Dacă vrei să te îmbraci ca Alex Leo Şerban:

a.l.ş., cu un aer incredibil de tânăr, pe străzile frumoase, pline de şarm şi bonomie ale Lisabonei. Stă sprijinit de un zid de clădire tapetat cu afişe. Relaxat, melancolic, împăcat cu sine. Aşa ni-l imaginăm noi. Dar fericit. Fericit pentru acel moment, acea secundă. Pe care doar un om care are conştiinţa unui sfârşit îl poate savura pe-ndelete. Cu bucurie şi intensitate.

Ne aducem aminte vocea lui, uşor graseiată, uşor nazală, de vioiciunea şi vitriolul inofensiv, amuzant, teribil de amuzant, din tonalitate şi conţinutul vorbelor sale.

Exprimat, cald, romantic, pasionat, epicurian. Sufletul unui om pe care nu l-am întâlnit niciodată, dar cu care am simţit că am rezonat undeva, în eter. Şi încă se mai întâmplă…

Cum să vorbeşti, ce să spui despre un personaj atât de bogat, fără să ai sentimentul unei nereuşite descrieri?

a.l.ş. despre a.l.ş., într-un interviu din Revista Cultura 2010 (“Alex Leo Serban in 140 de semne”).

“Personaj amoral şi egocentric cu reputaţie sulfuroasă (parţial adevărată) care a cochetat cu critica de film din facultate, apoi a renunţat”.

Rafinamentele lui intelectuale, dar şi ale vietii de zi cu zi sunt delicioase şi ne (re)aduc aminte că viaţa frumoasă e compusă din plăcerile, bucuriile şi valorile pe care ţi le urmezi zi de zi. Cu pasiune şi încăpăţânare.

Dacă ar fi să ne întâlnim cu a.l.ş. să vorbim despre filme, cărţi, viaţa, Marylin Monroe sau Woddy Allen am face-o în casa unchiului din “Mon Oncle” al lui Tati, la un ceai de iasomie.

Sau în casa ultramoderna a surorii lui, la un gin (Beefeater, nu Gordon, pentru că ştim că nu-i place).

Între cele două case, şi noi, şi alş, am lua bicicletele.
Până atunci, ne-am descărcat romanul lui a.l.ş., “o fantezie ludică plină de umor, o farsă, un fel de glumă literară în care el îşi imaginează o întâlnire între Borges şi Fernando Pessoa, în creierele lor. Este un micro-roman cu totul şi cu totul insolit” (Antoaneta Ralian). Să-l citim. Vi-l recomandăm şi vouă.