Eroii Romaniei Chic » rock

1971, Club A si Mondial

Antz — Mon, 19 Nov 2012 09:47:10 +0000

sursa foto
Daca vrei sa fii cool, ca baietii de la Mondial:

Domnul Doru Ionescu face aici o scurta istorie cool a rock-ului romanesc si evoca oameni, trupe, momente importante a generatiei in blue-jeans, o lume care n-a vrut sa se conformeze si care oferea in vremuri inchise guri bune de aer de libertate.
Din imaginea cu trupa Mondial, a caror hituri le fredoneaza si generatia milenista, ne privesc relaxat Mircea Dragan (claviaturi), Filip Merca (chitara bas), Misu Cernea (ulterior SFINX, tobe si voce) si Sorin Tudoran, despre care specialistii in rock romanesc spun ca a fost unul dintre cei mai mari chitaristi pe care i-a avut Romania vreodata si cel caruia ii datoram celebrele copii de statii Marshall, numite…Tudoran.
Imaginea este din perioada in care pletele, spiritul viu si liber, vinilurile cu muzica din occident, ritmurile puternice si versurile militantiste rock circulau greu, dar supravietuiau si ajungeau la lume pentru ca pasiunea, curajul si muzica nu puteau fi oprite si complet cenzurate.
In acea perioada (1971), ne spune domnul Ionescu,a fost un festival care a facut istorie si despre care povestesc toti indragostitii de rock de azi si de ieri: Club A, la mijlocul lunii mai, in al doilea an din deceniul 8. A fost “o saptamana de vis, care a reunit toate numele tari ale momentului: rock, folk, jazz. In registrele noastre, am gasit filmarea lui Titi Acs, dar, din pacate, filmele au fost distruse in 1985. M-a salvat MIREL LEVENTER, sef al Cineclubului Arhitecturii in anii ’70, care mi-a pus la dispozitie filme de 8 mm cu Dorin Liviu Zaharia si OLIMPIC ’64, Mircea Florian, SFINX in formula trio condusa de proaspatul venit Dan Andrei Aldea, CHROMATIC GROUP, ROSU SI NEGRU, MODERN GRUP, MONDIAL, Marcela Saftiuc, PHOENIX si tot asa…”.
O lume, oamenii ei frumosi si curajosi, cei care ne-au invatat ce inseamna sa fii cu-adevarat cool.

Dorin Liviu Zaharia

Antz — Mon, 22 Oct 2012 07:22:39 +0000

Daca vrei sa te imbraci cool, ca Chubby Zaharia:

Prietenii ii spuneau Zacharias Lichter pentru ca, la fel ca personajul lui Matei Calinescu, domnului Zaharia ii placea sa rupa regulile sistemului mergand impotriva curentului, negandu-l, cu o nebunie-diferenta jucata si asumata ca sa domine nedreptatea si sa evadeze.
In anii ’60, ’70, ’80, prin Bucurestii nostri gri, sufocati de interdictii, reguli, delationisti si frig, traia un personaj romantic, indragostit de muzica, care se plimba cu pletele lungi pe strazile orasului si era iubit, admirat si urmat de cei care voiau libertate si rock’n roll.
Dorin Liviu (Chubby) Zaharia a fost un reper important al culturii underground bucurestene de acum 40 de ani. Porecla o avea de la gastile hippie din zona Popa Nan, pentru ca il imita bine si cu mult umor pe Chubby Checker, artistul american cunoscut mai ales dupa hitul sau din 1960, The Twist.
Cei care l-au cunoscut pe Chubby Zaharia povestesc despre el ca avea sarm cu carul, ca era un pic straniou, foarte liber, greu “de prins si de inteles”.
“L-am cunoscut in 1970, la un festival de muzica rock. Interpreta propriul sau poem – un soi de bocet pagan – “A coborat din cer o cersetoare”, cu o voce inconfundabila, acuta, a carei frecventa deregla zborul liliecilor. Arata straniu, ca o fiinta ea insasi coborata din cer; o silueta fragila, cu picioarele goale, cu o camesoaie taraneasca pana la glezne, cu pletele si barba valvoi. Un ascet hippie, care parea venit de pe alta lume, pe acea scena a Salii Palatului, pazita de activisti UASCR si de securisti in civil…”, Andrei Oisteanu.
Chubby Zaharia a fost un muzician autodidact, compozitor, poet, rocker, scriitor, eseist si “creator de surprinzatoare ispravi culturale”.
In 1964, Chubby Zaharia infiinteaza trupa Olympic ’64 si-si face debutul de artist la Student Club din Bucuresti. In 1969 si 1971 participa la primele doua editoo ale Festivalului Club A cu doua opere rock: Decameronul focului alb si Karma-Kalyoga.
La inceputul anilor ’70 apare pe piata singura editie cu trupa Olympic in studioul de inregistrare (Cantic de haiduc/Ziua bradului de noapte), disc despre care se spune ca este unul din cele mai bune si momente ale rock-ului romanesc.

Chubby Zaharia a compus muzica de film (Nunta de piatra- in care apare si ca actor, Filip cel Bun, Tanase Scatiu, Duhul aurului; Tapinarii, Lisca), pentru piese de teatru si pentru televiziune si a fost unul dintre cei dintai compozitori de muzica folk ai generatiei sale, despre care spunea ca e „nostalgia taranului orasenizat”.

Daca credeti ca nu ati auzit pana acum de domnia sa, va inselati. I-ati fredonat nu o data “Vinovatii fara vina” sau “Ploaia care va veni”, fara sa stiti ca asa l-am cunoscut cu totii pe unul din cei mai cool pamanteni, Chubby Zaharia.

Florian Pittis, cel mai cool dintre pamanteni

Antz — Tue, 25 Sep 2012 06:24:21 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Florian Pittis:

Vocea domniei sale e rock, teatru si libertate. I-am auzit-o de pe scena, de la TV sau radio. Ne-a invatat ce inseamna muzica buna, sa nu ne pese “cat de lung avem parul” si ce inseamna generatia in blue-jeans. Vorbea despre pasiunile domniei sale cu o bucurie molipsitoare si nu se plangea decat ca avea nevoie de ani buni ca sa-si mute albumele rock de pe viniluri in fisiere de computer.
A strans decenii intregi muzica si umbla fara liniste, in anii grei de comunism si cantece patriotice, dupa o piesa Rolling Stones, Led Zeppelin sau un disc Deep Purple adus ilicit de un calator in Occident.
Domnul Pittis e de neuitat, il iubim cu totii la fel de mult si stim ca mai cool decat domnia sa nu o sa mai cunoastem vreodat’.
S-a nascut in Bucuresti, acum 69 de toamne (pe 4 octombrie ar fi implinit 69 de ani) si a crezut toata viata in marile sale vocatii: teatru si muzica.
A facut istorie la TV cu tripleta Anda (Calugareanu), Dan (Tufaru) si Forian (Pittis), a jucat in zeci de piese pe scena de la Bulandra si era cunoscut de toata lumea pasionata de muzica a Bucurestilor ca unul din cei mai importanti colectionari de viniluri cu trupe interzise, prea rebele si libere pentru lumea inchisa a comunismului.
A facut parte din fenomenul “Cenaclul Flacara”, dar in anii ’80 este inlaturat din viata publica pentru ca nu vrea sa faca nicio concesie.
Dupa 1989, infiinteaza impreuna cu Mircea Baniciu, Vladi Cnejevici si Mircea Vintila, formatia Pasarea Colibri.
La inceputul anilor 2000, salveaza Radio Roamania Tineret pe care-l aduce in online si toti devenim dependenti de Radio3Net, singurul radio public de pe internet, despre care Pittis povestea prietenilor ca este “cea mai mare realizare a vietii lui”.
„In istorie sunt momente in care parca Dumnezeu coboara in muzica. Asta imi da pasiune, iar pasiunea mea a fost chiar viata.”, domnul Pittis, cel mai cool dintre pamanteni.

Cornel Chiriac

Antz — Fri, 06 Jul 2012 06:57:58 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca domnul Cornel Chiriac:

„In timpul liceului se ocupa numai de muzica. Isi pierdea noptile scriind. Dimineata se trezea foarte greu să mearga la scoala” povestea matusa lui. Iar caietele pline de notite despre jazz, scrise cu grija in toti acei ani de elevul indicliplinat:), au fost citite din scoarta in scoarta de Radu Maltopol sau Johnny Răducanu. Erau printre extrem de putinele surse de informare despre jazz din anii comunismului.
Cornel Chiriac a fost indragostit de jazz, invatator si meloman generos. Fara sa-i pese de riscuri, de cenzura, isi flutura pletele lungi pe ritmuri de swing, bebop sau jazz modal, in timp ce copia discuri intregi pe care le arhiva cu mana lui pentru Radiodifuziune.
„Toată bandoteca radio este scrisă și pusă de mâna lui Cornel Chiriac” (Aurel Gherghel).
In 1969, a ascultat intr-o noapte intreaga toata discografia Beatles, pe are o adusese in tara Camil Petrescu jr. si dimineata, fiul scriitorului l-a gasit dormind cu capul pe masina de scris, “a ridicat capul și a spus: «Domnule, sunt senzaționali!» și a adormit la loc”.
Din 1967 a realizat la Radio Romania, cea mai populara emisiune de rock a vremurilor, “Metronom” si o generatie in blue jeans a crescut ascultand recomandarile muzicale atat de cool ale domnului Chiriac.
“Metronom” cu Cornel Chiriac a avut viata scurta, de numai 2 ani. In 1969, la un an dupa invazia Cehoslovaciei de catre URSS, la emisiunea de rock de la radio s-a auzit tare o balada a lui Mircea Florian (despre 5 lupi mici si unul mai mare care au atacat o stana, cu mesaj direct la evenimentul din ’68) si apoi, “Back in USSR” a formatiei Beatles, iar Metronom a fost scoasa din grila de programe.
Jazz, tricou in dungi, par lung, rock’n roll si militantism in vremuri in care multi tremurau de frica si mergeau saptamanal la frizerie.
Mai cool decat domnul Chiriac, nu se poate!

Dida Dragan

Antz — Wed, 30 May 2012 05:36:56 +0000

sursa foto:

Daca vrei sa te imbraci ca Dida Dragan:
Toata copilaria si adolescenta am avut sentimente controversate in ce-o priveste. Intotdeauna ni s-a parut superba (mai ales ca seamana atat de bine cu doamna Magda, mama uneia dintre noi), cu silueta ei subtire, longilina, cu pometii bine ridicati si cu ochii mereu arzand de pasiune . Rochiile, constructiile vestimentare intotdeauna negre ni se pareau fascinante, dar greu de imitat si prea chic si sofisticate, ori prea minimaliste ca sa fie purtate si asumate de niste pustoaice necoapte.
De multe ori, privirea dumneaei ne nelinistea, prea sfredelitoare iar poezia mainilor mereu in coregrafie naucitoare ne hipnotiza. Iar vocea domniei sale (canta intotdeauna live) ne suna si acum in urechi.

Cand am crescut, de cate ori Dida Dragan aparea la televizor, stateam nemiscate, fiecare la sute de km departare si ne gandeam ca seamana atat de bine cu fetele-modele din revistele de moda de la inceput de anii ’90 si ca asta inseamna chic de-adevaratelea, in carne si oase.
25 de ani mai tarziu, gandim exact la fel.
Uitati-va la imaginea cu Dida si Sfinx, din 1975. La poza perfect eleganta si splendida a artistei. Florence+The Machine mai are de invatat… De la minunata, cool&rock’n roll Dida Dragan.

Rock’n roll, babe. Trupa Secret.

Antz — Mon, 28 May 2012 07:10:48 +0000

Daca vrei sa te imbraci “grunge 90′s”, ca fetele de la Secret:

Secret. Trupa rock de fete despre care cunoscatorii spun ca “e cea mai buna formatie de rock feminin. O sa mai curga apa pe Dunare pana o sa ajunga macar o trupa de baieti ca ele, apoi una de fete.”
Ne uitam seri intregi la domnul Petre Magdin, dar pasiunea noastra pentru rock’n roll a ramas una de neofit. Insa nu trebuie sa fii mare expert ca sa intelegi ca e ceva special cu fetele astea, ca muzica, energia, simtul lor fashion rebel sunt spectaculoase si absolut personale.
Nu e vorba de detalii de moda en vogue, nici de stiletto-uri sau de rochii de marca. E feminitate puternica, independenta si plina de curajul unor fete care la sfarsit de ani ’80 (trupa s-a nascut in 1989 la ideea Adrianei, fiica cantaretei de muzica populara Angela Buciu), s-au gandit sa faca o trupa “numai de gagici”. Sa scuture din cap cu zvac, sa-si spuna povestea la bas si drums si sa faca sa vibreze diafragma domnisoarelor sensibile si ale baietilor care nu credeau ca “rockul e pentru chicks”.
Rock’n roll, babes! Coooooool!

Tora Vasilescu

Antz — Tue, 01 Nov 2011 23:30:33 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca Tora:

Debbie Harry? Nţ. Tora!
În toate imaginile pe care le-am văzut cu miss Tora, ea e rock’n roll. Liberă, nonconfromistă, cu un zâmbet detaşat şi uşor ironic. Priveşte mereu a sfidare, cu buzele umezite şi întredeschise.

De câte ori o vezi, îi auzi clar în urechi vocea inconfundabilă: sexy, “zâmbită”, pisicoasă, cu consoane bine bătute.

A avut o copilărie grea, despre care povesteşte melancolică şi relaxată, fără venin sau frustrări. Ruseşte, aşa, ca pe-un dat.

„Mamei i-au murit toţi cei trei soţi cu care a făcut patru copii. S-a căsătorit apoi de încă două ori. Lui Wagner, cel de-al doilea soţ, îi făceam eu morfina, când aveam 14-15 ani, dar uneori mai uitam şi eu, şi apoi alergam înnebunită pe la farmacii să iau reţetă. Câteodată mi-e milaă de mine ce copilărie am avut… Am fost un copil drăguţ, am făcut tot ce-am putut, am plecat de foarte departe, dintr-o familie foarte săracă, şi poate trebuia să învăţ mai mult, la mintea bună pe care am avut-o, în perioada de îndrăgosteală şi fugăreală hormonală.“

Prima iubire a fost platonică. Ea era în liceu şi se îndrăgostise nebuneşte de un coleg mai mare cu 4 ani.
„Corespondam mult, iar el scria superb şi scrisoarea, pe care mi-o trimitea săptămânal şi pe care o ţineam la piept şi o pupam, era bucuria mea. Toată povestea de amor era mai mult în capul meu, de-aia era superbă! Eram prea mică pentru el, oricum. Într-a XI-a am plecat într-o tabără şi am aflat că s-a afişat în oraş cu altă fată. Atunci a început jocul răzbunărilor“.

A urmat apoi o poveste pasională cu un american, care i-a a promis că o duce la el acasă şi că îi găseşte un rol pe Broadway. Dar Tora s-a răzgândit. Nu l-a mai vrut. L-a părăsit pentru că prinsese un post la Teatrul din Satu Mare.

Apoi s-a iubit nebuneşte cu altcineva. “Dar în relaţia aceasta a intervenit cineva, aşa se întâmplă, şi totul s-a răcit. S-a întâmplat să mă îndrăgostesc de altcineva, un actor mare căruia nu vreau să-i dau numele, şi i-am scris iubitului meu ungur o scrisoare despre asta, aşa mi s-a părut corect să fac.”

Ungurul părăsit a plecat departe, în Israel. Iar Tora a rămas în ţară. Cu un regizor. Cu Mircea Danieliuc
„Din zece ani de căsnicie, eu îmi aduc aminte amănuntul ăsta superb: odată am ajuns la două noaptea de la filmări, am intrat pâş-pâş în camera de hotel pe care noi o împărţeam pe timpul filmărilor, la Aro, în Braşov, el dormea şi pe masă am văzut că-mi lăsase un sandviş, ca să mănânc.”

După 10 ani, Tora a schimbat iar macazul. Tot din pasiune, l-a părăsit pe regizor pentru un om de ştiinţă. “El avea nişte calităţi incontestabile, era şi frumos, şi cercetător, au fost momente când îl consideram genial, atunci când vorbeam cu el, marginile dispăreau, devenisem dependentă de el. El îmi spunea, cum fac bărbaţii: «Vezi că, dacă mă înşeli, eu sunt cercetător, şi îţi fac un preparat pe care să ţi-l torn în cafea şi care să te îmbătrânească în 24 de ore», iar eu îl credeam. Povestea a durat câteva luni, că altfel cred că înnebuneam.“

Azi, Tora Vasilescu e căsătorită cu un croat, cetăţean francez.
„L-am aşteptat vreo trei ani, timp în care ţineam legătura telefonic.
L-am cunoscut la 39 de ani şi ne-am căsătorit când eu aveam 43. Se spune că greu se mai mărită femeia la 43. Dupa primele secunde de discuţie cu el, atunci când l-am intilnit, mi-am spus: «Domnul ăsta ar fi foarte bun pentru mine!”.
Tora Vasilescu ştie ce vrea. Şi noi vrem să ştim cum face să iubească şi să fie iubită cu toată inima.
Taci tu, acum întreb eu.

Mai cool de atât nu se poate!