Eroii Romaniei Chic » razboi

Plimbare prin Bucurestii chic de odinioara

Antz — Mon, 01 Apr 2013 06:03:10 +0000

sursa foto
Daca vrei sa te imbraci in spiritul Bucurestilor chic:

1942, Lipscani, in inima orasului. Lume chic isi vede de traiul oranduit si elegant in vremuri teribile, cu amenintari dramatice.
Doamne dragalase isi poarta rochiile gratioase, deux-piece-urile din jacheta si fusta, foarte “à la mode” si pieptanaturile “in valuri” atat de in voga in anii grei ai razboiului. E o lupta surda, in care viata de zi cu zi contrapune, cu forta, eleganta detaliilor si chic-ul elaborat al modei strazii tuturor grijilor cumplite aduse de istorie. E o incapatanare a normalitatii care misca si emotioneaza si acum, 80 de ani mai tarziu, in ani de binecuvantata si prea putin pretuita, pace.
Sa privim, sa vedem si sa invatam. Spirit cool, dincolo de vremuri.

foto: Willy Pragher

Printul Anton Bibescu

Antz — Tue, 05 Feb 2013 09:59:18 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Printul Bibescu:

“Barbat chipes si viril, cu trasaturi fin cizelate si profil de imparat roman, Anton era o combinatie de vitalitate innascuta, maniere insolente si spirit caustic. Fascina femeile pe care ii placea sa le seduca si apoi sa le paraseasca.”
”Inalt, impunator, dispretuitor in privire, ironic in conversatie, nepasator in atitudini, era omul pe care nimeni nu cuteza sa-l infrunte decat atunci cand nu era de fata. Il fascinau urzelile, culisele, amorurile tainuite care rasturnau guvernele, intrigile care le instaurau, santajurile care-i duceau pe unii la sinucidere, iar pe altii la glorie si imbogatire, aventurierii de inalta clasa, spioanele din lumea buna, masonii care-si ascund apartenenta, asa cum pe unii ii fascineaza romanele politiste sau rubrica faptului divers din ziare.”
Portrete ale aceluiasi personaj, opinii despre un caracter admirat, invidiat dar niciodata ignorat.
Printul Anton Bibescu si-a fascinat prietenii (Marcel Proust spunea despre el “Numai Anton ma intelege” iar Mihail Sebastian a fost gazduit in conacul familiei Bibescu de la Corcova, unde a scris “Steaua fara nume” si in anii terbili ai oprimarii evreilor, Printul Bibescu a fost un mare sustinator si aparator de forta al scriitorului), a fost detestat de dusmani (sunt celebre conflictele lui din epoca cu Titulescu sau Argetoianu, cel din urma spunand despre el: “este un om cu totul neserios” sau “ este o cutra bine cunoscuta”) iar lumea mondena bucuresteana, londoneza si pariziana l-a barfit, i-a pus in spate povesti, legende, urzeli.
Anton Bibescu a trait sub spectrul exceptionalului inca din primii ani de viata, cand a cunoscut in Rue de Courcelles nr. 69, in salonul muzica si literar al mamei sale, Elena Bibescu, toata stralucirea intelectuala a Parisului: Franz Liszt, Ignatiu Paderewski, Saint Saens, Debussy, Richard Wagner, George Enescu sau Anatole France.
A iubit cele mai frumoase si mai celebre femei ale epocii sale, de la Enid Bagnold (care il numea ”printul de aur cu buzunarele pline de smaralde”) pana la spectaculoasa ziarista Rebecca West (care-i spunea “atlet de budoir”) sau splendida Mabel Palmer.

S-a casatorit cu una din cele mai frumoase femei ale Londrei interbelice, Elizabeth Asquith, fiica lui Herbert Asquith, unul dintre cei mai iubiti oameni de stat din Anglia, fost prim ministru in timpului primului razboi mondial. Nunta lor a fost un eveniment de lume foarte titrat in Londra anului 1919, la ceremonie fiind invitati regina Alexandra si George Bernard Shaw.

A trait o viata incredibila si a depasit cu eleganta razboaie, drame personale, tragedii familiale, confruntari diplomatice. A trait nenorocirea pierderii intregii averi si a intalnirii cu absurdul comunist si s-a stins din viata in 1951, recunoscut in toate capitalele occidentale ca unul din cei mai importanti diplomati si oameni de lume din Belle Epoque.
“Bun sfetnic, ironic, afectuos si plin de nerabdare, brusc deprimat si la fel de brusc batjocoritor (la adresa sa sau a vietii) a ramas, in acesti ultimi ani, acelasi intelept in linistea ca argintul vechi a casei sale de pe Sena, in ale carei oglinzi se rasfrangeau apele fluviului, la fel ca pe vremuri cand locuia impreuna cu fratele sau Emanuel la Londra, pe malul altui fluviu”, Enid Bagnold, despre marea sa iubire, Printul Anton Bibescu.
sursa info

Stroe si Vasilache

Antz — Wed, 10 Oct 2012 08:20:26 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca domnul Stroe sau monsieur Vasilache:

“Alo, alo, aici e radio / Stroe si Vasilache, lache, lache…” se auzea pe 9 ianuarie 1929 de la radio. Lumea fredona si stia ca avea sa nu mai uite niciodata refrenul. Era prima emisiune “Ora vesela”, la Radio Bucuresti, pe care orasul o asculta in fiecare duminica, ca sa rada, cante si danseze. Protagonistii erau cei mai simpatici, mai iubiti actori de comedie ai momentului, un duo formidabil care a facut istorie pe secna, la radio si in cinema.

Putini sunt cei care stiu ca Stroe si Vasilache au regizat si au jucat in cel mai vechi musical romanesc, filmul „Bing Bang” (1934) – film sonor, printre cele mai vechi pastrate in intregime in arhivele cinemaului autohton.

Stroe si Vasilache faceau sali pline la teatrele Alhambra, Atlantic, Carabus, N.STROE fiind cel care a dat numele Teatrului “Constantin Tanase”.
Se respectau, visau impreuna si planuiau lucruri marete in doi: “Ne faceam visuri marete si, ca sa nu le uitam, le-am scris mare pe un perete din cabina noastra.”, povesteste N. Stroe.
Din nefericire, povestea de dragoste, de prietenie, de talent dintre cei doi a fost intrerupta brusc si tragic pe 4 aprilie 1944, cand Vasilache a fost omorat in bombardamentele care au avut loc asupra capitalei.
N. Stroe a continuat cariera de la radio si ne-a lasat slagare de neuitat: “Trurli Trurli”, “Du-ma acasa, mai tramvai”, “Morarita”, “Ninge, ninge” sau “Dragoste, poveste veche”.

Prietenie si complicitate de neuitat. Stroe si Vasilache, duetul invincibil. Cool.

Clara Haskil

Antz — Tue, 21 Aug 2012 07:01:26 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca pianista Clara Haskil:

Admirata pentru talentul ei incredibil de Regina Elisabeta, George Enescu sau Dinu Lipatti. Muziciana exceptionala si mereu in suferinta pentru ca publicul nu o adora asa cum ar fi meritat. O poveste de viata mereu intre extazul unui talent incredibil si tristetea neimplinirilor de zi cu zi si a durerii unor vemuri complicate.
Clara Haskil s-a nascut la Bucuresti si la 5 ani canta pentru prima data in fata Reginei Carmen Sylva. Impresionata de talentul micutei cu ochi negri si aer atat de fragil, Regina ii ofera o bursa de studii la Viena. Aici, face progrese incredibile si la 10 ani are primul ei concert in fata unui mare public, cu o orchestra si fara partitura. Isi continua studiile la Paris, unde absolveste la 15 ani cu premiile intai la pian, dar si la vioara. Degetele ei lungi (se spune ca putea sa cuprinda 12 clape intre degetele 2 si 5), sensibilitatea incredibila si munca zilnica cu detereminare o fac pe tanara Clara una din cele mai talentate pianiste ale generatiei ei.
Dar vremurile tulburi (cele doua razboaie mondiale), problemele de sanatate recurente si originea sa in timpuri atat de tulburi (provenea dintr-o familie de evrei) au fost piedici grele si pline de suferinta in cariera si evolutia notorietatii Clarei.
Timiditatea, umilinta(nu-i placea mediatizarea), tracul sau perpetuu nu faceau din ea un personaj public simpatizat de presa vremii. Iar dorinta ei de a canta fara cusur, fara interventii pe care autorii partiturilor nu le pusesera pe hartie, evitand mereu sa puna in interpretarile ei “efecte” de estrada, ramanand fidela fara compromisuri puritatii si claritatii fiecarei bucati muzicale n-au ajutat deloc mediatizarii ei. A fost mult inaintea vremurilor in care s-a nascut si in care si-a construit si daruit talentul.
Dar in ciuda vicisitudinilor si a perioadelor lungi in care a fost nevoita sa stea departe de pian, perfectiunea interpretarii ei nu a fost niciodata alterata, iar iubitorii de muzica, criticii si cei care au cunoscut-o au fost mereu impresionati de energia ei vitala si stralucirea acestei femei cu privire pierduta si gesturi ezitante. Era mereu diponibila pentru muzica, numita de multi specialisti “miracol”, “soarele negru al pianului” si urmarita cu fascinatie pentru aerul ei “parca nu din aceasta lume”.
“Daca va par absenta, departe, distanta este pentru ca urmaresc, fara odihna, un vis”. Clara Haskil.

Mihaela Ursuleasa o adora pe Clara Haskil. Iar noi stim si vom fi mereu recunoscatori pentru marele privilegiu sa fim din acelasi neam cu doua pianiste incredibile, cu doi oameni generosi care ne-au daruit atat de multa frumusete si talent. Mai cool, nu se poate.

Iosif Sarbu

Antz — Mon, 30 Jul 2012 06:39:26 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Iosif Sirbu, primul nostru campion olimpic:

“In marele concert al sportului, tirul reprezinta muzica de camera. E o sonata pentru vioara solo. Totul e limpede si viguros. Si tragatorul e singur. E doar cu sine insusi… Trambitele asurzitoare ale fotbalului au amutit treptat, dincolo de zidurile adolescentei. In tir totul e grav si profund…
Aici nu e teren de fotbal, ci o catedrala a sportului. Daca vreti sa intrati in ea, pasiti in varful picioarelor, iar daca aveti alte ganduri, dispareti repede, ca pe aici se mai rasucesc si urechi…” spune a primul nostru medaliat cu aur la o olimpiada, Iosif Sirbu, tragator de elita.
S-a nascut in 1925 la Sibot, in Alba in familia modesta a unui taran, Danila Sirbu. Cand Iosif este prunc, familia se muta in capitala in cautare de slujba si viata mai buna.
In 1937, Iosif pune pentru prima data mana pe o arma si cand implineste 14 ani castiga “Cupa Orasului Bucuresti” la tir.
Cativa ani mai tarziu vine razboiul si tanarul Iosif pleaca pe front, participand intre timp si la concursurile militare cu arma de razboi . In 1946 participa si castiga concursul national de tir la arma libera pozitia in picioare.

Anul 1952 este cel mai important din cariera lui Sirbu. Obtine doua titluri si doua medalii de argint la Mondialele de la Oslo (Norvegia), unde se imprieteneste cu finlandezul Pauli Aapeli Janhonen, unul dintre marii campioni ai tirului din acea vreme. Intr-o coresprondenta cu acesta, Iosif se antreneaza pentru olimpiada, pentru ca Romania era izolata, iar sursele de informatii erau atat de putine.
Dupa o competitie stransa, Iosif Sirbu reuseste sa se claseze pe locul intai la proba de tir, arma libera, calibru redus, 40 focuri, pozitia culcat. Si astfel, pentru prima data intr-o competitie olimpica lumea asculta imnul Romaniei.
Cool, cool, cool, de 40 de ori, cool:).

Dinu si Nelli Pillat

Antz — Mon, 23 Apr 2012 06:53:13 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Nelli sau Dinu Pillat:

O frumoasa complicitate.Dinu si Nelli Pillat.
Avem chef sa ne (re)indragostim. Sa traim cu intensitate fiecare intalnire, fiecare privire, fiecare sarut. Sa retrezim fluturii si sa ne ducem din nou in nori. Sa scriem povesti de dragoste. Sa credem in iubiri minunate, de neinvins, ca cea a lui Nelli si Dinu Pillat. Si sa ne rugam ca viata sa ne fereasca de atata suferinta, vremuri tulburi si incercari pe care cei doi indragostiti au trebuit sa le invinga.
O iubire cu forta si nobletea discretiei. Care a biruit.

Noiembrie 1942
“Nelli drag,
Sărutul tinereţii noastre a fost păgân în noaptea ploii de toamnă.
Se sărutau parcă cei dintâi oameni [de] pe pământ, descoperind taina răscolitoare a iubirii.
Şi apoi din nou noaptea – cu fluturarea apocaliptică a fulgerelor pe zare -, din nou ploaia cea rece şi pătrunzătoare, din nou trotuarele sticloase de apă, pe care paşii începeau să capete sonorităţi ciudate.
Staţia de tramvai era pustie. Pe pragul ei, doar noaptea mai aştepta venirea unui tramvai trandafiriu cu zorile dimineţii următoare.
A început drumul prin oraşul beznei şi al cadenţelor pluviale.
Ciudat! Nu simţeam nici oboseala, nici frigul umed, nici enervarea de a suporta direct revărsarea potopului lui Noe, lipsit de adăpostul venerabilei Arce din vechime.
De ce?
Simplu. Foarte simplu.
Fiindcă băiatul care înainta prin păienjenişul ploii era îndrăgostit, trăind miracolul iubirii ca cel dintâi om de pe acest pământ.
Dinu”

Decembrie 1942
“Dinu drag,
Am recitit scrisoarea pe care ţi-am scris-o aseară. Mi s-a părut că nu exprimă toată puterea sentimentelor ce le am faţă de tine. Am vrut să cuprind iubirea mea pentru tine în cuvinte, însă n-am reuşit.
Tot ce-ţi scrisesem ştiai.
Ştiai că încrederea mea în calităţile tale sufleteşti e nelimitată.
Ştiai că talentul pe care-l ai m-a făcut să întrevăd ceea ce vei însemna tu pentru oameni, cu sau fără voia ta.
Ai simţit trezirea ce ai adus-o în tinereţile mele febrile.
Nimic nu-ţi aducea nou scrisoarea mea.
Şi poate totuşi era ceva.
Era reînnoirea făgăduielii că te voi aştepta până când vom putea fi împreună în fiecare clipă.
Făgăduiala că, [în] tot acest timp cât vom fi într-un fel departe unul de altul, voi căuta să te înţeleg mai bine şi să mă perfecţionez pentru anii dragostei noastre.
Te rog mult să mă ajuţi şi tu în năzuinţa fiinţei mele de a te cunoaşte şi de a te împlini.
(Nu cumva să-ţi spui în gând, la cetirea acestor gânduri, că mă subevaluez sau că nu am încredere în tine…)
Eu mă voi ruga lui Dumnezeu să-mi limpezească ochii şi să fiu mereu trează spre a vedea adevărata cale a fericirii noastre.
Nelli”
Scrisori de dragoste. Mai cool de atat nu se poate.

Marina Stirbei

Antz — Tue, 03 Apr 2012 06:22:47 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Marina Stirbei:

Privindu-i portretul, ni se paru ca e chiar in fata noastra. Ii simteam parfumul, ii vedeam bine sprancenele arcuite, nepensate, rebele, privirea verde-albastrie, tricoul verde- cenusiu si salopeta alba de pilot. Casca si ochelarii mari ii acopereau parul usor ondulat, tuns pana la ureche, dupa moda “garconne”.
Marina Stirbei a fost nepoata lui George Valentin Bibescu si verisoara lui Bazu Cantacuzino.
“Parc-o vad pe Marina coborand din Messerschmitt-ul sau personal, strabatand pista. Era stralucitoare zambind acolo, umar la umar cu varu-sau, Bazu Cantacuzino, care-o invata sa faca acrobaaii in inalt”, povestea prietena ei de escadrila, Mariana Drăgescu.
Un an mai tarziu, Marina participa la un raid, singura la bordul avionului, pe ruta Bucuresti –Stockholm, si devine prima romanca care a survolat Marea Baltica in conditii de ceata.
In 1940 are ideea crearii unei escadrile sanitare militare,“Escadrila alba”, numai cu personal feminin, inspirata de modelul organizaţiei feminine finlandeze „Lotta Svard”.
O femeie superba, un pilot desavarsit si o feminista “avant la lettre”. Mai cool de atat nu se poate.
PS: Daca aveti vreodata drum prin Darmanesti, la Bacau, sa nu ratati conacul Marinei Stirbei.

Oleg Danovski

Antz — Tue, 27 Mar 2012 06:48:54 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Oleg Danovski:

O peluza prinsa de magia lui Oleg Danvoski. Care danseaza usor, alaturi de balerinele lui, ca sa aline suferinta soldatilor intorsi de pe front. Pentru o clipa, cu totii uita ca lumea poate fi teribila. O secunda de magie…
I se spunea Sfinxul slav. La 14 ani, dupa ce a fugit de acasa dupa o balerina- eleva a mamei sale, nu s-a mai temut de nimic. A dormit in Cismigiu, a mancat doar paine și apa si a dansat. Pana ce si-a gasit rostul. Directorul Teatrului Carabus l-a vazut si a stiut ca nu trebuie sa-l piarda.
Oleg Danovski avea sa ajunga in aproape un an, prim solist. La primul sau spectacol, o sala intreaga avea sa aplaude minute intregi prestatia tanarului de numai 16 ani.

La 17 ani devenea cel mai tanar coregraf din lume, la Teatrul Evreiesc din Bucuresti. Un an mai tarziu s-a angajat la Opera Romana si a inceput sa monteze spectacole pe care avea sa le admire o lume.
A lucrat cu Josephine Backer sau Boris Kneazev si celebrul Robert Helpmann l-a invitat să monteze la Londra, “Lacul lebedelor”. Un spectacol care avea sa scrie istorie, devenind una din cele mai bune montari cunoscute. Mai cool de atat nu se poate.