Mirceoaia cea cultă dar lipsită de pudoare

Doamna Chiajna (Mircioaia, cum îi spuneau contemporanii, după numele soţului ei, domnitorul Mircea Ciobanul) a fost fiica lui Petru Rareş și nepoata lui Ştefan cel Mare.
A fost adevărata conducătoare a Valahiei după moartea lui Mircea Ciobanul, când a devenit tutorele oficial al fiului său, moştenitorului tronului, Petru cel Tânăr. Chiar dacă noul domnitor avea numai 12 ani, intrigile, talentul la negocieri şi ambiţia incredibilă a mamei lui l-au ajutat să-şi păstreze puterea timp de 9 ani, într-o vreme în care mulţi dintre voievozi nu domneau mai mult de maxim un an.

Istoricii spun despre Mircioaia că era “o femeie energică, de mare voinţă, aprigă faţă de duşmani, cultă, dar fără scrupule şi lipsită complet de moralitate şi de pudoare.”
Ca să-si păstreze avantajele şi suportul Constantinopolului şi-a măritat fiicele cu bărbaţi bogaţi şi influenţi, cu relaţii bune în Imperiul Otoman iar una din fetele ei a ajuns chiar în haremul sultanului Murad.
În 1568, Petru cel Tânăr pierde tronul şi este trimis în exil împreună cu Doamna Chiajna în Alep, Siria. Aici, ca să-şi întreţină traiul, Mircioaia s-a apucat de negustorit şi ţesut. Istoricii spun că “mânată de o nestinsă patimă de a stăpâni” (N.Iorga), Chiajna a încercat să mai tragă de la distanţă sfori şi să mai construiască strategii ca să-i ajute pe unii sau pe alţii să ajungă la tronurile Moldovei şi Valahiei.

Ana Ipătescu

S-a născut în familia unor negustori bucureşteni care credeau în forţa educaţiei şi a avut profesori particulari şi acces la cele mai bune şcoli din oraş. Copilăria i-a fost marcată de divorţul părinţilor, recăsătorirea tatălui şi neînţelegerile cu o mamă vitregă mai puţin blândă, dar toate i-au ascuţit tinerei instinctele de luptător şi pasiunea pentru dreptate şi aventură. A fost măritată de două ori, prima căsătorie încheindu-se, pare-se, din cauza lipsei de educaţie a soţului, care a vrut s-o lase pe Ana fără avere.
Al doilea mariaj a fost cu Nicolae Ipătescu, funcționar la Departamentul Vistieriilor şi împreună cu soţul ei, Ana a participat la multe întâlniri ale societății secrete Frăția, unde i-a cunoscut pe câțiva dintre conducătorii care vor intra în guvernul revoluționar de la 1848.

La 19 iunie 1848, fortele contrarevoluţionare reuşesc să aresteze guvernul revoluţionar, acţiune care risca să scoată România de pe harta revoluţiei paşoptiste europene.
Ana a fost cea care a indicat mulţimii dezlănţuite locul în care boierii conservatori, sub conducerea colonelului Ioan Solomon, plănuiau dezmembrarea guvernului revoluţionar.
“Multora le pierea treptat curajul şi începură să se îndoiască de cauza poporului suveran, temându-se că libertatea, dobândită cu puţine zile în urmă, va fi pierdută. […]. Disperarea ajunsese de acum la un grad înalt, când o eroină parcă se năpusti din nori, venind pe Podul Mogoşoaiei cu două pistoale în mână. Ea striga din toate puterile: “Moarte trădătorilor! Tineri, curaj, salvaţi libertatea!”, relata ziarul Allgemeine Osterreichische Zeitung, la 20 iunie 1848.

Există speculaţii conform cărora Ana ar fi strigat îndemnul la luptă pentru că printre arestaţii din guvernul revoluţionar era şi amantul ei, Nicolae Golescu.
Dar ce importanţă are? Amor ‘au ba, de neuitat sunt curajul Anei şi instinctele ei de luptătoare curajoasă, care au scris istoria paşoptistă a României.

Ecaterina Teodoroiu

Cătălina Teodoroiu s-a născut în 1894 în familia cu 8 copii a unor ţărani săraci din Târgu Jiu.
Lina sau Lili, cum îi spuneau apropiaţii, a plecat la Bucureşti, unde după ce a absolvit o şcoală de infirmiere a urmat cursurile a şase clase la Şcoala Normală / Liceul “Elena Doamna”, până în 1916.
În acelaşi an, devine cercetaşă şi soră medicală la Spitalul din Târgu Jiu, unde îngrijeşte soldaţii aduşi în spital. Tot în 1916, Ecaterina participă activ la luptele de la Podul Jiului, unde ducea cu poala cartuşe soldaţilor.

După moartea fratelui ei, Nicolae, căzut pe front, Cătălina decide că trebuie să slujească țara în locul lui şi participă la luptele de la Podul Jiului, Sâmboteni, Bărbăteşti, Ţânţăreni, Filiaşi.
Pentru curajul ei, Ecaterina a fost decorată de regele Ferdinand şi a fost făcută sublocotenent şi comandant al unui pluton de infirmieri.

La 22 august 1917 pe Dealul Secului, aflată în fruntea plutonului său, Cătălina cade răpusă de două gloanţe duşmane, care au lovit-o direct în piept. Legenda spune că înainte de a muri, Ecaterina Teodoroiu a strigat: „Înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine”.

Smaranda Brăescu

A fost prima femeie paraşutist din Romania şi printre primele din lume. În 1931 a efectuat un salt de la 6.000 m cu care a doborât recordul feminin mondial, iar în 1932, cu saltul de la 7.233 m, a bătut recordul mondial deţinut de un american.
Măndiţa Brăescu s-a născut la Galaţi şi la 12 ani le-a spus părinţilor că vrea să aibă « avionul ei şi să devină pilotă ».
În 1916, termină cursurile Şcolii profesionale de fete din Bârlad şi pleacă la Bucuresti, unde studiază la Şcoala Normală “Principesa Elisabeta”. Urmează apoi cursurile Academiei de Belle-Arte din Bucureşti (1924 – 1929) şi în timpul primului război mondial, seîntoarce în comuna natală, ca învăţătoare.

În 1928, la invitaţia unui inginer german, Măndiţa pleacă la Berlin pentru a urma cursuri de paraşutism.
Pe 5 iulie 1928, după luni de antrenamente şi accidente mici, Măndiţa Brăescu realizează primul ei salt, de la 600 de metri. “În timpul saltului, după ce mi s-a deschis paraşuta, m-am pornit pe râs, aşa singură, în aer, ca un copil căruia i-a reuşit o ştrengărie”, îşi amintea românca de primul ei salt.
La 2 octombrie 1931, câștigă titlul european la parașutism, în urma unui salt-record de la înălțimea de 6000 de metri şi în urma acestui succes a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică – clasa Crucea de Aur.

În 1936 a stabilit primul record de traversare ca pilot, a Mării Mediterane, cu un un bimotor de tip Milles Hawk, în 6 ore și 10 minute, străbătând distanța de 1100 Km. În 1932, la 19 mai, devine campioană mondială la parașutism, în urma unui salt realizat cu o paraşută de construcție românească, de la înălțimea de 7400 de metri, cu durata de 25 de minute. Un record remarcabil, care a fost depășit cu doar câțiva metri, abia peste 20 de ani!

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost activă ca pilot în „Escadrila Alba” de avioane sanitare, fiind decorată cu crucea „Regina Maria”.
În 1946, protestează împotriva falsificării alegerilor din acel an şi semnează un memoriu prezentat Comisiei Aliate de Control. Acesta ajunge în posesia delegaţiei sovietice, Smaranda Brăescu este condamnată la doi ani de închisoare, dar autorităţile nu o găsesc. Nu se ştie exact ce s-a întâmplat cu ea, dar istoria spune că s-a ascuns într-o mănăstire, sub numele de Maria Popescu. S-a îmbolnăvit de cancer mamar şi a fost operată de profesorul Fălcoianu şi internată pe ascuns la Clinica Universitară din Cluj-Napoca. Nu se cunoaşte cu certitudine locul unde a fost înmormântată, dar se presupune că mormantul ei s-ar afla în Cimitirul Central din Cluj.

Elena Constantinescu (cunoscută ca Helen O’Brien) – trup de balerină, minte de inginer, Clubul Evei, servicii ale plăcerii, KGB şi MI5

Elena Constantinescu e una din cele mai cunoscute spioance britanice din secolul trecut. A fost implicată în multe scandaluri sexuale şi intrigi care au dus la demisii de miniştri, secretari de stat şi chiar la cea a primului -ministru al Marii Britanii, Harold Macmillan.
Elena s-a născut în România şi era nepoata fostului ministru de finanţe Mircea Cancicov, fiica unui mare proprietar de imobile din Bucureşti şi a unei ducese rusoaice de origine germană.
Toată adolescenţa a fost fascinată de cluburile de noapte din Bucureşti şi de atunci visa să aibă o astfel de afacere numai a ei. A avut o tinereţe foarte zbuciumată şi plină de aventură. A învăţat călărie de la prizonieri cazaci, a luat cursuri de pilotaj în satul natal cu un avion condus de un locotenent neamţ, a fost urmarită de cavaleria rusă şi s-a căsătorit foarte devreme cu Kenneth Archer, un ofiţer aviator în Royal Air Force. La o lună după mariaj, Elena rămâne văduvă, după ce soţul ei este împuşcat mortal.  Tânăra văduvă Archer nu este pe placul autorităţilor comuniste, care o obligă să părăsească România în 48 de ore, pentru că avea legături prea strânse cu armata britanică.

Elena pleacă în ţara soţului ei şi aici trebuie să se lupte cu socrii, care o acuză ca ea ar fi fost la originea omorului lui Kenneth.
Elena, devenita Helen reuşeşte să-şi dovedească nevinovăţia şi ca să se întreţina îşi găseşte şi un job de hostess într-un club de noapte. Proprietarul era Jimmy O’Brien, care se îndrăgosteşte nebuneşte de miniona blondă din Balcani, mare amatoare de dans şi de ţigarete franţuzeşti.
Helen O’Brien şi soţul ei îşi deschid 5 ani mai târziu unul din cele mai controversate cluburi din Londra, Eve’s, unde scandalurile sexuale, intrigile de spionaj şi poveştile cu amoruri interzise se vor ţine lanţ.

Clubul Elenei Constantinescu – “department al Ministerului de Externe si Parlamentului britanic”

Localul devine unul preferat al oficialităţilor, miniştrilor, vedetelor şi al ofiţerilor de contrainformaţii britanici,  pentru că Helen a ştiut să-şi aleagă o trupa de balet din 35 de fete superbe, pe care, se spune, le pregătea pentru dans, amor, discuţii discrete şi “legături primejdioase” .
Se spune că Sir Lawrence Dunne, pe atunci judecătorul- şef al Londrei, văzând lista membrilor clubului, a exclamat: “ «Eva» pare să fie un departament al Ministerului de Externe şi al Parlamentului !.”
Acum câţiva ani, cotidianul londonez Daily Mail a făcut publică o listă cu membrii de la Clubul Evei: 9 maharadjahi, 2 sultani, 12 ambasadori, 30 de ataşaţi de ambasadă, 70 de britanici cu titluri nobiliare, mulţi parlamentari sau alţi înalţi demnitari.

Spioni celebri- clienţii Elenei Constantinescu
Primul înalt demnitar englez care a devenit membru al clubului a fost ministrul apărării, John Profumo (implicat mai târziu într-un scandal sexual celebru în epoca, “afacerea Profumo”, cu o protagonistă- fostă angajată a clubului lui Helen şi amantă şi a unui agent KGB).

John Profumo si amanta

Se spune ca Helen a jucat un rol important şi într-o acţiune MI5 de îndepărtare de la putere a dictatorul ugandez Idi Amin Dada. Ca să afle informaţii importante despre dictator, serviciul secret englez a apelat la o metodă veche de când lumea; i-au băgat pe gât o frumoasă blondă platinată, iar Clubul Eva a fost ales pentru întâlnirea “întâmplătoare” între cei doi.

Dictatorul Amin Dada

Printre clienţii de la Eve’s au fost şi tovarăşi ruşi. Unul dintre cei mai importanţi oaspeţi ai lui Helen era un anume Rajkov, care s-a dovedit a fi colonel KGB, fiind mai apoi arestat în Hong-Kong pentru spionaj. Un alt client de la Eva a fost celebrul spion ceh Frolic, a cărui fugă în SUA a zguduit spionajul blocului comunist; el a dat către MI 5 o listă cu 102 nume ale unor agenţi acoperiţi KGB din Marea Britanie.
Poveştile de la Eve’s sunt toate spectaculoase, iar doamna O’Bien, fostă Constantinescu a trăit până la 79 de ani ca să le povestească lumii. A revenit în Romania după 1989 cu o o asociaţie de caritate şi ultimii ani din viaţă şi i-a petrecut aproape de satul în care s-a născut.

Vera Atkins – “Cea mai importantă agentă secretă din cel de-al doilea Război Mondial”

William Stevenson, unul din biografii Verei Maria Rosenberg spunea despre ea că era o femeie care, deşi avea o înfăţişare plăcută, “nu a fost niciodată iubită”. Comportamentul său era mai degrabă “rece şi distant”.
Debutul Verei ca spion economic
Vera s-a născut la Bucureşti, într-o familie evreiască. Numele Atkins şi l-a luat ani mai târziu, după numele de fată al mamei sale, fiica unor industriaşi din Africa de Sud.
Biografii oficiali ai Verei spun că primele relaţii ale agentei cu serviciile de spionaj britanice au început înainte de râzboi, când, fiind funcţionară angajată a unei companii de petrol, le-a furnizat ofiţerilor MI5 informaţii importante.

În 1933, familia Rosenberg emigrează în Anglia, iar Vera studiază limbile moderne în Paris, la Sorbona. După începerea războiului, se reîntoarce în Anglia, iar în 1941 este angajata a secţiei franceze a SOE, devenind ofiţer de informaţii. Vera este o vedetă a serviciilor secrete, un profesionist extraordinar, fiind antrenorul a 470 de agenti secreţi (dintre care 39 erau femei) care urmau să fie trimişi în Franţa, în acea epocă sub ocupaţie nazistă.
După încheierea războiului, din proprie iniţiativă, Vera a plecat în Germania pentru a investiga motivele şi împrejurările dispariţiei a 118 agenţi, dintre care 13 femei, cei mai multi ucişi în lagărele de concentrare naziste. În 1987 Vera Atkins a primit titlul de Comandor al Legiunii de Onoare şi medalia “Crucea de război”.

Vera a fost una din cele mai importante spioance din al doilea război mondial şi se pare că figura sa a inspirat personajul Miss Moneypenny din seria de romane “James Bond” ale lui Ian Fleming.

Veturia Goga- marea iubire a lui Goga, “privighetoarea lui Hitler” şi “muza lui Antonescu”

Presa interbelică e plină de caricaturi, pamflete, ştiri de scandal cu Veturia. Şi nici nu avea cum să fie altfel. Pentru că în acele vremuri, povestea de dragoste tumultoasă dintre Octavian Goga (ministru în acea perioadă şi căsătorit cu Hortensia Cosma) şi “Julieta lui fanată” (măritată şi ea cu Lazăr Triteanu) a fost ştirea de lume numărul 1. Iar de atunci, întâmplările extraordinare şi scandalurile s-au ţinut lanţ de viaţa frumoasei şi talentatei Veturia Goga.
Veturia Goga – actriţă, poliglotă, soprană şi amantă de ministru
Veturia vine dintr-o veche familie românească , a  preotului Zevedei Mureşan şi a avut o educaţie aleasă, în particular sau la pensionul săsesc din Sibiu. La 14 ani era fluentă în germană, franceză, maghiară şi se pregătea deja pentru o carieră în domeniul artistic: muzică şi actorie.
La 14 noiembrie 1909 regele Carol I îi acordă Medalia „Bene Merenti”, pentru realizările în cultura muzicală românească, iar în 1912, susţine mai multe concerte, acompaniată de George Enescu sau Cella.

Povestea de dragoste dintre Veturia şi Octavian Goga a fost blamată de unii, admirată de alţii şi în epocă multă lume spunea că e una plină de curaj, împotriva curentului şi foarte puternică.
În timpul primului război mondial relaţia dintre ei a devenit mai apropiată şi, imediat după război, au hotărât să-şi unească destinele, în ciuda faptului că amândoi erau căsătoriţi. Nici familiile, nici clevetirile societăţii nu i-au interesat şi au rămas împreună chiar şi în moarte, fiind aşezaţi pe rând în “mausoleul iubirii” de la Ciucea, Goga în 1938, Veturia 41 de ani mai târziu.

Controversele cele mai mari au început să apară după moartea lui Octavian Goga şi speculaţiile conform cărora se spunea că Goga ar fi fost otrăvit cu bautura, la fostul hotel Continental, pe atunci New York.
Mircea Goga, profesor la Sorbona şi stranepotul din prima căsătorie a poetului, la aproape 30 de ani după moartea Veturiei a publicat „Veturia Goga, Privighetoarea lui Hitler“, o biografie a soţiei fostului prim-ministru al Romaniei. Cele 700 de pagini despre viaţa mătuşii prin alianţă a lui Mircea Goga au readus în prim-plan carisma, ipotezele despre trădări şi spionaj ale controversatei cântăreţe de operă, Veturia Goga.

„Am scris povestea vieţii ei mai ales dintr-un profund sentiment justiţiar“, marturisea autorul. „Acela că românii trebuie să înceteze a mai taxa memoria lui Octavian Goga pentru faptele săvârşite de văduva lui“.
Veturia – “turnătoarea lui Goga”?

Mircea Goga spune că povestea de dragoste dintre Veturia şi Octavian, plină de speculaţii, uneltiri şi ipoteze despre trădări de ţară, s-a înfiripat pe când cei doi aveau în jur de 40 de ani.
Strănepotul scriitorului o descrie pe Veturia ca pe o femeie cerebrală, care îşi mai pierduse din nurii tinereţii şi e convins că ipoteza unei iubiri fulgerătoare puse doar pe seama acelei “crize de patruzeci de ani” a lui Octavian Goga este prea la îndemână.
Mulţi specialişti în muzică şi publicişti pasionaţi de istorie au considerat că Veturia a fost mereu acuzată pe nedrept şi ca prin căsătoria cu Octavian Goga ea şi-a asumat un destin trist. După ce ar fi abandonat, ca soprană, o carieră artistică de excepţie, prin căsătoria cu Octavian Goga, aceasta ar fi acceptat şi exilul voluntar la Ciucea, pentru a administra domeniul şi castelul cumpărate de prima soţie a poetului ardelean.

Strănepotul Mircea Goga, însă, nu este de acord. El spune ca Veturia avea o personalitate “neguroasă” şi că tot comportamemtul ei şi renunţările au fost de fapt, instrumente ale trădării şi intrigilor:
„«Privighetoare a României» pe scena Bayreuth-ului wagnerian de la începutul secolului trecut, recrutată în 1914 ca agent secret al Berlinului, Veturia Goga a urcat cu vremea toate treptele ierarhiei de umbră a nazismului. Metamorfozată în «Privighetoarea lui Carol II», Eminenţa cenuşie, egeria şi Marea Doamnă a dictaturii antonesciene, l-a slujit pe Hitler, către care «şi-a ciripit» propriul soţ, pe Octavian Goga, dar şi pe Carol II, pe Mareşal, ca, de altfel, pe toţi cei din însuşi staff-ul celui de-al III-lea Reich şi i-a condus la pierzanie“, scrie Mircea Goga.
„Căsătoria Veturiei cu Octavian Goga n-a fost pentru ea altceva decât îndeplinirea unei misiuni încredinţate ei de către Serviciile Secrete germane, a căror agentă recrutată încă din 1914 a fost, la Bayreuth“, comentează strănepotul.
Tot subiectul e încă neclar. Iar controveresele rămân deschise. Dar povestea Veturiei este fără pic de îndoială excepţională.

Maria Tănase – mai bună decât Mata Hari

Despre Maria Tanase şi relaţiile ei cu servicile secrete se speculează de multă vreme. Nimeni nu se încumetă înca să dea un răspuns clar. Dar poveştile şi legendele despre Mata Hari a României rămân şi merită spuse.
Istoricul Mihai Pelin, în lucrarea sa “Un veac de spionaj, contraspionaj şi poliţie politică”,  povesteşte că la sfârşitul anilor ’30 artista era foarte apropiată de Maurice Negre, corespondentul de la Bucureşti al agentiei Havas şi rezident al serviciilor speciale franceze. Mai mult, în 1940, Maria face un turneu la Ankara şi Istanbul şi în acea vreme toată lumea ştia că cele doua oraşe erau locul de întâlnire favorit al agenţilor secreţi.

Se spune că tot în anii ’40, Maria Tănase a fost curtată de serviciului secret al armatei germane Abwehr, care a încercat să o recruteze printr-unul din iubiţii divei şi că aceasta a refuzat. Tot istorici susţin că până la urmă Maria Tanase a ajutat Serviciile Secrete Române pe toată perioada celui de-al doilea război mondial.
In 1941, diva a avut o relaţie foarte apropiată cu Alfred de Chastelain, ofiţer în serviciile secrete britanice. În februarie 1941, Alfred părăseşte România şi preia la Istanbul conducerea filialei SOE (structură a spionajului britanic) ce includea şi România.

În Turcia, De Chastelain avea să-i propună Mariei să nu se mai întoarcă în România, oferindu-i un post la radio Londra. Artista însă refuză oferta şi se întoarce în ţară, unde e arestată. Este acuzată că ar fi conlucrat cu reţeaua de spionaj britanic. Probele sunt insuficiente, iar artista este eliberată.
A fost sau nu Maria Tănase agent- secret? Şi-a folosit talentul şi pofta de bărbaţi şi în slujba unor servicii secrete? Dovezi certe nu există, iar legendele despre un destin şi un talent excepţionale ca ale Mariei Tănase nu vor aduce prea curând la lumină adevărul gol-goluţ.
Superbe si intrigante. Vieti mai cool si mai interesante, nu se poate!