:34:22 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca domnul sau doamna Blaga:

Bărbaţi bine, aluri elegante, priviri romantice, vorbe pline de har, parfumuri fine şi nume binecunoscute în cercurile mondene. Cine ar fi putut să le reziste? Cum să nu rupă inimi şi să nu rămână în istoria vieţii publice nu doar prin romanele sau poeziile lor, ci şi prin poveştile de amor pline de pasiune şi controverse? Aceasta este istoria unora dintre scriitorii- playboy ai României. Câte cărţi, atâtea amante.
Duiliu Zamfirescu

Duiliu Zamfirescu
Posteritatea îi cunoaşte opera, i-a citit “Viaţa la ţară” sau “Tănase Scatiu”, dar foarte puţini dintre noi ştiu că scriitorul a fost unul din cei mai importanţi cronicari ai vieţii mondene bucureştene. Era una din cele mai elegante prezenţe din high-class-ul începutului de secol XX şi nu pierdea niciun eveniment monden care-l putea apropia de obiceiuri, oameni, scandaluri pe care Zamfirescu le adora.
După o carieră scurtă de avocat la Hârşova şi Târgovişte, Duiliu Zamfirescu ajunge în Bucureşti la sfârşitul secolului 19, unde se angajează ca reporter la “România liberă”.
Nu trece multă vreme până când primul scandal amoros din viaţa scriitorului iese la iveală. Se pare că acesta avusese o aventură cu Eliza Ioanid, fiica unei familii importante din Hârşova, care a fost obligată de rubedenii să îşi părăsească tânărul iubit cu veleităţi de scriitor şi a fost căsătorită forţat cu un tânăr bogat. Eliza părăseşte România, pleacă în Corfu şi de acolo îi trimite încă lui Duiliu fotografii, semne de carte şi alte drăgălăşenii.
Nu trece multă vreme până ce scriitorul află de moartea iubitei lui căsătorite, răpuse de o tuberculoză.
Cariera lui Zamfirescu de cronicar monden şi scriitor se consolidează, el construindu-şi şi un personaj pe măsură. Se spune că era mereu îmbrăcat după ultimele jurnale de modă, toţi Bucureştii bârfind despre ţinutele prea extravagante ale scriitorului care nu se temea să poarte “pălărie de bandit”, “şeapcă de toreador” şi “pantaloni roşii”. Frecventa cele mai cunoscute locuri ale lumii bune, de la grădinile Rasca, Union sau Stavri, până la restaurantul Hugues sau cofetăria Fialcovski.
La câţiva ani după scandalul cu iubita căsătorită în Corfu, alte veşti cu iz de bârfă dau târcoale vieţii lui Zamfirescu.

Scriitorul era un obişnuit al saloanelor ţinute în strada Căderea Bastiliei (pe atunci Primăverii) de directoarea pensionului de fete, Elena Miller Verghy şi în strada gen. Berthelot (pe atunci, Fântânii), de doamna Zoe Mandrea.

Zoe Mandrea
Iar răutăcioşii spuneau că Duiliu era prea curtenitor cu amândouă doamnele.
În 1883, în România soseşte una din divele lirice ale lumii, un star internaţional care întorsese Bucureştiul pe dos cu venirea ei în ţară. Silvia Montalba.
Cârcotaşii mondeni puteau să bage mâna în foc că între şarmeurul Duiliu şi diva Montalba a existat un affaire amoros. Poveştile spun că artista l-a invitat pe scriitor la un supeu tête- à- tête, în camera sa de hotel. Mai mult, se pare că după întâlnirea fierbinte, aceasta i-ar fi propus amorezului scriitor să-şi părăsească ţara şi să o însoţească în turneul ei european. Dar Zamfirescu a refuzat-o, spuneau tot bârfitorii, pentru că pe fir ar fi intrat impresarul divei, signor Franchetti, îndrăgostit şi el de clienta lui.
Mateiu Caragiale

Mateiu si I.L. Caragiale
Mateiu Caragiale s-a născut în Bucureşti şi a fost fiul lui Ion Luca Caragiale şi a amantei acestuia, Maria Constantinescu, funcţionară la Regie. Nenea Iancu îşi recunoaşte fiul la Oficiul Stării Civile. Cu toate aceastea, Mateiu va purta toată viaţa lui stigmatul bârfelor care-l numeau “bastardul lui Caragiale”.
În 1889, când tatăl său se căsătoreşte cu Alexandrina Burelly, Mateiu este adus în noua sa familie, iar în 1904 pleacă la Berlin ca să-şi facă studiile de drept. Renunţă la şcoală pentru visele lui de scriitor. 12 ani mai târziu, începe să lucreze la romanul Craii de Curtea-Veche, iar cartea care-l va consacra apare 13 ani mai târziu, când primeşte şi premiul Societăţii scriitorilor români.
„Reacționar, conservator, antiegalitarist, spirit nu prea religios, veșnic cârtitor, în fine, o conștiință de boier de țară, se comporta că un lord britanic cu ascendente nobiliare atestate de nouă secole, căre, firește nu înregistrează niciun prieten, are numai inamici şi supuși”, îl descriu biografii.
Dar cele mai multe bârfe care circulau despre Mateiu erau că îi placeau damele foarte tinere dar că era disperat să găsească un mariaj de convenienţă care să-l aranjeze şi să-i liniştească pofta de viaţă bună şi neam nobil. De altfel, toate eşecurilelui sentimentale, le punea pe seama faptului că nu avea suficient de mulţi bani.
Lumea mondenă a vuit când a auzit că Mateiu o curta pe Ana Melik, proprietara unei averi şi a unei case boiereşti pe strada Spătarului, dar cu 10 ani mai mare decât scriitorul.
Dar toţi s-au minunat şi s-au crucit când au auzit de mariajul pe care Caragiale l-a făcut cu Marica Sion, fiica poetului Sion, nemăritată la 63 de ani (cu 24 de ani mai în vârstă decât Mateiu).
“De prisos a spune că în epocă, mariajul cu Marica fusese rău văzut în societate, se bârfise pe seama lui, câteodată chiar sub propriu-i nas.Cei ce locuiesc acum luxosul apartament de la etaj al vilei Maricăi îşi amintesc remarcile bunicilor – locuind la parter – când se scuturau cearceafurile menajului, pe ferestre. “Miroase a peşte”, spunea locatarul de la parter.Cei doi ştiau şi înfruntau opinia publică.Ce alt model ar fi putut avea « divina ţaţă », povestea Barbu Cioculescu.

Marica Sion
Diferenţa de vârstă, de un sfert de secol, nu l-a speriat pe mire, care căuta de multă vreme o “partidă”: Marica Sion îi aducea ca zestre o moşioară, la sud de Urziceni. Nunta a avut loc în 1923, la Schitu Dârvari.
Triunghiul amoros al poeţilor: Şt. O. Iosif, Dimitrie Anghel şi Natalia Negru

Iosif, Cosbuc si Anghel
A fost dragoste mare. Mai întâi, braşoveanul Ştefan Octavian Iosif cu studenta, poeta şi prozatoarea, Natalia Negru. Cei doi s-au întâlnit întâia oară la Bibliotecă Fundaţiei Carol I, a fost dragoste la prima vedere încheiată cu un mariaj.
Dimitrie Anghel era cel mai bun prieten al lui Şt. O. Iosif.

St. O Iosif si Dimitrie Anghel
Când a văzut-o pe Natalia, şi inima lui a tresărit. Dar tânăra îi aparţinea deja bunului lui prieten.

Natalia Negru
După divorţul lui Iosif de Natalia, în 1911, Anghel se strecoară uşor-uşor în inima Nataliei şi cei doi se căsătoresc exact în anul divorţului.
Căsătoria cu Anghel avea să se transforme într-un coşmar. Natalia va mărturisi: “Mai multe zile m-a ţinut încuiată în casă, singură, ca într-un turn, sfâşietor desparţită de fetiţa mea, în imposibilitatea de a-mi relua libertatea, cu ferestrele mascate, cu lumina aprinsă. Simţeam paşii lui Anghel, căci venea din când în când acasă şi asculta să ştie ce fac, auzeam uşa încuindu-se după el, paşii pierzându-i-se în curte… Eram condamnată la moarte de el, pe care începusem să-l ador”.

Natalia Negru si fiica
Până la urmă, amorul prea pasional îi pune capăt vieţii lui Anghel. După o ceartă banală, poetul încearcă sa-şi împuşte soţia cu un glonţ de revolver. O atinge pe aceasta uşor, iar Anghel înnebunit de gândul că şi-a rănit iubita se împuşcă în piept.
Blaga, cuceritorul

Lucian Blaga
Scriitorul şi filozoful Lucian Blaga a fost şi el un mare cuceritor. Cel mai mare scandal amoros al lui Blaga a fost cel generat de relaţia lui cu soţia prim-procurorului din Braşov. Prin casa domniţei Gherghinescu-Vania, de pe strada Crişan 16, au trecut mulţi artişti şi scriitori. Ea era gazda uniui adevărat salon de lume al acelei perioade, fiindu-i oaspeţi George Enescu, Tudor Arghezi, Corneliu Baba, Ionel Teodoreanu şi Vladimir Streinu. Blaga a cunoscut-o pe doamna Gherghinescu-Vania în 1937, când poetul era într-o criză maritală cu soţia sa, Cornelia. Domniţa i-a fost muză şi relatia celor doi se pare că a durat până prin 1945, când a apărut volumul Nebănuitele trepte.
Poeţii cu mii de iubite: Ion Barbu şi Ion Vinea

Ion Vinea (in picioare)
Şi despre Vinea, şi despre Barbu, connaisseur-ii spun că au fost mari iubitori de femei. Unii spun că Vinea ar fi cunoscut intim aproape 10 000 de frumuseţi şi că din cauza pasiunii pentru amor, nici măcar nu a avut vreme să-şi strângă toată opera într-un volum. Iar cea mai cunoscută poveste de dragoste a fost cea cu superba şi mondena scriitoare Henriette Yvonne Stahl, care după despărţirea de Vinea a format un cuplu cu Petru Dumitriu, un scriitor mai tânăr cu 20 de ani decât Stahl.
Şi despre Ion Barbu se spune că ar fi avut mii de iubite şi că pasiunea lui pentru femeile tinere şi fascinante l-a ţinut până în ultimul an de viaţă. Cea mai titrată relaţie a scritorului şi matematicianului (Dan Barbilian) a fost cu femeia fatală a literaturii romane, poeta Nina Cassian.

Henriette Yvonne Stahl

Antz — Mon, 13 Feb 2012 20:17:25 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Henriette Yvonne Stahl:

« De cum a intrat în salon, aparitia ei ne-a amutit pe toti, de emotie si admiratie. Era o aparitie stralucitoare, cu gatul alb si inalt de lebada, cu narile intepate cum spunea Mateiu Caragiale. Decolteul rochiei, de culoarea visinei putrede, bratele goale dezvaluiau o carnatie delicata, cu fragezimi de crin imaculat. Spre uimirea si incantarea ascultatorilor, aceasta superba aparitie feminina se dovedea si o scriitoare de mari intensitati psihologice si de rafinatii intelectuale.”

Asa si-o aminteau contemporanii pe scriitoarea care i-a fascinat pe toti cu eleganta, carisma si povestile ei de iubire splendide.
A avut un destin plin de torsiuni, mistere si povesti pasionale, iar talentul ei pentru balet, teatru si literatura a aruncat-o mereu in dileme, in controverse aprige cu directorii teatrelor sau criticii literari. Dar pe doamna Stahl nu a ignorat-o nimeni.
A fost una din cele mai chic, mai rafinate si mai sofisticate figuri ale culturii romane si sarmul ei teribil i-a innebunit pe toti.

Au privit-o cu admiratie si Ion Livescu (care i-a fost profesor de actorie), si maestrul Sadoveanu (care a vazut in adolescenta de 18 ani, autoare a romanului “Voica”, un talent incredibil al literaturii romane) si Mihail Sebastian, care o credea prea cruda si acuta in opiniile ei despre barbati:
“O femeie lucidă este un martor intolerabil pentru un bărbat, chiar atunci când îl iubeşte. Ridicolul, chiar în formele cele mai imperceptibile, nu-i scapă. Sunt gesturi de vanitate virilă, pe care nu le iartă, sunt mici semne de meschinărie, pe care le identifică; sunt inocente sau grave terori, pe care le suportă doar pentru plăcerea de a le observa”.
Si au adorat-o Ion Vinea, langa care superba Henriette a stat 14 ani si un scriitor plin de sarm, mai tanar cu 24 de ani decat ea: Petru Dumitriu.
Mai cool de atat nu se poate.

Măruca Cantacuzino şi maestrul Enescu

Antz — Tue, 07 Feb 2012 22:33:21 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca doamna Măruca:

Poveştile de iubire au întotdeauna un sâmbure de incredibil. Şi cele mai banale personaje îşi trăiesc istoriile amoroase cu frenezie, dar când cei mai talentaţi dintre noi se îndrăgostesc, ies sigur scântei, aventuri uluitoare şi poveşti numai bune de scenarii de film sau best seller-uri.
Despre iubirea neobişnuită şi plină de surprize dintre prinţesa Cantacuzino, George Enescu şi filosoful Nae Ionescu s-au scris multe. Şi în perioada interbelică, şi după război, şi în noul mileniu. A fost triunghiul amoros care a rupt inimi, a inspirat creaţii formidabile şi a fascinat generaţii după generaţii.
Un cuplu cu reguli prea moderne pentru începutul de secol 20: Măruca şi Mişu Cantacuzino

Măruca Rosetti Tescani s-a născut la 18 iulie 1878 în familia unor descendenţi din vechi familii de boieri moldoveni: Dimitrie Rosetti Tescani şi Alice, născută Jora. Când Măruca împlineşte 18 ani, tatăl ei se sinucide şi această întâmplare îi va marca întreaga existenţă, tânăra având şi ea de-a lungul vieţii mai multe tentative de sinucidere. Toţi cunoscuţii îi admirau Mărucăi ţinuta, graţia şi frumuseţea, dar o evitau uneori pentru că avea destul de multe bizarerii, stări depresive urmate apoi de prea multă veselie şi exuberanţă.
Tot anturajul admira dar înţelegea prea puţin obsesia Mărucăi pentru vrăjitorie, magie şi spiritism, pasiuni care îi adânceau misterul în faţa lumii mondene a începutului de secol XX şi dădeau şi mai multă forţă carismei cu care domnişoara Tescani îi fascina pe toţi cei care o cunoşteau.

Regina Maria era şi ea sub mrejele şarmului Mărucăi şi iată cum o descria în jurnalul ei: “Ocupa un loc de frunte în grupul prietenilor mei. Era uneori ciudată şi avea, de netăgăduit, o fire originală. Tovărăşia ei te însufleţea, dar zadarnic ai fi încercat să te opui ideilor ei. Trăia după bunul plac, fără să-i pese de critici. Măruca avea manii, şi una din ele era gustul de a sta aproape în întuneric… îi plăcea să ne adune acasă la ea… ne făcea să ne supunem zâmbitoarei ei tiranii”.
Mulţi jurnalişti sau comentatori ai vieţii mondene de la 1900 spuneau despre Măruca Tescani că toată construcţia ei de imagine avea la bază şi o dorinţa arzătoare de a fi mult mai mult decât o moştenitoare a unei dinastii la apus dintr-o provincie moldovenească. Aşa că la 20 de ani, Măruca se căsătoreşte cu prinţul Mişu Cantacuzino, o figură politică importantă a secolului trecut şi aşa intră în grupul elitist al marilor familii aristocratice europene, devenind Prinţesa Cantacuzino. Mişu (ministru de justiţie în 1910, în guvernele lui Petre Carp, Titu Maiorescu, Ionel I.C. Bratianu, membru al Partidului Conservator condus de Take Ionescu) era cunoscut de lumea bună bucureşteană ca un bărbat influent, plin de şarm, puternic şi…foarte afemeiat.

Misu Cantacuzino, al doilea din stanga, jos
Şi pentru el, splendida Măruca a fost un trofeu, dar tânăra soţie era neobişnuit de înţeleaptă şi a acceptat cu seninătate amantlâcurile soţului, închizând ochii chiar şi la o aventură pe care Mişu a avut-o cu sora ei, Nely. Mai mult, se pare că prinţul şi prinţesa Cantacuzino făcuseră o înţelegere tacită de cuplu cu reguli de “libertate” şi toată lumea mondenă bucureşteană vorbea pe la colţuri siderată de alegerea de viaţă a celor doi.
Măruca şi Enescu. O relaţie pasională, cu ştirea soţului

Despre prima întâlnire dintre Măruca şi compozitorul George Enescu există mai multe legende. Unii susţin că s-au văzut pentru întâia oară la o răscruce de drumuri în Sinaia, alţii că regina Carmen Sylva le-a făcut cunoştinţă după un concert al copilului teribil al muzicii, de la Palatul Regal şi destui spun că prima întâlnire faţă în faţă dintre Măruca şi George Enescu a fost la recepţia de la hotelul Continental, de după concertul, pe atunci adolescentului, George Enescu.
Ani mai târziu, George Enescu mărturisea apropiaţilor că s-a îndrăgostit de “Prinţesa iubită” chiar din acea seară şi că sentimentele au crescut mereu în fiecare zi, tânărul Enescu neuitând-o niciodată pe madame Cantacuzino, pe care a reuşit să o revadă abia 9 ani mai târziu în grădinile de la Peleş.
Legătura amoroasă dintre Măruca şi Enescu a început abia peste încă 7 ani, în 1914, când compozitorul, deja consacrat, acceptă chiar şi un compromis incredibil pentru un bărbat cu succesul şi şarmul său. Devine un permanent la petrecerile şi în saloanele organizate de Măruca, doar ca să fie în preajma amantei, fiind nevoit să dea mereu nas în nas cu soţul înşelat, Mişu Cantacuzino.
Măruca îi frânge inima lui Enescu

Enescu îşi înfrânge frica de penibil şi orgoliile şi pentru dragostea pentru “prinţesa iubită” acceptă să fie cântăreţul de curte de la Palatul Cantacuzino (actualul muzeu “George Enescu”). Lumea care venea la seratele organizate de Mişu Cantacuzino şi soţia lui ştia de relaţia amoroasă dintre compozitor şi frumoasa Măruca. Dar Mişu Cantacuzino nu se sinchisea să divorţeze şi cei doi continuau să ţină relaţia de convenienţă şi de dragul celor doi copii ai cuplului, Ana (devenită poetă) şi Bâzu (unul din cei mai importanţi piloţi din primul război mondial), dar şi pentru că relaţia era una convenabilă pentru amândoi soţii.

Palatul Cantacuzino
După război, Enescu începe un turneu prin toată Europa şi câţiva ani stă departe de ţară. În toată această perioadă, compozitorul şi prinţesa Cantacuzino ţin o corespondenţă plină de pasiune şi în 1920, toată lumea ştia că Măruca pleca la Lausanne, în Elveţia, ca să-şi întâlnească amantul.
În 1928, Mişu Cantacuzino moare într-un accident de maşină, iar Măruca devine o femeie liberă. Cu toate acestea nu oficializează relaţia ei cu Enescu, spre mirarea întregului anturaj. Se retrage într-o căsuţă, în spatele palatului, unde creează unul din cele mai importante saloane de mondenităţi şi cultură din perioada interbelică. Aici îl cunoaşte pe filosoful Nae Ionescu, căsătorit, dar separat de soţie. Măruca se îndrăgosteşte nebuneşte de carismaticul profesor, mai tânăr decât ea cu 13 ani. Nae Ionescu apare peste tot alături de Măruca. La Goleşti, într-o casă închiriată de prinţesa, la “Luminiş”, vila lui Enescu de la Sinaia, la Tescani. În tot acest timp, Enescu, cu inima frântă, aşteaptă ca prinţesa să-şi întoarcă iar faţa către el.

Nae Ionescu
Depresie, suferinţa şi salvare prin iubire
După aproape 7 ani de relaţie, tânărul amant al Mărucai Cantacuzino, filosoful Nae Ionescu, îşi părăseşte iubita pentru mai tânăra Cella Delavrancea, o pianistă incredibilă.
Măruca are o cădere psihică, îşi dă foc, are şi câteva episoade psihotice, iar fiii prinţesei, Alice şi Bâzu, cer o evaluare psihiatrică. Medicii decid că prinţesa nu mai are capacitatea de a-şi administra singură averea.
În toată această perioadă, Enescu o susţine pe iubirea vieţii lui (inclusiv financiar) şi o veghează îndeaproape ca să mănânce şi să mai ţină legătura cu lumea.
În aproape 2 ani, Măruca îşi revine şi acceptă cererea în căsătorie a marelui compozitor. Martoră la eveniment este şi…Cella, cea care acum era iubita oficială a filosofului care îi frânsese inima prinţesei Cantacuzino.

Cella Delavrancea
Măruca şi Enescu au rămas împreună până la moartea compozitorului, în 1955. Măruca i-a supravieţuit încă 13 ani, iar amândoi sunt înmormântaţi alături, în Cimitirul Pere Lachaise din Paris.

Mihail Drumeş

Antz — Tue, 17 Jan 2012 21:17:14 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Mihail Drumes:

Tanarul cu costum “trois pièces”, cu vesta, camasa cu guler “butterfly” si batista la buzunarul sacoului cu revere ”stepped” se numeste Mihail Dumitrescu.
Are 26 de ani si e scriitor. Privirea si zambetul lui discrete inseamna incredere. Incredere ca povestile pe care stie sa le spuna vor misca suflete si vor tine cu sufletul la gura generatii.
Si asa va fi…
Mihail Drumes va scrie pentru suflete, va transmite emotii intacte chiar si in vremuri cu simtiri tocite si idealuri mai degraba pragmatice. Va deveni un romancier popular, pe care publicul il va adula chiar daca lumea critica nu-l va tine niciodata in brate.
Din fotografia de mai sus, domnul Drumes zambeste linistit. Oricat de grele si nedrepte ar fi fost opiniile patimase ale celor care l-au contestat, el a invins si supravietuieste exemplar cu fiecare adolescent care citeste si reciteste emotionat “Capcana”, “Scrisoare de dragoste”, “Invitatie la vals” sau “Elevul Dima dintr-a saptea”.
Sa nu te mai revolti, cand istoria te rasplateste. Si sa fii pasional in povesti in care indragostitul ii spune iubitei : “Vreau sa-ti intru in sange”. Mai cool de atat, nu se poate.