Daca vrei sa te imbraci ca eleganta si emotionata domnisoara Magda Demetrescu:

1929. Competitie importanta. Bucuresti. In juriu, cu priviri severe si serioase:
Alexandru Vaida-Voevod, Ministru de interne
Prof. Tzigara Samurcas – Presedintele Fundatiei “Carol I”
Printesa Alexandrina Cantacuzino – Presedinta Societatii Ortodoxe a Femeilor Romane
Maria Giurgea – actrita a Teatrului National din Bucuresti
Liviu Rebreanu – scriitor, Presedintele Societatii Scriitorilor Romani si Director General al TNB
Karl Storck – sculptor
Alexandru Mavrodi – Presedinte al Sindicatului Ziaristilor
Ioan Steriade – Director al Muzeului “Kalinderu”
Nicolae Batzaria – prozator, publicist, ministru
Castigatoarea?
“Un poem plin de muzicalitate, un vis, o reverie, care imbata, te incanta, te adoarme. Frumoasa ca o zana din povestile trecutului, ea poarta in ochi si in par caracteristica rasei noastre, negrul. Gurita mica si rosie ca o cireasa coapta, un corp minunat, sculptat parca, in cea mai fina marmora, un piciorus micut si nervos, brate pline, de o albeata stralucitoare, iata admirabilele elemente ce impodobesc pe aceea care va purta tricolorul frumusetii romane, peste Ocean”.
Domnisoara cu pricina e Magda Demetrescu, prima Miss Romania din istorie, aleasa de experti importanti, intelectuali rasati si profesionisti de scena si imagine celebri in perioada interbelica.
Era fiica a arhitectului Nicolae Demetrescu si a sotiei sale Magda, care, din pacate, la 5 ani ramanea orfana de amandoi parintii si era adoptata de matusa sa, Maria Demetrescu.
O fata cuminte, educata, de familie buna, care trecuse de probele si exigentele dure ale competitiei. Ca sa fii in concursul de Miss Romania, o onoare patriotica in acea perioada, trebuia sa nu fii maritata si sa ai o moralitate fara cusur. Nu aveai voie cu corset, brasiera sau machiaj, iar rochiile era musai sa fie foarte simple, pentru ca importante erau liniile corpului si gratia miscarilor.
Mlle Magda Demetrescu a lesinat de emotie cand a auzit ca a castigat titlul de Miss si a declarat intregii asistente: “Ma induioseaza si ma stinghereste aceasta atentie deosebita. Cu ce am meritat-o si voiu putea oare, Doamne, Doamne, sa infatisez in America toata frumusetea tarii mele?”.

Scenariu. 2012. Bucuresti. Competitie la fel de importanta. Juriu foarte chic si cool:
Andrei Plesu
CTP
Mircea Cartarescu
Olga Tudorache
Horia-Roman Patapievici
Raed Arafat
Principesa Margareta
Mica Ertegun
Andrei Serban
Castigatoarea? Vreo idee de portret? Vreo sansa pentru o cariera de vedeta pop milenista sau la titlul “cea mai titrata in presa saptamanii”-2012 :)