Eroii Romaniei Chic » puscarie

Corneliu Coposu

Antz — Mon, 19 May 2014 16:41:53 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca domnul Coposu:

sacou casmir
helanca din bumbac

Papion pentru ținuta de zi, la dl. Rațiu. Pantalon cu rejansă, fără găici pentru curea și cămașă cu două tonuri mai închise decât culoarea costumului englezesc.
Dl. Coposu poartă un sacou din catifea groasă, maletă din cașmir și pantaloni în dungi.
E ora prânzului, iar cei doi vechi amici și admiratori fără cusur ai democrației stau complice unul lângă celălalt. Vă puteți imagina eleganța discuției dintre domniile lor?
Mai cool de atât nu se poate!

Sanda Tatarescu-Negroponte

Antz — Tue, 22 May 2012 04:52:41 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca eleganta doamna Tatarescu-Negroponte:

Am citit intr-un articol al domnului Majuru, ca la sfarsitul anilor ’50, tanara doamna Tatarescu-Negroponte (avea 35,36 de ani) locuia in casa de la Crucea de Piatra, unde incerca sa le invete limba franceza pe fetele pricepute la placeri. Abia iesise din inchisoare, unde fusese condamnata pentru originile ei nesanatoase (era fiica liberalului Gheorghe Tatarescu) si locuia la Crucea de Piatra, dupa ce renuntase sa mai lucreze la deratizare.

Tatarescu – tatal si fiica
In acelasi oras, la cateva sute de metri de Crucea de Piatra, sotul ei (bogatul milionar Ulise Negroponte) era instalator si indragostit in continuare de prea-frumoasa lui sotie, tunsa scurt, dupa lupta cu un animal fioros intalnit in canalele de la deratizare.
Cea mai frumoasa femeie din Bucurestii interbelici incerca cu delicatete sa le invete subtilitatea si manierele unei limbi pe care o adora, pe cateva dudui care o ironizau si o priveau ca pe-o aratare din alta lume. Din alta lume si era.
Doamna Tatarescu-Negroponte a stiut ce inseamna eleganta. Pretuia lucrurile frumoase, avea cultura elitelor si nu si-a pierdut feminitatea, delicatetea si gustul rafinat nici in cei mai crunti ani ai istoriei sale personale.

Dupa 1989, a continuat traditia liberala a familiei sale, a devenit activa politic si s-a luptat cu o energie incredibila sa recupereze istoria unui neam lovit de cele mai ciudate si nedrepte timpuri.
Am privit-o de la distanta, i-am admirat in fiece poza sau interviu perlele, vorba apasata si dulce si mai ales, intelepciunea. Unei doamne superbe, cu eleganta din alta lume.

Dinu si Nelli Pillat

Antz — Mon, 23 Apr 2012 06:53:13 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Nelli sau Dinu Pillat:

O frumoasa complicitate.Dinu si Nelli Pillat.
Avem chef sa ne (re)indragostim. Sa traim cu intensitate fiecare intalnire, fiecare privire, fiecare sarut. Sa retrezim fluturii si sa ne ducem din nou in nori. Sa scriem povesti de dragoste. Sa credem in iubiri minunate, de neinvins, ca cea a lui Nelli si Dinu Pillat. Si sa ne rugam ca viata sa ne fereasca de atata suferinta, vremuri tulburi si incercari pe care cei doi indragostiti au trebuit sa le invinga.
O iubire cu forta si nobletea discretiei. Care a biruit.

Noiembrie 1942
“Nelli drag,
Sărutul tinereţii noastre a fost păgân în noaptea ploii de toamnă.
Se sărutau parcă cei dintâi oameni [de] pe pământ, descoperind taina răscolitoare a iubirii.
Şi apoi din nou noaptea – cu fluturarea apocaliptică a fulgerelor pe zare -, din nou ploaia cea rece şi pătrunzătoare, din nou trotuarele sticloase de apă, pe care paşii începeau să capete sonorităţi ciudate.
Staţia de tramvai era pustie. Pe pragul ei, doar noaptea mai aştepta venirea unui tramvai trandafiriu cu zorile dimineţii următoare.
A început drumul prin oraşul beznei şi al cadenţelor pluviale.
Ciudat! Nu simţeam nici oboseala, nici frigul umed, nici enervarea de a suporta direct revărsarea potopului lui Noe, lipsit de adăpostul venerabilei Arce din vechime.
De ce?
Simplu. Foarte simplu.
Fiindcă băiatul care înainta prin păienjenişul ploii era îndrăgostit, trăind miracolul iubirii ca cel dintâi om de pe acest pământ.
Dinu”

Decembrie 1942
“Dinu drag,
Am recitit scrisoarea pe care ţi-am scris-o aseară. Mi s-a părut că nu exprimă toată puterea sentimentelor ce le am faţă de tine. Am vrut să cuprind iubirea mea pentru tine în cuvinte, însă n-am reuşit.
Tot ce-ţi scrisesem ştiai.
Ştiai că încrederea mea în calităţile tale sufleteşti e nelimitată.
Ştiai că talentul pe care-l ai m-a făcut să întrevăd ceea ce vei însemna tu pentru oameni, cu sau fără voia ta.
Ai simţit trezirea ce ai adus-o în tinereţile mele febrile.
Nimic nu-ţi aducea nou scrisoarea mea.
Şi poate totuşi era ceva.
Era reînnoirea făgăduielii că te voi aştepta până când vom putea fi împreună în fiecare clipă.
Făgăduiala că, [în] tot acest timp cât vom fi într-un fel departe unul de altul, voi căuta să te înţeleg mai bine şi să mă perfecţionez pentru anii dragostei noastre.
Te rog mult să mă ajuţi şi tu în năzuinţa fiinţei mele de a te cunoaşte şi de a te împlini.
(Nu cumva să-ţi spui în gând, la cetirea acestor gânduri, că mă subevaluez sau că nu am încredere în tine…)
Eu mă voi ruga lui Dumnezeu să-mi limpezească ochii şi să fiu mereu trează spre a vedea adevărata cale a fericirii noastre.
Nelli”
Scrisori de dragoste. Mai cool de atat nu se poate.

Nicolae Steinhardt

Antz — Tue, 17 Apr 2012 07:25:02 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca domnul Steinhardt:

Am ascultat nemiscate, pret de aproape 3 minute, amintirea depanata usor, duios si cu multe detalii chic, a doamnei Cornelia Pillat, despre bunul prieten al sotului sau (Dinu Pillat), Nicu Steinhardt. Si a suta oara, ne-am minunat de bucuria de viata si frumusetea unui personaj aproape incredibil, care le spunea celor dragi (mereu, mai ales dupa anii de puscarie grea): “raiul e pe pamant”.
Doamna Pillat isi amintea in audio-book-ul “Portrete in filigran” de pasiunea pentru frumos “a burlacului atat de ordonat, Nicu Steihardt”. Despre garsoniera lui micuta dar “foarte eleganta si cu dichis” si despre mesele pe care le pregatea minutios prietenul lor drag. Cum, daca invita la restaurant un amic sau mai multi cunoscuti, domnul Steinhardt mergea de dimineata sa vorbeasca cu chelnerii si sefii de sala, ca sa fie sigur ca mancarea va fi perfecta, vinurile asisderea si nu care cumva sa fi lipsit de pe fata de masa impecabila, buchetul de flori!
Si despre mirarea tuturor celor care-l stiau si-l pretuiau, minunati de cum puteau sa sada atat de armonios in acelasi om minunat, un ascet si un mare iubitor de viata.
“Am intrat în închisoare orb (…) şi ies cu ochii deschişi; (…) am intrat nemulţumit, ies cunoscând fericirea; (…) soarele şi viaţa îmi spuneau puţin, acum ştiu să gust felioara de pâine cât de mică.”, Nicolae Steinhardt.
Mai cool de atat nu se poate.