În anii 90, se spunea că Ion Rațiu a pierdut alegerile din pricina papionului, pentru că nu eram obișnuiți cu atât de multă eleganță. Ne speria.
Au trecut 24 de ani de atunci și nimic nu ne mai sperie. Nici mârlănia, nici minciuna, nici stridența, nici vulgaritatea.
Ne mai temem doar de ideea că ar putea să vină o vreme în care nimeni să nu mai știe ce înseamnă un boier adevărat. Un domn, un om politic excepțional, un model. Un bărbat care să știe să poarte papion asortat la sumana din pănură. Așa cum purta dl. Ion Ratiu pe vremea confruntărilor politice pentru primele alegeri libere. Acum 24 de ani.
Mai cool de atât nu se poate!

Papion pentru ținuta de zi, la dl. Rațiu. Pantalon cu rejansă, fără găici pentru curea și cămașă cu două tonuri mai închise decât culoarea costumului englezesc.
Dl. Coposu poartă un sacou din catifea groasă, maletă din cașmir și pantaloni în dungi.
E ora prânzului, iar cei doi vechi amici și admiratori fără cusur ai democrației stau complice unul lângă celălalt. Vă puteți imagina eleganța discuției dintre domniile lor?
Mai cool de atât nu se poate!

Mirceoaia cea cultă dar lipsită de pudoare

Doamna Chiajna (Mircioaia, cum îi spuneau contemporanii, după numele soţului ei, domnitorul Mircea Ciobanul) a fost fiica lui Petru Rareş și nepoata lui Ştefan cel Mare.
A fost adevărata conducătoare a Valahiei după moartea lui Mircea Ciobanul, când a devenit tutorele oficial al fiului său, moştenitorului tronului, Petru cel Tânăr. Chiar dacă noul domnitor avea numai 12 ani, intrigile, talentul la negocieri şi ambiţia incredibilă a mamei lui l-au ajutat să-şi păstreze puterea timp de 9 ani, într-o vreme în care mulţi dintre voievozi nu domneau mai mult de maxim un an.

Istoricii spun despre Mircioaia că era “o femeie energică, de mare voinţă, aprigă faţă de duşmani, cultă, dar fără scrupule şi lipsită complet de moralitate şi de pudoare.”
Ca să-si păstreze avantajele şi suportul Constantinopolului şi-a măritat fiicele cu bărbaţi bogaţi şi influenţi, cu relaţii bune în Imperiul Otoman iar una din fetele ei a ajuns chiar în haremul sultanului Murad.
În 1568, Petru cel Tânăr pierde tronul şi este trimis în exil împreună cu Doamna Chiajna în Alep, Siria. Aici, ca să-şi întreţină traiul, Mircioaia s-a apucat de negustorit şi ţesut. Istoricii spun că “mânată de o nestinsă patimă de a stăpâni” (N.Iorga), Chiajna a încercat să mai tragă de la distanţă sfori şi să mai construiască strategii ca să-i ajute pe unii sau pe alţii să ajungă la tronurile Moldovei şi Valahiei.

Ana Ipătescu

S-a născut în familia unor negustori bucureşteni care credeau în forţa educaţiei şi a avut profesori particulari şi acces la cele mai bune şcoli din oraş. Copilăria i-a fost marcată de divorţul părinţilor, recăsătorirea tatălui şi neînţelegerile cu o mamă vitregă mai puţin blândă, dar toate i-au ascuţit tinerei instinctele de luptător şi pasiunea pentru dreptate şi aventură. A fost măritată de două ori, prima căsătorie încheindu-se, pare-se, din cauza lipsei de educaţie a soţului, care a vrut s-o lase pe Ana fără avere.
Al doilea mariaj a fost cu Nicolae Ipătescu, funcționar la Departamentul Vistieriilor şi împreună cu soţul ei, Ana a participat la multe întâlniri ale societății secrete Frăția, unde i-a cunoscut pe câțiva dintre conducătorii care vor intra în guvernul revoluționar de la 1848.

La 19 iunie 1848, fortele contrarevoluţionare reuşesc să aresteze guvernul revoluţionar, acţiune care risca să scoată România de pe harta revoluţiei paşoptiste europene.
Ana a fost cea care a indicat mulţimii dezlănţuite locul în care boierii conservatori, sub conducerea colonelului Ioan Solomon, plănuiau dezmembrarea guvernului revoluţionar.
“Multora le pierea treptat curajul şi începură să se îndoiască de cauza poporului suveran, temându-se că libertatea, dobândită cu puţine zile în urmă, va fi pierdută. […]. Disperarea ajunsese de acum la un grad înalt, când o eroină parcă se năpusti din nori, venind pe Podul Mogoşoaiei cu două pistoale în mână. Ea striga din toate puterile: “Moarte trădătorilor! Tineri, curaj, salvaţi libertatea!”, relata ziarul Allgemeine Osterreichische Zeitung, la 20 iunie 1848.

Există speculaţii conform cărora Ana ar fi strigat îndemnul la luptă pentru că printre arestaţii din guvernul revoluţionar era şi amantul ei, Nicolae Golescu.
Dar ce importanţă are? Amor ‘au ba, de neuitat sunt curajul Anei şi instinctele ei de luptătoare curajoasă, care au scris istoria paşoptistă a României.

Ecaterina Teodoroiu

Cătălina Teodoroiu s-a născut în 1894 în familia cu 8 copii a unor ţărani săraci din Târgu Jiu.
Lina sau Lili, cum îi spuneau apropiaţii, a plecat la Bucureşti, unde după ce a absolvit o şcoală de infirmiere a urmat cursurile a şase clase la Şcoala Normală / Liceul “Elena Doamna”, până în 1916.
În acelaşi an, devine cercetaşă şi soră medicală la Spitalul din Târgu Jiu, unde îngrijeşte soldaţii aduşi în spital. Tot în 1916, Ecaterina participă activ la luptele de la Podul Jiului, unde ducea cu poala cartuşe soldaţilor.

După moartea fratelui ei, Nicolae, căzut pe front, Cătălina decide că trebuie să slujească țara în locul lui şi participă la luptele de la Podul Jiului, Sâmboteni, Bărbăteşti, Ţânţăreni, Filiaşi.
Pentru curajul ei, Ecaterina a fost decorată de regele Ferdinand şi a fost făcută sublocotenent şi comandant al unui pluton de infirmieri.

La 22 august 1917 pe Dealul Secului, aflată în fruntea plutonului său, Cătălina cade răpusă de două gloanţe duşmane, care au lovit-o direct în piept. Legenda spune că înainte de a muri, Ecaterina Teodoroiu a strigat: „Înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine”.

Smaranda Brăescu

A fost prima femeie paraşutist din Romania şi printre primele din lume. În 1931 a efectuat un salt de la 6.000 m cu care a doborât recordul feminin mondial, iar în 1932, cu saltul de la 7.233 m, a bătut recordul mondial deţinut de un american.
Măndiţa Brăescu s-a născut la Galaţi şi la 12 ani le-a spus părinţilor că vrea să aibă « avionul ei şi să devină pilotă ».
În 1916, termină cursurile Şcolii profesionale de fete din Bârlad şi pleacă la Bucuresti, unde studiază la Şcoala Normală “Principesa Elisabeta”. Urmează apoi cursurile Academiei de Belle-Arte din Bucureşti (1924 – 1929) şi în timpul primului război mondial, seîntoarce în comuna natală, ca învăţătoare.

În 1928, la invitaţia unui inginer german, Măndiţa pleacă la Berlin pentru a urma cursuri de paraşutism.
Pe 5 iulie 1928, după luni de antrenamente şi accidente mici, Măndiţa Brăescu realizează primul ei salt, de la 600 de metri. “În timpul saltului, după ce mi s-a deschis paraşuta, m-am pornit pe râs, aşa singură, în aer, ca un copil căruia i-a reuşit o ştrengărie”, îşi amintea românca de primul ei salt.
La 2 octombrie 1931, câștigă titlul european la parașutism, în urma unui salt-record de la înălțimea de 6000 de metri şi în urma acestui succes a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică – clasa Crucea de Aur.

În 1936 a stabilit primul record de traversare ca pilot, a Mării Mediterane, cu un un bimotor de tip Milles Hawk, în 6 ore și 10 minute, străbătând distanța de 1100 Km. În 1932, la 19 mai, devine campioană mondială la parașutism, în urma unui salt realizat cu o paraşută de construcție românească, de la înălțimea de 7400 de metri, cu durata de 25 de minute. Un record remarcabil, care a fost depășit cu doar câțiva metri, abia peste 20 de ani!

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost activă ca pilot în „Escadrila Alba” de avioane sanitare, fiind decorată cu crucea „Regina Maria”.
În 1946, protestează împotriva falsificării alegerilor din acel an şi semnează un memoriu prezentat Comisiei Aliate de Control. Acesta ajunge în posesia delegaţiei sovietice, Smaranda Brăescu este condamnată la doi ani de închisoare, dar autorităţile nu o găsesc. Nu se ştie exact ce s-a întâmplat cu ea, dar istoria spune că s-a ascuns într-o mănăstire, sub numele de Maria Popescu. S-a îmbolnăvit de cancer mamar şi a fost operată de profesorul Fălcoianu şi internată pe ascuns la Clinica Universitară din Cluj-Napoca. Nu se cunoaşte cu certitudine locul unde a fost înmormântată, dar se presupune că mormantul ei s-ar afla în Cimitirul Central din Cluj.