Eroii Romaniei Chic » geniu

Agatha si George Bacovia

Antz — Sat, 14 Jun 2014 11:15:52 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca eleganta doamna Agatha:

rochie Anna Sui
sal spaniol brodat
Se spune despre doamna Agatha Bacovia ca a fost cea mai devotata nevasta din literele romane. S-a casatorit cu poetul simbolist dupa o idila de 12 ani si a devenit cea mai infocata sustinatoare, cea care-i dadea putere, incredere, infirmiera si agenta acestuia. S-a luptat cu o lume intreaga pentru ca talentul sotului ei sa fie recunoscut si Mihail Petroveanu spune ca “omul Bacovia a dainuit in mare masura gratie sotiei sale, devotiunii ei absolute, deseori afirmata chiar in ciuda beneficiarului”.
Talentul celor din umbra. Cool.

Constantin Brâncuşi (I)

Antz — Sun, 08 Jun 2014 21:11:25 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca maestrul Brâncuşi:

costum clasic Boglioli /sosete inalte FALKE / ranita militara / ghete Bryden

Iubirile şi muzele maestrului
Legenda spune că Maestrul link aici http://www.brancusi.com/ a plecat pe jos, în căutarea liniştii şi că n-a găsit-o pentru că nu era pentru el. Dar drumul a fost incredibil, epopeic şi plin de har.
Că a fost un artist impecabil, revoluţionar, genial, o ştie toată lumea. Dar câţi se uită la fotografia de mai jos şi se gândesc că Brancuşi a fost un bărbat răvăşitor?

Om fi noi muieri nebunatice şi mereu în căutare de frivol, dar adevărul loveşte de dincolo de fotografii.

Privirea lui Brâncuşi răscoleşte. Ne-am uitat la el un ceas întreg şi nu ne-am putut desprinde. Cu aşa o căutătură, asemenea atitudine şi chip, n-avea cum să nu iubească mult Maestrul. Şi să nu povestească despre el, toate iubitele lui.

Spălătoreasa Ioana
Despre primele iubiri ale lui Brancusi, de la Hobiţa sau din perioada studenţiei, nu ştie nimeni mare lucru. Trebuie să fi fost fete oacheşe, deştepte şi futeşe.
Singura despre care au povestit unii şi altii a fost Ioana. O spălătoareasă din Craiova, pe care Brâncuşi a cerut-o în căsătorie când avea numai 18 ani. Cine ştie ce s-ar fi întâmplat cu Neica Costache dacă Ioana ar fi spus da?
Margit Pogany
Prima iubire celebră din viaţa lui Brâncuşi a fost Margit Pogany.
În 1913 Brâncuşi expune în Statele Unite lucrarea Domnişoara Pogany. Sculptura are un succes fabulos. Ochii enormi, celeşti şi capul ovoid au stârnit controverse, chiar şi ironii, însă sensibilitatea lucrării a învins.
Iar povestea sculptată a domnişoarei cu mâinile împreunate şi chipul fin ascunde o dragoste care a durat 26 de ani.
Brâncuşi a cunoscut-o pe pictoriţa unguroaică în 1909, când tânăra i-a devenit model. Maestrul o alinta pe fiica doctorului parizian Pogany, „ibovnica nemuritoare”.

Margit Pogany

„Am pozat pentru el de mai multe ori. De fiecare dată, începea şi termina un nou bust. Fiecare era frumos, minunat de real. Eu îl rugam să-l păstreze ca variantă finală, dar el izbucnea mereu în râs şi arunca bustul înapoi, în lada cu lut din colţul atelierului – spre marea mea dezamăgire“.
Nu există certitudini. Dar sunt destui cei care povestesc că tânăra Margit s-a iubit nebuneşte cu Brâncuşi, că după război, unguroaica a emigrat în Australia unde timp de 30 de ani a ţinut o corespondenţă superbă cu maestrul. Iar ceea ce fusese o pasiune de tinereţe a devenit o prietenie epistolară sinceră.
Pe 19 ianuarie 1919 Margit Pogany îi scrie lui Brâncuşi din Lausanne: “Tot timpul mă gândesc la tine şi la tandreţea cu care ai avut grijă de mine. Mi-ar fi plăcut să-ţi dau la fel de multă bucurie câtă mi-ai dăruit tu mie”.
În 1914, când Brâncuşi a călătorit până în România, s-a oprit mai întâi în Bucureşti, să-şi viziteze iubita. Din păcate, Pogany nu mai era în oraş şi într-una din scrisori îi împărtaşeşte dezamăgirea: “Este atât de dureros că nu am reuşit să ne revedem!”.

Eileen Lane

Maestrul şi Eileen Lane

În anii ’20, în atelierul lui Brâncuşi intră o irlandezo- americană superbă, nefericită în dragoste (tocmai rupsese logodna cu iubitul ei) şi mai tânără cu 20 de ani decât artistul.
Cei doi încep o idilă, dar tânăra americană se teme de gura lumii pentru că simţea că e o relaţie nepotrivită cu mult mai coptul ei maestru.
Brâncuşi, un om liber şi fără prejudecăţi îşi invită muza şi iubita în ţara lui: „De ce nu vii cu mine în România? Asta îţi va schimba ideile. Nu trebuie să-ţi faci probleme de ce vor zice oamenii, te voi prezenta drept fiica mea”.
Vacanţa celor 2 în România a durat între 11 septembrie şi 7 octombrie 1922, timp în care au vizitat Sinaia, Peştişani şi la întoarcerea spre Paris au mai rămas câteva zile la Roma şi Marsilia.

Cunoscuţii cuplului au speculat că după această călătorie Eileen Lane a început să viseze la rochia de mireasă, dar maestrul i-a lăsat clar de înţeles că nu are chemare de soţ.
Dezamăgită, Eilleen s-a întors la ea acasă, s-a căsătorit şi cu siguranţă s-a mai revăzut cu iubirea din tinereţe. Într-una din scrisorile ei către Brâncuşi mărturisea (1923): “Aş vrea să-ţi mulţumesc pentru întâlnirea de ieri, Brâncuşi. M-am bucurat enorm să te revad. Dar am şi suferit. Mi-a fost teamă să-ţi arăt sentimente pe care nu mai am dreptul să ţi le dezvălui.”
Povestea dintre Brâncuşi şi Eileen Lane a trecut. Dar a rămas posterităţii o sculptură inspirată de personalitatea, fragilitatea şi teama de gura lumii a tinerei lui iubite: “Eileen Lane”.

Prinţesa frigidă

A urmat prinţesa Maria Bonaparte. Moştenitoarea unei mari averi, Maria i-a trecut pragul atelierului lui Brâncuşi tot pentru a poza. Ea a fost modelul pentru controversata Prinţesa X, care a provocat un scandal imens în 1919, când artistul a expus-o la Grand Palais. Toata lumea s-a îngrămădit să comenteze că lucrarea seamănă prea bine cu un falus erect. Dar Brâncuşi a explicat: „Statuia mea, înţelegeţi domnule, este femeia, sinteza însăşi a femeii. Cinci ani am lucrat, şi am simplificat, am făcut materia să spună ceea ce nu se poate rosti. Şi ce este în fond femeia? Un zâmbet între dantele şi fard pe obraji? Nu asta este femeia! Pentru a degaja această entitate, pentru a aduce în domeniul sensibilului acest tip etern de forme efemere, timp de cinci ani am simplificat, am finisat lucrarea. Şi cred că, biruind în cele din urmă, am depăşit materia.”
Explicaţia artistului…fără cusur. Dar gurile rele nu s-au oprit din speculaţii. Mai ales că Marie era pasionată de psihanaliză, era mare prietenă a lui Freud şi una din obsesiile cercetărilor ei psihanalitice au fost erecţia şi frigiditatea.
Eh, bârfe, bârfe, bârfe.

Madame Ricou

Brâncuşi a întâlnit-o pe Léonie Ricou (1875-1928), între 1908-1910. Madame Leonie, o pariziană divorţată şi foarte cultivată era una din cele mai mondene persoane din Parisul Belle Epoque şi în salonul ei de arte din inima Montparnasse-ului (Boulevard Raspail 270) intrau toate personalităţile culturale ale vremii : Guillaume Apollinaire, Alexandre Mercereau, Paul Fort, Giuseppe Ungaretti, Pablo Picasso, Gino Severini, Umberto Boccioni, Julio González, Amedeo Modigliani. Constantin Brâncuşi nu avea cum să lipsească.
Scrisorile pe care Ricou le scria lui Brâncuşi, toate semnate între 1914 şi 1921 nu vorbesc decât despre o relaţie amicală pe care colecţionara o avea cu maestrul. Dar cei care-l ştiau bine pe Brâncuşi au spus deseori că nu se putea ca franţuzoaica să nu fi picat în mrejele românului.

MadameL.R. este lucrarea inspirată de colecţionara Leonie şi a făcut parte din colecţia lui Yves Saint Laurent.

Baronesa R.F

Baronesa Renée Irana Frachon a fost şi ea una din primele admiratoare uluite de talentul lui Brâncuşi şi un alt subiect de speculaţii despre relaţiile dintre artist si muzele sale. Madame Frachon era o mare colecţionară de artă şi în primul deceniu al secolului trecut a intrat în atelierul românului în căautare de opere valoroase, îndrăgostindu-se de cel care a transformat-o în muza sa.
Baronesa R.F. este lucrarea inspirată de povestea de dragoste dintre Brâncuşi şi madame Frachon şi este încadrată de specialiştii în operele lui Brâncuşi în seria „Muzelor adormite”.
Va urma…

Sergiu Celibidache

Antz — Sat, 17 May 2014 08:01:50 +0000

Dacă vrei să te îmbraci ca maestrul Celibidache:

haina “Alain Delon” scurta
ghete “brogues”
camasa poplin
Erau vremuri în care marii artişti erau primiţi la aeroport cu alai de oficialităţi, cu flori, paparazzi şi sute de fani care aplaudau frenetic.
Erau timpuri în care celebrităţile ştiau cum să poarte firesc „eşarfa – foulard”, din caşmir şi mătase, să se incheie până la ultimul nasture la vestă, să zâmbească larg şi sincer şi să-şi păstreze viaţa personală pentru intimitate. Tot ce aveau de aratăt lumii erau talentul, performanţa, lucrarea lor de-o viaţă.
Erau anii în care toată lumea ştia cine e Sergiu Celibidache. Când un dirijor de mari orchestre, director de filarmonici la Coppenhaga, Stockholm, Stuttgart, Munchen sau Berlin era star absolut. Ţinea prima pagină a jurnalelor şi nimeni nu se plângea „că nu vinde tirajul”.
Vremurile alea sunt duse şi apuse.
Dar dintr-o fotografie de acum aproape o jumătate de secol ne priveşte elegant maestrul.Şi ne dă speranţă.

În ochi îi citim, ca nişte muieri bârfitoare, dragostea pentru superba Ioana şi pasiunea incredibilă pentru muzică.

Ioana şi Sergiu Celibidache

Un român care a avut lumea la picioare. Despre care vorbesc toţi greii lumii muzicale, căruia îi dedică simfonii, competiţii, premii.
E al nostru şi suntem mândre ca e de aici. De la 300 de km la nord de Bucureşti, din dulcele Neamţ.

Chapeau bas, maestre Celibidache! Mai cool decât domnia voastră, nu se poate!

Mihai Eminescu, un homme à femmes

Antz — Wed, 19 Sep 2012 07:07:50 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca domnul Eminescu:

Pe toti cei pe care-i admiram ii incarcam de povesti. Scotocim despre vietile lor, ascultam cu nesat intamplari, descrieri, amintiri despre ei si de atat de multe ori, figurile legendare au parte de multe exagerari, trunchieri sau adevarate si gogonate minciuni.
Despre domnul Eminescu, exista tot atatea legende cate recenzii, critici, exegeze ale lucrarilor dominiei sale. Unii il prezinta ca pe-un personaj cel putin trasnit, altii ca pe-un mare crai, destui povestesc despre neglijenta sa si preocuparea doar pentru lucrurile marete si prea putini sunt echilibrati si ni-l descriu cu ochii adevarului, care sa ne ajute sa-l privim si sa-l cunoastem si mai bine pe cel ale carui opere la studiem pe parcursul tuturor anilor de scoala.
Domnul Alexandru Paleologu ne face o astfel de rara descriere. In dialogul domniei sale cu tanarul Filip Iorga, il aminteste pe Eminescu ca pe-un apropiat al bunicului sau, Misu Paleologu, director la Timpul, in perioada in care Eminescu era redactor-sef. In acele vremuri, chiar daca oamenii nu-si agreau opiniile politice si de viziune de neam (domnul Misu spunea despre Junimisti: “sont des cochons”), cei care se admirau reciproc purtau deseori discutii de salon cu fason, luau impreuna pranzuri linistite si discutau cu eleganta despre alte treburi interesante ale vremii.
De la bunicul sau, domnul Paleologu a aflat ca Eminescu mergea des la intalnirile organizate de directorul ziarului in superba casa de pe strada Paleologu, unde “venea elegant si purta foarte bine, cu dezinvoltura si prestanta, fracul. Iata o prima negare a legendei conform careia era tot timpul neglijent si i se plimbau insecte pe guler. Usor timid cu persoanele pe care nu le cunostea si mult mai indraznet cu doamnele pe care le frecventa, cu care era obisnuit si carora isi permitea sa le spuna si lucruri foarte decoltate, care ii aduceau un mare succes. Nu era un incruntat, ci un om care stia sa rada si sa provoace rasul. Si nu era nici vesnic sarac; altfel cum ar fi putut sa-i trimita unei femei de care era indragostit, birje incarcate cu violete de Parma? Cheltuieli nesabuite, de fapt… sabuite. Asta stiu eu despre Eminescu: era un om fermecator, plin de spirit si de umor. Pe urma, era un om genial si, ca orice geniu, probabil ca era constient de asta. Si se lasa incurajat in a-si asuma un statut de geniu, ceea ce l-a facut sa scrie si lucruri mai putin inspirate.”
Toate aceste amintiri sunt memorabile, dar detaliul cu violete de Parma…ahhh, da, cool:).

Clara Haskil

Antz — Tue, 21 Aug 2012 07:01:26 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca pianista Clara Haskil:

Admirata pentru talentul ei incredibil de Regina Elisabeta, George Enescu sau Dinu Lipatti. Muziciana exceptionala si mereu in suferinta pentru ca publicul nu o adora asa cum ar fi meritat. O poveste de viata mereu intre extazul unui talent incredibil si tristetea neimplinirilor de zi cu zi si a durerii unor vemuri complicate.
Clara Haskil s-a nascut la Bucuresti si la 5 ani canta pentru prima data in fata Reginei Carmen Sylva. Impresionata de talentul micutei cu ochi negri si aer atat de fragil, Regina ii ofera o bursa de studii la Viena. Aici, face progrese incredibile si la 10 ani are primul ei concert in fata unui mare public, cu o orchestra si fara partitura. Isi continua studiile la Paris, unde absolveste la 15 ani cu premiile intai la pian, dar si la vioara. Degetele ei lungi (se spune ca putea sa cuprinda 12 clape intre degetele 2 si 5), sensibilitatea incredibila si munca zilnica cu detereminare o fac pe tanara Clara una din cele mai talentate pianiste ale generatiei ei.
Dar vremurile tulburi (cele doua razboaie mondiale), problemele de sanatate recurente si originea sa in timpuri atat de tulburi (provenea dintr-o familie de evrei) au fost piedici grele si pline de suferinta in cariera si evolutia notorietatii Clarei.
Timiditatea, umilinta(nu-i placea mediatizarea), tracul sau perpetuu nu faceau din ea un personaj public simpatizat de presa vremii. Iar dorinta ei de a canta fara cusur, fara interventii pe care autorii partiturilor nu le pusesera pe hartie, evitand mereu sa puna in interpretarile ei “efecte” de estrada, ramanand fidela fara compromisuri puritatii si claritatii fiecarei bucati muzicale n-au ajutat deloc mediatizarii ei. A fost mult inaintea vremurilor in care s-a nascut si in care si-a construit si daruit talentul.
Dar in ciuda vicisitudinilor si a perioadelor lungi in care a fost nevoita sa stea departe de pian, perfectiunea interpretarii ei nu a fost niciodata alterata, iar iubitorii de muzica, criticii si cei care au cunoscut-o au fost mereu impresionati de energia ei vitala si stralucirea acestei femei cu privire pierduta si gesturi ezitante. Era mereu diponibila pentru muzica, numita de multi specialisti “miracol”, “soarele negru al pianului” si urmarita cu fascinatie pentru aerul ei “parca nu din aceasta lume”.
“Daca va par absenta, departe, distanta este pentru ca urmaresc, fara odihna, un vis”. Clara Haskil.

Mihaela Ursuleasa o adora pe Clara Haskil. Iar noi stim si vom fi mereu recunoscatori pentru marele privilegiu sa fim din acelasi neam cu doua pianiste incredibile, cu doi oameni generosi care ne-au daruit atat de multa frumusete si talent. Mai cool, nu se poate.

Marin Preda

Antz — Fri, 29 Jun 2012 07:33:07 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Moncheru:

Costum croit impecabil, “col roulé” din casmir, in contrapunct de culoare cu stofa buna, in nuanta deschisa a sacoului, ochelarii-marca “Preda”, cu dioptrii mari si rame groase, inchise la culoare si baston. Noi il stim de la scoala, din carti, din filme si legende, ca Marin Preda. Iar prietenii ii spuneau Moncheru. O porecla duioasa, foarte chic, cu sonoritati si poveste eleganta, din alte vremuri.
Cei care i-au fost aproape si au facut parte din lumea scriitorului isi amintesc detalii care reconstruiesc imaginea celui pe care oamenii de rand il admirau si-l adulau, citindu-i romanele. Moncherului ii placeau obiectele frumoase, bibilite, cu poveste:
“Pe biroul simplu pastra fotografia tatalui, care-i semana, avea aceeasi expresie de nauceala, de permanenta nedumerire.
Alaturi, un ceas din aur, cu capac, obiect frumos cu care se lauda in clipele de euforie bahica si un stilou cu penita din aur odihnindu-se intr-o cutie albastra.”
Aceiasi prieteni ne povestesc despre scriitor ca-si cauta eleganta, alegea cu neliniste hainele si isi cultiva gesturile ritualice, cu grija de om de lume, galant si pedant.
“Se privea în oglinzile mari si-si aranja, cu atentie, parul într-o frizura a la CICERO care-i masca într-un fel începutul cheliei.
Era îmbracat corect, într-un costum gri, bine croit, cu camasa alba si cravata în dungi. Nu m-a frapat tinuta lui vestimentara care de altfel, distona cu întreaga lui înfatisare de taran usor stânjenit de hainele impecabil croite. M-a frapat chipul osos, barbia voluntara împinsa înainte (mai târziu avea sa-si faca un tic din acest gest) si cuta dintre sprâncenele stufoase brazdându-i fruntea.”
Amintiri despre Moncheru. Despre eleganta si chic-ul unui scriitor, a “celui mai iubit dintre pamanteni”. Mai cool? “Imposibila intoarcere”…

Magdalena Radulescu

Antz — Mon, 11 Jun 2012 05:30:06 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Magdalena Radulescu:

In “Povesti ale Doamnelor din Bucuresti”, am gasit o imagine in cuvinte, descrisa de Irina Eliade, (“minunata doamna de franceza” de la Facultatea de filologie- Universitatea din Bucuresti), care evoca cu detalii de moda subtile si sincere, un personaj pe care nu-l stiam decat din portretul minunat al Cellei Serghi. Pictorita Magdalena Radulescu.
“Cand am vazut-o prima oara, era absolut superba. Imbracata intr-o rochie de o culoare inchisa, cu manecile pana la cot, si de la cot pana la incheietura mainii, erau, pe fiecare brat, cate saptesprezece bratari de argint cu turcoaze. Nu cu bijuterii elegante, ci cu turcoaze. Era absolut superba”.
Imaginea pictoritei cu 17 bratari pe fiecare mana nu a fost arhivata niciunde. Dar ne-o putem imagina ca si cum am vedea-o chiar in fata noastra. Rochie lunga si turcoaze, pe care, mai bine de o jumatate de veac n-a reusit sa le stearga din amintirea prietenei ei. Mai cool de atat, nu se poate.

Conversatii imposibile (II). Cella Delavrancea si Elena Bibescu

Antz — Fri, 25 May 2012 05:27:13 +0000

Doua pianiste despre care a vorbit o lume intreaga, nascute la o generatie distanta si cu povesti de viata, prietenii si iubiri la fel de interesante. Au trait in veacuri diferite, una in epoca trasurilor cu cai si a primelor locomotive cu abur si stalpi cu electricitate, alta a stiut si ce inseamna sa stapanesti o masina, la sosea si cum arata lumea de sus, din avion.
Prima a trait un veac, cealalta mai putin de jumatate. Cand una se stingea din aceasta lumea, cealalta abia ajungea la varsta adolescentei.
Cella a venit din neam de avocati si scriitori, Elena, din os domnesc si cu pasiune pentru muzica, frumos si insolit, la fel de pline, amandoua.
Nu s-au cunoscut, nu s-au stiut fata in fata, dar spunem ca s-ar fi privit cu fascinatie, admirat si poate duelat in fata vreunui pian, daca soarta le-ar fi adus in aceleasi timpuri.

Am privit-o de multe ori pe Cella Delavrancea in concertele inregistrate de TVR sau in “Seratele muzicale” ale domnului Iosif Sava. I-am citit memoriile si am inteles ca intelepciunea, cumpatarea si dragostea multa au tinut-o langa iubitorii de muzica mai bine de un veac.

Despre Elena Bibescu, cunoastem barfele sfarsitului de secol 19, cand Carol I a ostracizat-o impreuna cu Vacareasca la Paris, de frica influentei pe care o aveau asupra lui Carmen Sylva si de teama prea multor sedinte de spiritism ale “infamei bande” de muieri prea sensibile.
Daca Elena a fost prietena de suflet a Reginei Elisabeta si Cella a avut fani in randul familiei regale. Regina Maria o adora si o numea “buna, curajoasa si incantatoarea mea prietena”.
Pasiunea pentru spirite si calatoria lor a curtat-o si pe Cella. Se spune ca atunci cand unul din indragostitii de tanara pianista a trecut pe la ea inopinat, intr-un moment de prea multa efuziune emotionala, sa-i daruiasca un buchet de flori, tanara capricioasa i-a raspuns prin camerista ei:
“Madame ne peut pas vous recevoir, elle est visitée par le souvenir de son père” („Doamna nu va poate primi, este vizitata de amintirea tatalui ei“).
Chiar daca nu s-au vazut fata in fata, Cella Delavrancea si Elena Bibescu au fost legate peste timp de acelasi personaj: George Enescu.

Elena i-a fost muza, sustinatoare (i-a inlesnit cincerte in fata familiei regale si i-a facut cunostinta cu toate personalitatile vremii, in salonul ei de la Paris) si l-a acompaniat de multe ori pe tanarul Enescu, care o numea cu duiosie: “vice-mama”.
Cella i-a fost partenera de scena, admiratoare si prietena.
La ani buni dupa moartea compozitorului, si-l amintea: „Memoria lui prodigioasă capta dintr-o singură lectură compoziţiile pentru vioară sau pian şi-l ajuta să vorbească limbile franceză, germană şi engleză cu accent perfect, fără să piardă, însă, inflexiunile dulci ale graiului moldovenesc. Darul imitaţiilor sonore – o caracteristică a muzicanţilor – îl avea şi el, dar îi adăuga gestul, schimonosirea trăsăturilor, încît juca adevărate scene comice, figurînd singur toate personajele lor… Redevenea un adolescent fără răspundere artistică, mîncăcios şi vesel. Discutam împreună despre feluri de bucate, făceam împreună comparaţii între arta culinară şi arta muzicală. Mi-aduc aminte de un şerbet de porumb, degustat de amîndoi la o prietenă comună, care a stîrnit imaginaţia lui Enescu. A transpus la pian într-o improvizaţie subtilă catifelarea şi aroma acelui alb şerbet“.
Sa nu te intalnesti niciodata, dar sa imparti acceasi mare si superba prietenie. Mai frumos si mai cool decat atat, e prea de rar.

Cecilia Cutescu- Stork

Antz — Fri, 04 May 2012 06:38:53 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Cecilia Cutescu-Stork:

Colier “lariat” foarte lung, care marcheaza linia “obraznica” a bustului, mana in sold, tinuta impecabila si privire drept in fata, usor de sus. Nu e aceasta o femeie pe cinste? Mandra, eleganta, cu un strop de trufie absolut dragalasa? Noi spunem ca da.
Cecilia Cutescu- Stork ne spune povestea chiar si dintr-o fotografie. Care nu lasa pe nimeni indiferent si chiar daca n-am sti cine e, am intelege ca trebuie sa fi fost cineva important. Si foarte puternic.
Madame Cutescu- Stork a fost prima femeie- profesor universitar la o universitate de arte…din lume. A infiintat in 1916 „Asociatia Femeilor pictore si sculptore” si 18 ani mai tarziu a fost aleasa presedinta a Sindicatului de Arte Frumoase. Ihi.
Lucrarile domniei sale cu tuse feminine, sensibile, nudurile zvelte, “gauguin-iene”, de tiganci tinere, superbe ne fac sa zambim fericite si sa ne bucuram.
Doamna Cecilia a trait in vremuri multe. Nascuta in veacul 8 al secolului 19, a prins 2 razboaie, un interbelic splendid si ani de comunism teribil. A iubit cu patima, a fost admirata cu pasiune (Brancusi i-a daruit una din versiunile “Domnisoarei Pogany”) si a trait intr-o familie de artisti, in vremuri pe care, oricat de tulburi ar fi fost, a stiut sa si le faca frumoase.
In 1951 si-a donat casa si colectia de arta noua. Si a oftat mult dupa raiul din vila de la Balcic. Unde ea si sotul ei, Frederic Stork au trait veri, vacante, iubire si pasiune.
“Voi ramane pana la sfarsit o fiinta care nazuieste spre culmi, spre construirea edificiului sublim al efortului omenesc in mijlocul acestui minunat univers.” Cecilia Cutescu-Stork. O femeie pe cinste. Romanca. Mai cool de atat nu se poate.

Clody Bertola

Antz — Wed, 02 May 2012 06:20:55 +0000

Daca vrei sa te imbraci ca Clody Bertola:

Femeia care a dominat scena si barbati teribil de splendizi. Absolventa de colegiu catolic la Paris, care a iubit fara limite si nu s-a lasat intimidata de conventii. Muza, diva, sotie, actrita. Si intotdeauna admirata si invidiata pentru dragostea celor doi L. Liviu (Ciulei) si Lucian (Pintilie).
“Fecioara exemplara, intruchipare scolaresc–exemplara– de cumintenie, spiritualitate si puritate – iat-o peste ani de zile, scandalizand Bucurestiul burghez si mitocanesc prin libertinajul ei.” (Liviu Ciulei)
In ’45, doamna Bertola l-a intalnit pe Liviu. Pe care, 18 ani mai tarziu, l-a parasit din cauza… alteia. “Care de fapt nu a contat deloc in viata lui. Atunci a aparut in viata mea o fiinta puternica, care m-a cucerit si m-a dominat total: Lucian Pintilie”
Langa maetrul Pintilie, Clody a trait o iubire incantatoare timp de 4 decenii. De triumfuri, pasiune si complicitate fara egal.
Femeia care a fost iubita de cei doi L. Mai tineri cu 10 si 20 de ani. (O fi fost vocea-i calma si linistitoare, privirea intensa, talentul pe scena, misterul deloc complexant, intelepciunea…? Ce n-am da, sa stim:))
Fascinanta si incredibila. Clody Bertola.
Mai cool de atat…de unde?