Trixy a fost şi scenograf, artist plastic şi regizor pentru unele dintre montajele sale.
Talentul lui profesoral este de netăgăduit, fiind cel care i-a format pe marii dansatori Miriam Răducanu şi Gelu Barbu.
Checais era un foarte bun cunoscător al tehnicilor baletului clasic. Cu toate acestea, a trăit şi a creat în spiritul vremurilor în care a trăit, compunând un limbaj coregrafic personal, bazat pe improvizaţie şi pe libertatea dansatorului, care îl apropie foarte mult de ceea ce se numeşte azi “dans contemporan”. Că a fost sau nu “precursor” fosta sa eleva, Miriam Răducanu, spune că nu are nici o importanţă. “Dacă l-am putea vedea dansând acum, nu i-am putea pune nici o ştampilă, nu l-am putea încadra într-un gen”.
Cora Benador îl evocă cu mult drag pe Trixy Chevais: “ În 1943 am început sa iau lecţii de balet cu Mila Lindenberg, apoi cu Anton Romanovski. În paralel, am luat şi lecţii de dans expresionit, cu minunatul dansator Trixy Checais, care în recitalurile sale îşi făcea singur coregrafia, scenografia şi costumele.

Irinel Liciu (despre care marele maestru de balet rus, Kurilov, spunea că e “un unicat care nu suferă comparaţie”) a fost partenera lui Trixy Checais. În coregrafiile lui Trixy, Irinel şi-a valorificat talentul abordând teme diferite, modalităţi şi tehnici noi”.
Trixy a compus duo-ul coregrafic de neuitat pentru cei care au avut şansa să-i vadă: “Noaptea Walpurgiei” din Faust-ul lui Gounod. “Publicul aştepta cu sufletul la gura acest moment dansat. devenit memorabil. Cuplul Irinel-Trixy se caracteriza printr-o impresionantă asemănare a trupurilor lor, a expresiei dramatice a feţelor lor, a unei senzualităţi de o rară fineţe”, povesteşte Miriam Răducanu, cea care i-a fost şi elevă şi parteneră. Tot ea spune despre Checais că a fost “ un artist complex, cu o largă deschidere în variate genuri ale dansului, un om de o deosebită cultură”.
Reginald Amatto, balerin in Canada, şi-a schimbat destinul de pianist pentru cel de dansator în momentul în care, aflându-se la şcoala de muzică pentru un examen, Trixy Checais l-a văzut şi, apreciindu-i fizicul frumos, o convinge pe mama lui să-l înscrie la şcoala de coregrafie.
Rodica Murgu, altă elevă a lui Chevais, povesteşte:
“Trixy îmi punea un ac în picior şi dacă nu îl ridicam suficient de sus, mă înţepam în el. De asemenea, îmi înfăşa gâtul cu un prosop, de care trăgea spre spate, ca să mă curbez cât mai mult. Un alt prosop mi-l punea între picioare şi, la piruete, acesta nu avea voie să cadă. (…) Baletul nu se face cu drăgălăşenie, ci cu duritate. După ce m-am angajat, având glezna foarte fragedă, făceam câte 100 de releveuri (exerciţii pentru gleznă – n.r.) şi sute de poante sau manejuri. Mă simţeam urmărită şi asta îmi dădea un plus de voinţă şi atenţie.”

În anii “50, cariera lui este întreruptă, ca a multora dintre intelectualii din acea perioadă comunistă. Dansul modern a fost interzis, singura forma coregrafică fiind baletul clasic de tradiţie rus şi dansul cu elemente folclorice. Modernismul lui Trixy era de sorginte capitalist-imperialistă “nesănătoasă”. Din acest motiv, plus faptul că era homosexual, Trixy este arestat şi condamnat la muncă silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
După ispăşirea pedepsei, în anii 60 ajunge în Galaţi şi e coregraful Teatrului Muzical “Nae Leonard” până la sfârşitul vieţii, în 1990.
În 1966 montează la Opera Maghiară din Cluj “Pasărea de foc” de Stravinsky, iar în următorul an, “Dansurile Poloveţiene” de Borodin.
Colaborează cu Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, Teatrul Mic din Bucureşti, Teatrul de Stat din Constanţa şi Teatrul “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti.
Liana Tugearu, critic de dans, îşi aminteşte de performanţa lui din Lakmé: “A apărut doar într-un slip vopsit cu bronz şi puţin verde, ca o statuie coclită, s-a auzit o respiraţie profundă în toată sala, căci în ciuda detenţiei, îşi păstrase întreaga lui capacitate plastică”.
Tot dumneai îşi aminteşte că petrecea enorm de mult timp la repetiţii: “era inepuizabil”, rămânând în sală de dimineaţă până seara, până cu două zile înainte de premieră. “Când ieşea, încrucişa braţele peste piept şi spunea “Gata!”. I se închisese izvorul”.

Răzvan Mazilu a declarat că povestea extraordinară a lui Trixy Checais l-a ajutat să meargă mai departe pe drumul ales, într-un moment de îndoială:
“Aveam 15 ani. Eram elev la liceul de coregrafie şi viitorul mi se părea trist, foarte trist. Într-o zi cineva mi-a povestit despre Trixy Checais şi personalitatea sa fabuloasă. Dintr-o dată, am prins aripi. Parcă îl ştiam dintotdeauna pe aces om, desi nu l-am cunoscut niciodată”.
În 2007, Mazilu, împreună cu Gina Şerbănescu au iniţiat în 2007 la Centrul Naţional al Dansului prima prezentare a carierei lui Trixy Checais în cadrul proiectului “Sertar”.
Regizorul Tudor Giurgiu a câştigat Menţiunea Specială a Juriului secţiunii “La Fabbrica dei Progetti – New Cinema Network”, din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Roma, ediţia a treia în 2008, pentru un proiect de lungmetraj “Trixy”. Un biopic despre viaţa şi creaţia lui Dumitru (Trixy) Checais. Trebuia să fie lansat în 2011. Suntem curioase ce s-a întâmplat.
Talent, forţă, disciplină, viziune. Toate, din păcate, influenţând doar tânăra generaţie interbelică, pentru că istoria în România a luat-o razna pentru 50 de ani.

Încheiem tot cu Nina Cassian care descrie atât de frumos dansul lui Trixy Checais – “Se înfăşurase într-o plasă aurie, plutirile, căderile erau ireal de dulci şi de fără sunet, braţul înălţat părea să nu se mai termine, mâna, foarte lungă şi slabă, se prelungea şi pâlpâia în aer un timp infint” – şi spunem:
Mai cool de atât nu se poate!

Jean Negulesco a învăţat-o pe Marilyn “Cum să te măriţi cu un milionar”
Ion Negulescu s-a născut în 1900 la Craiova, în familia unui proprietar de hotel din Bănie, care mai avea 4 fete.

Casa familiei Negulescu din Craiova

În gimnaziu, Ion câştigă un premiu la desen şi tânărul înţelege că vrea să fie artist. Tatălui său, un negustor cu vocaţie, nici prin gând nu-i trece să-şi lase singurul fecior să o ia pe căi boeme.
În primul război mondial, Ion, adolescent, se răzvrăteşte împotriva părintelui, fuge de acasă şi se înscrie în serviciile de sănătate ale armatei române şi pleacă pe frontul din Moldova. Aici îl întâlneşte pe George Enescu şi-i dăruieşte acestuia un portret.
Compozitorul îi spune puştiului din faţa lui că are talent şi-i cumpără lucrarea la un preţ foarte bun pentru acea vreme. Putea să-şi ia 3 cai cu banii primiţi de la Enescu.
Pentru Ion, încurajările marelui maestru violonist sunt un semn. Iar decizia e luată. Nu vrea să facă nici economie, nici comerţ, nici drept. Nimic din ce visează tatăl său pentru destinul lui. Vrea arte. Şi împotriva dorinţei bătrânului negustor Negulescu, Ion din Craiova pleacă la Bucureşti la Belle Arte.

Desene de Jean Negulesco

Părintele speriat şi dezamăgit mai speră la o ultimă şansă ca să-şi atragă fiul rătăcitor în afacerea pe care o construise. Şi-l ademeneşte cu o călătorie prin Europa. În 1920, Ion ajunge la Paris. E înnebunit de luminile oraşului şi de şarmul creativ din buricul bătrânului continent. Aşa că…rămâne aici.
Bătrânul Negulescu disperă, îşi dezmoşteneşte fiul, dar nicio stratagemă nu ţine. Ion devine Jean. Pictor, elev al lui Brâncuşi şi prieten cu Jules Pascin, Picasso, Soutine, Giacometti, Tristan Tzara, Jean Cocteau şi Amodeo Modigliani. Învaţă, lucrează, pictează şi-şi găseşte şi un job de scenograf. Mai câştigă un ban spălând vase, vănzând lucrări, oferind servicii de companie doamnelor, desenând, făcând caricaturi celebrităţilor vremii.


Pentru o scurtă perioadă lucrează la Nisa, la hotelul românului Negresco. Dar e dat afară după ce seduce o clientă fidelă a hotelului, fiica unui miliardar american.
Jean pleacă cu americanca în Statele Unite şi în 1927 are o expoziţie personală la New York. Urmează câteva expoziţii la Los Angeles, o ofertă de colaborare ca scenograf cu Warner şi aşa începe cariera lui spectaculoasă la Hollywood.
Americanca e părăsită rapid, pentru că Jean ştie sufletul femeilor. Şi are un succes nebun la “zâne”.
Hollywoodul îi scoate în faţă superbităţi cu picoare lungi şi zâmbete celebre, iar maestrul se iubeşte cu Veronica Lake, Faith Domergue, Sidney Fox, Binnie Barnes, Carole Landis, Anita Colby, Lynn Baggett.

Veronica Lake

Dusty Anderson

Dar cea mai celebră amantă a lui Jean din Craiova rămâne Marilyn Monroe.
Actriţa a fost recomandată lui Negulescu de către bunul lui prieten de la revista Life, John Florea. Şi după probe, Marilyn este aleasă pentru un rol principal în “How to Marry a Millionaire”, alături de Lauren Bacall.

Pe perioada filmărilor, între Jean si diva blondă se înfiripă o poveste de dragoste.
“Monroe e visul împlinit al oricărui bărbat din lumea largă. Este femeia cu care visezi şi trebuie să-ţi înşeli nevasta. Mort să fii, să nu te înnebunească”, spunea Jean despre superba lui muză şi iubită.

După “Cum să te măriţi cu un milionar”, cariera lui Marilyn a făcut istorie, iar Jean din Craiova a devenit unul din cei mai importanţi regizori de la Hollywood, cu 12 nominalizări la Oscar pentru “Johnny Belinda” şi un BAFTA pentru “How to marry a millionaire”.
Singurul român get-beget care a avut Hollywoodul la picioare.
Şi al treilea român care a învăţat-o pe Marilyn să fie divă…