Eroii Romaniei Chic » pian

Georgeta Aramescu Anderson

Antz — Tue, 23 Oct 2012 09:08:47 +0000

sursa foto: Biblioteca V.A. Urechia
Daca vrei sa te imbraci ca Gigi Aramescu:

Eleganta doamna Aramescu, cu tunsoarea dumneai scurta si atat de chic, cu ia si vesta pe care le adora si pe care le gasea atat de elegante, artista mereu indragostita de creativitatea si frumusetea motivelor populare romanesti pe care le-a desenat, redesenat, povestit intregii lumi.
S-a nascut la 25 iulie 1910 intr-o familie de intelectuali din Galati si a primit o educatie frumoasa si aleasa. Tatal sau, profesorul Gheorghe Aramescu, unul din membrii de frunte ai Societatii culturale “V.A. Urechia” si mama doamnei Aramescu, Elena Madgearu, muziciana si sora economistului Virgil Madgearu au simtit talentul si pasiunea pentru frumos a fiicei lor si astfel, micuta Gabriela studiaza pianul de la varsta de 6 ani.
In perioada 1917-1930 urmeaza clasele primare si liceul la Scoala Ortodoxa din Galati, iar intre anii 1930-1934 studiaza dreptul la Grenoble, in Franta, luandu-si licenta in 1934.
Imediat dupa razboi, in 1944, domnisoara Aramescu pleaca din Romania si in 1947 se casatoreste cu colonelul in rezerva Pierson Anthony Anderson. Tinerii casatoriti se stabilesc in Statele Unite la New York si cativa ani mai tarziu, la Miami. La 4 ani dupa casatorie, doamna Aramescu-Anderson incepe sa picteze si urmeaza cursurile prestigioasei scoli de arta “Art Students’ League” din Big Apple. Dupa absolvirea scolii, isi deschide prima expozitie personala si e recunoscuta si apreciata imediat de critica si de public.
In 1962 expune impreuna cu fratele sau, sculptorul Constantin Ticu Aramescu, la Norton Gallery din West Palm Beach, Florida.

Doamna Gigi Aramescu a trecut dincolo acum 18 ani, la Miami, dar ramane in istoria frumoasa a artelor lumii prin picturile sale pline de influente populare romanesti, care pot fi vazute si admirate in colectiile permanente ale Muzeului de Arta Moderna din Miami, in colectii private sau publice din Austria, Italia, Franta, Spania, Turcia, in colectiile muzeelor din tara, unde domnia sa a donat lucrari, si in colectia dedicata artistei de Muzeul de Arta Vizuala din orasul sau natal, Galati.

Clara Haskil

Antz — Tue, 21 Aug 2012 07:01:26 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca pianista Clara Haskil:

Admirata pentru talentul ei incredibil de Regina Elisabeta, George Enescu sau Dinu Lipatti. Muziciana exceptionala si mereu in suferinta pentru ca publicul nu o adora asa cum ar fi meritat. O poveste de viata mereu intre extazul unui talent incredibil si tristetea neimplinirilor de zi cu zi si a durerii unor vemuri complicate.
Clara Haskil s-a nascut la Bucuresti si la 5 ani canta pentru prima data in fata Reginei Carmen Sylva. Impresionata de talentul micutei cu ochi negri si aer atat de fragil, Regina ii ofera o bursa de studii la Viena. Aici, face progrese incredibile si la 10 ani are primul ei concert in fata unui mare public, cu o orchestra si fara partitura. Isi continua studiile la Paris, unde absolveste la 15 ani cu premiile intai la pian, dar si la vioara. Degetele ei lungi (se spune ca putea sa cuprinda 12 clape intre degetele 2 si 5), sensibilitatea incredibila si munca zilnica cu detereminare o fac pe tanara Clara una din cele mai talentate pianiste ale generatiei ei.
Dar vremurile tulburi (cele doua razboaie mondiale), problemele de sanatate recurente si originea sa in timpuri atat de tulburi (provenea dintr-o familie de evrei) au fost piedici grele si pline de suferinta in cariera si evolutia notorietatii Clarei.
Timiditatea, umilinta(nu-i placea mediatizarea), tracul sau perpetuu nu faceau din ea un personaj public simpatizat de presa vremii. Iar dorinta ei de a canta fara cusur, fara interventii pe care autorii partiturilor nu le pusesera pe hartie, evitand mereu sa puna in interpretarile ei “efecte” de estrada, ramanand fidela fara compromisuri puritatii si claritatii fiecarei bucati muzicale n-au ajutat deloc mediatizarii ei. A fost mult inaintea vremurilor in care s-a nascut si in care si-a construit si daruit talentul.
Dar in ciuda vicisitudinilor si a perioadelor lungi in care a fost nevoita sa stea departe de pian, perfectiunea interpretarii ei nu a fost niciodata alterata, iar iubitorii de muzica, criticii si cei care au cunoscut-o au fost mereu impresionati de energia ei vitala si stralucirea acestei femei cu privire pierduta si gesturi ezitante. Era mereu diponibila pentru muzica, numita de multi specialisti “miracol”, “soarele negru al pianului” si urmarita cu fascinatie pentru aerul ei “parca nu din aceasta lume”.
“Daca va par absenta, departe, distanta este pentru ca urmaresc, fara odihna, un vis”. Clara Haskil.

Mihaela Ursuleasa o adora pe Clara Haskil. Iar noi stim si vom fi mereu recunoscatori pentru marele privilegiu sa fim din acelasi neam cu doua pianiste incredibile, cu doi oameni generosi care ne-au daruit atat de multa frumusete si talent. Mai cool, nu se poate.

Lory Wallfisch

Antz — Fri, 08 Jun 2012 07:09:13 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca doamna Lory Wallfisch:

In 2002, o doamna eleganta, cu parul grizonant, cu breton rotunjit dulce si taiat frantuzeste pe linie dreapta, pana la linia lobilor urechilor, ridica salile de concerte ale Bucurestilor in picioare, aducea laolalta melomani si artisti minunati la gale si serate dedicate domniei sale si ii uimea pe toti cu talentul, vivacitatea si vitalitatea dumneaei. Avea 80 de ani si cei care o revedeau sau o intalneau pentru intaia oara spuneau ca: “pare sa aiba 12 ani ca puritate si candoare, 18 ca gratie feminina si entuziasm, 25 ca energie si dorinta de comunicare, dar multi ca intelepciune, dragoste pentru tineri, profesionalism si cunoastere.”
Minunata faptura era Lory Wallfisch, eminenta pianista, presedinta Fundatiei Enescu din Statele Unite ale Americii si profesor emerit la Colegiul Smith din Northampton, Massachusetts.
S-a nascut la Ploiesti la inceputul secolului 20, a studiat liceul de fete “Despina Doamna” si şi-a continuat studiile liceale şi universitare la Conservatorul Regal de Muzică din Bucureşti. In 1937 intra la Conservatorul regal, la clasa de pian si ii are ca profesori pe incredibila Florica Musicescu si minunatul Mihail Jora.
In 1938, in viata talentatei domnisoare Lory (care era considerata cea mai prodigioasa eleva a Floricai Musicescu) apare tanarul Ernst Wallfisch, un neamt nascut la Frankfurt, care venise in Romania pentru ca aici era o scoala de muzica puternica, cu profesori emeriti si isi dorea sa studieze vioara si viola cu o alta celebritate a timpului, Cecilia Nitulescu-Lupu si cu Ludovic Feldman.
Intre cei doi tineri se infiripa o poveste de dragoste, in 1943 canta pentru prima data impreuna la un recital oficial si un an mai tarziu se casatoresc.

In perioada guvernului Antonescu, George Enescu ii gazduieste in casa sa si ii apara de atacurile antisemite. Cei doi intra in compania selecta a anturajului sotilor Enescu-Maruca Cantacuzino si viseaza impreuna la o cariera pe scenele internationale ale lumii.
Sansa face ca Yehudi Menuhin sa-i audieze la o gala dedicata acestuia, la o vizita in Romania si sa le inlesneasca iesirea din tara, in 1946. In ’47 ajung la New York unde incep impreuna o carieră exceptionala in muzica de camera, impreuna cu Pablo Casals, pe care il cunosc prin Clara Haskil. In 1954 se intorc in Europa si au concerte cu succese fulminante la Festivalurile de la Prades, Edinburgh, Menton, Besançon, Salzburg, Lucerna.

Lory nu a uitat niciodata Romania si a visat intotdeauna sa-si omagieze maestrul si binefacatorul, pe maestrul Enescu, mai putin cunoscut in Statele Unite.
La sfarsitul anilor ’70, dupa ce si-a pierdut partenerul de viata si sufletul pereche, Lory nu a mai concertat dar si-a concentrat activitatea pe cercetările de muzicologie, pe pedagogie si a inceput o munca plina de entuziasm pentru incurajarea studiilor si popularizarea lucrarilor lui George Enescu.
Dupa 45 de ani de pribegie si exil, a revenit si in Romania unde “spre deosebire de atatia, nu vine ca sa ceară, sa “recupereze”, ci ca sa dea: nu a refuzat pe nici unul dintre cei ce i-au cerut sprijinul, oferind partituri, lectii, cursuri de maiestrie, donatii in bani, recomandari la institutii muzicale prestigioase unde este cunoscuta si respectata, premii pentru tineri talentati, impartasind cu generozitate din experienta ei.”
N-am avut pcazia s-o cunoastem sau s-o auzim pe viu pe doamna Wallfisch. Dar ne-au ramas inregistrarile duo-ului Lory-Ernst si convingerea ca mai cool decat sa ai succes planetar, dar sa nu uiti niciodata dragostea pentru locul de unde ai plecat, sa devii icon, dar sa vorbesti tuturor despre maestrul tau si sa primesti aplauzele lumii intregi, dar sa daruiesti tuturor cu generozitate, nu se poate!

Un pusti elegant:). Dinu Lipatti

Antz — Sat, 02 Jun 2012 05:45:15 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca tanarul Dinu Lipatti:

Palarie Borsalino, pardesiu din stofa fina si esarfa din matase.
Doar pantalonii trei-sferturi si manutele-i mici, dar care stapanisera de multa vreme monstrul-pian, tradeaza varsta copilariei unui personaj care avea sa devina in scurta sa existenta unul din cei mai talentati compozitori si pianisti ai lumii, “instrumentul lui Dumnezeu”. Dinu Lipatti.
Azi, avem inca o data convingerea ca eleganta se invata. Si tare ne-ar placea sa auzim ca se deschide oriunde in tara o “scoala de chic”:).
La muti ani pentru cei mici si pentru copiii din noi!