Eroii Romaniei Chic » sampanie

O zi acasa.

Antz — Wed, 08 Feb 2012 21:43:22 +0000

Ufff! Zapada asta de afara, imprastiata haotic pe strazi si pe trotuare, in blocuri mari, inghetate si gri e un motiv sa-mi doresc sa ma aciuez in casa.
Visez la o zi libera in mijlocul saptamanii, un fel de duminica, numai ca e joi.
Vreau sa fie o zi de rasfat, alint, razgaiala, huzureala si placeri.
Incep temeinic de dimineata. O baie calda si spumoasa, cu Baxter Dury cantand pe fundal.

Imi masez pielea cu un scrub cu sare de mare lichida de la AHAVA.

Apoi cu uleiul de corp – lumanare de la JimmyJane. Eu am primit-o de Craciun. Miroase fantastic si e foarte sexy sa simti pe corp uleiul incalzit.
Ma imbrac lejer, de casa, dar chic. Chic-ul meu!

Imi iau ceva bun de la Omnivore, o cutie de macarons de la Madame Lucie, o sampanie rosé, paharele de la Claudberry Living.

Si toata ziua o sa ascult muzica celor de la Ensemble, un band din care face parte si Johannes Malfatti, un compozitor de origine romana care semneaza si coloana sonora (minunata!) a filmului “Tatal fantoma” (puteti sa-l vedeti in cinematografe din 2 martie).
O sa citesc si o sa savurez pagina cu pagina albumul “Trѐs Tendance”, o colectie de fotografii cu fashionistele si conectatele de la 1900 pana in prezent.

Apoi, un film, doua, trei ale lui Rohmer. Imi plac povestile si personajele lui; sunt candide si luminoase. Rohmer arata mereu fata frumoasa a lumii, cu o placere pentru viata cotidiana, banala pentru alti regizori.

Si o sa citesc in continuare cartea lui Cezar Petrescu: “Dumineca orbului”, intr-o romana frumoasa, inflorita si bogata, cu personaje atat de romantice ca, initial mi-am zis, “prea mult, prea mult sirop”, dar pe care le gasesc acum adorabile.

“Salut! Da, n-am uitat. Ajung in 40 de minute. Cam asa. Da… Ne vedem. Pupici!”
O sa fac toate astea intr-o joi. Sau intr-o miercuri. O sa-mi iasa pana la urma. Deocamdata imi iau aprés-skiurile si infrunt nametii.

Fapta buna din Ajun. Ultima din acest an.

Antz — Sat, 24 Dec 2011 16:23:44 +0000

Acum 3 saptamani am inceput experimentul faptelor bune. Am facut o lista cu 18 idei pe care ne-am propus sa le ducem la capat pana in Ajun de Craciun. N-am vrut sa facem fapte mari, care sa ne puna la incercare prea mult. Am gandit ca lucrurile marunte, faptele frumoase simple sunt mai firesti pentru “incepatori” si nu au de ce sa ne sperie sau sa ne descurajeze.
Da, faptele bune pot speria. Intotdeauna cand faci promisiuni sau ai rezolutii mai mari decat poti duce, totul se poate intoarce ca un bumerang si cei pe care-i dezamagesti sunt cel mai greu de impacat: noi insine.
Asa ca am luat-o usor, cu acte de bunavointa, umanitate, bunatate pe care le-am putut indeplini cu lejeritate si cu drag: prajituri pentru cei din jur, cafea si ciocolata calde pentru cizmar, politistii de la circulatie, postas, cadouri trimise la intamplare unor necunoscuti, mesaje de multumire pentru oameni importanti din viata noastra, “buna dimineata” si zambete impartite din inima celor pe care i-am intalnit pe strada. Fapte bune si simple.
Mai sunt cateva ore pana la prima zi de Craciun. Iar ultima fapta buna am vrut sa o dedicam iubirii, complicitatii, parteneriatului. Unei povesti de dragoste trainice si incantatoare.
Pe Doby (adica domnul Mihai, care seamana neobisnut de bine cu geniul casei din Harry Potter:) si pe doamna Rodi, sotia lui, ii cunoastem doar ca pe niste simple cunostinte. El e administratorul blocului si in fiecare marti si joi vine in micul lui birou de la etajul 10, unde ii asteapta pe vecinii de bloc. Uneori il insoteste si doamna Rodi. Am intalnit-o doar de doua ori.
Cei doi locuiesc la cateva scari distanta si Mr. Doby nu intarzie niciodata nici macar cateva minute. E mereu imbracat impecabil, cu camasa perfect scrobita, cu pantofi lustruiti, din piele fina, cu cravata asortata la batista din buzunarul sacoului.
E intotdeauna bine dispus si dornic sa-si spuna povestile celor care au timp sa stea de vorba si sa sporovaiasca dulci-nimicuri.
Acum vreo 2 ani am aflat ca are un baiat balerin care nu mai poate profesa din cauza unui accident de masina si o fiica plecata la New York, unde are o scoala de dans sportiv pentru copii.
Intotdeauna vorbeste despre familia lui. Indiferent ce-l intrebi, face o mica voluta, o paranteza si ajunge la cei dragi lui. Iar doamna Rodi (asa ii spune, “doamna”) ramane in finalul povestilor. “Ea are grija de noi. Cand ma uit la ea, ii simt si pe copiii mei alaturi. Chiar daca ei sunt la mii de kilometri departare. Nu ma lasa niciodata sa fiu trist”.
Pe Doby si doamna Rodi i-am ales pentru ultima fapta buna. Am pus intr-un cos o sampanie buna, un tort si o floare de Craciun. Am impachetat frumos si ne-am dus la Doby la usa. Am intrat in scara blocului, ne-am uitat la tabelul de intretinere si am vazut ca el si doamna Rodi locuiesc la numarul 12, la etajul 4. Am urcat, am lasat cosul la usa. Am sunat lung, o singura data si am fugit inapoi in lift. Am coborat sperand ca doamna Rodi a deschis, a gasit cosul si mesajul de la noi:
“Multumim ca va iubiti de 52 de ani si ca impreuna ati reusit sa construiti o familie atat de frumoasa. Va admiram din tot sufletul si va dorim Craciun fericit!”.
Se spune ca Sarbatorile au devenit prea comerciale, ca sunt prea pline de cadouri materiale, liste de dorinte cu obiecte si colinde care vand stari artificiale si pop.
Asa o fi. Dar ce e important e ca acum e vremea cand simtim nevoia sau e musai sa fim impreuna cu cei dragi. Deschidem usile cu zambetul pe buze, daruim din ce avem pe masa din tot sufletul, iertam mai repede, ne straduim sa facem mai multa liniste, uram din inima “Craciun fericit” si nu ne e rusine sau teama sa ne aratam emotiile. Si ne bucuram, visam, planuim iubire.
Au fost 19 zile cu oameni, fapte frumoase si dragoste. Faptele bune sunt gata. Sarbatorile incep. Craciun fericit!

Florica Sas – Lady Florence Baker

Antz — Sun, 20 Nov 2011 19:13:37 +0000

Via

Dacă vrei să te îmbraci ca Lady Florica:

A fost odată ca niciodată…
E o istorie de demult, de acum 250 de ani. Aşa că e aproape basm. Şi putem începe cu:

„A fost odată ca niciodată”, în Transilvania, în preajma revoluţiei din 1848, o copilă care visa cu ochii deschişi la lumea mare. Îşi imagina păduri dese, deşerturi întinse, tărâmuri necunoscute, feţe de oameni pe care nimeni din lumea ei nu şi-i putea imagina, războinici, prinţi şi zâne, ca în poveştile pe care le asculta pierdută în fiecare seară.

Lumea şi visele Floricăi Sas s-au dărâmat în ziua în care şi-a pierdut amândoi părinţii. Au urmat câţiva ani de pribegie împreună cu rubedenii, până ce o familie de armeni au luat-o de suflet.

Dar liniştea era doar una de câteva clipe. Părinţii adoptivi, negustori, o pregăteau pentru un destin de colivie şi când fata a împlinit 17 ani au vândut-o ca sclavă la târgul de la Vidin. Paşa o voia în haremul lui.

Dar la târg, venise şi un britanic de 38 de ani, Samuel Baker, un inginer de căi ferate care călătorea în lumea largă, în vremuri în care oraşele începeau să fie legate de şine de metal.

Legenda spune că a fost o licitaţie şi că Florica a fost câştigată de paşa din Vidin. Dar Samuel l-a mituit pe eunucul paşei, iar Florica a intrat în suita de călătorie a inginerului britanic.

Copila orfană e salvată de harem şi începe o viaţă incredibilă, un destin de femeie-explorator, una din cele mai titrate şi mai cunoscute călătoare din perioada victoriană.

După ce Baker termină lucrările la un şantier de construcţie de căi ferate din sudul Dunării, Florica pleacă în prima ei călătorie. În Etiopia.

Aici, împreuna cu inginerul Baker descoperă şi cartografiază cea de-a doua sursă a Nilului, Luta N’Zige.

E pasionată de descoperiri şi îl insoţeşte pe Baker prin deşert unde supravieţuieşte malariei, capcanelor mlaştinilor Nilului şi atacurilor băştinaşilor.

Odată întorşi la Londra, cei doi se căsătoresc iar Florica devine Florence Baker.

Pentru descoperirea şi rezolvarea dilemei izvoarelor Nilului, Samuel Baker e medaliat de Royal Geographical Society, dar curtea victoriana nu o acceptă pe Florica. Originile ei sunt suspecte pentru rigorile aristocraţiei britanice.

Dar Florica e puternică şi nu-i pasă. Ştie că până la urmă, toată Londra îi va fi la picioare.

În 1869, Samuel e invitat de Prinţul de Wales să meargă în Egipt, într-o expediţie militară. Florica îl însoţeşte şi ţine un jurnal, în care povesteşte toate pericolele, ciudăţeniile şi obişnuinţele de zi cu zi ale călătorilor din acea perioadă, de la cinele în deşert cu carne de hipopotam şi şampanie, până la dificultăţile militare şi problemele sclaviei din Egipt.

După succesul expediţiei, Baker e numit Guvernator al provinciei, intră în istoria regiunii ca Pasha Baker şi după expirarea mandatului se întoarce împreună cu soţia la Devon, unde cei doi scriu cărţi şi-şi pregătesc următoarele expediţii în Cipru,Japonia, Africa.

După o viaţă incredibilă, în 1916, la moartea lui Lady Baket, The Times scria:

„Lumea n-a băgat de seamă. Ştirea morţii doamnei Baker a trecut pe locul 2. Pentru că în ziua în care Lady Baker a trecut în nefiinţă, 8 oameni au fost ucişi la Verdun. Din păcate, povestea unei foste sclave, care a scăpat din harem şi a explorat Africa, a călătorit în lumea largă alături de iubirea ei, a părut un lucru mai puţin important.”.

Florica Sas a explorat Africa. A descoperit sursele Nilului şi a cucerit lumea, plecând dintr-un mic sat din Transilvania şi evadând din haremul Paşei din Vidin.

Mai cool de atât nu se poate.