Via
Dacă vrei să te îmbraci ca Leopoldina Bălănuţă
fusta444897_cu_xspantofi
fusta clos Moschino
Pandativ placat cu aur Kenneth Jay Lane
camasa de poplin Haberdasher
Pantofi “Mary Jane”, de la Miu Miu
oja Esse

Îmi amintesc că aveam vreo 8 ani şi eram la un spectacol, în oraşul de provincie. Mă uitam la scenă, pe fundal erau proiectate imagini cu tot felul de tablouri şi sculpturi (câţiva ani mai târziu am înţeles că era Michelangelo) şi pe scenă erau o orchestră de camera şi doamna Leopoldina Bălănuţă. Mama îmi spusese că trebuie să merg la spectacol, pentru că era poezie recitată frumos.
Eu mă aşteptam la versuri simple, pe care să le reţin uşor, ca în Topârceanu sau Minulescu.
Dar erau poezii spuse aproape şoptit, cu întrebări care mă tulburau şi nu înţelegeam de ce. De vină era doamna care recita. Mi-o amintesc subţire, micuţă, cu o tunsoare franţuzită, perfectă, cu ochelari mari şi mi se părea că seamănă cu Nana Mouskouri .

La finalul primei poezii, am crezut că mă priveşte. Direct în ochi. Pe mine! M-am fâstâcit şi tam-nesam, m-am apucat să aplaud. Restul sălii mă privea sever. Stacojie, nu înţelegeam de ce nu aplaudă nimeni şi nu ştiam ce să fac.
Doamna de pe scenă a spus tare, la microfon « lăsaţi copilul. I-a plăcut şi e sincer. Câtă bucurie”. Toata lumea a râs şi a aplaudat.
Eram fericită!
Pentru prima dată în viaţă, doamna Leopoldina Bălănuţă m-a făcut să mă simt importantă.
Şi de atunci, mă tot chinui să devin.
Din acel moment am ştiut de cine îmi place. Doamna Leopoldina Bălănuţă a devenit idolul meu. Mi se părea mereu frumoasă, delicată, sofisticată.

Am aflat că s-a căsătorit discret, cu Mitică Popescu. Au fost cununaţi acasă, în Vrancea, de un revelion, de tatăl doamnei Bălănuţă.
“Ne-a fost jenă de vârsta noastră. Pentru dragoste nu contează vârsta, dovadă că am stat împreună 25 de ani, dar lumea te mai judecă.” Aveau 42 şi 40 de ani.
Când am documentat materialul, am găsit un interviu, printre puţinele, cu Mitică Popescu povestind despre iubirea vieţii lui.
Nu vă spun nimic. Citiţi-l. :)

“Te iubesc atât de mult, încât aş vrea să mori înaintea mea” i-a spus Poldi domnului Mitică.
Iubire adevarată şi discreţie de mult pierdută.
Mai cool de atât, nu se poate.