Rodica Ojog – Braşoveanu ne sfătuia să nu-l uităm. Să-l căutăm în garderobe vechi, prin târguri sau să-l reinventăm. Jaboul este marca eleganţei, a aristocraţiei flamboiante şi sigure pe ea.
Dar sincer, ne e un strop teamă de el.
Ne-o scoate el în evidenţă, dar trebuie să fim sigure că nu-l lăsăm pe el să ne domine.
Ce ştim sigur e că n-avem cum să-l purtăm bine fără să mergem cu spatele drept, cu bărbia sus şi privirea înainte. Jaboul are nevoie de înălţime, de spaţii ample şi de gâturi lungi.
Ne gândeam să-l punem simplu şi cuminte la o rochie în puncte largi de croşetat, cum am văzut într-o revistă de croitorie din anii ’70.


Sau ca să-i dăm jaboului ce-i al jaboului , să ne jucăm şi să dramatizăm. E prea mult dacă mergem pe varianta Myrna Loy în « The Thin Man » (1934) ? Cu haină cu guler înalt din vizon şi tocă mini-Napoleon?


Aaa. Dar ce spuneţi de alt “Myrna tribute”, cu haină military din mătase, cu dublură din catifea şi cămaşă cu jabou şi manşete transparente cu pliseuri?

Sau mai bine un LBD clasic şi un jabou miazănoapte…


Vedem noi. Decidem, facem fotografii şi postăm. Oricum l-am purta, îl vom aşeza fără complexe, îi vom zburli bine fronseurile şi o să-l scoatem în stradă. Îl vom stăpâni!
Şi vom simţi ce înseamnă să fii cu-adevărat boier, să fii calm, elegant şi să nu-ţi pese.
Ah, chiar avem chef de un jabou!