Dacă vrei să te îmbraci ca Anna de Noailles:

Început de secol 20. Anna se pregăteşte să meargă la Amphion, localitate elveţiană aflată pe malul lacului Léman, între Evian şi Thonon. Aici vine mereu ori de câte ori are nevoie de inspiraţie.

E poetesă, avant tout, şi în drum spre Elveţia reciteşte poemul scris ieri, la miezul nopţii: “Seara romantică”.
E gânditoare. Se întreabă ce o să-i spună noul ei bun prieten, Marcel, când o să i-l dea să-l citească. Încă mai zâmbeşte la amintirea vorbelor trimise de el azi dimineaţă, prin curier:
“Mă gândesc la tine tot timpul! De-aseară, pentru prima oară, pot să-mi amintesc în detalii proporţiile frumoase ale feţei tale. Înainte îmi aminteam de tine, dar nu reuşeam să memorez atitudinea ta serenă şi semeaţă”, Luc Fraisse, “Proust au miroir de sa corespondance”
Ce seară, seara de aseară! Acasă la ea si contele Mathieu de Noailles, în salonul lor de pe Avenue Hoche,
Marcel Proust s-a comportat tot timpul faţă de ea ca un exaltat, fapt care a facut-o pe Edith să exclame: “ Anna e o fată bătrână care scrie versuri proaste”.
Anna ştie sa fie gazdă, salonul ei atrage ca un magnet pe toţi marii scriitori francezi ai Parisului: Pierre Loti, Francis Jammes, Andre Gide, Gabriela Mistral, Colette, Paul Valéry, Jean Cocteau, Francois Mauriac, fraţii Daudet, Robert de Montesquiou, Paul Hervieu, Paul Claudel, Max Jacob si Marcel Proust
Doar a avut cel mai bun profesor. Pe mama ei Raluca, născută Musurus si casatorita Bibescu.

Timp de 18 ani, Anna îşi va cultiva prietenia literară dintre ea şi Proust.
Îşi vor scrie zilnic, prozatorul lăudându-i în termeni extatici scrisul, construindu-i astfel o reputaţie literară. Succesul său în epocă e colosal. Leon Blum, Maurice Barres o văd un geniu. E fără îndoială un lider de opinie, apare frecvent în revistele culturale şi istoriile literare. Regii participă la petrecerile şi seratele ei şi îi devin prieteni. Artişti ca Vuillard, Van Dongen sau Rodin îi fac portretul. Îi sunt dedicate cărţi şi e adeseori considerată sursă de inspiraţie („poezia ei a fost strigătul adolescenţei noastre”, declară François Mauriac). Însuşi Proust, prietenul ei, dependent de stilul Annei şi de părerile ei, îşi distruge un volum. Pictorul basc Ignacio de Zuloaga îi face un portret spectaculos.

Non-conformistă, oratoare excepţională, cu opţiuni republicane exprimate, dar şi narcisistă şi dependentă de glorie, Anna este una dintre cele mai magnetizante prezenţe ale Parisului de început de secol 20.
Opera ei e comparată cu a lui d’Anunnzio. Se spune că Joseph Reinach i-ar fi spus:
“Madam, în Franţa sunt numai trei miracole – Jeanne d’Arc, râul Marne şi dumneavoastră”.
Mai cool de atât nu se poate!